ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.06.2023
DE adso
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Iaşi
ÎNSCRIS: 25.05.17
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
JUN-2022
DURATA: 7 nopți
Prieteni
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

B&B HOTEL Paris Italie Porte de Choisy

TIPĂREȘTE

Alegerea unui loc de cazare în Paris nu e o treabă simplă, dacă există restricții bugetare. Prețurile în centru sunt mari sau extrem de mari. Nici la periferie nu sunt foarte prietenoase, dar te mai poți apropia. Apar însă alte probleme: hotelul să fie într-o zonă sigură, să fie curat, în apropierea unei stații de metrou etc. B&B HOTEL Paris Italie Porte de Choisy este o opțiune ok, satisface majoritatea cerințelor (rezonabile ????).

În primul rând, poziționarea. Se știe: periferia sudică este oricând de preferat celorlalte zone de la marginea Parisului. Nu întâmplător aici sunt concentrate o sumedenie de hoteluri, oferta urmărește cererea.

De la stația Porte de Choisy a liniei de metrou 7 ar fi de mers pe jos vreo cinci minute. Se trece podul peste Boulevard Périphérique (care este „în groapă” , după cum se poate observa în P4-P5), iar hotelul se află la capătul podului, pe dreapta (în P1, hotelul este fotografiat de pe pod). Linia 7 este un balaur cu două capete: cum vii din centru, la stația Maison Blanche traseul se bifurcă în direcțiile Villejuif, respectiv Mairie d’Ivry. Cea care ne interesează este a doua, deci trebuie atenție în ce tren te sui. Metrourile circulă cam la 20 de minute și din centru / până în centru se face cam o jumătate de oră. Fix deasupra stației de metrou oprește tramvaiul T3, care străbate Parisul de la vest la est. Cu tramvaiul se poate ajunge în Cité Universitaire sau către punctul de conexiune cu RER-ul spre Versailles.

Pentru cei care vin la hotel cu mașina, există parcare subterană cu plată. Și e bine că nu intră propriu-zis în oraș, unde traficul este complicat: lasă mașina aici și circulă în continuare folosind transportul în comun.

Prețul: am dat 90 de euro pentru camera dublă cu mic dejun, luată printr-o agenție, cu vreo trei luni înainte de data sejurului. Pe loc, la recepție, ar fi costat 156 de euro (P2). În prezent, pe Booking este 200 de euro, cu ușoare variații, în funcție de perioada vizată. E un preț bun ????, la cum arată situația din această vară. Dacă faci rezervare din timp, e mai ieftin. De asemenea, cred (sunt destul de sigur) că se oferă reduceri pentru grupuri mai mari.

Nu am făcut poze în interiorul hotelului, dar cele de pe site corespund realității:

hotel-bb.com/fr/hotel/par ... porte-de-choisy


despre SERVICII

Făceam pe aici, nu de mult, teoria chibritului: hoteluri cu suflet vs. hoteluri fără suflet. Acesta este hotelul tipic din cea de-a doua categorie. Este folosit pentru tranzit, am văzut cazându-se multe grupuri, unele numeroase. Puțini stau mai mult de două-trei zile, fețele celor de la micul dejun au fost mereu altele.

Prin urmare, cereri standard, soluționate conform standardului. Cazarea a durat mult, dar nu din rea voință, ci din cauza aglomerației. Recepționeri amabili, în limita timpului disponibil. Au fost receptivi la micile noastre cereri: o listare, transmiterea unui mesaj, împrumutarea unui uscător de păr etc. Cel mai mult ne-au ajutat în ultima zi: ne-au aranjat transferul către Porte Maillot la o oră imposibilă, în condiții meteo dificile (ploaie torențială), ba chiar ne-au pregătit un pachețel în locul micului dejun pe care îl pierdeam.


despre CAMERE & COND. CAZARE

Camerele sunt mici, 9-10 mp, dar smart. Am găsit loc pentru trolere (ce-i drept, erau din cele micuțe, bagaj de cabină), am avut unde întinde hainele pe umerașe, a existat un colț de masă unde am pus laptop-ul. Nu sunt balcoane pe partea dinspre Bd. Périphérique, dar în spate există și așa ceva. În rest - aer condiționat, televizor, cele necesare în baie, totul bifat. Mai puțin uscător de păr, dar se poate împrumuta de la recepție.

M-am temut că traficul infernal al marelui bulevard de centură nu ne va lăsa să dormim. Nu a fost cazul, izolarea fonică a fost perfectă.

O mică problemă o reprezintă lifturile: sunt trei, însă mici și veșnic ocupate. Am stat la cel de-al treilea etaj, am mers mult pe scări. Dacă aș fi fost mai sus, poate că era mai puțin distractiv.

Așternuturile nu au fost schimbate timp de șapte zile, au fost înlocuite doar prosoapele lăsate pe jos. Dacă am fi solicitat la recepție, s-ar fi rezolvat și partea cu așternuturile, însă nu ne-am mai bătut capul cu problema asta.


GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)

Sala pentru micul dejun e la parter și, deși mare, se poate să îți cam aștepți rândul. Hotelul e mereu aglomerat, iar mesele sunt de 6-8-10-12 persoane. Dacă cei dintr-un grup se așează cu spații între ei și nu ții neapărat să te intercalezi printre, pentru a le bruia conversațiile, atunci rămâi pe margine, să se elibereze ceva. Iar dacă respectivii fac parte dintr-un grup sosit de cu noapte, care așteaptă acolo amiaza să se cazeze, și mai sunt și americani insensibili la aluzii, mda, poate fi o problemă.

Mâncarea este suficientă, deși aceeași în fiecare zi. Omleta era făcută în apă, nu mi-a plăcut. Au lipsit legumele, însă cafeaua a fost foarte bună. Una peste alta, micul dejun merită 11 euro de persoană, cât văd că e acum (eu l-am prins cu 8,5 euro).


LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI

Pe fereastră am avut mereu în fața ochilor turnurile din Olympiades, unul dintre proiectele imobiliare și sociale definitorii ale Parisului modern fr.wikipedia.org/wiki/Oly ... rtier_parisien). Nu de mult, în 2021, filmul Les Olympiades, Paris 13e en.cinefile.ch/movie/2762 ... trict?streaming a readus cartierul în atenția publicului. Dacă ajungeți în zonă, recomand o vizită în acest loc mai puțin turistic, dar cu adevărat extraordinar, populat de toate națiile Pământului (în primul rând de asiatici).


despre DISTRACȚIE & RELAXARE

Între recepție și sala destinată micului dejun mai există un spațiu vast, dotat cu fotolii și măsuțe, automat de cafea, automat de băuturi / snacks-uri, unde se poate sta în timpul zilei, pentru a lucra, sau seara, la un pahar de vorbă. La recepție se găsește tirbușon sau desfăcător de bere, în caz de nevoie :).

## end review sc

[fb]
---
Trimis de adso in 05.06.23 18:36:28
Validat / Publicat: 05.06.23 22:49:42
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în FRANȚA.

VIZUALIZĂRI: 743 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (adso); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P09 Les Olympiades - Cartierul asiatic
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31900 PMA (din 23 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest review

6 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[05.06.23 22:48:47]
»

Mutat în rubrica "B&B Hotel Paris Italie Porte de Choisy, PARIS" (nou-creată pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CAZARE]

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

adsoAUTOR REVIEW
[05.06.23 22:50:33]
»

@webmasterX: Poziționarea este corectă.

webmasterPHONE
[06.06.23 00:21:06]
»

Review-ul a primit „Punctaj Adițional Actualizare RUBRICĂ

— (1) la momentul publicării, în rubrica curentă nu existau impresii din anul curent sau anul trecut ;

— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ al descrierii.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

adsoPHONEAUTOR REVIEW
[06.06.23 18:03:23]
»

Au uitat sa spun motivul pentru care mi-a venit sa vorbesc despre Paris dupa aproape un an .

Am citit ieri acest articol: eurosport.ro/tenis/roland ... 518/story.shtml

Pe scurt, la Roland Garos, marea competitie pe zgura a tenismenilor, se desemneaza in fiecare zi un "meci vedeta", care se desfasoara pe terenul central, in nocturna, iar biletul costa 100+ euro pentru a vedea doar acest meci. Incepe la 20:30 ora locala si nu rareori se termina dupa miezul noptii, daca se joaca cinci seturi. Evident, cei care dau o caruta de bani pentru un singur meci isi doresc ca acesta sa fie echilibrat, disputat - deci lung, sa merite banii.

Din acest motiv, organizatorii programeaza partide ale baietilor (in seara asta se joaca Alcaraz - Tsitsipas, locul 1 mondial cu locul 5). Evita meciurile fetelor, care de obicei se termina intr-o ora sau cam asa.

Ei bine, duminica seara au programat o partida a fetelor, cedand in fata celor care condamna discriminarea acestora. Iar spectatorii care isi achizitionasera bilete acum 3 luni au inceput sa le scoata la vanzare, bineinteles, in pierdere .

Ce legatura are asta cu mine? Anul trecut m-am nimerit acolo in a doua saptamana a turneului. Am incercat sa cumpar bilete la tenis. Totul era sold-out... cu exceptia zilei de joi, cea a semifinalelor feminine. Pentru joi erau bilete pe alese, iar pretul - curata promotie, pentru ambele partide "doar" 70 de euro.

Una a durat 70 de minute, a doua 50.

adsoAUTOR REVIEW
[07.06.23 15:54:01]
»

gsp.ro/sporturi/tenis/ste ... uza-700397.html

Tsitsipas nu și-a făcut bine somnicul și meciul a durat doar două ore. S-a trezit puțin în setul 3 (6-2,6-1,7-6), altfel spectatorii regretau că nu s-a programat meci de fete ????.

adsoAUTOR REVIEW
[08.06.23 19:54:03]
»

Aha: timp de joc 3 ore 17 minute

flashscore.ro/meci/tWqiTE ... meci/sumar-meci

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
adso

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.060112953186035 sec
    ecranul dvs: 1 x 1