De la margine de Bucuresti, in centrul Capitalei

TIPĂREȘTE

Ati auzit de parcul “Gradina Icoanei “? Este un parc micut aflat acum in centrul Bucurestiului, la doi pasi de Bd. Magheru, la tot cam atatia de teatrul Bulandra, sau de Biserica Anglicana si de Biserica Icoanei.

Cei ce cunosc locul, cu greu isi pot inchipui, ca acum 150 de ani, acolo era marginea Bucurestiului si ca in acel loc era o balta…o mlastina; care nefiind buna de nimic, a zacut asa, in nepasare, pana pe la 1850, cand datorita extinderii orasului, primaria a hotarat sa o asaneze, sa o acopere cumva, caci strica aspectul zonei si aducea doar boli in randul locuitorilor. Si cum nu potea fi construit nimic in acel loc, dupa ce balta a fost umpluta cu pamant, a fost transformata in parc. La sfarsitul sec. XIX, cand primar era Pache Protopopescu, pe acolo trecea o linie de tranvai …si cum noua ne e greu sa ne inchipuim acolo marginea Bucurestiului, oamenilor ce traiau atunci acolo, nu le-a r fi venit sa creada ca peste 150 de ani, acela va fi centrul capitalei.

La doi pasi de acest parc, pe str. Icoanei la nr. 12 se afla Biserica Icoanei. Numele ii vine de la Icona Maicii Domnului, care a facut minuni si face si in ziua de azi, pentru cei ce cred din suflet in puterea ei. Nu stiu cate biserici au doua hramuri, dar aceasta are; unul principal, al Adormirii Maicii Domnului (15 august) si altul secundar al Sf. Nicolae.

La sfarsitul sec. XVII, David Ceausu ambasador al domnitorului Ctin. Brancoveranu, avea grija de un schit din lemn, ce se afla pe locul actualei biserici. Intrega zona ii apartinea dregatorului, om nu doar cu mare influenta ci si cu mare avere. Brancoveanu a daruit vechii bisericii, o icoana a maicii Domnului, ferecata in argint si cu timpul bisercia a capatat acest nume “Biserica Icoanei“. La jumatatea sec. XVIII, vechea biserica din lemn a fost inlocuita cu una din caramida, iar spre sfarsitul aceluiasi secol, s-au construit si chilii pentru calugarite si pentru vaduvele fostilor boieri, ajunse pe drumuri. La cutremurul de la 1838, biserica s-a naruit, dar a fost reconstruita repede cu banii unor familii vestite si instrarite de la acea vreme; Misail, Panait, Ioniţă cu soţia sa Sofia şi copiii lor Elena, Nicolae, Maria şi Panait. Chipurile lor se vad si azi zugravite pe peretele in naos. Interiorul a fost pictat de Gheorghe Tatarascu.

Cu o vechime de circa 300 de ani, biserica a fost martora multor slujbe desfasurate acolo. Nunti vestite si botezuri, au fost oficiate intre peretii ei batrani. Cu regret, si slujbe de adio au fost oficiate aici - actorul Constantin Dinica si-a luat adio de la cei care l-au admirat si respectat, aici.

Recent biserica a fost renovata la exterior, este alba si stralucitoare in mijlocul micii curti ce o inconjoara. La interior se pastreaza picturile de la 1840 si chiar cele doua candelabre. Putina lume stie sau da atentie moastelor sfintilor ce sunt pastrate la loc de cinste in biserica, intr-o racla din argint; moastele sfintilor: Alexandru, Stelian, Trifon, Modest, Dreptul Ghedeon si Sfintii Cuviosi de la Hozeva.

Pana acum 60 de ani, toti cei care isi gaseau alinare la acesta biserica, faceau si donatii importante. Astfel, independenta economic, biserica a avut venituri proprii din terenuri, vii, imobile si magazine. In vremurile comuniste, desi i-au fost confiscate toate aceste proprietati, biserica a supravietuit. Acum, vechiul obicei de a primii ajutoare de la oamenii instariti a revenit; astfel un om de afaceri, doreste sa extinda una din casele parohiale pe care sa o transforme in gradinita pentru copii familiilor mai necajite.

In prezent, aici, isi desfasoara activitatea un centru de binefaceri, care asigura sprijin multor familii nevoiase, copii orfani si batrani. O parte din banii necesari actelor de caritate vin de la donatii, iar o parte din activitatea centrului de pelerinaj.

In interior, grija pentru pastrarea picturilor de valoare, a frescelor si a icoanelor vechi este sfanta. La orice slujba, predica preotilor este insotita de cantecele religioase, intonate de corul bisericesc, din balconul de deasupra intrarii. Acustica este perfecta si nici corul si nici preotii nu au nevoie de microfoare sau de sisteme de amplificare.

La slujba la care am luat eu parte, cei doi preoti ce slujesc acolo au facut ceea ce trebuie sa faca orice slujbas al Domnului; s-au apropiat de sufletele oameninilor prezenti acolo. Cu vorbe calde si cu sfaturi au atras atentia asupra nevoii de credinta ce o avem cu totii.

---

VIZUALIZĂRI: 2989 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI