ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 02.11.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: > 60 ani
DIN: Târgu Mureș
ÎNSCRIS: 28.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
OCT-2015
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
80.00%
Mai degrabă mulțumit
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
80.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 7 MIN

'Wellness Center' Praid

TIPĂREȘTE

A venit toamna

Toamna cea rece si haina/Imi tine tot mai des companie/Si ma strange ca-ntr-o haina/ De soldat plecat in campanie/Cu nu mai stiu care companie.

In week-endul ce-a trecut a fost un soare cu dinti. Noaptea si dimineata era iarna iar la pranz era primavara. Simteai nevoia sa te incalzesti, sa plutesti intr-un mediu fierbinte, asa ca am plecat de doua ori la baile sarate Sangeorgiu de Mures si odata in zona Sovata-Praid, unde, la fel, exista bazine cu apa sarata si calda. A pluti 2 ore pe zi intr-un mediu cald, ce te invaluie din toate partile, e-o placere de nedescris

Pornim la drum spre Praid

Sambata dimineata am pornit spre Praid, comuna care in ultimul timp, datorita conducerii salinei si a unor fonduri europene, s-a dezvoltat exploziv (modernizarea si marirea salinei, infiintarea unui strand estival salin si inaugurarea in vara acestui an a unui Wellness Center termosalin).

Mai intai trecem prin Sovata

Am trecut pe la hotelul Bradet din Sovata, hotel de 4 stele. "Se poate face o baie sarata la Dv fara sa ma cazez? ", intreb eu. In fata hotelului erau 5-6 masini. Cred ca-n toata Sovata erau mai putini clienti decat in Praid (unde salina functiona cu motoarele din plin chiar si acum)... "Nu se poate, Dom'le, noi vindem doar pachete pentru 4-5 zile". Mergem mai departe. La Hotel Alunis, o exceptie de la regula, se putea cumpara si o singura intrare la bai sarate (+SPA) - 40 de lei. Se putea si fara "pachet", adica se putea lua si o singura zi de cazare, cu 300 lei, in care aveai AI si acces la baile sarate. Cred ca 300 de lei era pretul de persoana. La Hotel Sovata-Danubius ni s-a spus ca au (in week-end), preturile cam asa... 520 lei camera dubla si 480 de lei, cea single, cu mic dejun inclus si acces la bazine sarate +wellness, dar numai intr-o anumita zi. In rest-pachete. Dar nu pachete de Mos Craciun, cu cadouri. Totul aici la Danubius (si la Bradet) e bine realizat, e modern, e superlux, cunosc interiorul c-am lucrat mai demult. Care va sa zica, 520 de lei=115 euro. Deci cu echivalentul unei nopti de cazare + mic dejun + acces la Wellness Danubius, poti astazi sta 7 zile in Paralia, sau Halkidiki sau in Thassos, la vila, in iunie. (e drept ca fara SPA si mic dejun). Mai, ce ieftin "se vand grecii", nu stiu sa faca comert, zau! Sovata mi se pare scumpa, nu-i pentru buzunarul meu "second-hand". Aici, la Hotel Danubius in parcare, erau ceva mai multe masini de-ale clientilor, vreo 7 sau 8.

Spre Centrul Wellness Praid

De la Sovata, dupa 5 Km esti la Praid. E sfarsit de octombrie, lume nu e prea multa prin jurul salinei. Parcarea salinei e deschisa, poti sa-ti lasi masina acolo, fara sa mai platesti. Sunt multe masini la suprafata, semn ca exista multi pacienti in adancuri. Dimineata, chiar daca afara sunt doar 4-5 grade Celsius, in salina temperatura ramane constata intreg anul, 14-15 grade, deci cu cat cobori, ti se face tot mai cald.

Tousi, toamna, nu-i ca vara, cand in Praid nu poti arunca un ac fara sa lovesti cu el vreun turist sau pacient. Din review-ul lui @sunflower n-am inteles bine unde e nou centru Wellness. La salina, intrebam pe cineva. “Mergeti tot inainte, spre canionul de sare si dupa 1,5 km, veti gasi cladirea”. Drumul e asfaltat pe jumatate, nu e grozav dar “merge”. Nu gasim nici un semn indicator. Ajungem la bariera si la casuta de bilete ce permite intrarea in canionul de sare. Centrul Wellness, e exact vis-a-vis. Dar nu-ti dai seama si treci usor pe langa el, nu e chiar la sosea. Ajungem intr-un sat de romi, care stiu ca se ocupa cu comercializarea sarii de pe langa canion. Odata am vizitat asezarea lor. Sunt vreo 30 de case, aratoase. Romii o duc bine. Incarca carutele cu bolovani de sare, mai mari sau mai mici, si o vand la sosea, vara. O vand ieftin, cu 20-25 de bani kilogramul. Pe cristalele de sare, cer mai mult, 4-5 lei. Isi trimit copii sa le vanda florile de mina, turistilor. Odata o fetita cu o frumoasa floare sarata de mina, m-a abordat “Nu cumperi sare dominisorule? O dau ieftin! ” “Cat ceri? ” “Pai cat dati”. I-am dat 5 lei. A zbughit-o spre maica-sa sa-i dea banii si sa ia alta floare.

Un tigan binevoitor, m-a lamurit. "O luati inapoi si la 100 de metri sunt baile sarate". Ne-a dirijat masina, ne-a facut cu mana, n-a cerut “Dati-mi un leu domnule”. In zona canionului de sare, aceasta iese la suprafata pamantului. In diferite locuri. Pe costise de lut, prin padure. Tiganii o sfarma cu tarnacoape si baroase si apoi o incarca in carute. Munca nu e usoara. Apoi, o vand. Aici, sarea e fara se sfarsit, satul lor se afla deasupra unui "aisberg” tapezoidal de sare de3/4 km, care ar putea hrani intreaga Europa timp de sute de ani. Sarea de aici se foloseste mai mult pentru deszapezirile de iarna, nu in scop alimentar.

Centru Wellness

Ajungem la destinatie, o cladire mare, care functioneaza de curand.

Suntem in ajun de Halloween, peste tot, vedem numai bostani gauriti. La fel si pe drumul pana la Praid, in Sovata, in fata caselor oamenilor.

Am ajuns acolo. pe la 11, sambata. Lume nu prea era, afara era frig. In bazinul termosalin, am simtit un discret miros de petrol. Care a persistat pana acasa (62 Km). Pana nu ne-am spalat bine slipurile si pielea, n-a iesit. Pe sub unghii se depusese ceva negru. Sa fii fost saruri minerale? Eu stiam ca in perioada interbelica (scrie in cartile de balneologie) exista un izvor termal ( la 42 gr. C) pe fundul salinei Praid, la 120 m adancime. Acesta, intr-o zi, s-a colmatat (infundat). Asa a decazut baza de tratament cu vane de la vechiul strand de langa salina. Wellness Centre Praid e cam la 1 sau 1,5 km mai departe de strand, langa satul de gitani ce comercializeaza sarea din canionul sarii. Locul pe unde ajungi la Wellness, adica unde urci un mic povarnis pana la parcarea in Wellness Center (aceasta denumire nu trebuie scrisa prescurtat), nu era deloc indicat. Dar am tot intrebat si l-am gasit. Vad ca sursa de apa termala a fost regasita. E de laudat. Pentru ca Praidul s-a dezvoltat mult prin investitia Conducerii salinei. Azi, Praidul are si un Centru Wellness pentru sezonul rece. Valoarea centrului e data de apa terapeutica sarata si termala (36-37 gr. C) cu o concentrație mare de minerale, (peste 150 grame la litru), adusa prin forare de la peste 1000 m adancime. Apa terapeutică se recomandă pentru cura următoarelor afectiuni: reumatisme cronice degenerative, afectiuni posttraumatice ale aparatului locomotor, afectiuni neurologice cronice periferice, afectiuni ginecologice cronice si afectiuni respiratorii. Cam astea sunt “problemele de sanatate” ce se preteaza la “balaceala in apa sarata si calda”.

Centrul e deschis în fiecare zi între orele 10-21! Nu-l descriu in amanunt pentru a doua oara, a facut-o minunat @sunflower (vezi impresii). La 30 de lei intrarea pentru adult (pentru 3 ore), nu trebuie sa te astepti la multe. Un bazin cu apa sarata, cu adancimi ce variaza de la 1,45 la 1,25m, unul cu apa dulce in paralel cu acesta, care e peste tot cu 10 cm mai adanc, doua bazinase circulare de jacuzzi, un bazin cu apa incalzita (insuficient) pentru copii, trei saune, doua bazinase reci, dusuri, vestiare (ceva mai modeste cu dulapuri mici), cam cat la „Paradisul Acvatic Brasov”, sezlonguri putine, vreo 40-50. Intr-un colt, statea un salvamar langa un colac mare de salvare. Pe pereti, tabele cu adancimea apei, temperatura din bazine si indicatiile terapeutice ale apei termal-sarate. Ceea ce e frumos aici, (ca la Wellness Tusnad), e ca peretii salii de tratament si agrement sunt din sticla iar lumina de afara poate patrunda in voie. Imaginile si mai ales culorile toamnei se strecoara nestingherite in complex. Am stat 3 ore, din care, doua ore doar in apa sarata, pana ni s-a facut foame. In complex erau, poate 35-40 de oameni, avea fiecare sezlongul sau. Parcarea e generoasa, pentru 40-50 de masini.

Apoi, am plecat spre Praid, unde stiam ca la restaurantul hotelului Praid, aflat chiar in centru, se manaca bine. Mancarea a venit repede si pretul a fost moderat. Sala de mese era aproape plina, li se facuse foame si prichindeilor astmatici ce urmau tratament in salina.

Spre casa

Spre seara eram acasa, distanta se parcurge intr-o ora, soseaua e buna (Praid-Tg. Mures, 62 Km), dupa o zi petrecuta in mijlocul naturii si a apei calde. Aud ca “Baia romana” din Geoagiu a fost acoperita cu o copertina pentru a putea functiona si in extrasezon si ca la Felix a aparut un super-super Wellness de 5 stele. Se pare ca in sfarsit ceva se misca in aceasta atat de neglijata lume a resurselor minerale terapeutice.

Mirosul de petrol ce l-am simtit la Praid, e ceva ce-ti arata ca apa provine din adancimi si ca apa termal-sarata e cu adevarat naturala si terapuetica. Un miros mult mai puternic de petrol, l-am simtit in salina Cacica din nordul Moldovei.

Realizarile din ultimii ani din aceasta comuna, Praid, umbrita de faima statiunii Sovata, e-un succes, dar mai pot fii imbunatatite multe lucruri. A avea apa sarata+termala “in ograda” (peste 36 gr. C), e ceva unic in tara. Valoarea unui astfel de zacamant e uriasa. Statiunile mai mari sau mai mici, precum Sanmihaiu German de langa Timisoara sau Praid, care au urmat dictonul “keep digging, keep trying”, (sapa si cauta, insista), au avut de castigat. Cine nu lupta, nu castiga. Iar faptul ca apa sarata are un usor miros de petrol, e un avantaj! Toti cei care se vor plange de-acum incolo ca se umple de paduchi prin hotelele noastre, pot sa vina aici la Praid si sa faca o baie sarata si scapa urgent de ei. Petrolul e cel mai bun antidot al pediculozei.


[fb]
---
Trimis de dorgo in 02.11.15 07:26:57
Validat / Publicat: 02.11.15 08:11:25
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în PRAID [HR].

VIZUALIZĂRI: 8896 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dorgo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 Ei, asta e o poza interesanta. In acelasi bazin, apa termala pentru cetatenii de etnie maghiara, e mai calda.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 68350 PMA (din 54 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmaster
[02.11.15 10:05:37]
»

Mulțumiri pentru amabilitatea cu care ai dat curs invitației de a scrie propriul set de impresii din această excursie.

dorgoAUTOR REVIEW
[02.11.15 14:08:00]
»

Completare

Zona Sovata-Praid se afla deasupra unui "rau de apa termala", prospectorii au gasit apa termala la 60 de grade Celsius, in zona soselei ce coboara din statiune, spre intrarea in oras, pe terenul unei biserici catolice, dar spatiul insuficient n-a permis forarea si amenajare unui bazin termal (sursa-Ioan Costa). S-au gasit in zona, relicvele unui drum roman si cele ale unor terme romane. E clar ca romanii cunoasteau acest loc, si ca lacul Alunis de langa lacul Ursu din Sovata, care are forma rotunda si nu e mai adanc de 10-12 m, e o posibila fosta exploatare salina in amfiteatru, de unde se taiau si se scoteau la suprafata caramizile de sare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
dorgoAUTOR REVIEW
[02.11.15 16:40:11]
»

@webmaster - Cu multa placere! Zona Sovata-Praid imi reaminteste de anii cand lucram acolo in sezon (la Sovata), adica din luna Mai si pana-n Octombrie si am avut ocazia sa cunosc una dintre cele mai bogate zone turistice ale tarii. "La" si "langa" Sovata mai exista : dealul cu cele 14 cruci insotite de-o legenda frumoasa, partia de schi (despre care-o sa scriu la iarna), Praidul cu salina sa si noul strand cu apa sarata si Welness-ul actual, Muzeul si mina de aragonit, Canionul de sare, satul Corund cu ceramica si artizanatul sau deosebit, Ghindari-satul florilor, Satul scufundat de la Bezid si Muzeul palariilor de paie de la Criseni. Plus, festivalul sarmalelor de la Praid.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
mogly
[03.11.15 08:35:38]
»

Bine ai revenit dorgo! Noi te aşteptăm întotdeauna cu plăcere, curiozitate, drag şi interes.

veteranu
[03.11.15 09:51:11]
»

Unde v-ati simtit mai bine, la Tusnad sau la Praid? La Tusnad am fost, mi-a placut si am vazut despre ce este vorba asa ca vreau sa stiu la ce sa ma astept la o eventuala vizita in Praid! Complexurile sunt facute de acelasi investitor? La Caciulata ati fost la noul aqua parc termal? Mie mi s-a parut peste Tusnad mai putin aglomeratia sau poate numai in weekend este asa plin la Caciulata! La Tusnad am mers in cursul saptamânii si a fost foarte placut!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
dorgoAUTOR REVIEW
[03.11.15 13:29:06]
»

@veteranu - De investitori nu stiu, doar ca strandul estival, in aer liber de la Praid, (nu Wellness-ul) e opera conducerii salinei Praid si e grozav si e de mers acolo vara mai ales in cursul saptamanii, nu in week-end, cand e "saramura de sardele". Wellness termal Tusnad e peste Wellness Center Praid, dupa parerea mea, dar apa de la Praid (sarat-termala), este peste apa "doar termala" de la Tusnad (ca valoare terapeutica). La Wellness Tusnad ne-am simtit mai bine, cu toate ca ambele complexe sunt luminoase si cu pereti transparenti, de parca ar fi fost proiectate de acelasi specialist. N-am vizitat noul complex de la Caciulata ci doar cel termal de la Olanesti care e modern. La Calimanesti-Caciulata am fost doar la "strandurile termale estivale", in aer liber. Am mai vazut la Sovata un santier, mai bine zis o constructie un pic intarziata-"Noua baza de tratament hidrosalin de la Lacul Negru" ce apartine de Hotel Alunis.

@mogly-mersi de urare!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
veteranu
[03.11.15 14:44:50]
»

Multumesc pentru raspuns, cred ca la Caciulata este cel mai frumos, dar in cursul saptamanii este de mers acolo! Am vazut si eu complexul de la Olanesti (am lasat niste rude acolo la balaceala) dar este "subţire" pe langa aqua parc termal din Caciulata si centrul wellness de la Tusnad!

dorgoAUTOR REVIEW
[05.11.15 06:14:03]
»

@veteranu - evz.ro/bai-termale-langa- ... sei-403902.html

In urma cu mai multi ani, prin 2006-2007, am citit un articol despre o piscina termala in Bucuresti, aflata vis-a-vis de Casa Presei Libere, nu stiu ce s-a mai ales de ea...

Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[05.11.15 09:03:13]
»

@dorgo - nu e vizavi, e fix în spate. Și de ales, s-a ales prafu', ca de orice era util prin țara asta...

dorgoAUTOR REVIEW
[07.11.15 12:35:18]
»

@Dragos - nasoool... Bucurestiul are apa termala in adancime isi iarna de multe ori tremura de frig...

Dragoș_MD CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[08.11.15 01:23:33]
»

@dorgo - apa termală e cam prin nordul capitalei, drept pentru care locuitorii orașului cu aeroport internațional Otopeni au parte de încălzire centrală gratuită! Pentru capitală, era prea complicat să fie reconvertite centralele vechi.

webmasterX
[19.02.19 07:43:34]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica «Wellness Center Praid» (nou-creată, între timp, pe sait)

[Rubrica inițială: Descoperă Sovata]

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dorgo, mogly, veteranu
Alte impresii din această RUBRICĂWellness Center Praid:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.062346935272217 sec
    ecranul dvs: 1 x 1