Botswana, o societate semi-tribală din secolul 21

TIPĂREȘTE

Botswana, o societate semi-tribală din secolul 21

După ce începi să prinzi spiritul locului într-o țară africană, parcă lucrurile se așază mai ușor în rutina zilnică a turistului dornic să ridice voalul necunoscutului, încă din primele ore. Totuși, situațiile extreme nu-ți prea ies la vedere chiar din prima zi.

La o cafea, Robert, membru al unei familii de opt negri mititei la cei doi părinți, îmi spune că obiceiurile tribale încă s-ar mai păstra și pe la oraș. De fapt, mi se plânge că a rămas neînsurat până la 35 de ani, în condițiile în care rata media a vieții nu ar trece de 57 de ani! Ceea ce înseamnă că echivalentul prețului unei fete la tribul să din Deșertul Kalahari, în capete de animale și daruri pentru viitoarele rude, ar echivala la oraș cu suma de 5000 de dolari americani pentru un mariaj.

-Cum să te mai gândești la doua sau la a treia nevastă? se întreabă el cu amărăciune.

-Dar viața fetelor cum s-a schimbat la oraș?

-În primul rând, s-a renunțat la vraci în favoarea medicului. Cum circumcizia nu mai este obligatorie, atât fetele cât și băieții de 11-12 ani, pot merge la clinică să o facă în mod voluntar, dacă asta vor. Având mai toată populația convertită la catolicism, doar bunicii nostri din triburi ne mai conving să nu renunțăm la vechile obiceiuri. Noi ne trăim viața alături de sfinții catolici dar și de spiritele tribului, care știm că ne urmăresc ziua și noaptea.

Timpul rece până la urmă și în Gabarone, iar următoarea noastră țintă va fi o agenție de voiaj, greu de identificat după primele încercări. Intrăm în clădirea Ministerului Turismului, unde confund coridoarele și nimeresc într-o sală de ședințe plină de domni eleganți, în costume negre și cu un gen de morgă în expresie. Le cer ajutor dar, în același timp, încerc să le explic cât de necesare ar fi agențiile de turism atât de greu de găsit într-o capitală ca Gabarone. Un asistent îmi atrage politicos atenția că ei au lucruri mult mai importante de discutat, fapt ce mă face să mă regăsesc într-un mediu mai familiar.

La scurt timp, găsim și prima agenție plină de oferte turistice de o zi, oferte ce le recunosc deja. Dar, din acel moment, principalul meu interlocutor devine Jennifer, o ghidă locală cu zâmbet amabil, familiarizată deja cu grupurile de români. Primul lucru de făcut mi se pare a fi un tur de oraș, începând cu centrul pe care nu mi l-aș mai dori, câteva prăvălii și expoziții de artă locală, un muzeu, vizita la Tribul Baharutse și partea monumentală a capitalei. Le voi lua metodic pe rând.

-Cum adică, partea monumentală? întreb eu mirat.

-Păi, centrul pe care l-ați văzut deja, este construit înaintea descoperirii diamantelor din deșert. Începând cu anul 2004, statul a distribuit fonduri pentru infrastructură, sănătate, educație, salarizare și urbanism... puțină răbdare și ai să te convingi!

-Așa mai merge! îmi zic eu în gând, dar vizita la un alt trib din pustiul Africii parcă îmi încinge mai mult imaginația.

Pe lângă faptul că au fost când în lupte cu vecinii lor sau discriminați de guvern, când porecliți „mâncători de șoareci”, cei din triburile semi-nomade de bushimani sau San, și-au lăsat moștenirea culturală în numeroase centre de artă ce evocă obiceiurile ancestrale ale acestora: urmărirea vânatului, tehnica supraviețuirii și a identificării plantelor medicinale, confecționarea armelor de luptă, ornamentarea ouălor de struț sau pictura pe piatră datată a fi de acum 70.000 de ani. De-abia prin sec al 18-lea, coloniștii au pus stăpânire pe teritoriile lor fertile și i-au împins spre zonele aride din Deșertul Kalahari, unde au reînceput cea mai dură luptă cu supraviețuirea.

Primele secunde petrecute într-un centru de artă din preajma Muzeului de Istorie, închis pentru reparații, te duc într-un labirint de culori vii și peisaje luxuriante, chipuri de oameni preistorici, viețuitoare și petice de cer albastru cu tușe atât de fine încât simți cum îți cresc bătăile inimii. Totul aduce cu un spectacol al unei lumi bucolice în care omul și natura împletesc armonia universului. Ochii oamenilor și ai animalelor strălucesc la nebunia soarelui de dimineață, într-un cadran milenar, trasat de zeii Africii.

Elefanți preistorici, lei chipeși, hiene învrăjbite, zebre dantelate, leoparzi în frac negru, crocodili înarmați până-n dinți, hipopotami îngâmfați, girafe plutind printre copacii pleșuvi, păsări flamingo într-un tango lent, papagali cu ciocuri roșii... Greu poți vedea un exponat pe care să nu-ți dorești a-l așeza pe masa ta, în biroul de lucru. Mă opresc în fața unui ou de struț, împodobit cu flori pastelate și ființe mitologice ce domină cerul Botswanei. Jennifer îmi spune că ar costa cam 20 de p, în banii lor, dar, am avea, totuși o problemă.

-Ce problemă? le întreb eu pe cele două vănzătoare.

- Aveți nevoie de aprobarea Ministrului Culturii pentru a-l putea trece la frontieră.

-Pentru un ou?! Și azi e sâmbătă!!!

Mă muțumesc cu o pisicuță de deșert, ageră, inventivă și cu ochii în patru, animal ce mă reprezintă mai mult decât celelalte fiare ale Africii.

Se pare că și aici, la bushimani, printre viciile ascunse ale orașului, își face loc birocrația din instituțiile de stat.

---

VIZUALIZĂRI: 563 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI