Mănăstirea Hagigadar - un reper în credința ortodoxă armenească

TIPĂREȘTE

Voi continua poveștile despre mănăstirile sucevene începute cu cea de la Dragomirna, vezi impresii, cu vizita făcută la Mănăstirea Hagigadar.

De ce mănăstire?? Am mai spus și în alte impresii, îmi place să vizitez biserici și mănăstiri, îmi dau o stare de liniște și pace sufletească, iar bisericile și mănăstirile noastre sunt foarte frumoase, adevărate capodopere.

De ce Hagigadar?? Pentru că este armenească, am fost în Armenia în septembrie 2019, mi-a plăcut țara, mi-au plăcut oamenii, și, de atunci, pe unde am fost în țară și în străinătate am văzut obiectivele armenești, inclusiv Biserica Armenească din Pitești aflată chiar pe strada mea. M-a marcat genocidul armenesc despre care am scris în mai multe articole, unul dintre ele fiind vezi impresii.

Din Suceava la Mănăstirea Hagigadar

Mănăstirea Hagigadar se află în Satul Bulai din comuna suceveană Moara, pe Strada Hagigadar, nr. 36, la circa 5 kilometri de Centrul Sucevei. Am venit la Mănăstire de la Casa Bucovineană unde eram cazați, aflată la aceeși distanță cu un taxi Bolt, rapid și convenabil ca preț, 10 lei, având 5 călătorii la jumătate de preț cu Aplicația Bold instalată cu ocazia acestei excursii.

Nu am găsit mijloace de transport în comun care să meargă din Suceava la Hagigadar, nu sunt sau nu am căutat eu suficient, dar se poate merge cu autoturismul. Se poate vizita zilnic de la 9 la 18.

Mănăstirea Hagigadar

Mânăstirea este așezată în vârful unei coline, „Dealul lui Bulai” , „pe o culme rotundă, parcă făcută de mână de om, pe un gorgan înverzit” , cum scria marele Iorga, care se află în mijlocul unei văi de unde domină împrejurimile și atrage privirile celor ce se apropie de ea.

Este acolo din anul 1512 când frații Donavac, mai sunt numiți și Donavachian, doi negustori bogați au ridicat acolo o biserică simplă cu naos și altar și zidul ce o înconjoară.

Povestea spune că mergând spre Budapesta cu o caravană de vite frații au înnoptat pe acest deal, lângă o bisericuță de lemn, uitată de oameni. Unul din ei s-a rugat să aibă noroc în negustorie și după ce s-a culcat i-a apărut în vis Maica Domnului care i-a spus că vor avea câștig bun și i-a cerut să ridice acolo o Biserică de piatră cu hramul Adormirea Maicii Domnului. Negustoria a mers bine și frații au construit o Mănăstire din piatră, fortificată. Construcția a fost dificilă, mănăstirea fiind pe deal, pietrele au fost urcate de oameni care mergeau în genunchi. Au numit-o „Hagigadar” , adică Împlinitoare de dorinţe, din limba armeană, „hagiu” , dorinţă și „gadarel” , a împlini. Este numită și Mănăstirea Dorințelor, credința fiind că dacă urci dealul în genunchi și înconjori de trei ori biserica, tot în genunchi, dorința se împlinește. După împlinirea dorințelor oamenii se întorc la Mănăstire și mulțumesc pentru ajutorul primit.

Taxiul ne-a dus până la Poarta Mănăstirii, poartă simplă, obișnuită, din uluci de lemn, doar o Cruce cioplită pe uluca centrală mai înaltă ca suratele ei o deosebește de alte porți din sat pe unde am intrat în Curtea acoperită cu un covor de iarbă verde.

Ne-am oprit puțin la Trapeza Mănăstirii, o clădire mare, albă și frumoasă, cu demisol și parter, cu un Cerdac închis cu lemn, renovată de curând și ne-am îndreptat spre Biserica ce se înalță în mijlocul curții.

Biserica simplă ridicată în secolul 16 a fost mărită în două etape, pronaosul și turla au fost ridicate în a doua parte a secolul 17, iar în a doua jumătate a secolului 19 i s-au adăugat două pridvoare închise, din care se mai păstrează doar unul.

Este construită în stil moldovenesc, are formă dreptunghiulară cu absida altarului spre răsărit și o Turlă octogonală, zveltă și înaltă, cu patru ferestre înguste dispuse în cele patru puncte cardinale, asemănătoare cu cea de la Mănăstirea Dragomirna.

Am intrat în Pridvorul închis, spațios, cu o cornișă triunghiulară și câte două ferestre de fiecare parte a Ușii solide din lemn masiv frumos sculptată, am trecut prin Pronaosul și Naosul cu bolți construite în stil moldovenesc și ne-am oprit la Catapeteasma împodobită cu icoane vechi, unele cu inscripții în limba română. În Altar se află obiectul cel mai de preț din Biserică, Icoana Maica Domnului Făcătoare de minuni. Câteva poze prin Biserică și am revenit în curte mergând spre Zidul de incintă, din piatră, nu foarte înalt, nici foarte puternic dar suficient să nu permită intrarea intrușilor, musafirii bineveniți având la dispoziție șase Porți de acces.

Am ajuns la mica Clopotniță simplă ridicată lângă una din porțile de acces, între doi copaci, în apropierea Lumânărarului și a unor mese pentru praznic așezate la umbra unor mari copaci. Mi-a plăcut cum arătau, lucrate frumos și bine întreținute, apoi la Fântâna cu roată, specifică zonei, împrejmuită cu un frumos grilaj de fier forjat cu soclu din piatră de râu. Am trecut pe lângă o Piatră de mormânt de la începutul secolului 19 cu o inscripție armenească și pe lângă un „Khatchkar” , Stela armenească din piatră, ridicat la aniversarea a 500 de ani de la târnosirea mănăstirii și ne-am continuat plimbarea pe la Mormântul Preotului Mandalian și al soției sale, Araxi, spre mica Troiță simplă, din piatră de râu.

La plecare l-am întâlnit pe Preotul Yeznik Torgomyan care cu peria în mână trebăluia prin curte împreună cu câțiva oameni, curățau și vopseau fierul, lăcuiau lemnul porții principale, făcând-o să arate ca atunci când era locuită de femeile ce trăiau în smerenie și credință. A stat de vorbă cu noi povestind despre Armenia, de unde venea, dar trecuse pe la Bisericile din Constanța și din Pitești, urmând să meargă apoi la Iași. Ne-a spus regretul lui că s-a micșorat mult comunitatea armenească din România și că se micșorează continuu, dar și bucuria că se păstrează credința ortodoxă și că la Hagigadar vin și români, nu numai armeni. Mi-ar fi plăcut să particip și eu la o slujbă a dânsului.

Chiar dacă astăzi nu mai este Mănăstire ci doar Biserică, Hagigadar rămâne un reper în credința ortodoxă armenească și românească, atât fizic cât și spiritual, și vă invit să mergeți acolo, cel mai bine, dacă puteți, de hramul bisericii, Adormirea Maicii Domnului, care se sărbătorește nu în ziua de 15 august ci în duminica ce o precede, dar merită și în orice altă zi.

În acea zi are loc Pelerinajul condus de către Întâistătătorul Eparhiei Armene din România împreună cu mai mulți preoți, la el participând lideri ai armenilor din România, oficialități, înalți ierarhi și credincioși din toate colțurile lumii. Tradiția spune că orice dorință pentru care credincioșii se roagă în această zi li se va împlini dacă vor respecta toate ritualurile. Credincioșii țin un moment de reculegere și fac o cruce până la pământ. Apoi se așază în genunchi cu ochii închiși și cu frunțile la pământ și urcă astfel în tăcere dealul pe coasta estică la mănăstire, oprindu-se din când în când pentru a se ruga și a aprinde o lumânare. Ei intră pe poartă bisericii tot în genunchi și continuă să meargă în acest fel în jurul bisericii înconjurând-o de trei ori și rugându-se la toate cele patru colțuri.

După oficierea slujbei în limba armeană, toți cei care sosesc la Mănăstirea Hagigadar sunt invitați la o agapă creștină numită „hurban” la care se servesc mâncăruri specific armenești. Pelerinii sunt serviți cu această ocazie cu “aganciabur” (supă de urechiușe), o supă cu un fel de colțunași umpluți cu carne de vită și cu tradiționalul pilaf cu carne de vită. Conform tradiției, dacă un credincios face în ajunul hramului 40 de urechiușe, atunci Domnul îi va îndeplini o dorință.

Pelerinajul se termină cu credincioșii liniștiți și împăcați ce coboară grupuri, grupuri coasta vestică a dealului mergând spre casele lor.

După circa o oră am terminat vizita și mulțumindu-i Părintele Yeznik am părăsit Mănăstirea cu gândul la cele văzute, impresionante prin simplitatea și spiritualitatea lor.

Ieșind în stradă am comandat un Taxi Bolt și am coborât dealul, mergând în întâmpinarea taxiului care ne-a dus până în oraș, cost tot 10 lei, la Muzeul de istorie, următorul obiectiv de vizitat în acea zi.

Mi-a plăcut Mănăstirea Hagigadar și cum veghează de secole de pe deal, mi-a plăcut acest loc binecuvântat, această Biserică a Dorințelor! Mergeți acolo și nu veți regreta!

Mănăstire frumos așezată pe un vârf de deal.

Mănăstirea se mai numește Biserica Dorințelor datorită ritualului de urcare în genunchi a dealului până la ea și a Icoanei Făcătoare de Minuni.

---

VIZUALIZĂRI: 1996 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI