GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Vinăria Castel Mimi, din 1893, Bulboaca, Republica Moldova
Unul din obiectivele vizitate în Basarabia a fost Vinăria de la Castelul Mimi.
Castelul Mimi a fost una dintre cele mai mari fabrici de vin din URSS, pentru care lucrau în perioada de glorie 1500 de persoane și se produceau între 6-7 milioane de sticle de vin pe lună, cea mai mare parte a producției fiind pentru URSS.
Adresa : Castelul Mimi se află în Republica Moldova, raionul Anenii Noi, satul Bulboaca, Strada Dacia, nr. 1.
Programul de vizite: De miercuri- duminică între orele 9-18. Vizita se face cu rezervare prealabilă.
Pachetul achiziționat de grupul nostru cu mult timp înainte de sosirea în Republica Moldova s-a numit Tezaur, iar pentru că era weekend am plătit cu 5 euro în plus, adică 46 euro /persoană.
În cadrul acestui pachet am beneficiat de un ghid care a fost alături de noi timp de două ore, timp în care a fost inclusă și masa servită la castel și degustarea de vinuri.
Prima dată se intră într-o sală mare, în care este recepția, se vând vinurile expuse acolo pe standuri estetic prezentate alături de diplome și trofee obținute la diverse expoziții, barul Wine & Coffee Time, se poate vizita expoziția de covoare tradiționale vechi, țesute manual, un loc amenajat cu fotolii și o piramidă din sticle de vin pentru fotografii și în cele din urmă aici se pun brățările pentru accesul în curtea interioară.
Turul a începul de la intrarea în curtea interioară a castelului care este foarte frumos amenajată, cu gazon, arbuști decorativi, labirinturi, butoaie de vin folosite ca decor, o fântână arteziană muzicală care își schimbă culorile și care țâșnește din pardoseală. Fântâna este amplasată într-un spațiu deschis în care se organizează frecvente evenimente cultural – muzicale sau corporatiste.
Aici am ascultat prezentarea clădirior care aparțin Castelului Mimi și utilitatea lor. Castelul este folosit în excusivitate pentru producerea și depozitarea vinului. Există săli amenajate pentru pachetele turistice de vizitare a castelui în care se mănâncă mâncăruri sofisticate, îndelung preparate și se degustă vinurile Castelui Mimi.
De asemenea există un restaurant, era o nuntă atunci când am fost noi acolo, terase de vară amenajate din butoaie de vin care au fost scoase din procesul de producție, ne-a spus ghida ca un butoi din stejar costă de la 500 de euro pănă la peste o mie de euro și se folosește între trei și cinci ani, după care devine obiect de decor.
Ne-au fost prezentate șapte căsuțe de hotel care se pot închiria de persoanele dornice să înnopteze la Castelul Mimi.
O altă clădire aflată lângă căsuțe și care urmează să fie dată în folosință este un Wine Spa și băi termale, interesantă ofertă, nu-i așa?
Există spații de joacă pentru copii și o piscină în aer liber.
De aici am intrat în Beciul Castelului Mimi, unde în prima parte a vizitei am fost poftiți de-a lungul unei mese interactive unde am vizionat și ascultat o scurtă istorie a Castelului Mimi.
Constantin Mimi a fost guvernator al Basarabiei între 1912 – 1917, iar în 1926 a fost numit director al Băncii Naționale a României din București. Carol al II – lea a trecut pe la domeniile boierului Mimi.
Au urmat apoi beciurile cu butoaie de vin care sunt păstrate la temperatură constantă datorată adâncimii și gurilor de aerisire. La Vinăria Castelul Mimi se produc 15 sortimente de vin și doar unul dulce, Icewine. După mai multe explicații despre procesul tehnologic, am fost conduși la masă și la degustarea vinului.
Cea mai veche sticla de vin de la Castelul Mimi este vin Heres, dateaza din anul 1978.
În curtea din spate există gradina de mirodenii a palatului unde se cultivă plante aromatice folosite la vin dar și la restaurant.
Am fost apoi să vizităm secția modernă de producere a vinului, la Vinăria Castel Mimi. Am văzut aici procesul tehnologic monitorizat, cisterne uriașe cu capacități de zeci de tone de must care rămâne la fermentare câteva luni, întreg procesul fiind sub strictă supraveghere. O adevărată uzină a vinului. Totul este automatizat, spre deosebire de Crama Cricova, unde desciorchinizarea se face manual pentru un anumit tip de vin.
Sala de degustare este decorată cu rafturi cu sticle de vin, tablouri cu fotografii vechi ale familiei întemeietorului castelului Constantin Mimi, povestea avându-și originile în anul 1893.
În prezent castelul a fost cumpărat și privatizat de către familia Trofim și repus în funcțiune în anul 2016. Urmașii ultimului guvernator al Basarabiei, Constantin Mimi, locuiesc în străinătate, nemaicunoscând limba română au fost complet dezinteresați de Castelul Mimi și au dorit să-l vândă. Din cei 4 copii ai lui Constantin Mimi, trei au murit de tineri singura urmașă fiind o fată.
Pachetul tezaur este cel prezentat pe net, pot să vă spun că preparatele servite sunt sofisticate, cu multe arome date de sosuri, cum a fost burtica de purcel cu sos de prune, se topea în gură, așa cum scrie în prezentare, a fost gătită mult timp. Au mai fost mini sarmale cu crupe, adică vegetariene în foi de viță, cu smântână, aici erau mai mult frunze rulate decât umplutură.
Să nu omit pâinicile (chifle) de casă cu unt și cu mărar, pe care le-am înfulecat rapid pentru că ne era foame și bineînteles că ni s-au părut super bune.
A mai fost plăcintă cu brânză din care eu nu am mâncat, așa că nu mă pot exprima asupra lor.
Desertul se cheamă Babă Neagră cu sos pe bază de vin Cabernet Sauvignon Castel Mimi cu prune moldovenești și cu cremă de vanilie. Mie personal nu mi-a prea plăcut.
Am avut patru tipuri de vin incluse în pachetul nostru care ne-au fost prezentate de către ghida noastră. Acestea au fost – vin alb, vin rozee, vin roșu și Icewine (Acesta este singurul care mi-a plăcut pentru că este foarte dulce, are 23 de grade alcool și se obține din struguri culeși târziu, în noiembrie, după ce se dezhidratează boabele și se concentrează conținutul de zaharuri. Din 15 kilograme de struguri de obține doar un litru de vin.) Celelalte vinuri mi s-au parut prea acre, comparatiuv cu vinul sec de la Cricova.
La ieșire am trecut din nou pe la recepție și am cumpărat sticle de vin pentru acasă. Apropo, oficial se pot trece granita in Romania, 4 litri de vin și doi de rachiu.
Castelul Mimi cu o suprafață de 10 ha, cu o producție de 2 milioane de sticle de vin, se regăsește în top 15 capodopere arhitectonice din lumea vinului. Faptul că anul trecut a avut 40.000 de vizitatori, a avut oaspeți din 80 de țări, cred ca îl recomandă să îi treceți pragul.
Trimis de Dana2008 in 18.10.19 10:25:23
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în REP. MOLDOVA.
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Dana2008); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.89095400 N, 29.29220100 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
6 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Excelentă recomandarea
Mutat la rubrica "Vinăria & Castelul Mimi [Bulboaca]" (deja existentă pe sait); şters rubrica dublură creată de autor
--
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
===
Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.
Ce-mi făcuşi Danaaa!!?? Mi-ai dat peste mână, pentru că eu "Am Fost Acolo" în septembrie a. c. şi trebuia să stai la rând în a scrie un review despre Mimi. Eu acum ce să mai scriu ? Nu mai zic că mi-ai "furat" IS-ul şi MG-ul
Lăsând gluma la o parte pot să spun că am fost şi eu la castel, pe cont propriu, şi mi-a plăcut foarte mult. Totuşi, preţurile de intrare şi cazare mi s-au părut exagerat de mari.
@traian. leuca: ???????????????? un ochi plânge, pentru că am pățit-o des și eu, fiind în aceeași situație ca și tine și cunosc senzația, și un ochi râde pentru că am publicat articolul înaintea altora... asta este.
Aici este vorba doar despre o vizită, dar locuri unde muncești fizic și psihic din greu, vreo 8 ore ca să ajungi în vârful muntelui și pe când să scriu, apare un articol cu IS scris de o persoană care doar a avut intenția de a ajunge, și a abandonat, fiindcă era prea greu, atunci să vezi necaz... nici nu am mai scris, era în august și m-am ofticat tare. Mai am multe exemple de genul acesta, unul chiar ieri, dar asta este... nu te supăra prea tare și prea mult căci vorba lui Murphy: " zâmbește, mâine va fi mai rău! "
Călătorii plăcute! Numai bine!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- May.2024 Drumul vinului. Partea I — scris în 26.08.24 de robert din BUCURESTI -