O bogăție de monumente UNESCO în Regiunea Košice

TIPĂREȘTE

Drumul de întoarcere din Regiunea Turistică Liptov spre Košice, a fost tot o zi lungă de concediu, pentru că era păcat să ratăm alte două obiective UNESCO care se aflau în drumul nostru: Castelul Spiš și Biserica din Žehra. Alte două știam la dus, că la întors realitatea a fost alta.

După ce la dus am văzut Levoča (vezi impresii), un superb orășel cu un centru istoric UNESCO și cel mai mare altar gotic din lume, sculptat în lemn, la întoarcere, urma să ne oprim pe același DN18, la 15 km după Levoča, pentru celelalte obiective.

Despre Castelul Spiš mai citisem și ne-am adus aminte că l-am văzut cocoțat și când am traversat Slovacia spre Polonia, dar urma să avem niște surprize în ziua aceea pentru că nu a mai fost doar despre un castel și o biserică.

La o privire superficială asupra hărții ne-am dat seama că pentru castel trebuia să ne abatem din șosea vreo 2 km. Când ne-am uitat mai cu atenție, am văzut că zona este mult mai bogată turistic și dacă făceam o buclă de 10-15 km am fi văzut mult mai multe lucruri. Ideea era că nu știam despre obiectivele acelea nimic și nici nu aveam timp să citim despre fiecare. Ne-am convins doar că ar trebui să ajungem întrucât la majoritatea scria UNESCO, ceea ce nu era deloc de lepădat. Așa că am notat punctele de interes pe hartă, ne-am propus să ne oprim în parcarea de la Sivá Brada, unde părea un bun început pentru bucla noastră, care includea și castelul și ce o să vă spun am descoperit la fața locului.

Sivá Brada este un deal de travertin, așa cum este și dealul castelului și alte dealuri din zonă, dar este singurul spre care se ridică constant apa minerală. Zona este cunoscută pentru izvoarele minerale folosite și în scopuri balneare.

La Sivá Brada încep, de fapt, mai multe trasee turistice pe dealurile de travertin din zonă. Unul, de aproape 15 km, punctul final fiind stațiunea de ski Brodok, pe care sunt gheizere naturale, capele, catedrale UNESCO, un palat frumos, un pod de piatră, o cascadă, un turn de observație, o rezervație naturală, dar și altele, și la o parte dintre ele urma să ajungem și noi, dar nu cu piciorul. Nu că nu ne-ar fi plăcut, dar altfel ne-am fi organizat dacă am fi știut.

În afară de acest traseu lung sunt 6 trasee, mai scurte, cel mai scurt de 15 minute, cel mai lung de 45 de minute, care se desfășoară între acest punct și Catedrala din Spišská Kapitula. Acestea fac parte din ceea ce se numește Ierusalimul din Spiš, Spišský Jerusalem și este o replică a Drumului Crucii din Ierusalim. Traseele sunt foarte bine marcate și la capătul fiecăruia se află o capelă. Traseele sunt în pantă ușoară, pe dealuri de travertin, ba se urcă, ba se coboară, asaltul final fiind la Castelul Spiš.

Am lăsat și noi mașina în parcarea de la Sivá Brada să facem câțiva pași pentru că am văzut pe dealul din apropiere una din capele și ne-am propus să ajungem doar până acolo. Ne-am bucurat că am făcut-o, în drum am trecut pe lângă un gheizer natural, am avut o panoramă asupra zonei de la capelă și am făcut cale întoarsă la mașină.

Următoarea oprire a fost la Spišský Sălaš, un restaurant foarte căutat, obiectiv turistic aș putea spune, dar a fost imposibil să găsim o masă. Am vorbit cu ospătarii, am zis că puteam să revenim după vizita la castel, dar dădeau din umeri de zor că nu aveau masă la nici o oră. Este adevărat că era sâmbătă, dar n-aș fi crezut asta la cât era de mare. I-am lăsat baltă cu restaurantul lor cu tot și am plecat mai departe.

Spišská Kapitula sau Micul Vatican, așa cum se regăsește în pliantele turistice, are un indicator de monument UNESCO chiar la DN18. Se află pe un deal, este o extensie a localității Spišské Podhradie și este un sat format în jurul unei biserici. Este o zonă cetate, satul fiind înconjurat de ziduri masive de piatră cu o singură stradă care are la cele două capete câte o poartă de intrare. De o parte și de alta a străzii sunt case care au aparținut pe vremuri celor 2-300 de locuitori, dar astăzi sunt locuințele măicuțelor, iar satul este o rezervație culturală.

