ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 06.10.2012
  • *) Email NEFUNCȚIONAL
  • GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
    DIN: Iasi
    ÎNSCRIS: 22.06.12
    STATUS: PREMIUM
    DATE SEJUR
    JUN-2008
    DURATA: 6 nopti zile
    cuplu fara copii
    2 ADULȚI

    GRAD SATISFACȚIE
    SERVICII:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
    95.00%
    Mulțumit, aproape încântat
    CADRUL NATURAL:
    100.00%
    Încântat, fără reproș
    DISTRACŢ. / RELAXARE:
    100.00%
    Încântat, fără reproș

    NOTARE MEDIE REZULTATĂ
    98.75%

    AUTORUL ar RECOMANDA
    această destinaţie unui prieten sau cunoscut
    TIMP CITIRE: 9 MIN

    Dalyana fata draga II

    Ilustrație video-muzicală
    Turkish Instrumental - Cafe Anatolia Fikrimin Ince Gulu


    TIPĂREȘTE URM de aici

    (urmare)

    Mormintele Lyciene, cea mai evidenta prezenta arheologica a satului, au fost sapate in stinca in stil lician – de catre regii carieni. Pe atunci, Kaunos (Caunus), cetatea din zona satului, era o importanta cetate a regatului carian, care se intindea pe toata partea sud-vestica a Anatoliei. Capitala era la Halikarnassus (Bodrum), iar riul forma granita sa cu regatul Lician (care se intindea pina spre Antalya). Asa se explica prezenta acestor morminte sapate in peretele abrupt al stincii de deasupra riului. Forma este specifica, pot fi vazute astfel de morminte in intreaga Licie (la Fethiye, Tlos, Pinara, Latoon, Xantos, Kas): fatada de templu grecesc cu doua sau mai multe coloane in stil Doric (cel mai adesea), care sustin o etrava cu sau fara sculpturi. In Dalyan sunt mai multe, unele ruinate. In spatele coloanelor era un pediment care ducea la o camera mortuara, unde erau ingropate urne. Se pot vizita, trecind riul cu barca, dar se poate intra doar in unul din ele.

    Ruinele Cetatii Kaunos sunt mai in jos, intr-o covata situata deasupra riului (de asemenea, pe malul opus fata de sat). Cea mai mare dezvoltare a avut-o pe timpul lui Mausolus, regele din Halikarnassus, construindu-se multe edificii elenistice. Se mai pastreaza [iteatrul, baile, un templu, ruinele unei biserici si parti din acropola. Pe atunci, riul curgea chiar la picioarele dealului, iar marea urca pina in acest loc – sunt urme ale vechiului port si calea care ducea la el. Cu timpul, golful s-a colmatat (acum acolo este un ghiol - lac) si a aparut delta. In apa se pot vedea, ca pe timpul counosilor, custile din lemn numite dalyanar, in care se prind pesti. Herodot ne spune ca inca de pe timpul lui, locuitorii cetatii erau cunoscuti pentru galbejeala fetei (din cauza malariei). Probabil acesta a si fost motivul pentru care locuitorii s-au mutat mai sus, in cimpie, departe de Delta.

    Plaja Iztuzu este principalul punct de interes al Dalyanului: plaja si broastele testoase. Plaja Iztuzu este a doua cea mai mare rezervatie naturala de broaste Caretta Caretta (testoase ‘”cu cap de bustean”) din Mediterana. Mai sunt rezervatii in insulele grecesti, mai ales pe Zakyntos – dar acolo testoasele pierd razboiul cu turistii si dezvoltatorii greci. La Iztuzu a avut loc una din putinele victorii ale naturii asupra omului. Guvernul turc a interzis dezvoltarea plajii, lasind habitatul testoaselor sa se dezvolte natural. Cum a facut-o?

    In primul rind, a interzis dezvoltarea bazei turistice in zona. Primul hotel construit in apropierea plajei a fost darimat si mutat, in ciuda tuturor proceselor. Acum, nimeni nu are voie sa fie pe plaja intre orele 20-8:30! Mai mult, dolmusurile-barci circula numai dupa ora 9 – la fel autobuzele -, iar ultimele curse au loc la 6 seara. E un drum lung pe jos pina in sat, pe jos!

    Calatoria spre Plaja Iztuzu poate avea loc pe doua parti: cu dolmusul prin sud-est, prin Gokbel, peste un pinten de deal, ajungind in cca 20 min la capatul estic al plajii, si cu taxi-barcile, pe la poalele Mormintelor prin Delta la capatul vestic al Plajii. (cca 30 min). Delta chiar este o delta, cu canale, girlite, stuf inalt si de 2-3 m, cu lotci cu pescari la pescuit, cu lacuri si pasari… Cu putin noroc, se pot vedea in apa broaste testoase inotind. La timpul cind am fost, nu am vazut nuferi

    Pe plaja, zonele cu oua ingropate (asa-numitele cuiburi) sunt precis delimitate si imprejmuite cu sfori. Acolo nimeni nu are voie sa infinga bete, umbrele, sau sa sape gropi. In general, zona este la cca 15 m de apa si nu este mai lata de 15-20m. Este interzis, dupa caderea serii si pina la ridicarea soarelui, sa se aprinda focuri sau sa se foloseasca lumini pe plaja – ca sa nu dezorienteze puii de testoase care, astfel, pot porni spre lumina si nu spre apa, murind pe drum. Iar persoana prinsa ca atinge vreo broscuta, fie in apa riului, fie pe plaja, e amendata cit se poate de serios! Desi unii ar face-o chiar numai din dragoste – nu ca “ai nostri”, sa le manince…

    Plaja are vreo 4.5 km lungime, cu o latime de pina la 50 m. In partea estica, are si un lac in spate – Sulungur Golu. Golful este marginit de un promontoriu impodobit cu o padure de pini rosii si pomi de mastic, care formeaza un dig natural, oprind vintul si valurile dinspre est. La capatul drumului este un parcking (gratuit) si bariere, care noaptea se lasa. Aici sunt mai multe cladiri din lemn si stuf: WC, dusuri, citeva bufete, terase… In general, se servesc gustari (fast-food), bauturi racoritoare, cafea, bere, la preturi rezonabile. Exista un tzest din tuci pe care femei din sat fac permanent gosleme. In zona sunt sezlonguri si umbrele, la 5-8 TL/zi, dar se poate sta si pe saltea/cearsaf propriu. Nisipul este, insa, foarte fin si orice pala de briza te poate umple de nisip…

    Dupa ce parasesti zona “organizata” a plajei estice, dupa un drum de cca o ora ajungi in capatul opus. Aici este o limba de nisip intre delta si mare (riul ocoleste prin capatul vestic). Golful este inchis de doua insulite, una mai mare. Aproape permanent acolo sunt oprite vase de croaziera care aduc vizitatori de la Marmaris – uneori si 2-3! Asta face ca aceasta plaja sa fie mai aglomerata: sunt sute de turisti care se imbarca la debarcaderul aflat spre delta, ca sa porneasca intr-o excursie de citeva ore in sus, prin delta, pe canal, pe la obiectivele istorice (poate si pe la baile de namol) pina in sat. Au si vreo doua ore de plaja… Bineinteles, nu lipsesc bufetele si terasele…

    Pe linga nisipul fin, fara pietre (nici pe mal, nici in apa), plaja Iztuzu are calitatea ca are o intrare lina – la cca 30 m de mal apa este abia la 1 m, abia pe la 50 m adincindu-se peste 2 m. Oficial, nu numai ca a primit Steag Albastru, dar a fost declarata Best European Space in 2008. Este locul perfect pentru cei ce cauta linistea, cel mai adesea insotiti de copii. In zona este interzisa folosirea barcilor cu motor, a salupelor – si chiar si a ciinilor, care ar putea sapa sa ajunga la cuiburile cu oua de testoasa.

    Vi se pare ca deja Dalyan are tot ce-i trebuie pentru o vacanta perfecta? Nu e totul! In zona satului sunt doua bai de namol cu apa termala, sulfuroasa, extrem de buna pentru tot felul de boli – dar mai ales pentru cele de piele (inclusiv riduri...), reumatism, ochi (din pacate, in Turcia - si in alte tari - nu exista sistemul de analiza a apelor minerale si recomandari privind profilaxia).

    Nu departe de sat sunt Camur Banyosu – Baile de Namol. Sunt situate aproape de gura canalului dinspre Lac. Zona era (acum 4 ani) mai putin dezvoltata – constructii din lemn. Sunt “lacuri” cu namol, care apoi poate fi spalat in lacuri termale sulfuroase (temp. cca 42-45C). Co-op-ul asigura curse regulate de barci-taxi la Bai. Printre miile de turisti care le-au vizitat, se numara (se zice) Dustin Hoffman si Sting.

    Mai departe, dupa o calatorie de cca o ora pe riu si apoi pe Lac, sunt alte bai: Sultaniyeh. Sunt la fel de bune, doar ca bazinele sunt din beton. Se poate face baie si in lac: sunt situate chiar pe malul lacului (cu apa dulce si nu prea rece). Acolo exista si un restaurant cu terasa. Biletul de taxi include si intrarea la bai (la Baile de Namol, 5TL, la Sultaniyeh, 10TL), si vizita dureaza 3 ore. La Sultaniyeh sunt doua curse pe zi, dimineata si dupa-masa.

    In fiecare Luni, in Dalyan are loc un Bazar. Desi nu prea sunt curios de astea, pot spune ca lucrurile sunt mai ieftine (dupa tirguiala de rigoare) decit in Kusadasi sau Antalya, de ex. Inca din iunie apar produse naturale (fructe si legume) din zona, extrem de gustoase si ieftine. In iunie am avut un pepene (harbuz) excelent, dar se pare ca lubenitele sunt chiar mai bune (eu nu ma omor cu ele…) In caz ca stati intr-un apartament cu bucatarie, este un prilej de a cumpara legume proaspete si ieftine pt salate.

    Un tirg vestit se tine si in Koycegiz, o localitate (putin mai mare decit Dalyan) situata pe malul opus al lacului, in fiecare simbata. Se poate ajunge usor cu dolmusul, prin Ortaca (sunt multe, zilnic, si costa citeva lire tot drumul). Inca mai frumos (desi, mai scump) este tranversarea lacului cu barca – cca 1.5 ore, 15 TL). Nu numai pt tirg – este cam acelasi care se tine luni in Dalyan; in Koycegiz exista un bazar permanent, chiar mai ieftin – mai departe de malul lacului, la cca 2 km. Nu sunt multe altele de vazut – dar sunt citeva restaurante cu pescarie excelente pe chei.

    O excursie inca mai interesanta, de o zi, se poate face la Fethiye. In fiecare marti, exista o cursa speciala chiar din Dalyan, din Centru (cred ca Tirgul se muta in Fethiye...). Dar e usor de ajuns oricind: dolmus (la fiecare 20 min) pina la Ortaca si de aici o groaza de autobuze spre Fethiye. Drumul costa cca 18 TL si dureaza cel mult o ora jumatate. Fethiye e un oras care merita vizitat. Pe linga plaja (Calis) – pt cine e curios sa incerce si alta „mare”, in centru are o marina (port de iahturi), un teatru roman, un mormint lician vestit si, ici si colo, sarcofage liciene (cu "acoperis" de templu) prin parcuri si prin curtile oamenilor. Muzeul merita a fi vizitat (desi nu se compara cu cel din Antalya). E suficient timp sa se dea o fuga la Oludeniz pt citeva ore.

    In Centru fiind, se poate vizita Bazarul (permanent) – care este adapostit de doua hale - una cu prodlegumele si fructele proaspete, de aici am putut cumpara brinza “originala” turceasca (cascavaluri produse mai ales in estul Anatoliei), pastrama, cirnati de casa… Si peste poraspat pescuit, pe care il poti avea pregatit chiar acolo, in hala, la restaurantele care inconjoara mesele cu peste si "fructe de mare".

    In sfirsit, o alta excursie de o zi poate avea loc spre Marmaris. Nu cu vasul de croaziera, asa cum vin turistii de acolo, ci cu autobuzul, prin Ortaca. Sunt foarte multe curse spre Marmaris, costa pina in 20TL si drumul dureaza cam 1.5 ore. Asta se adreseaza mai ales celora care simt nevoia, dupa citeva zile de liniste, de oarece aglomeratie: baruri, discoteci...

    ***

    Cam asta e Dalyan, cel mai perfect loc de vacanta – pentru mine. Desigur, pentru o familie tinara, care prefera seri petrecute la discoteci sau baruri, cu muzica la maximum, Dalyan poate fi o mare plictiseala. Si pentru cei care ar vrea sa faca nudism: turcii sunt nu numai extrem de voyeuristi, dar si foarte “prost crescuti” in astfel de situatii. Desi, un grup “organizat” care isi pune “santinele”, poate gasi locuri pe la jumatatea plajei unde sunt singuri cu pasarile… pina apare cineva, cam o data la ora…

    Deseori, insa, in zona Deltei (mai ales) ai ocazia sa vezi (in special in weekend) familii de turci veniti “la plaja” si sa admiri tucoaice facind baie imbracate complet, cu salvari si cu broboade pe cap… in timp ce mustaciosii lor barbatii trag din tigara, privind la femeile “ghiaure” in bikini. E singurul loc in care iti dai seama ca esti, totusi, undeva in Asia.

    Alfel, Dalyan arata chiar mai bine decit oricare alt sat/comuna romaneasca, are si Posta, Spital, Dispensar (stiu, pt ca un doctor mi-a scos din degetul infectat un ac de arici de mare), banci cu bancomate – si unde localnicii sunt extrem de ospitalieri. Si peste tot este incredibil de curat!


    [fb]
    ---
    Trimis de sanis* in 06.10.12 10:52:04
    Validat / Publicat: 06.10.12 12:09:49
    INFO ADIȚIONALE
    • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA. A mai fost în/la: Istanbul, Anatolia
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 3834 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    1 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sanis*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P22 Teatrul din Kaunos (vedere aeriana)
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17300 PMA (din 17 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

    ECOURI la acest articol

    1 ecouri scrise, până acum

    webmaster13
    [07.10.12 08:58:57]
    »

    Articolul a "primit" o ilustratie muzicala sau video-muzicala - vezi mai sus, imediat sub titlu.

    Daca autorul prefera o alta melodie, este rugat sa ne scrie (aci, ca ecou, ori pe PM)

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂDescoperă zona Dalyan:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.054512023925781 sec
    ecranul dvs: 1 x 1