ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 14.07.2013
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 25.07.09
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
JUL-2013
DURATA: 9 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
70.00%
Satisfăcător

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
91.25%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 19 MIN

Cu Carnival intr-o nou croaziera pe Mediterana

TIPĂREȘTE

Carnival Sunshine

Imbarcare: Barcelona

Nr. de nopti: 9

Traseu: ore stationare in port

Ziua 1 Barcelona, Spania5:00 PM

Ziua 2 Marsilia, Franta8:00 AM6:00 PM

Ziua 3 Monaco8:00 AM6:00 PM

Ziua 4 Livorno (Florence/Pisa), Italia7:00 AM7:00 PM

Ziua 5Roma (Civitavecchia), Italia7:00 AM7:30 PM

Ziua 6 Napoli, Italia7:00 AM7:00 PM

Ziua 7Messina (Sicily), Italia8:00 AM5:00 PM

Ziua 8Fun Day at Sea

Ziua 9 Palma de Mallorca, Spania8:00 AM5:00 AM

Ziua 10 Barselona, Spania5:00 AM

Temperaturi: o vara placuta si ‘’rece”, 24-28 grade C

Daca aveti intrebari sau doriti sa vizionati mai multe poze nu ezitati sa-mi scrieti.

Ce puteti face inainte de imbarcare: vizitati o parte din obiectivele Barcelonei. - NOTĂ WEBM: vezi articolul distinct scris de autoare pe această temă aici

--

Check-in pe vas: extrem de rapid maximum 10 minute, foarte bine organizati (sunteti fotografiati initial pentru a putea fi identificati apoi la fiecare urcare pe vapor). Vi se explica sistemul de plata, primiti cardul de acces pe vapor. Nu exista o suma exacta de depus in depozit (preferabil 150 dolari de persoana), insa trebuie sa stiti urmatoarele: moneda vaselor Carnival este dolarul, schimbul din euro in dolari nu e unul avantajos pe vas si puteti sa va activati cardul de vapor pentru a efectua cheltuieli pe vas si cu cardul de credit si nu numai prin constituirea unui depozit. Imbarcarea a inceput de la 11 am si s-a finalizat la 4 pm cand toata lumea trebuia sa fie pe vas. Cabinele au fost disponibile imediat ce ne-am urcat pe vas. Bagajele au ajuns undeva dupa ora 6 pm. Exista variate optiuni de a lua masa incepand cu prima ora de cand te imbarci. Aveti si ATM pe vas in caz ca aveti nevoie urgent de bani.

Tip: Incercati sa evitati Guest Service-ul imediat dupa imbarcare, intrucat este foarte aglomerat. Dupa ora 10 pm se elibereaza.

Pont: Pastrati-va costumul de baie, crema de plaja intr-un bagaj de mana in cazul in care aveti chef de stat pe punte imediat ce va urcati pe vapor.

--

Check-out de pe vas: extrem de rapid, dar in ziua debarcarii trebuie eliberata cabina la 8.30, deci nu prea mai poti face nimic. Daca nu aveti oroare de carat bagaje este mult mai comod sa va pastrati bagajele cu voi in cabina, altfel trebuie sa le scoti afara cu o seara inaintea debarcarii si sa fiti a doua zi la ora indicata si la locul de asteptare comunicat in “info” de debarcare. Ora de debarcare din pacate „la varianta debarcarii” in care optezi sa-ti dea ei bagajul jos de pe vas poate fi extrem de matinala.

Terminalele, bagaje si porturi: Terminalele arata ca cele din aeroport. Sunt dodate cu magazine de suveniruri, cafenele, toalete. Probabil gasesti si wi-fi pe la cafenele in cazul in care nu vrei sa iesi in vreun port. De regula, in terminale gasesti harti gratuite ale oraselor port si alte informatii turistice utile si imediat ce iesi din port ai acces la shuttle bus-uri sau taxiuri autorizate. Trebuie sa stiti ca daca luati taxiul din port se va aplica o taxa suplimentara de port (2,3 euro in plus). In unele porturi, gen Messina, Palma de Mallorca ai ceva de mers pe jos pana la iesirea din port si uneori nu exista alternative de transport de la terminal la iesirea din port sau alternativele sunt costisitoare. Unele porturi au shuttel bus-uri gratuit, spre exemplu orasul port Civitavecchia (Roma). Monaco, spre exemplu, iti da senzatia ca da direct in oras, raportat la apropierea terminalului. Drumul de la terminal la iesirea din port este de multe ori atractiv, caci vezi si alte vase de croaziera si chiar sunt tare frumusele asa cum stau ele insirate in maretia lor.

Pont: Informeaza-te despre posibilitatile de acces intre terminal si iesirea in oras pentru a evita sa mergi mult prin soare.

Cost croaziera: aproximativ 1.500 euro cabina interior tip 4D

Cost avion: 460 euro (cu 2 bagaje de cala)

Cost total excursii operatori locali: 630 euro

Buget total: 3.000 euro, inclusiv mici suveniruri pentru cei dragi.

Tip vacanta: trebuie sa stiti ca aceasta vacanta poate fi foarte obositoare daca doriti sa vizitati toate orasele port si/sau zonele adiacente pentru ca presupune trezit la 6,7 dimineata, mult mers pe jos, caldura, aglomeratie prin orasele cu istorie, stat in autobuze etc. Ganditi-va bine care va este scopul.

Pont: Este bine, sa nu va propuneti sa coborati in toate porturile si acolo unde se poate sa va organizati zile de plaje, pentru ca pot aduce relaxare.

--

Excursii porturi

Generalitati

Noi ne-am organizat excursii cu operatori locali, dupa un studiu amanuntit ale site-urilor de specialitate. Principiul este cam acelasi in toate porturile si toti operatorii locali au fost seriosi si profesionisti: iti faci un grup de maximum 8 persoane, se inchiriaza local un minivan pentru 500-600 euro 8,9 ore si ai ghid vorbitor de limba engleza care te indruma permanent. In acest fel costul unei excursii iese la o medie de 70 de euro de persoana. Esti asteptat in porturi cu un semn de recunoastere stabilit in pralabil, cam la 30 minute dupa ora la care ii anunti ca ajunge vaporul in porturi si esti adus la terminal cu 1 ora inainte de ora anuntata de vas pentru imbarcare.

Cultul excursiilor organizate cu personal specializat nu este acomodat cu stilul romanesc, intrucat noi preferam sa ne carpim, sa mergem cu harta in mana, cat mai ieftin etc. (nu-i rau nici asa). Stilul acesta tine destul de bine cand ai timp, insa in porturi nu prea ai timp sa descoperi si trebuie sa mergi punct ochit, punct lovit daca vrei sa si vizitezi. Am testat toate genurile de organizare a zilelor de port, astfel incat stiu ca familiei noastre i se potriveste cel mai bine cel descris mai sus, chiar daca este mai costisitor decat cel organizat pe cont propriu. Sigur nu faci asta in toate porturile, poti alterna diverse stiluri, dupa caz.

Noi am reusit sa facem grupuri foarte bune (cu americani si canadieni), oameni deosebiti (educati, seriosi). De regula, grupurile se formeaza cu ceva timp inainte, oamenii vorbesc intre ei pe forumuri specializate, comunica prin email si se vor cunoaste sau nu in prima zi la “Meet and greet”, eveniment de socializare si cunoastere organizat tot ad-hoc de forumisti. Unele linii de croaziera organizeaza chiar ele acest eveniment, insa Carniva nu se afla printre acestea. Exista riscul ca unii sa se razgandeasca, insa se pare ca daca n-ai incredere nu te poti baga in organizarea unor astfel de excursii.

Exista si alternativa excursiilor oferite de linia de croaziera, de multe ori si cu 50% mai scumpe decat cele pe care le poti rezerva direct de la tour operatorii locali. Sigur, avantajul este ca n-ai bataie de cap, nu stai sa studiezi etc. Alte detalii despre excursii le gasiti si in postul meu de aici vezi impresii

Mai departe voi descrie cum ne-am organizat in fiecare port

1. Marsillia, Franta (orasul este departe de port). Am stat pe vapor, pentru ca vizitasem anul trecut portul vechi si acum aveam nevoie de ceva odihna dupa vizita din Barcelona. Am facut bine pentru ca a urmat un adevarat tur de forta. Imediat ce cobori de pe vas gasesti, totusi, cateva souvenir-uri cu iz frantuzesc, fainute. Detalii despre vizita de anul trecut in Marsillia gasiti in postul meu de aici vezi impresii

2. Monaco (orasul este foarte aproape de port) - o locatie de vis in care as reveni de cate ori voi avea ocazia. Ghid local Catherine, durata 8,9 ore, detalii tour traveltourprestige.com/#tours cost 70 euro de persoana. Pe scurt, am vazut Monte Carlo (Panoramas of Monaco «the rock», The Cathedral, Grimaldi palace, Monte-Carlo casino square, the famous «Hôtel de Paris»… Formula 1 Grand Prix circuit) Nisa, Eze, Monton (timp liber pentru colindat), Sainte-Agnes (ultimele doua in locul lui St. Paul de Vence, pentru ca era circulatia aproape blocata datorita turului Frantei la ciclism si riscam sa pierdem vaporul).

Complexitate: medie

Alternative pentru organizarea pe cont propriu: Costul autobuzului 100 cu care puteti ajunge in orasele de coasta rca.tm.fr/ftp/lignes/100.pdf este de 1 euro. In Nisa aveti un Hop-On-Hop-Off viator.com/tours/Nice/Nic ... ur/d478-2050NGT.

Pont: Verificati sa nu fie evenimente sportive care sa blocheze circulatia, mai ales daca va organizati voi singurei. Noi am patit-o, noroc cu Catherine ca ne-a adus in timp la vapor si ne-a reorganizat vizita in afara zonelor de derulare a turului Frantei la ciclism.

3. Livorno (zonele istorice la mai mult de o ora de mers cu masina de port) - orasele Florenta si Pisa trebuie bifate ca repere de istorie, insa nu as mai reveni. Ghid local Giovanni, durata 8 ore, detalii tour sunflower-tours.com/index.htm, cost 76 euro de persoana.

Am vazut: Via Aurelia, aceiasi cu drumul construit de romani acum 2000 de ani; turul panoramic din masina al centrului orasului Pisa cu oprire in central vechi in zona “Field of the Miracles ” langa Turn, Intre Pisa si Florenta se conduce pe autostrada (aprox. o ora) cu prima oprire in Piata Michelangelo, apoi Ponte Vecchio, Domul, Piazza della Signoria, Santa Croce, Chianti (zona viticola de renume).

Complexitate: medie

Alternative pentru organizarea pe cont propriu: Va puteti organiza local luand trenul sau impartind cu un alt cuplu taxiul (120 euro dus/intors).

Pont: Vizitati Pisa la prima ora a diminetii si evitati orele de varf in trafic identice cu cele din Bucuresti (cand vine sau pleaca lumea la/de la serviciu).

4. Civitavecchia (acces facil in oras cu un shuttle bus gratuit). In acest port toata lumea fuge la Roma, asa ca daca nu vreti sa vizitati stravechea Roma, orasul port al Romei este unul pitoresc, mic si confortabil pentru cateva ore de plaje, un suc rece si o cafea buna. Sunt cateva locuri istorice si aici (virtualtourist.com/travel ... hia-TG-C-1.html), insa noi am zacut pe plaja preferand sa ne relaxam dupa cele doua zile pline. Plaja Pirgo este bunicica, cu un dram de nisip in buza pontonului, apa fiind cristalina si placuta. Daca cauti apa sub un euro sau alte racoritoare sa stiti ca o sa gasiti greu si numai in hypermarket, asa ca mai bine faceti cumparaturi din alte porturi. Oraselul are wi-fi gratuit in centru.

Complexitate: usor

Pont: cateva trasee predefinite civitavecchia.net/places- ... raries.html#anc

5. Napoli, Italia (acces facil in oras, dar nu va sfatuiesc caci este cel mai urat oras pe care l-am intalnit – parerea noastra). Avand anul trecut o experienta neplacuta cu Napoli, anul acesta am investigat mai bine ce putem face. Si am dat lovitura, cu fascinantul Capri. Ghid local „Gigi” (diminutivul de la Luigi), durata 9 ore, detaliile turului le gasiti aici toursofcapri.com/eng/capritour.htm cost 120 de euro de persoana si un mic bacsis pentru barcagiul de la Grota Albastra (vreo 5 euro). Costul ridicat al acestei excursii este justificat de nenumaratele vehicule cu care ne-am plimbat in toata insula (taxiu/mini van, telescaun/ hydro-jet /barcuta pescareasca pentru acces in Grota Albastra).

Personal, marturisesc ca m-am indragostit de AnaCapri (unul din cele 4 satucuri ce compun Capri). Am gustat tot felul de licori specific zonei (limoncelo, lichior de pepene galben) pe care l-am stins cu bomboane de ciocolata de buna calitate. Peisajele sunt superbe, natura este foarte darnica, lasandu-i pe locuitori sa cultive un tumult de legume, fructe, ierburi aromatice si flori. Imaginati-va ce frumos creste portocalul alaturi de lamai, maslini, strelitia, rosii sau busuioc. Un amestec minunat de miresme, o mare azurie, preturi pe masura, dar totul ramane infierbantat pe retina calatorului. Voi reveni in Capri pentru o baie in apa cristalina la care am tanjit caci n-am avut timp si de plaja (am fost inzestrata cu papuci speciali “anti pietre”, caci plaja are numai pietricele). La urmatoarea vizita in zona, este de bifat si Sorento pe care l-am vazut de departe si pare a exista si acolo peisaje de vis.

Complexitate: medie

Alternative pentru organizarea pe cont propriu: Va puteti organiza si o vizita individual in Capri avand in vedere ca terminalul pentru transfer in Capri e la numai 5 minute de terminalul unde ancoreaza vasele de croaziera, dar cu siguranta nu puteti vedea toata insula singurei in cateva ore. Aveti aici cateva linkuri ajutatoare: transport - capri.net/en/ferry-schedu ... transport-rates; obiective - capri.net/en/s/la-grotta-azzurra, capri.net/en/s/marina-grande-2

6. Messina, Italia (din terminal se ajunge la pas circa 1 km la zona de iesire din port) Surprinzator, mi-a placut tare mult ce am gasit in aceasta particica a Siciliei. Sincer, chiar daca unii ma vor contesta, mie mi-a placut zona mai mult decat Roma, Pisa sau Florenta. Aici percepi suflul real al Italiei. Impreuna cu ghid Ignazio (sicilywithmario.com/share ... shareexcursions) cam in 7 ore am bifat stradal Castelmola, Taormina si Messina. Costul excursiei a fost de 50 de euro de persoana. Interesanta povestea dar si realitatea activitatii vulcanice din zona, dar Etna este pana la urma esenta vietii din zona. Messina pare un oras usor de vizitat pe cont propriu fie la pas, fie cu autobuzul local, trenuletul turistic sau Hop-on, Hop off. Daca insa vrei sa vezi mai mult e recomandabil un tur organizat.

Pont: Daca te-ai saturat de vizite si plimbari pietonale este o zona propice de plaje, caci au locatii “molto bella”.

In Taromina in intersectia care desparte drumurile catre Teatrul Antic de drumul spre gradini gasiti wi-fi free care fuctioneaza ok.

7. Palma de Mallorca, Spania (se ajunge la pas circa 1 km pana la zona de iesire din port). Tipic Spaniei, multi palmieri, o clima placuta si zona portoara frumoasa ce afiseaza multe iahturi si ambarcatiuni felurite sau vase de croaziera. Cu alte cuvinte, un peisaj tipic mediteranian. Noi ne-am organizat in a merge in prima parte a zilei pe plaje pentru 4 ore (am impartit costurile unui taxi pana la Palma Nova cu un alt cuplu cu care am vorbit in prealabil tot pe forum). Drumul dus-intors aproximativ 40 euro si in functie de trafic nu faci mai mult de 30 minute. Pe plaja gasesti umbrele si sezlonguri (aprox 6 euro de caciula), zona wi-fi free, dar care functioneaza cu intermitente. Pozitionati-va langa un hotel ca sa puteti utilize si toaleta la nevoie, caci nu au toalete pe plaja. In centrul Statiunii Palma Nova gasiti foarte multe magazine cu suveniruri interesante.

Pentru ca mai aveam ceva timp, ne-am hotarat pe ultima suta de metri sa mergem de la statia 12 - Estacio Maritima (in fata intrarii in port) intr-un Hop on- Hop off pentru 80 de minute in cap (city-sightseeing.com/tour ... landingposition).

Pont: Daca va decideti din timp sa accesati serviciile City-sightseeing, sa stiti ca puteti beneficia de 10 % reducere, daca scrieti email (info@city-sightseeing.com)

sa va dea un cod de fidelitate si achizitionati biletele online. Interesati-va si de sistemul de prescrimbare a vaucherelor online pentru ca acesta difera de la tara la tara.

Complexitate: usor

--

Legat de activitatile de pe vapor si alte aspect pe care e bine sa le stiti

Planul puntilor:

gasi aici cruisedeckplans.com/DP/Ma ... ival%20Sunshine.

Card acces vas si exemplificativ cateva costuri de servicii/produse: obligatoriu veti primi acest card si trebuie sa aveti grija sa nu-l pierdeti. Noi am pierdut unul si l-am declarat imediat pierdut. N-am fost taxati pt. emiterea altui card nou. Cu cardul puteti cumpara de pe vas servicii/produse etc. Preturile sunt foarte mari, insa se mai gasesc si lucruri care va fac cu ochiul. Preturile bauturilor alcoolice pleaca de la 6 dolari in sus, incepand cu 2 dolari cafeaua, 7 dolari frappe-urile care insa sunt lesinator de dulci si ‘’chimicaloase’’ la gust dar arata foarte bine; sauna este gratuita si este separata pe sexe (accesul se face direct prin vestiar), peste 100 de dolari masajele, de la 4 dolari in sus produse cu logo-ul Carnival. Nu uitati sa adaugati la pretul de lista al produselor un procent de 15% si astfel obtineti pretul final. In porturi platiti si taxe daca cumparati de pe vapor. Se pot recupera la finalul croazierei taxele, dar sincer n-am stat la coada imensa pentru ca noi n-am facut mari cheltuieli pe vas.

Sumele neconsumate mai mici de 5 dolari nu se restituie automat si se doneaza unei biserici.

In fiecare zi sunt diverse promotii insa din punctul meu de vedere nu sunt tentante. Spre deosebire de MSC la Carnival nu merita achizitionate pachetele de bauturi, destul de scumpe (vezi link carnival.com/Core/FAQ.aspx?faq=beverage).

Pont: apa se gaseste non stop alaturi de cafea de buna calitate, ceai pe puntea 9 inclusiv la cina de la restaurantele la care esti repartizat pentru cina. La MSC spre exemplu la cina nu se servea si apa si cafea, acestea fiind disponibile doar la zona de ‘’impinge tava”, ceea ce te obliga practic sa-ti cumperi macar apa.

Puteti obtine un minunat frappe handmade non stop, amestecand inghetata de vanilie in ce proportii doriti cu cafea.

Aduceti cu voi sticle de platic pe care le puteti umple cu apa in cazul in care nu vreti sa cumparati din porturi sau bagati in bagaj cani termoizolante/termos pe care le puteti plimba pe punte dupa voi /sau inainte de a cobori in porturi puteti sa le umpleti cu apa.

Raul de mare: E bine sa fiti pregatiti cu pastile daca va stiti cu probleme. Tangajul exista! Carnival Sunshine mai mic decat MSC Fantasia a avut momente de miscare destul de dese, ele resimtindu-se cam ca la un cutremur. Este bine sa nu lasati starea de rau sa se instaleze sau agraveze. Eu personal dupa experienta de anul trecut am inceput sa iau cu o zi inainte pastile de ghimbir de doua ori pe zi si de data asta nu am avut nicio zi in care sa-mi apara raul de mare. Alte sfaturi despre rau de mare in postul meu vezi impresii.

Exercitiul de evacuare: Pentru ca anul trecut l-am ratat si pentru ca Carnival a avut ceva probleme in ultima vreme, am zis ca-i bine sa participam si noi la acest exercitiu. Din pacate nu m-a impresionat modul de derulare…. mai multe invatand vizionand filmuletul rulat pe canalele TV ale vaporului.

Turistii: amestecati ca varste (nu am gasit ca pe MSC predominant persoane trecute de 60 de ani), preponderant americani. Nu am intalnit turisti romani (in schimb sunt foarte multi romani la lucru pe vapor).

Zona de agrement: sunt activitati variate adaptate stilului de distractie al americanilor (stad up comedy tinut de vorbitori nativi de engleza, film si floricele din plin seara pe punte, jocuri si concursuri in care se castiga cate ceva- neinteresante insa pentru noi). Din punctul meu de vedere zona de distractie lasa de dorit raportat la stilul european, astfel incat preferam MSC din aceasta perspectiva.

Pont: in toate barurile este foarte frig, asa ca dotati-va cu ceva imbracaminte cu maneca lunga ca sa supravietuiti. Ca sa fie tacamul complet totul se serveste cu gheata in exces, asa ca atentionati ospatarul/barmanul sa fie bland cu gheata in ceea ce va priveste, daca nu vreti sa raciti.

- Jacuzzi (in total sunt 3 pe vas) destul de aglomerat si apa suficient de clorata incat sa nu ofere tocmai relaxarea dorita. Piscina de la puntea 9 este foare mica si mereu plina numai cu copii. In primele zile ale croazierei apa a fost groaznic de rece (denota faptul ca nu este incalzita) si apoi odata cu incalzirea ei parea destul de murdara, incat sa te imbie la scaldat. Nu exista o piscina interioara.

- Muzica rutinanta si fara vlaga. Putina muzica noua si ritmata. Iarasi MSC are un vot in plus.

- Exista o zona de topogane moderna si interesanta pentru copii.

- Sala de fitness este bine echipata dar destul de aglomerata la orele de varf. Programele de gimnastica sunt plasate numai la ore criminale, adica la 7.30 am (deci le-am sarit anul asta).

Puntea 10/11 este dedicata adultilor exclusiv in zona Serentity si asta nu e rau (nimic spectaculos insa). In schimb pe puntea Serenity gasesti foarte greu un loc. Prosoape de plaje ai in camera si ti le schimba stuardul cand doresti mai ales daca ii lasi bacsis din cand in cand. Gasesti prosoape si pe puntile cu piscine pe care le poti ‘’inchiria” utilizand cardul de acces pe vapor.

- A existat o singura demonstratie de gatit, dar din pacate nu se vedea cum gateste efectiv bucatarul. Gasesti discoteca, petreceri tematice organizate de echipa de animatori (foarte „invizibili si anosti”), spectacolele de seara (nu pe gustul nostru). Exista un teren micut de sport multi functional (tenis de mini fotbal, baschet), o pista de alergat, un minigolf, mese de billiard in aer liber, cu acees gratuit. Internetul era scump si nu functiona din cabina. Telefonia in larg, aprox. 3 dolari minutul, deci, preferabil sa va inchideti telefoanele. Sala de jocuri oferea clasicele simulatoare dar aceasta era mult mai dotata decat cea de pe MSC Fantasia.

Spre deosebire de serile petrecute pe MSC Fantasia intr-o atmosfera placuta si relaxanta cu regret spun ca aici am gasit o atmosfera de “cripta”, datorita frigului si inhibanta, datorita calitatii precare a muzicii. Muzica live se repeta seara de seara (vezi Piano bar). Poti sta la orice bar fara sa faci consumatie si poti aduce fara probleme bauturi cumparate de prin porturi (totul e sa te descurci, sa-ti iei in pahar din camera, sa-ti cari cutiile dupa tine).

Pont: Cu toate ca ai restrictii la introducerea de alcool si bauturi racoritoare pe vas, n-am avut niciodata problem sa urcam pe vas in limita rezonabila cu acestea. Si sincer una e sa dai 0,5 euro pe un suc si alta sa-l iei de pe vapor cu 3 dolari :) !

Lifturile se deplasau destul de repede si faceau fata binisor si la ore de varf.

Viata de noapte, probabil, e la fel de monotona ca cea pe care am ‘’degustat-o” si noi pana in 12 noaptea. Se organizeza karaoke zilnic, dar tipic american. Pe vas nu aveai semnal la TV, asa ca nu prea am avut contact cu lumea 9 nopti.

Zilnic primesti in jur de ora 6 pm programul pentru a doua zi cu detaliile orelor de debarcare, programul restaurantelor de vas, activitati etc.

Cabina: minimalist mobilata decorata cam din topor dar dotata cu tot ce-ti trebuie (sapun, sampon, foehn, halat de baie). Patul matrimonial foarte mare si comod. Curatenia a lasat de dorit vs cea din cabina MSC dar ordine se facea de doua ori pe zi. Puteti sa va comandati micul dejun in camera (serviciul este gratuit), lasandu-va comanda seara in usa. Optiunile de comanda prin room service sunt limitate. Este o experienta care nu merita bifata daca ati ales o cabina interioara.

Daca aveti rau de mare, alegeti cabinele de la puntile inferioare si situate cat mai spre interiorul vasului si evitati mirosul de benzina.

In cabinele tip 4D nu exista mini bar si nici frigider. Pentru un bacsis dat stuardului am avut mereu o frapiera cu gheata unde ne-am racit bauturile aduse de prin porturi.