Cea mai importantă clădire din Spišská Kapitula este Catedrala Sf. Martin, o biserică romano-catolică foarte veche și este valoroasă pentru altarele gotice, statuile, pietre funerare, picturi, clopote și alte obiecte bisericești originale. În interior este și cea mai veche sculptură în piatră din Slovacia, dar, din păcate, era un amplu proces de restaurare în tot satul și n-am văzut nimic la interior. Complexul de monumente din mijlocul satului mai cuprinde Palatul Episcopal, Turnul cu Ceas și Colegiul Teologic.

Ne-a plăcut mult satul bisericesc Spišská Kapitula, nu-l ocoliți și în drum spre Castelul Spiš, mult mai răsunător ca obiectiv, faceți o escală și aici, o să fiți foarte încântați.

Castelul Spiš sau Spišský Hrad, așa cum este cunoscut, este Patrimoniu Mondial UNESCO, de asemenea. A fost construit pe locul unui fost castel în care au locuit regii Ungariei și este unul dintre cele mai mari castele medievale din Europa. Ultima familie nobiliară a renunțat la el considerându-l insuficient de confortabil, iar apoi a fost distrus de un incendiu. Foarte târziu a început reconstrucția sa care continuă și azi. Și noi am găsit șantier la Spiš, dar nu încurca cu nimic vizita.

Parcarea castelului este foarte mare și era gratuită. Dar când am văzut atâtea mașini parcate de-a lungul străzii în pantă ne-am oprit și noi, crezând că nu găsim locuri. Noroc că nu a fost o distanță prea mare. De acolo, cam din dreptul parcării se urcă constant, pe jos, până la castel, care se află la o altitudine de peste 600 de m. Nu vă speriați, diferența de nivel de la parcare nu este atât de mare.

Intrarea a fost 8 EUR de persoană (6 EUR cu reducere) și am văzut ruinele unui palat pe două niveluri, o bazilică gotică, bucătăria castelului, un muzeu, unde sunt expuse artefactele găsite, dar și o cameră cu obiectele de tortură folosite. Horor, aceste camere de tortură.

Am mai plătit câte 1 EUR ca să urcăm în turn pe niște scări de piatră circulare, foarte înguste. Sus aveți grijă la niște musculițe care ne-au invadat pur și simplu, hainele noastre erau negre. Sunt mesaje de avertizare de la urcare. De sus am avut o frumoasă panoramă a localității Spišské Podhradie, a satului Spišská Kapitula de unde veneam și pe unde urma să ne și întoarcem, în căutarea unui restaurant.

La nivelul doi al castelului era o curte cu bănci unde aveau loc spectacole. Cum se pregătea unul am luat și noi loc. Când colo, 5 domnițe, îmbrăcate în stil medieval, ne-au făcut o demonstrație de dansuri din buric, de n-am știut cum să o luăm la sănătoasa mai repede.

Mai aveam să ajungem în comuna Žehra, pentru biserica UNESCO de acolo, dar în cale ne-a apărut Kaštieľ Hodkovce. De fapt, mergeam ușor prin sat când am văzut un mare panou publicitar cu castelul, iar grădinile arătau superb. Ne-am oprit în parcare, cam goală ce-i drept, ne-am îndreptat spre poartă, era 15,55 și când am ajuns la porțile mari un angajat tocmai le închidea în fața noastră, spunându-ne că vizitarea se termina la 16. Ne-am tot uitat, am mers pe alee câțiva pași, apoi l-am căutat pe net și ne-au plăcut mult de tot fotografiile așa că, de asemenea, vă recomand să nu-l ratați, dacă sunteți prin zonă.

În zonă mai este Dreveník, o rezervație naturală, cea mai mare movilă de travertin din Slovacia, unde sunt trasee turistice printre formațiuni stâncoase, poteci înguste printre pereți înalți de 40 de m, precum și puncte de belvedere. Cu toate că ne-a plăcut mult ce am citit la fața locului și era pe gustul nostru totalmente, nu aveam timp să ne abatem așa că am notat rezervația pentru o dată viitoare.

Comuna de la poalele dealului în vârful căruia se află Castelul Spišský se numește Žehra. Este o comună mică dar este renumită pentru biserica veche din sec 15 și pentru ea o căutam și noi.

N-am avut nevoie de indicații să ajungem la biserică pentru că turla ei se vedea de departe în vârful unui deal și cu ochii pe ea am mers în direcția aceea până ne-am trezit chiar în parcarea bisericii. Când am ajuns la Žehra, nori negri se adunau. Am lăsat mașina și în mare grabă, să nu ne prindă potopul, am urcat o grămadă de scări până sus, la biserică.

Biserica Duhului Sfânt din Žehra (Church of Holly Spirit), face parte din Patrimoniul Mondial UNESCO, s-a păstrat aproape intactă din perioada medievală, iar interiorul bisericii este renumit pentru picturile murale unice. Turla bisericii a ars într-un incendiu și a fost reconstruită ca o ceapă, ca un bulb. Nu am avut voie să facem poze, dar am reușit câteva până am văzut anunțul mic dintr-un colț, pentru că nimeni nu era acolo când am intrat noi.

Doar am apucat să intrăm în mașină că s-a pornit un potop de nu vedeam la 5 metri în fața mașinii. Am reușit să ajungem ușurel în localitatea din apropiere, Spišský Podhradie și câteva minute am rămas în mașină, cât să facem un studiu de piață despre cârciumile de acolo, pentru că nu mai puteam de foame. Atâta a durat și ploaia.

Dacă renumita Spišský Sălaj care nu ne-a primit avea 4,1 pe trip, restaurantul U Spišský Bratricov, chiar în dreptul căreia ne oprisem, avea nota 4,5 și ne-am simțit extraordinar de bine. Interior foarte plăcut, serviciu bun, mâncare foarte bună, sticle de vin etalate pe toate etajerele, semn că eram într-o regiune viticolă, și mai mult, cu soiuri proprii. Cât am stat acolo s-au perindat o grămadă de localnici care mâncau și plecau.

Am mâncat 2 feluri cu porc cu denumiri dubioase în limba lor, la recomandarea ospătăriței, am băut câte un pahar cu vin și am mai primit câte unul din partea casei, o bere fără alcool, eu am mâncat și o lava cake și totul a fost 22 de EUR. Pentru că ne-a plăcut vinul ăla atât de mult, am mai degustat două feluri și am plecat acasă cu 3 sticle de vin la 6 EUR sticla, pe care l-am devorat imediat.

Și Spišský Podhradie este o localitate frumoasă. Ne-am oprit puțin în piața centrală și am văzut o mulțime de indicatoare maro, semn că aveai ce face și acolo. Dar noi mai aveam ceva drum până la Košice și nu era chiar devreme.

Ne-am uitat pe hartă să vedem dacă avem alternativă la DN18 ca să nu ne întoarcem pe același drum și am descoperit drumul 547, care era și mai scurt cu vreo 30 de km, dar nu mai scurt și ca timp, pentru că mergea prin munți. Ne-am felicitat, drumul prin munți a fost superb, ba urcam până sus, iar ajungeam jos, o frumesețe de drum cu serpentine și o șosea impecabilă.

Din MiniSlovacia, parcul cu miniobiective de la Liptovský Mikuláš, am reținut că la Kluknava era Most Štefanská Huta, Podul Acoperit din lemn, peste râul Hornád, construit în 1832. Se spune că a avut o soluție tehnică unică și că ar fi singurul de acest fel, care a supraviețuit până în zilele noastre. Pentru el am ieșit din șosea câțiva km, 6-7, l-am văzut, l-am traversat și am revenit din nou în drumul principal.

În continuare am avut drum superb până la Košice Bella, o zonă de agrement cu paintball și alte sporturi cu adrenalină. De la Košice Bella încă 21 de km până la Košice, drum un pic peticit, dar tot frumos. Foarte multe indicatoare maro pe acest drum, timpuri bune să fie, să explorăm cât mai mult, pe oriunde. Era aproape de înserat când am ajuns în Košice și ne-am bucurat de încă o zi plină în orășelul care ne-a pus pe jar.

Atâtea monumente UNESCO, concentrate într-o zonă atât de mică, nu cred că am mai văzut pe undeva. Așa că, dacă vreodată vă vor fi în drum, n-o să vă pară rău.

---

VIZUALIZĂRI: 674 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI