ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.02.2024
DE adso
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Iaşi
ÎNSCRIS: 25.05.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JAN-2024
DURATA: 7 nopți
Cuplu
2 ADULȚI
PREȚ SEJUR 3000 lei
FĂRĂ transport
CAZARE ÎN DblStd
REGIM MASĂ MD
Raport PREȚ/CALITATE:
EXCELENT

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 22 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 5 MIN

Sapphire Hotel Istanbul

TIPĂREȘTE

Există pe AFA patru review-uri despre acest hotel, dar cam vechi - de acum zece ani sau mai bine. Toate sunt laudative. Cel mai complet este acesta: vezi impresii, și este încă de actualitate. Voi spune și eu câteva cuvinte, deoarece mi se pare că este o locație de luat în seamă pentru cei care își programează un concediu în Istanbul.

Am fost acolo cu un grup mai mare; căutam un hotel cât mai bine poziționat, cât mai bine cotat, care să ofere micul dejun și care să nu fie prea scump. După ce ne-am documentat cât ne-am priceput, a ieșit Sapphire Hotel și a fost destul de bine, nu am regretat alegerea.

Aterizarea în Istanbul a fost seara târziu, după 22 ora locală. Până am recuperat bagajele, până am trecut de control pașapoarte, cât am alergat prin imensul aeroport - trecuse bine de 23. Hotelul oferă transfer cu cost suplimentar, dar unul dintre prieteni (cel care s-a ocupat de rezervări, de program, cam de tot) a găsit pe Booking un Van la jumătate de preț, sub 50 de euro pentru tot grupul. Șoferul a gonit ca nebunul, dar, după intrarea propriu zisă în oraș, străzile au fost destul de aglomerate, în ciuda orei târzii. A scos totuși un timp bun, 45 de minute pentru întregul traseu.

Așa că am ajuns la hotel după miezul nopții. Cu toate acestea, la recepție am găsit chiar doi angajați, totul a mers destul de repede. Un prim punct tare al locației: persoanele amabile și orientate în peisaj cu care am interacționat pe durata întregului sejur. Sigur, totul profesional, nu își lăsau sufletul acolo - însă, până la urmă, despre asta e vorba în industria ospitalității :).

Ne-au oferit, fără a le cere, un card de transport în Istanbul, lăsat de un alt turist la plecare, cu rugămintea de a-l înapoia atunci când vom părăsi hotelul. La cererea nostră, ne-au aranjat „din scurt” revelionul pe un vas pe Bosfor. Very good food, very good drink, great fun - tot repetau obsesiv; nu a fost chiar așa, dar noi solicitaserăm, nu ni s-a băgat nimic pe gât, și astea sunt standardele unui revelion pe vas, nu era vinovat hotelul. Ne-au comandat mașini de câte ori am avut nevoie și, în primele două zile, până ne-am dezmeticit, ne-au și condus până în locul unde acestea ne puteau aștepta (hotelul se află pe o stradă pietonală). Pe scurt, nimic de reproșat.

Nimic de reproșat nici cameristelor: s-a intrat la curățenie zilnic, s-au schimbat prosoapele chiar dacă nu am solicitat, nu au lipsit niciodată consumabilele. Poate excesul de zel, ne pândeau să părăsim camera pentru a trece la treabă. (O dată am uitat ceva și am revenit în cameră - erau la datorie.) În plus, fără a aștepta bacșiș: noi am lăsat ceva doar la plecare, nu în fiecare zi.

Micul dejun se ia la nivelul -1 (iarna, că am citit că ar exista undeva și o terasă, pe care nu am identificat-o). Spațiul e mic, mesele lipite - la o masă de 10 persoane mâncau două-trei familii. Mâncarea e tipic turcească, multe legume, atât proaspete, cât și gătite - pe plită, la cuptor sau stil aperitiv. Cam multă maioneză, pentru gustul meu. Brânzeturile ok, „carnea” nu (nici nu sunt convins că am văzut pe acolo ceva care chiar să fie carne). Fructe - doar mandarine. Cafeaua - la automat, espresso a fost foarte bun. Sucurile - la dozator, groaznice. Cineva din personal prepară omlete, la cerere. Se uită lung dacă ceri să fie din două ouă, dar nu comentează :). Debasararea meselor este foarte promptă (poate prea promptă, ți se ia farfuria din față imediat ce ai lăsat furculița din mână; sala fiind mică, probabil că altfel nu se poate).

Hotelul este într-o clădire istorică, cu părțile bune și cele rele care derivă din asta. Spațiul de la recepție este generos și elegant (în stil otoman, așa cum am văzut că subliniază toată lumea :) ). În perioada șederii noastre, era disponibilă doar partea din stânga recepției, cu posibilitate de a comanda un ceai sau o cafea sau chiar un cocktail. Partea din dreapta este în proces de reamenajare și promite să arate, când va fi gata, într-un mare fel.

La nivelul -2 există o piscină, care poate fi admirată în pozele puse de alți oaspeți pe Google (eu am făcut foarte puține fotografii în hotel): google.com/maps/place/Hot ... 4mkfg?entry=ttu. Noi am găsit piscina închisă, era și ea în reamenajare (fapt de care nu am știut când am făcut rezervarea, hotelul lăudându-se că oferă acces la făcut băiță :( ).

Camerele sunt mici spre foarte mici, dar - paradoxal - este spațiu, ai unde te învârti. Mobilierul este învechit, dar nu cu mirosul de stătut pe care îl întâlnești în unele locuri. Paturile sunt confortabile (am avut cameră twin, nu cred că hotelul dispune de camere cu pat matrimonial, pentru că nu văd unde ar încăpea acesta). Evident că nu există balcon. În rest - căldura a funcționat perfect, înțeleg din comentariile de pe site că nu este problemă nici cu aerul condiționat, există un televizor nou, mare, dar numai cu programe turcești, există un frigider pe care l-am găsit gol, dar în care am lăsat la plecare vreo trei beri rămase nebăute. Semnalul WF a fost foarte bun.  

Cel mai mare avantaj al acestui hotel este poziționarea. Se află pe o stradă pietonală liniștită, plină de restaurante, dar, în același timp, la 3 minute de stația Gülhane a T1 și la 10 minute de Eminönü, de unde ai legături către tot orașul. Hagia Sofia, Bazilica Cisternă, Topkapı și Moscheea Albastră, se află, toate, la cel mult un sfert de oră de mers pe jos.

Una peste alta, de recomandat, mai ales după ce se va încheia renovarea. Nu îmi dau seama dacă se va intra și în camere, nu doar în spațiile comune, așa cum nu știu dacă asta nu va afecta și prețurile, care oricum nu sunt atât de mici.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de adso in 18.02.24 11:56:09
Validat / Publicat: 18.02.24 12:58:39
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 1031 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P06 Recepția
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 52000 PMA (din 39 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 22.50 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    7 ecouri scrise, până acum

    webmaster
    [18.02.24 13:12:52]
    »

    Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

    — (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;
    — (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

    Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

    (Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

    doinafil
    [18.02.24 17:22:30]
    »

    @adso: O fi hotelul într-o construcție mai veche, dar mie mi-a plăcut tare mult!

    Atât camera cât și spațiul recepției sunt pe gustul meu, iar stilul acesta de mobiler - mai ales cel din P06 - chiar mă încântă! Și camera (+ baia) îmi plac, chiar dacă sunt mici. Culorile sunt cele preferate de mine. Îmi mai plac corpurile de iluminat de deasupra paturilor

    Dacă am calculat bine, ați plătit 429 lei/zi, echivalent în euro, asta înseamnă 85.8, un preț mai mult decât convenabil, mai ales că este inclus și MD!

    Felicitări pentru descrierea hotelului! 👋 Este de luat în seamă, chiar dacă pe viitor, după renovarea totală, prețurile vor fi ceva mai mari!

    Atept să citesc cum a fost revelionul pe vas, chiar dacă mare lucru nu știu ce ai putea scrie!

    Vacanțe reușite îți doresc! 👌

    adsoPHONEAUTOR REVIEW
    [18.02.24 23:17:59]
    »

    @doinafil: Va multumesc pentru mesaj!

    Da, a fost 85 de euro pe noapte, profitand de statut de Genius pe Booking. Daca mergeti maine, e 110 euro. In diverse perioade, cam in acest interval se invarte pretul.

    Pentru Istanbul nu e putin. Se pot gasi hoteluri curate in zona Bazarului pe la 50 de euro sau sub.

    Noi am ales Sapphire pentru pozitie si pentru ca avea recenzii bune, constienti de la bun inceput de minusurile sale. Exceptand faptul ca am gasit piscina inchisa, totul a fost asa cum ne-am asteptat, cu un mare plus la capitolul ospitalitatea personalului.

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [21.02.24 23:01:09]
    »

    @adso:

    căutam un hotel cât mai bine poziționat, cât mai bine cotat, care să ofere micul dejun și care să nu fie prea scump. După ce ne-am documentat cât ne-am priceput, a ieșit Sapphire Hotel și a fost destul de bine, nu am regretat alegerea.

    Ai făcut o alegere bună, Safirul ăsta întrunind cerinţele voastre. Pentru mine, poziţionarea hotelului este principalul său atu.

    Camerele sunt mici spre foarte mici, dar - paradoxal - este spațiu, ai unde te învârti..... Cel mai mare avantaj al acestui hotel este poziționarea.

    Era foarte previzibil că vei găsi camere mici sau foarte mici în zona aceea. Bine că a fost cald în cameră şi paturile au fost confortabile.

    În partea veche a Istanbulului găseşti hoteluri fără număr în clădiri vechi, cu camere mici şi înghesuite, nu seamănă una cu alta . Te puteai caza în partea asiatică, unde, la aceiaşi bani sau mai puţini, găseai cazări mai noi şi mai confortabile, dar pierdeai aiurea muuult timp prin mijloacele de transport.

    În cazul special al Istanbulului şi eu am renunţat la stele şi confort pentru a fi aproape de principalele obiective de vizitat şi la fel aş proceda oricând.

    Un minus al hotelului, care pe tine nu te-a afectat, deoarece ai ajuns la Istanbul cu avionul, îl constituie lipsa unei parcări proprii. Ştiu că nimeni nu rămâne cu maşina neparcată, dar pentru mine ar conduce la un cost suplimentar de 10-15 euro pe zi pentru a-mi lăsa maşina într-o parcare publică.

    Am zâmbit la vederea pozei P08. Aşa ceva doar în Turcia am mai văzut în ultimii mulţi ani . Dar din fotografie lipseşte personajul principal: lustragiul şi spectacolul aferent .

    Felicitări pentru alegere şi pentru articol!

    adsoPHONEAUTOR REVIEW
    [21.02.24 23:22:40]
    »

    @nicole33:

    Un minus al hotelului, care pe tine nu te-a afectat, deoarece ai ajuns la Istanbul cu avionul, îl constituie lipsa unei parcări proprii.

    In review-urile din aceasta rubrica, cineva (chiar doua persoane, parca) spune ca hotelul ar avea "contract" cu un garaj, ar asigura un fel de parcare. Habar n-am daca e inclusa in pret sau se solicita ceva in plus, nu ne-a interesat problema.

    Cand am citit inceputul frazei, eram sigur ca aceasta va continua cu faptul ca nu am avut balcon !

    Am zâmbit la vederea pozei P08. Aşa ceva doar în Turcia am mai văzut în ultimii mulţi ani. Dar din fotografie lipseşte personajul principal: lustragiul şi spectacolul aferent.

    Ei, erau si pe strada, desigur! Dar eu am facut fotografia in hotel, cred ca era mai mult de decor: peria parea prea curata.

    Felicitări pentru alegere şi pentru articol!

    Multumesc mult! Deja uitasem ca am scris articolul asta .

    nicole33 CONS. ONORIFIC AFA / TURCIA
    [21.02.24 23:50:37]
    »

    @adso:

    Cand am citit inceputul frazei, eram sigur ca aceasta va continua cu faptul ca nu am avut balcon!

    Dacă nu aş fi fost la Istanbul şi dacă nu aş fi rătăcit pe străduţele pitoreşti din Sultanahmet, SIGUR aşa aş fi continuat comentariul

    Mult prea puţine hoteluri au balcoane şi nu la toate camerele, ştiu asta, deci trebuie să mă resemnez. Paradoxal pentru oricine mă cunoaşte, în urmă cu cincisprezece ani am renunţat de bunăvoie la o cameră cu balcon, bine, era mai mult un french-balcony, pentru una fără balcon deloc, dar situată la un etaj superior care-mi oferea avantajul de a admira Cornul de Aur şi Podul Galata din vârful patului, iar seara era superb luminat. Dimineaţa fumam aplecată peste fereastră şi lăsam geamul deschis, încât să se aerisească până ne întorceam noi seara.

    In review-urile din aceasta rubrica, cineva (chiar doua persoane, parca) spune ca hotelul ar avea "contract" cu un garaj, ar asigura un fel de parcare. Habar n-am daca e inclusa in pret sau se solicita ceva in plus, nu ne-a interesat problema.

    Parcarea nu este inclusă în preţ, aşa mi-a "zis" booking mai devreme. Înţelegeri şi tot felul de combinaţii au cu siguranţă, dar ieşi puţin mai ieftin dacă identifici tu una şi negociezi personal.

    Deja uitasem ca am scris articolul asta

    L-am citit de cum a fost postat, doar timp să comentez nu am avut. Şi nici nu am uitat să o fac

    adsoPHONEAUTOR REVIEW
    [22.02.24 07:36:27]
    »

    @nicole33: Multumesc!

    Stiu cum e cu timpul, din pacate .

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    doinafil, Yoda
    Alte impresii din această RUBRICĂSapphire Hotel:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057981014251709 sec
    ecranul dvs: 1 x 1