Am privit prezentul de sus.

TIPĂREȘTE

Pe o vreme atat de frumoasa nu puteam rata ocazia, aflandu-ne atat de aproape de atatea obiective turistice, din care cu regret a trebuit sa alegem doar cateva, de a mai vizita locuri pe care nu le mai vazusem vreodata, sau de prea multa vreme.

Asa si cu Cetatea Neamtului, eu nu o stiam decat din povestite, de la prieteni care au fost, dar si de la voi, de pe AFA, si cum stiam si ca a fost restaurata de curand, mi-ar fi fost foarte greu sa trec prin zona si sa nu o vad.

Intram in Targu Neamt dinspre Nord, precum Sobieski pe vremuri, dar cu ganduri mult mai pasnice, ajungem, indrumati de indicatoarele dispuse cu generozitate la toate intersectiile, la poalele inaltimii unde se ghiceste silueta de piatra a vestitei fortificatii. Bineinteles, la intrare gasesti parcare doar in locurile restaurantelor aparute in zona, toate avand in denumire, tematic, cuvinte ca "cetate", "arcas", si altele asemenea. Ne prefacem si noi interesati de serviciile lor si parcam masina in fata unuia dintre ele, apoi o luam frumusel la picior spre intrarea la Cetatea propriu-zisa.

Intrebam o tanti de pe-acolo care vindea sirop si peltea daca am luat-o bine. Da, pe aici. Cam cat e pana la intrare? Vreo 500 de metri. E ca si cum am fi acolo.

Pentru siguranta si pentru a reduce din timpul alocat drumului, mai ales ca eram nerabdator sa ma vad intre ziduri si turnuri, iau copilul in carca. Copilul, ce sa zic, datorita si geneticului ambilor parinti ce nu depasesc 1.70 m, se incadreaza in masa unui catel mai bine hranit, 14 kg imbracat de toamna. Asa mi s-a parut si mie la inceputul urcusului. Pana am ajuns sus se facuse de 100 de kg si crestea ca Fat-frumos, cu fiecare pas cu care urcam pana spre poarta cetatii.

Sunt de urcat 500 de metri in linie dreapta, adica atat masoara lungimea aleii frumos amenajata si dispusa in serpentina, pentru ca diferenta de nivel este considerabila. Nu stiam eu de ce pusesera administratorii pe marginea acestei alei atatea bancute... mie mi-a fost frica sa ma opresc pana in varf, nu cred ca ma mai puteam urni de pe loc.

Am inteles usor de ce isi cocotau inaintasii nostri cetatile tocmai acolo, pai dupa ce urca tatarul, polonezul, sau turcul pana la zidurile cetatii, ieseau plaiesii, se uitau la ei cum gafaie, le dadeau cate doua perechi de palme si un sut in fund si le dadeau drumul la vale de unde au venit... Ce sa mai dea dusmanul cu sabia sau cu buzduganul, ca le cadeau armele din mana pe la jumatatea urcusului.

Dupa ce ne-am tras putin sufletul (inapoi in noi, al meu cam voia sa iasa), ne-am infiintat la "caserie", unde am platit taxele de rigoare si un nene ne-a poftit printr-o trecere de-aia ca la metrou, cu bare de inox. M-am gandit ca la cat s-au chinuit sa refaca famecul arhaic al cetatii ar fi putut inventa o dracovenie mai interesanta prin care sa treci, dar, ma rog, stiu ei ce-i de facut.

Pornim catre intrarea propriu-zisa in Cetatea Neamtului pe o pasarela realizata foarte interesant din barne cu sectiunea patrata cam de 10/10 cm, sustinuta pe niste picioare imense de piatra, un fel de pod semicircular pe care te simteai foarte vulnerabil, probabil din aceasta cauza a si fost construita astfel, te aveau aparatorii portilor cetatii la dispozitie ceva vreme, pana ajungeai sub ziduri. Inaintea portii fusese asezata o surpriza pentru musafirii nepoftiti, o capcana cu trapa, care te putea transforma in prizonier intr-o clipa, daca nu stiai cumva parola.

Odata intrat in curtea interioara a cetatii, am simtit inzecit fiorii reci care ma treceau si atunci cand ma aflam in curtile fortificate ale manastirilor bucovinene, realizand ca, de fapt, dincolo de aceste ziduri erai vulnerabil in vremurile grele studiate de istorie, doar aici, intre aceste turnuri deloc primitoare si confortabile putea rezista si se putea perpetua spiritul si identitatea unui neam.

Am inceput sa cercetam curtea interioara, in mijlocul careia dainuia de secole o fantana sapata in stanca, despre care erau acolo informatii ca alimenta cetatea cu apa curata si limpede din inima muntelui.

Apoi am trecut la investigarea incaperilor de la primul nivel al cetatii, si anume beciul care gazduia odihnitoarea inchisoare a cetatii, unde se reculegeau cei care incalcau regulile vechii oranduiri. Aici, intr-o garsoniera confort 8 erau poftiti raufacatorii, acum reprezentati de niste papusoi in marime naturala, amarati ca vai de ei, legati regulamentar de peretii temnitei cu niste lanturi ruginite, pentru a medita la fapta savarsita.

A urmat camera parcalabului - inchisa (parcalabul nu era acasa), apoi monetaria, unde se aflau o multime de replici ale monedelor vechi pastrate dupa niste geamuri termopan aburite, astfel ca nu am vazut mare lucru.

Abia la Monetarie am realizat ca incepusem circuitul prin incaperile cetatii in sens invers, respectiv de la ultima incapere catre prima. Asta nu a avut darul sa ne dezorienteze, era acelasi lucru si probabil se intamplase pentru ca, desi este un veritabil muzeu dupa restaurare, nu te intreaba nimeni daca ai nevoie de explicatiile unui ghid. Acelasi lucru l-am mai patit si la Castelul Reginei Maria de la Balcik, asa ca eram obisnuiti...

Urmatoarea camera era cea de provizii, logic, ocupata 80% cu butoaie, probabil pentru muraturi... apoi bucataria, foarte interesanta, cu o vatra imensa si o masa mare.

Urcam in primul turn, cel sudic, care gazduieste "neagra temnita", unde am constatat cu stupoare ca romanul arunca cu bani in orice groapa, poate se intoarce inmiit. Dar in temnita? ! De ce sa arunci cu bani? Probabil ca stie el ce stie cel ce a facut treaba asta.

Pe al doilea nivel gasim si o biserica (doar suntem in Moldova) si, deasupra camerei parcalabului, Camera domnitelor. Aici, pe scara de lemn, parca se mai aud inca pasii lui Stefan cel Mare, despre care stim ca a fost un fin cunoscator.

Ne urcam apoi pe niste trepte si ajungem intr-un spatiu deschis unde un zid a fost lasat anume in ruina pentru a permite turistului sa vada o panorama extraordinara a imprejurimilor Targului Neamt.

Pe aripa opusa celei cu care am inceput noi vizita la cetate se afla incaperi si mai interesante, incepand cu Sala Armelor, unde se pot admira atat arme din vremurile de glorie ale fortaretei, cat si harnasamente, atelaje, echipamente de razboi folosite in bataliile destul de dese ale acelor vremuri.

In ultimele incaperi vizitate la Cetatea Neamtului am putut pasi pe urmele boierilor si a capeteniilor din vremurile vechi ce au trecut sa uau locuit aici si chiar o armura de razboinic.

Aici isi incepea vizita un grup de scolari, ei beneficiau de serviciile unui ghid si astfel am mai tras si noi cu urechea la niste informatii privind istoria acestor locuri.

Am iesit apoi in curtea exterioara a cetatii marginita de ruinele bastioanelor ce am inteles ca au fost construite mai tarziu pentru o mai buna fortificare a cetatii.

Ne-am incheiat visatori periplul prin valtorile istoriei nu prea pasnice a Moldovei si am coborat dealul catre actualitate.

Am ajuns langa masina parcata in dreptul unei carciumi si ne-a intampinat un tanar care lingea la o inghetata si ne cerea bani de paine, astfel am revenit cu picioarele pe pamant si cu gandul la grozaviile secolului al XXI-lea.

---

VIZUALIZĂRI: 1803 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI