La Partid

TIPĂREȘTE

Ați auzit de Lehliu? Nu multă lume știe că, în micul orășel aflat la 56 km de Călărași și aprox. 72 km de București, este o cârciumă tare mișto. La Partid se numește ea. Și, așa cum o prezintă administratorul, este un spațiu decent, cu o ofertă proaspată, creativă. Aici se mixează muzică, se mixează mâncăruri, se amestecă culturi, expresii, se creează, se comunică.  

La Partid organizează 'seri muzicale' cu trupe folk rock, de blues, jazz, așa cum amintesc de (îi urmăresc pe rețeaua de socializare): Folk Frate, Hara, When Violin Meets Quitar, Marius Matache, Trei Parale, Nightlosers, Spitalul de Urgență, etc. Ce mai! Muzică excelentă. Noi, pe lângă faptul c-am fost și am mâncat în câteva rânduri, acum vreo trei ani, parcă, am fost la Spitalul de Urgență, într-o atmosferă de beleuzeală și cu dansuri făcute pe damblageală. Pentru atmosferă și pentru vibe, aici vin turiști care vin-pleacă de la mare, bucureșteni, călărășeni, ialomițeni care vor să schimbe aerul, oameni faini în general.  

Sămbătă, pe 09 Martie, am fost la White Mahala. Cât sunt eu de relaxat, mă, când o iau pe ulei, nu mult, ci doar cât să simt clipa, mă distrez în ritmul susținut al băiatului băgat în priză. Îl știți? Anii nu se pun.  Așadar, vorba lungă sărăcia omului, am plecat 6 inși din Călărasi pe la ora 19, după ce cu mult timp în urmă făcusem rezervare și cumpărasem bilete pe iabilet. Biletul, 45 lei de fes. Consumația s-a plătit la fața locului. Cu toate c-am luat bilete separat, am găsit înțelegere la organizatori, sunând înainte, pentru a ne așeza pe toți 6 la un loc.  Am ajuns cu chef de un cognac eu, soția de un mojito.  30 lei fiecare. N-am băut bere de data asta, dar setosul poate găsi aici marca proprie La Partid, Frați Rujescu. Am luat două pentru acasă. Vinul băut toată seara a fost o sticlă de Băbească, 85 lei, îndeajuns pentru distracție în limita bunului simț. Ochiul meu fin și mirosul meu tiranozaur au desemnat mâncarea vedeta serii. Așa sunt eu. Mai fomist. Dar, ca un minus, mâncarea la evenimente de gen este mult mai slabă ca atunci când vii pur și simplu în cursul săptămânii sau în weekend (fără concert) să iei prânzul sau cina. Așa a fost și acum. Gustoasă, dar făcută pe fugă, în viteza cererii foarte mari într-un timp scurt de servire. În fine. Preț la burger 60 lei, eu. Preț la tigaia picantă 65 lei. Desert lava cake 23 lei și tiramisu 17 lei.  

White Mahala, bestiali ca întotdeauna. Liberi, relaxați, conexiune cu noi, glume fine și bune, muzică de distracție care ne-a ridicat de pe scaune. Mai venim. O seară reușită La Partid.  

'Numele de Lehliu Gara apare în anul 1886, după ce a fost construită staţia de cale ferată iar patruzeci de ani mai tarziu, bunicul meu, băiat de prăvălie se mută aici, împreună cu bunica, iar după doisprezece ani îș deschide o "cârciumă cu tot felul de băuturi, măcelarie și băcanie" devenită în scurt timp "cea mai mare cârciumă din raion". Îmi povestea bunica de concurența, de oameni plătiți care au înjunghiat-o, de doctorul locului, Papadisiea Elefterie, care a tratat-o, de ofițerii nemți care mâncau la ei în perioada războiului, de serile în care negustorii locului se întalneau în cârciumă la o partida de poker, de petromaxul care facea lumină în cârciuma și de radioul care asigura coloana sonoră. Tot de la bunica am aflat cum plecau în caravane la Drăgășani după vin și țuică, cum venea nea Fănică de la București, în zi de târg, să prepare micii și să-i frigă pe grătarul încins, cum au scapat de faliment vânzându-și partea de moștenire, asta până în vara anului 1949, cand au fost evacuați din casă și cârciumă. Cu aceste amintiri am crescut, m-am jucat verile pe lângă tejgheaua de la cârciumă, acestea fiind singurele lucruri ramase dintr-o poveste de succes întreruptă brusc de istorie. Am reluat povestea și am deschis o cârciumă cu respect față de oamenii locului, așa ca a bunicilor. Am pornit de la câteva mese, am muncit și am crescut, am reinvestit în spațiu și în promovare, am ales un nume "La Partid" (defapt l-am preluat din folclorul popular) și l-am făcut cunoscut. Ne-am bazat pe dragostea față de bucătăria românescă insuflată de Radu Anton Roman, am luat toate bunătătile bunicii care zac în caietele de rețete prăfuite și abandonate, am luat cărțile lui Radu și ne-am apucat de treabă. Am trecut printr-un incendiu, din care nu am mai salvat nimic, am ridicat totul de la zero și am continuat. Deci putem spune că un incendiu nu e mai rău decât comunismul. Bunicul nu a avut a doua șansă și totuși prin La Partid povestea merge mai departe. '

---

VIZUALIZĂRI: 250 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI