Ziua IV – Tehnici turcesti de atragere la masa si o scurta raita prin neasteptat de cochetul Manavgat

TIPĂREȘTE

Ori a crapat, ori i s-a defectat statia... Vorbesc de muezinul moscheii vecine. N-am auzit nimic in dimineata asta. Sau oboseala acumulata ieri ne-a protejat ascultatoarele, nu stiu!

Maine avem programat un alt drum lung, asa ca am hotarat ca ziua de astazi s-o consacram... Nu, nu consacram, nu planificam nimic, vedem pe parcurs... dupa ce ne “piscinim” un pic.

Asa ca pana la pranz las pagina alba! Ha-ha-ha! N-am cum. Turcii astia...

* * *

Am pranzit la restaurantul pensiunii noastre mai mult din curiozitate si ca sa nu parem insensibili la avansurile pe care ni le-au tot facut gazdele noastre in timpul cat am stat la piscina: ba cate o portie de cartofi prajiti, ba un ceai, ba chiar si-o bere (eu) si-un ayram (Lucian), dar si doua sucuri de portocale asa, din partea casei...

Patronul ne tot intreba ce ne mai trebuie, cum ne simtim, mereu cu zambetul pe buze, extrem de prietenos! Cam cat de nesimtit sa fii sa nu te prinzi... ? Stiam ca preturile sunt mai sus fata de carciuma de peste drum, dar mi-a placut tactica lor si stilul de dat tarcoale... Nimic impus, nimic agresiv... Deh, priceputi!

Ah, si sa nu uit: pe terasa s-a pus doar muzica din anii 80-90 in surdina... Desigur, nu turceasca! A contat si acest lucru in decizia noastra.

* * *

Manavgat, Manavgat... unde-am mai auzit eu de orasul asta... Nicaieri, sunt sigur! Asa ca am cercetat un pic pe net, pe marginea piscinei, cam ce-am putea vedea totusi, mai pe dupa-amiaza. Cea mai clara informatie am gasit-o pe Wikipedia: “ Manavgat este un oras din Turcia. ” (!!!) A-haaaa! Deci asaaa... Nu ma las si continui cautarile. Peste tot, este vorba despre “fabuloasa / incredibila / minunata cascada de pe raul Manavgat” in fapt, dupa ce imi amintesc eu de la geografie, este ceea ce se numeste un “prag”... Oricum, din pozele vazute si din cateva review-uri citite, imi cam mirosea a teapa turistica. Poate gresesc...

Am intrat in Manavgat venind pe D400. Deodata – pleosc! - prin parbriz, pe dreapta, o pancarda uriasa ne transmite semnale puternice catre portofele: Nova Mall Manavgat! O voce suava din spate rosteste indiferenta: hai sa bem o cafea adevarata! Ma uit cu coada ochiului la Lucian: “Hm, ce repede se deprind tehnicile turcesti... ! ”

Starbucks-ul s-ar zice ca era destul de departe, judecand dupa cele doua ore necesare pentru a ajunge acolo... De fapt, era chiar la intrare! Dar nu poti sa bei cafea daca nu vizitezi un pic (doar un pic!) si cateva magazine … Cert este ca marfa achizitionata a meritat banii si efortul!

Mall-ul ca mall-ul, frumos, maret..., mall deh! Dar la intrare, nene, au amplasat ei un grup statuar cu personaje din Olimp, cu fantani, coloane de marmura, ce sa mai – arta pura! (hi-hi).

Am iesit din zona Mall-ului trecand pe sub D400, urmarind pe GPS directia spre centru. La un moment dat am facut dreapta intrand pe Antalya Blv. Hopaa! Ne-am pomenit intr-un orasel cu adevarat modern si neasteptat de cochet. Blocurile de pe bulevard n-au mai mult de 4-5 etaje si sunt extrem de curate, moderne, multa sticla, metal, culori placute. Vegetatia ornamentala este prezenta peste tot: in zona pietonala, in zona mediana a bulevardului, pe acoperisurile blocurilor... Totul arata foarte ingrijit...

Ne hotaram sa parcam pe o straduta laterala. Gasim un loc destul de repede dar cam inghesuit.

Intram in tumultul strazii. Magazine de toate felurile, de la brutarii si macelarii la cele de haine pricopsite si aparatura electrica, apoi banci si agentii de voiaj, asigurari, inchirieri...

Instinctiv cautam sa ne apropiem de raul Manavgat. Wow! Nu este chiar mititel! Cateva zeci vaporase de agrement pentru turisti ancorate la mal, arata amploarea fenomenului turistic in zona. Pentru noi este o mare surpriza intrucat n-am vazut pe nicaieri referiri la acest oras! O luam, la plezneala, de-a lungul raului spre aval, pe malul drept pe o lunga promenada atipica. Ca o confirmare a interesului general pentru estetica, se vede si aici, local, ca exista o procupare serioasa pentru crearea unui aspect cat mai placut.

Mobilierul stradal (bancile sunt teribil de ergonomice), aranjamentele ornamentale ale arbustilor, ale copacilor si florilor, pista pentru bicicleta impecabila (este chiar functionala si suficient de lata, fara nici-o gropita), fantani cu mici jocuri de ape, locurile de joaca pentru copii, locuri de facut miscare pentru hodorogea (ca cele aparute si pe la noi) si nu in ultimul rand fatadele blocurilor frumos zugravite, toate aceste lucruri - banale la urma urmei – ne umplu de admiratie. Si pare ca suntem intr-un cartier normal, nu in vreo zona exclusivista.

Fiind aproape de malul apei, evident ca la parterul blocurilor am gasit restaurante si cafenele. Dar, ca de obicei, parea mai misto pe celalalt mal. Asa ca ne-am intors un pic si-am traversat raul pe un pod pietonal, construit paralel cu cel pentru masini.

Odata cu trecerea podului, s-a lasat si seara... Efectul luminilor, ca oriunde, schimba si atmosfera in bine! Am ajuns in capatul unui alt bulevard, destul de aglomerat dar am preferat sa ne afundam un pic pe o straduta comerciala. N-am zabovit, arsi de curiozitate sa revenim pe malul raului in zona vazuta de dincolo si care parea mai atractiva. Asa si era! Un sir lung de carciumioare pitoresti, specifice zonei isi asteptau musterii. Din pacate pentru ei, nu am vazut foarte multi turisti. Ei, totusi, asteptau rabdatori.

Cum pana acum am tot incercat diverse kebap-uri, koftele, alabalik (peste), pide, gozleme si cate si mai cate, fara insa a gasi si sarmale sau iskembe corba (ciorba de burta), am vrut sa vedem daca n-avem mai mult noroc pe aici. Ha! L-am intrebat deunazi pe patronul de la pensiune daca au sarmale. Omul a pufnit si mi-a raspuns ca sarmale are acasa si daca vreau neaparat, se duce si-mi aduce. Era in stare! Poate ca sarmalele or fi vreun fel de “mancarea saracului” pe la ei!? Habar n-am, cert este ca prin zona n-am gasit deloc asa ceva.

Dar Iskembe corba era imposibil sa nu gasim.

Am oprit la un moment dat la o terasa unde erau ocupate 2-3 mese cu cativa barbati – femeile nu prea intra in carciumioarele astea, doar turistele... Patronul s-a itit de dupa bar si a venit iute sa ne ofere marea cu sarea... I-am curmat peroratia incercandu-mi norocul: iskembe corba var? Ce a urmat este greu de inteles pentru noi... Sa recapitulam: terasa era aproape goala. Clientii respectivi erau la un ceai, la citit ziarul sau la fumat o tigara. Cred ca niste musterii strainezi i-ar fi prins foarte bine. Si cu toate astea, patronul nici n-a stat pe ganduri sa ne spuna ca, el n-are iskembe corba (avea insa vreo doua de alt tip) dar putem gasi putin mai incolo la a doua pe dreapta! Nici prin cap nu i-a trecut sa-ncerce sa ne abureasca astfel incat sa ramanem la el (am vazut meniul si nu era deloc rau!) ci, din contra omul voia neaparat sa ne ajute. Ba mai mult, vazand ca nu intelegeam prea bine, au sarit de pe scaune si ceilalti clienti, toti incercand sa ne explice cat mai clar pe unde s-o luam... Fara cuvinte! Incredibili turcii astia!

Acuma sa nu va-nchipuiti ca “dialogul” a fost intr-o limba cat de cat comuna. Turca lor impecabila ne-a lasat rece dar incet, incet i-am atras pe panta mimei si a gestico-romanei... Ciok tesekur, oameni deosebiti!

Ne-am continuat drumul pe aleea de pe malul apei, lasand in urma alte si alte mici carciumioare, unele mai populate (unde se auzea zornait de table – o mare pasiune a turcilor), altele mai goale... Si-n tot sirul asta de carciumi – zdrang! - un magazin cu vanzare de carte, amenajat foarte bine: un perete intreg inalt de vreo 3 metri, sugerand o biblioteca, iar mai in fata vrafuri de carti aranjate in stil anticariat. Si ca sa fie pentru toata lumea, gaseai carti si in limbile germana, engleza si, bineinteles, rusa... Pret de iarmaroc – trei carti la 24.90 TL, cam 17 – 18 roni. O singura bere costa la carciuma alaturata, 18TL (cam 13 roni) ! Scumpe-n draci cartile alea... !

“24 x 7 – NON STOP ISKEMBE CORBA” ne-a aparut cand am facut “a doua la dreapta” dupa sfatul prietenului nostru cu crasma goala! Moamaaa, am ajuns la mama ciorbelor de burta! Ca sa ajungem la carciuma, trebuia sa traversam. Pe drum, masini oameni, miscare... Cum dracu' ne-o fi ochit in toata agitatia aia, nu stiu, dar chelnerul – nea Selim - ce sedea, apatic langa geam, intr-o clipita a aparut la marginea strazii, pe celalalt trotuar, facandu-ne cu mana a chemare! Evident ca nu ne-am lasat rugati. Am cerut sa stam pe terasa – ioc problem! - si acolo ne-a dus. Imediat a mai aparut unul cu meniuri, si-un cosulet cu tacamuri. Rapid, am comandat cate o ciorbita de burta, ceva bauturi si-n rest tratamentul obisnuit: kofte, una bucata pide, salat, iogurt cu usturoi si menta, si cateva costisoare de mielut. Cartofii prajiti, stiam si ne-am obisnuit, au sosit la putin timp - din partea casei! Traiasca! Cum carciuma era traditionalista, ioc bira, ioc alcohol, bip-bip-bip -ma-sii! Asta e! Las' ca-i foarte bun si ayramul...

Sosesc si ciorbele. Acuma, noi suntem obisnuiti sa adaugam smantana, otet, piper, mujdei de usturoi si s-avem si-un ardei iute verde, nu? Ei bine, langa ciorba-n sine ne-au adus lamaie si ardeiul verde! Pai, daca vrei traditional turceste, atunci fa ca ei! Am stors un pic de (toata) felia de lamaie si-am trecut la fapte, lipaind cateva linguri... Mmmm... Suvitele de burta - OK, zeama destul subtire dar nu “chema” nimic in plus dupa adaugarea lamaiei. Un damf usor de menta facea diferenta... Buna-buna! Am incercat si-un pic de mujdei aflat in rastelul cu mirodenii. Mmm-nu! Era mai buna fara... Bun - ma declar multumit!

Hei da' ce se-ntampla!? Trei chelneri, in frunte cu nea Selim “al nostru”, toti cu mainile-n aer sustinand tavi cat roata masinii, au iesit trimfal de la bucatarie si au inceput sa ne umple masa cu celelalte bucate comandate. Ca de obicei, si-mi pare rau ca n-am mai spus-o in review-urile anterioare, primii serviti au fost barbatii! Asa s-a intamplat absolut la toate carciumile! (bune obiceiuri, hi-hi!). Si cand credeam ca nu mai este loc pentru nimic pe masa, hop si portia de cartofi prajiti mentionata mai sus... In farfurii, portiile n-au fost prea mari, ba din contra, astfel ca cina a fost mai mult calitativa decat cantitativa. In tot acest timp nea Selim mai tragea cate un raid: “ Roamania ii (bine) ”, “Hadjii gut-gut” “ Mircia Lucescu ii! ” mai facea semne daca suntem multumiti, daca mai vrem ceva... Tot numai zambet!

Nota de plata, venita pe obisnuitul petec de hartie, a fost 180TL... Rusinos de ieftin! Turcii astia...

Pe drumul de intoarcere am remarcat conturul luminos al unui personaj (fotbalist, cantaret???) cocotat in varful dealului care ocupa o buna parte a centrului Manavgat-ului. Dealul cu pricina, beneficiaza si de un funicular modern ce te duce in varf. Din cate am aflat este un loc foarte bun de belvedere asupra intregului oras, cu cateva alei amenajate, cu antenele nelipsite, dar rasfoind cateva poze gasite pe net, n-am gasit nimic care sa ne faca sa urcam.

Ajunsi la locul unde am lasat masina am constatat ca bara stanga fata era harjaita de – mai mult ca sigur – un cauciuc de motocicleta, urma fiind foarte vizibila. Pe moment ne-am facut un milion de probleme despre cum o sa reactioneze cei de la firma de inchiriat masini...

Trei zile mai tarziu, stearsa cu acetona, urma de cauciuc a disparut dar “stersatura” se vedea cu ochiul liber. Nu era mare lucru si asa cum am relatat in primul review, nici reprezentantul firmei respective n-a ridicat niciun fel de obiectie. Sa fi fost in Occident...

Maine plecarea spre Cappadocia, la baloane!

---

VIZUALIZĂRI: 665 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI