Remember turcesc cu patina timpului

TIPĂREȘTE

Nu intentionam sa dezvolt altceva despre minunata excursie inTurcia, din martie curent, dar, cautand unde pot sa pun intrebari despre o viitoare excursie la Barcelona, probabil in prima saptamana a lui 2019 si nedescurcandu-ma, am recitit cele scrise aici in timp. Nu mica mi-a fost mirarea cand am remarcat ca povestioara mea a cam fost citita, iar atunci am decis, ca in cantecul doamnei Angela Moldovan:"hai sa zic, ce sa zic, si ce-a mai urmat ".

Pentru aceia dintre dvs. care veti dori sa urmati traseul despre care am spus cate ceva, acum va voi spune mai multe.

Organizatoric, excursia are doua componente: prima, partea obligatorie, care face ca pretul sa fie extrem de mic si de atractiv si partea a doua, cea aducatoare de plusvaloare, e cea optionala, iar aici intra optiunea de a lua cina contra cost in toate serile (iese cam la 60 % din pretul unei cine obisnuite /zi, dar abundenta, varietatea produselor, bate tot), excursii inedite, eventual cu servirea mesei de pranz (cine mai era in stare sa manance), precum si vizite tematice, unde ispite nu tocmai ieftine dau navala si te lasa fara bani in tescherea... dar face!

Pe noi ne-au dus la o cooperativa de tesut covoare, unde tehnologia ce ne-au aratat era pura butaforie, asa, ca sa ai o vaga idee despre ce este covorul turcesc, iar ceea ce ne-a lasat fara glas (si fara bani) a fost expozitia cu vanzare. Marturisesc ca si noi am cumparat

o "carpeta" aprox. 80X80 cm, o reproducere a unui tablou de Kandinski. Sigur, am negociat pretul, am baut un ceai si am cumparat (in rate). La plecare am constatat ca am platit prea mult, dar aveam marfa in punga si... gata. La facturare am dat 1/3 din pret, urmand sa platim din tara diferenta (in 2 rate, desigur alt targ prost).

Ne-au dus apoi la o firma de bijuterii, veritabila "pestera a lui Aladin". Dumnezeule Mare, ce minunatii, ce stralucire, ce pietre... De neimaginat si de neuitat...

Doamna mea a cumparat cercei pentru ea si pentru fiica noastra, dar negociind la sange, conform zicalei locale " pana s-a invinetit turcul". Venise deja un nou grup, turcul nu vanduse si era pe cale sa piarda si musteriul din grupul nou, voia 450 euro, noi am zis 370, circ mare, chemat managerul, adjudecati cerceii la 375. Bombaneli la autocar ca ne-au asteptat 20 de minute...

A treia "escala" la o fabrica de pielarie si blanuri. Aici EI erau turci si ELE basarabence (cai troieni pur-sange). Parada pe podium, mirosit, pipait, mototolit, tot ce-i poate trece romanului prin minte sa faca cu materialele date spre "cercetare", iar apoi fuguta la "MALL" unde un ceai, un suc de portocale si un vin parsiv, au facut deliciul vizitei si al achizitiilor.

Foarte dibace regia cu basarabencele menite sa ne "ajute". Din 4 haine care i-au fost sotiei ca turnate, ne-am oprit la o pelerina din piele de vitel cu garnitura din piele de sarpe, delicata, frumoasa, distinsa si... scumpa. Noi am oferit 40% din ce a cerut turcul. Stiam lectia, si stiam ca trebuie sa vanda. Am anuntat grupul sa plece la urmatorul obiectiv, iar noi si de cumparam si de nu o faceam, eram adusi la hotel cu masina firmei de blanuri. TUPEU!

Finalul a avut loc dupa mai mult de 85 de minute de targuiala, peste pretul initial am dat 5 euro, am platit la factura 50 euro, iar restul in tara in 2 rate.

Autocarul a asteptat pana am terminat, fara murmur de data asta si am aratat gloriosi factura...

Bucuria a scazut exponential acasa, pentru ca la fiecare rata, banca de la noi mi-a perceput cate 12 euro. Una peste alta, aproape inca o excursie si ceva au fost ratele.

Haina a ramas la ei pana la achitarea ratelor si a venit prin curier fix la aniversarea sotiei.

Ceva extra -deosebit ce merita incercat e RAHATUL TURCESC AUTENTIC, (NU POATE FI UITAT, E CU TOTUL ALTCEVA DECAT RAHATUL PRODUS IN MOD INDUSTRIAL).

Deliciul sufletului meu se numeste SULTAN CAY (CEAIUL SULTANULUI) si este o feerie pentru papilele gustative. Am luat 100 g cu 4 euro de la un han, dupa ce negustorul m-a corupt cu 2 paharele, iar acum mai am cam 2 mini ligurite pe care (din cand in cand imi permit sa il combin cu rooibas...

In octombrie mergem sa ne dam cu balonul (vine vorba) in Cappadocia si ghida (aceeasi profesionista fascinanta, turcoaica mai romanca decat multi romani), mi-a promis ca imi voi reface proviziile.

Si-acum una autentic romaneasca de sa va stea ceasul, petrecuta in Antalia in resort de 5 stele mari.

Pe la ora 21.30 simt fum de tigara in camera, eram deasupra intrarii de la piscina, ploua si se fuma intens. Ii spun sotiei " afumatorii astia sigur vor declansa vreun sesizor de fum (incendiu) ".

La ora 21.50, mare agitatie pe hol, un hol lung de vreo 160 m. Ni s-a interzis sa circulam, am aflat ca a luat foc o camera cu turisti romani. Mai, sa fie!

A doua zi, la plecarea la un obiectiv, am aflat tarasenia: doi compatrioti din grupul largit de romani nu au fost multumiti cele enspe sute de feluri de mancare de la hotel, si-au cumparat "pulpite de pui" si le-au pregatit in camera intr-o tigaie dotata cu rezistenta electrica, adusa in bagajul de cala. Ce improvizatie a fost aceea ca au ars 40% din camera nu stiu, dar cine a avut de suferit nu au fost vinovatii ci ghida autocarului lor, careia se pare ca i s-a desfacut contractul de munca pentru insuficienta instruire a turistilor.

FARA CUVINTE!...

---

VIZUALIZĂRI: 719 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI