Pietrosul Rodnei - privire de la 'balcon' asupra Maramuresului

TIPĂREȘTE

Wow! Niciun review pentru acesta destinatie. Nici nu eram sigura unde sa introduc review-ul. De fapt, gresesc. Exista un review in doua parti, chiar foarte bine realizat. Eu am exagerat un pic in ideea ca e o destinatie de vis care merita mai multa atentie. Si sunt destui vizitatori, dar se pare ca putini scriu despre asta...

Ce-i drept, nici mie nu-mi vin multe cuvinte in minte. Asta nu pentru ca nu merita muntele, ci pentru ca peisajele trebuie vazute si simtite, nu doar citite. Oricum, eu de multe ori scriu ca sa am la ce atasa poze, asa ca sper sa starnesc interesul cu imagini, daca nu reusesc prin cuvinte.

Am parcurs traseul clasic (parerea mea), care pleaca din Borsa, din spatele spitalului municipal, cu destinatia varful Pietrosul Rodnei de peste 2300m. Am plecat cam pe la 9 dimineata si am mers cu masina parte din drum. Sa zicem ca pe la 10.00 am inceput partea de mers pe jos. Am citit pe un blog de drumetii montane detalii despre traseu si stiam la ce sa ma astept. Socrii mei facusera si ei acelasi traseu in urma cu un an, asa ca aveam destule informatii.

Masina am lasat-o intr-un soi de parcare, o zona mai larga, unde si drumul se bifurca si o directie este spre schit sau ceva manastire. Cealalta, spre statia meteo. Drumul este marcat, ca orice traseu montan. Sa zicem ca ar fi lat ca de un sens de masina. Un fel de drum forestier. Chiar am intanit si o masina mica pe drum, probabil a celor de la statia meteo. Masina era gen de teren, foarte inalta, dar mica. Nu stiu marca sau exact modelul, dar stiu ca la statia meteo era si una toyota mare, tot de teren, dar foarte mare. Ne-am minunat si noi cum a putut urca pana acolo. Oricum e clar ca cei care intra cu masina sunt de la sau in colaborare cu statia meteo. Eu asa zic: ca ei stiu exact ce masini au pe traseul respectiv, ca nu cumva sa se nimereasca doua concomitent, ca nu exista nici cale de iesire, nici de intoarcere pentru o asemenea situatie.

Estimez ca statia meteo este plasata undeva la doua treimi din drumul spre varf. Si apoi urmeaza imediat LACUL IEZER. Acesta este o minune naturala, un lac glaciar. Citisem ca este interzisa camparea cu cortul in zona lacului, dar ca zona, este loc pentru asa ceva. Adica e un platou destul de intins, cu un peisaj extraordinar. Nu erau corturi acolo, dar am intalnit mai multe grupuri de turisti cu cortul dupa ei si imi imaginez ca acolo intentionau sa se stabileasca. A nu se intelege ca prin cele ce spun aici incurajez incalcarea regulilor. Eu doar relatez cele observate de mine. Noi nu ne-am oprit deloc la lac, ci ne-am continuat traseul.

De aici spre varf se schimba peisajul. Nu mai sunt paduri, si nici arbusti. Este doar stanca si o carare serpuita de o persoana care inainteaza spre varf. Eu vazusem cararea asta in poze, dar la fata locului nu o mai gaseam. Dar tot mergand si mergand, incepe sa se contureze o linie in zig-zag pe coama muntelui. Nu-mi venea sa cred ca pe acolo trebuie sa mergem noi. Prea abrupt! Prea sus! Numai la asta ma gandeam. Si pe masura ce urcam, mi se cam impaienjeneau ochii si ma cam lua cu ameteli. Dar deh... si alta presiune, si inaltimea, si aerul prea curat si rece si eu nu prea in forma... faceam cativa metri si cateva minute pauza. Alti cativa metri, alta pauza. Am mai intalnit turisti, am mai cerut informatii. Si aproape ca am ajuns. Si oboseala m-a coplesit si am facut cale intoarsa. Am trecut de partea mai grea si am reusit sa vedem de partea cealalta a muntelui. Un sentiment extraordinar! Am privit si varful. Ar mai fi luat vreun sfert de ora zic eu sa ajungem pana acolo (nu era deloc departe, daca noi il vedeam), dar voiam si sa ne intoarcem si era destul drum de parcurs. Vedeam si ceva nori cam negri si tremuram din toate incheieturile... dar uiti de toate si de toti cand esti asa de sus si de jur imprejur sunt numai munti maiestuosi!

Printre stancile acestea de la lac in sus am vazut MARMOTE. Multe marmote. Sunt asa simpatice sum urca si coboara fara nicio problema asa rotofele cum sunt. Si atente la orice miscare. Se strecoara cu mare usurinta prin orice crapatura gasesc intre roci masive. Le-am si auzit glasul! Si numai pentru a le vedea si tot a meritat efortul.

Am luat-o in pas vioi la coborare, cum facem de obicei. Cam pe la 17.00 eram inapoi in Borsa, cautand un restaurant sau local sa mancam si noi ceva. Am avut si cu noi ceva la pachet si rontaieli de tot felul, dar o mancare aburinda tare ne mai statea in minte...

---

VIZUALIZĂRI: 2919 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI