MiniGhiduri AFA MOLDOVA [pg.15/16]
Am avut intotdeauna o retinere fata de acest gen de excursie. Nu avem cum altfel sa vedem atatea locuri intr-un timp atat de scurt, asa ca am hotarat sa incercam, dornici sa vedem tot ceeea ce se specifica in program, traseul fiind foarte frumos, impresionant, si care cuprindea cele mai importante puncte turistice, educative si spirituale ale tarii noastre in acea zona.
Mi-a fost greu sa gasesc un titlu, mi-a fost greu sa ma apuc de scris, date fiind sentimentele contradictorii care ne-au [...]citește review
Cel mai frumos atunci când ieși la iarbă verde cu familia și prietenii este faptul că uneori imprevizibilul te poate duce unde nici nu visezi că vei ajunge la plecare. Asta am pățit și eu într-o frumoasă după-amiază de august. Planul inițial, care a fost respectat până la un anumit punct, a fost să mergem în zona numită La Roiu (zonă pe care am descris-o într-un review anterior), pe valea râului Râmnicu Sărat, la 18 kilometri de acest oraș, urmând drumul județean [...]citește review
- scris de Floryn81
în 26 Apr 2012 în rubrica Descoperă zona Vintileasca-Muntioru [ 15 voturi, 12150 PMA, 18172 viz.]
Forţat de vremea rece care m-a făcut să-mi restrîng aria de explorare, am nimerit din intîmplare în urmă cu aproape 2 săptămîni peste o bisericuţă de lemn de pe la 1700. Din aproape în aproape căutînd informaţii despre problema în cauză, am aflat că zona în care stau adăposteşte multe valori arhitectonice de acelaşi calibru. Mi-am pus în proiect să le trec în revistă pe cele care merită cu adevărat, cînd, la un moment dat m-am gîndit să mă uit şi în ograda [...]citește review
- scris de Qvadratvus
în 26 Dec 2011 în rubrica [Alte] Mănăstiri, biserici în zona Piatra Neamț [ 17 voturi, 13949 PMA, 2782 viz.]
Mi-a fost foarte greu sa aleg cazarea pentru concediul petrecut anul acesta in Durau, vezi review aici. Gaseam o pensiune pe un site care-mi parea frumosa din poze ca apoi sa gasesc impresii sau comentarii care contraziceau ceea ce gasisem initial. Pentru ca am vrut sa mergem sa ne relaxam si singura nostra grija sa fie traseele montane si petrecerea timpului cat mai frumos in imprejurimile Duraului am ales hotelul Bistrita 4* despre care am scris review aici. A fost o alegere foarte buna. [...]citește review
- scris de Lumis66
în 31 Oct 2011 în rubrica Descoperă Durăul şi Muntele Ceahlău [ 18 voturi, 14398 PMA, 26060 viz.]
Arhicunoscute, Cheile Bicazului au ascunzișuri despre care dacă nu-ți spune nimeni de valoarea lor nu ești îndemnat să o afli. O asemenea comoară oarecum ascunsă de “tătarii” turistici este un sit precum Cheile Șugăului, aflat la ieșirea dispre Lacu Roșu a satului Bicaz Chei, pe partea dreaptă.
Aparențele înșeală iar rezervație numită Cheile Șugăului – Munticelu este slab marcată și, deși practic există un punct de informare sub forma unei cabane a [...]citește review
- scris de Qvadratvus
în 01 Oct 2011 în rubrica Cheile Șugăului [Munticelu, NT] [ 17 voturi, 14400 PMA, 3543 viz.]
Zilele petrecute in Durau mi-au reamintit ca viata poate avea si alt ritm.
Cred ca multi au observat ca in ultima vreme timpul parca zboara sau cel putin noi cei din marile orase suntem intr-o agitatie continua.
Cred ca eram in Durau de trei zile si habar nu aveam in ce data sunt cand m-a intrebat sotul care stie ca eu tin socoteli, date si alte d’astea. Noroc ca pusesem o alarma, demult, la telefon sa-mi aminteasca in caz ca ma iau cu agitatia de zi cu zi, de o cina romantica pentru data [...]citește review
- scris de Lumis66
în 26 Aug 2011 în rubrica Descoperă Durăul şi Muntele Ceahlău [ 17 voturi, 15300 PMA, 25628 viz.]
Preambul:
Fiind leaganul copilariei mele, Neamtul si Valea Bistritei au fost primele trasee turistice pe care am umblat. Sper sa nu fie cotat drept reclama comerciala ceea ce voi scrie. Voi face referire doar la edificii istorice vechi de sute de ani, la frumuseti create de natura si la nostalgicele mele amintiri. Am plecat de mult din Neamt, am revenit ocazional si de fiecare data schimbarile m-au luat prin surprindere. Pensiuni? Terase? Nici nu le cunosc. Ma cazez la casa parinteasca, [...]citește review
- scris de iulianic
în 17 Aug 2011 în rubrica Descoperă zona Piatra Neamț [ 15 voturi, 13500 PMA, 5021 viz.]
Jul-2011La pas prin Moinesti
In aceasta vara prin drumurile mele prin tara, am ajuns la Moinesti.
Oras micut, dar cu titulatura de municipiu, se intinde pe drumul national 2G, reunind in teritoriul sau administrativ mai multe localitati, care initial au fost de sine statatoare. Municipiul Moineşti este situat în partea de nord-vest a judeţului Bacău, la 45 km distanţă de municipiul Bacău şi la 8 km distanţă de oraşul Comăneşti.
“Saua” Moinesti situata intre culmea Berzunti si dealul Osoiu, face [...]citește review
- scris de nicoletass
în 05 Aug 2011 în rubrica O zi în Moinești și împrejurimi [ 13 voturi, 11700 PMA, 13184 viz.]
Am citit azi un review aici, care mi-a placut foarte mult, scris cu simtire si care aduce in atentie destinatii de vacanta poate mai putin cautate si pe undeva uitate.
Tot in zilele noastre se face mare caz de rezultatele dezastruoase de la bacalaureat. Poate daca parintii si profesorii, (asa cum se intampla mai de mult) si-ar duce copii si elevii in excursie si la casele memoriale, poate ar fi mai bine. Una e sa trebuiasca sa citesti bibliografia obligatorie si cu totul altceva este sa vezi [...]citește review
- scris de nicoletass
în 05 Jul 2011 în rubrica Muzeul Ion Creangă ('Bojdeuca') [ 10 voturi, 9000 PMA, 2893 viz.]
May-2011Case memoriale... de neuitat
Casa memoriala Vasile Alecsandri de la Mircesti-cea mai veche casa memoriala romaneasca
Am vazut-o intaia data acum cativa ani. M-a cucerit cu aerul ei patriarhal, cu gradina imensa din jur si cu infatisarea de conac autentic coborat din filele cartii de istorie.
Pentru ca mi s-a parut cea mai fermecatoare casa memoriala pe care am vizitat-o vreodata, anul acesta am tinut cu totdindinsul sa o revad.
Ca argument suplimentar deloc neglijabil, nici sotul, nici fiica mea nu o vazusera, asa [...]citește review
- scris de liviadavidescu
în 30 Jun 2011 în rubrica Marele circuit moldav [ 29 voturi, 26100 PMA, 3801 viz.]
Afișate [141—150] MG în dest. MOLDOVA // din total 151