Baia este ok. Apa are o presiune adecvata si ventilatia in camera este zgomotoasa. Evident ca suferind de frig pe tot parcursul sejurului in camera n-am folosit AC.

Pont: Atentie la zona cabinelor situate sub/deasupra Liguid Louge. Din pacate acolo vibreaza si trepideaza usile atat ziua cat si noaptea cand sunt spectacole. Nu stiu cum au dormit oamenii care au rezervat astfel de cabine.

Daca sunteti claustrofobi sau va place lumina, vreau sa stiti ca o cabina interioara va va da un disconfort general.

Aduceti un prelungitor cu mai multe locatii care va fi util daca aveti de incarcat aparatura electrica.

Carligele de rufe va vor fi de folos ca sa va uscati in cabina dotata cu franghie in zona dusului costumele de baie si lenjeria intima care se poate astfel spala zilnic.

Curatenia si serviciile de receptie si contabilitate: curatenia era in parametri normali pe vas iar serviciile sunt ok dar nu se exceleaza.

Accesul la receptie (Guest Service) il aveti 24 de ore. Personalul era rezonabil de serviabil dar rutinat si destul de obosit. In anumite momente stateai destul de mult la coada la Guest service daca aveai nevoie.

--

Imbarcare/debarcare: se face repede si civilizat comparativ cu cei de la MSC unde mereu era coada. La iesire si intrare sunteti legitimati, numarati si scanati si voi si bagajele. Imbarcarea se face cu cel putin 30 minute inainte de ora anuntata a plecarii.

Vaporul nu asteapta, asa ca setati-va sa fiti punctuali!

Este frumos sa priviti de pe punti manevrele de ancorare in porturi.

Mancarea: este extrem de multa mancare pentru toate gusturile (las pozele sa vorbeasca)

Recomandarea este sa aveti toate experientele culinare oferite pe vas.

Lido Buffet (puntea 9) - sau echivalentul lui „impinge tava” cu multa mancare nesanatoasa –pizza (Pizzeria del Capitano care functioneaza in regim nonstop) si sandwiciuri non stop, cartofi prajiti, carnati, mancare gatita, salate (slabut), dulciuri, supe, fructe. Pentru salate am vazut la un moment dat la puntea 5 langa Shake Spot niste salate interesante pe la pranz in ziua pe mare.

Guy's Burger Joint (carnival.com/onboard/crui ... rger-joint.aspx), BlueIguana Cantina cu mancare mexicana (carnival.com/onboard/crui ... na-cantina.aspx) pe puntea 9 si seadogs (puntea 11 - langa terenul de sport multifunctional) functioneaza cateva ore pe zi, cu preparate apetisante dar cu miros si gust dulceag, usor gretos tipic mancarii fast food din America.

Au sectiune de: apa, ceiuri, cafele, lapte de cafea si o limonada interesanta

Inghetata si iaurtul inghetat sunt disponibile non stop.

In concluzie, gasesti mereu loc la masa si mereu ceva de mancat.

Ceea ce mi-a placut la cina, a fost ca nu am fost obligati sa respectam o ora fixa si am avut un interval flexibil de mers la masa detalii mai multe aici carnival.com/Core/FAQ.aspx?faq=dining.

Totusi trebuia sa asteapti destul de mult daca vroiai sa ai o masa doar de doua persoane si la fereastra ca sa vezi apusul (insa merita sa astepti). Asteptarea o faceai elegant, adica ti se punea un dispozitiv sonr la dispozitie, te puteai plimba pe punti si cand masa ta era gata, reveneai la receptia restaurantului. Mereu gaseam greu restaurantul la care eram arondati asa ca locatia e destul de ‘’neprietenos” pozitionata. Cel mai confortabil ne-am simti serviti de ospatarii romani (condusi de Adrian) care ne-au ajutat sa alegem mancarea cea mai buna a serii, sau ne aduceau sa degustam din mai multe feluri. Gasiti si detalii despre meniul fix zilnic aici carnival.com/onboard/crui ... omMenuspdf.ashx. Trebuie sa stiti ca exista si un meniu de zi. Vegetarienii au si ei de unde alege.

Sincer MSC a venit cu un design inedit al mancarii si cu mancare mai calitativa, insa sigur si aici am avut multe lucruri de incercat si placute la gust (somonul, crabul, piciorusele de broasca etc).

Cucina del Capitano (clik aici detalii carnival.com/onboard/crui ... l-capitano.aspx) si Mancarea Mongoleza (click aici detalii carnival.com/onboard/crui ... golian-wok.aspx) din zona Havana Club (puntea 9) ofera si ele niste delicii culinare pe care merita sa le incercati. Atentie, ca serviciile sunt gratuite doar la pranz, in rest seara platesti.

Exista 2 cine festive dar cu nimic special fata de alte seri la capitolul mancare, doar ca era bine sa te imbraci tu mai frumos. Nu ca te dadea cineva afara daca aveai pantaloni scurti! Exista ca moment de ‚’senzatie’” un dans facut de ospatari, care din punctul meu de vedere nu era ceva interesant. Un plus fata de MSC era ca la cina aveai un fundal sonor muzical discret.

Puteti merge si la Restaurantele a –la- carte unde se plateste, dar sincer la cata mancare si diversitate gastronomica ofera ce este inclus in costul croazierei nu prea merita!

Pont: Floricele gasiti seara cand se ruleaza filmul dupa barul de pe puntea 9

Micul dejun- cel mai lejer puteti manca la Havana Bar sau la puntea 5.

Alte activitati de pe vas: functie de interes gasiti aici carnival.com/onboard.aspx ... activities_1531 detalii despre servicii spa, distractie pe vas meniuri restaurante, preturi baruri etc.

Pont: puntea 6 si 7 are niste asa zise „ punti secrete”. Mai exact sunt bancute si nu multi stiu de aceste locuri ceea ce poate conferi intimitate. Desigur in zilele cu vant sunt inaccesibile.

In concluzie: cea dea doua croaziera ne-a convins ca ne place o astfel de vacanta si suntem convinsi ca o vom repeta. Comparand cele doua linii MSC si Carnival, voi da un vot lui MSC pentru simplul fapt ca este mult mai acomodat cu stilul european.

In rest serviciile sunt bune si te ajuta sa ai o vacanta reusita din toate punctele de vedere.


[fb]
---
Trimis de andraz in 14.07.13 18:33:43
Validat / Publicat: 14.07.13 21:23:48
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în #CROAZIERE. A mai fost în/la: MSC- Mediterana
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3821 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (andraz); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20000 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

8 ecouri scrise, până acum

webmaster
[14.07.13 21:21:01]
»

wow, cu totul impresionant articol, a fost bineînțeles selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această croazieră.

andrazAUTOR REVIEW
[14.07.13 21:29:10]
»

@webmaster: Multumesc pentru aprecieri!

marius gaudi*
[14.07.13 21:52:11]
»

Pana sa citesc ce a scris administratorul, asta vroiam sa spun si eu: WOW!

Atatea informatii folositoare...

bogdan 75
[14.07.13 22:04:34]
»

@andraz: Este unul dintre cele mai bune review- uri de cand sant membru AFA. Felicitari!

andrazAUTOR REVIEW
[16.07.13 22:34:32]
»

Multumesc tuturor!

Amagh
[29.07.13 22:39:36]
»

Felicitari pt articol, mi a placut ffff mult! Si multumim pt acest articol, sigur ne va fi de folos.

Ion Negru
[28.01.14 10:38:46]
»

@andraz: Felicitări! Super! Mi-a plăcut şi faptul că ai făcut şi o comparaţie cu prima linie pe care ai fost, pentru că şi eu mă gândeam să merg fie pe NCL, Carnival sau Pullmantur. Deşi, începând cu a 2-a croazieră, devenim un pic mai pretenţioşi (cel puţin aşa a fost la noi), totuşi mă aşteptam la serviicii mai bune şi la o organizare de top din partea celor de la Carnival, ţinând cont că MSC şi Costa sunt catalogate de unii ca fiind "low cost"; de asemenea, înţeleg că spectacolele nu au fost la un nivel extrem de ridicat. îţi mulţumesc petru impresii şi îţi doresc să ai parte de cât mai multe croaziere!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
anida73
[02.08.20 18:27:43]
»

Multumim pentru toate detaliile!

De foarte mare ajutor! ​​

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
6 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Amagh, andraz, anida73, bogdan 75, Ion Negru, marius gaudi*

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.063226938247681 sec
    ecranul dvs: 1 x 1