Dai un ban, da' stai în faţă

TIPĂREȘTE

Azi o să fac ceva ce nu-mi stă în fire, adică o să las un lucru neterminat pentru a începe altul. Adică o să amân puţin seria articolelor despre cine este şi ce vrea oraşul Bruxelles şi o să vă povestesc despre o locaţie de cazare de pe litoralul autohton, în ideea că probabil aceasta ar putea să ajute mai multe suflete nedumerite decât istorisirile despre frumoasa metropolă belgiană.

Păi să începem cu începutul. Care a fost el cam cu vreo lună în urmă, într-o după-amiază ploioasă; tocmai căscam plictisită, visând cu ochii deschişi la concediul până la care mai era atâta amar de vreme:(, când… zdrang! se auzi un sunet cristalin de fisă căzută printr-un sertăraş îndepărtat al creierului meu. Ce-ar fi… dar ce-ar fi… să tragem noi o fugă pe la mare, aşa, doar cât s-o mirosim un pic, la un sfârşit de săptămână, că mai mult nu ne permitem (războiul meu cu Timpul fiind de mult declarat şi desfăşurându-se cu pierderi importante pentru ambele tabere în fiecare zi)?! Păi ar fi, zic eu! Analizat agenda, răs-analizat agenda şi încercuit perioada 10-12 iulie. Să vedem ce zice Tati. Tati duce şi el războiul lui şi are şi el agenda lui, pe care o analizează şi afirmă astfel: „Da, Mami. Doar că… în vinerea aia eu mă întorc de la Bologna, aterizez pe la 3-4 după-amiaza, vin şi vă iau şi putem merge! ” „Care vin şi vă iau?! Păi până ajungi tu la Galaţi, până ajungem cu toţii la mare… trece week-end-ul! Eu şi cu Băieţel venim cu maxi-taxi sau cu trenul şi ne întâlnim direct acolo! ” (Prinţesa familiei, Isteţica, fiind de felul ei studentă la Cluj şi deţinând un temporar armistiţiu cu Timpul, dar o agendă destul de fluctuantă, nu a fost consultată în această problemă.)

Şi pornit căutat cazare. Criterii de includere: oriunde între Năvodari şi Vama Veche, relativ aproape de mare, curată, cochetă, plus/minus mic-dejun, parcare, preţ rezonabil. Cazările din nordul Constanţei s-au exclus, rând pe rând, majoritatea din cauza ultimului criteriu. Aşa că am mai aplicat un filtru pe booking: sub 75 euro pe noapte. Plaja de posibilităţi s-a redus substanţial, dar… Yes! asta e! Villa Ronda, Eforie Sud, fără note (new entry la momentul rezervării, în prezent are nota 9,6 din 13 comentarii); Suită Junior (pat matrimonial şi canapea extensibilă) 130 euro pentru 2 nopţi, posibilitate de mic-dejun pentru 6 euro de persoană. Perfect pentru familia mea! Rezervat!

A doua zi, am primit un mail de la vilă, prin care mi se confirma rezervarea şi eram anunţată că suntem aşteptaţi cu drag! Nice!

Între timp, a aflat şi Finu’ Laur despre proiectata expediţie. „Păi cum să-mi las eu naşa preferată să se ducă la mare cu trenul?! O naşă şi-un soare am, ce Dumnezeu?! ” Şi pentru că nebănuite sunt căile Domnului, Isteţica se anunţă şi ea în vizită de prietenie în casa părintească, ocazie cu care a trebuit să-i mărturisesc intenţia de evadare: „Ce zici, vii şi tu? ” Fără să-şi mai consulte agenda, ea s-a hotărât pe loc: „Normal! ” Hmmm, oare să sun la vilă să-i întreb dacă încăpem 2 adulţi, o Isteţică în floarea tinereţii şi un Băieţel adolescent în suita junior (care figura pe booking a fi potrivită pentru 2 adulţi şi 2 copii)? M-am mai uitat o dată la poze şi am decis: încăpem!

Şi iată-ne „decolând” spre litoral vineri pe la vreo 3 jumătate, după serviciu, sub un cer plin de nori, din care însă ploaia contenise să mai cadă, aşa cum se întâmplase toată dimineaţa. Prognoza meteo suna totuşi promiţător, mâine şi poimâine avea să fie soare şi frumos! De fapt, vremea nu mă interesa foarte tare, eram hotărâtă să savurez marea şi atmosfera de vacanţă, indiferent câte raze de soare urmau să ne lumineze calea!

Varianta de drum pe care a ales-o Finu’ Laur a fost Galaţi-Brăila-Viziru-Giurgeni-Medgidia-Constanţa-Eforie Sud. Undeva pe la jumătetea drumului sunt sunată de la pensiune, îi asigur că n-am uitat să venim, să ne aştepte, iar ei îşi oferă disponibilitatea de a ne îndruma prin staţiune, către vilă, dacă vom avea nevoie. „Eu să am nevoie? ” bravează Finu’ Laur. „Păi eu am copilărit în Constanţa şi am făcut armata la Agigea! Ştiu litoralul ca pe buzunarul meu! ” Destul de mare şi întortocheat buzunarul finului, cred, totuşi… gândesc eu în timp ce ieşeam deja din Eforie Sud. „Laur, eu zic că trebuie să ne întoarcem. Şi să intrăm în staţiune. Şi s-o sunăm pe tanti de la pensiune să ne îndrume. ” Ei, spune-i unui bărbat tu, femeie, că ai senzaţia că EL are nevoie de ajutor… Atât îţi trebuie! „Nu, naşa, ne descurcăm noi! ”, zise finu’ întorcând pe Principală puţin cam neregulamentar. Intrarăm în staţiune pe prima la dreapta şi, după ce constatarăm că localnicii nu prea au auzit de strada Carmen Silva, îmi amintii că am GPS pe telefon. În timp ce mă conectam la sateliţi, Laur găsi totuşi un nene care i-a povestit cumva cum să ajungă şi… parcarăm deja în faţa pensiunii taman când constatam că harta din telefonul meu nu ştie nici ea de această stradă.

Carmen Silva, nr. 24, aici se află Villa Ronda. E una din străzile care pleacă dintr-un sens giratoriu. Dacă n-aş fi fost aşa de poetă şi nu m-aş fi bazat atât de tare pe „mirosul” de localnic al finului, şi mai ales dacă aş fi studiat un pic harta (eventual printat), aş fi constatat că e foarte uşor de ajuns. Pur şi simplu, imediat după intrarea în Eforie Sud, ar fi trebuit să facem stânga pe lângă Spitalul de Ortopedie, apoi prima la dreapta pe… Carmen Silva, să depăşim sensul giratoriu şi… gata! Prea simplu, nu? Păi şi farmecul aventurii unde mai e? Să nu te rătăceşti măcar aşa, puţin?

Villa Ronda e o mândreţe de clădire albă, cu 3 niveluri, care se etalează din spatele unui gard compact de piatră şi beton, împodobit cu o frumoasă poartă de fier forjat şi cu ceva ierburi căţărătoare. De pe site-ul său de prezentare, aflasem deja că locaţia îţi pune la dispoziţie 9 camere, fiecare cu nume şi decoraţiuni proprii. Majoritatea sunt duble, cu posibilitate de pat suplimentar sau pat de bebei, iar unele au şi balcon. Eşti invitat astfel să „descoperi camera plină de nobleţe şi rafinament, în care îţi vei petrece nopţile răcoroase şi dimineţile târzii, alături de familie sau de persoana iubită”! Mă rog, fiecare descoperă ce-a antamat, dar totuşi… Ce ziceţi? Sună bine? Ia să vedem!

Concret, intrarăm în curte şi prima impresie a fost de eleganţă şi curăţenie. Dale de granit de culoarea nisipului pavează întreaga suprafaţă, ici-colo ghivece cu flori, în dreapta un spaţiu de grătar şi peste tot fotolii şi şezlonguri din imitaţie de ratan, acoperite cu perne albe ca zăpada. Ne întâmpină un tânăr domn şi o fetiţă blonduţă, care ne urează bun-venit şi ne conduc pe nişte scări spiralate din granit marmorat (ale căror decoraţiuni amintesc de geniul lui Gaudi) la suita noastră de la al doilea etaj. Nu mai prididim să ne minunăm! Frumos! Totul denotă bun-gust, fără să fie nimic ostentativ. Şi cele 2 lumânări care ard în suporturile lor dantelate la baza scărilor, şi balustradele delicate, şi micile ferestre decorate cu ghivece cu levănţică (artificială, dar de mare efect), şi rafturile pline cu cărţi şi reviste, şi frumoasele tablouri mai mult sau mai puţin abstracte! Frumos! Abia îţi vine să atingi ceva!

Suita noastră se întinde pe 2 niveluri. La parter, livingul este dotat cu o canapea îmbrăcată într-un material textil de culoare gri şi decorată cu pernuţe verzi. La nevoie, precum am specificat şi mai devreme, canapeaua se poate întinde, oferind culcuş suficient pentru 2 persoane, chiar şi mai răsărite (ea e gândită pentru 2 copii). Noi nu aveam s-o utilizăm la întreaga ei capacitate, căci după ce am văzut şi patul matrimonial de la etaj, am decis că acesta este absolut suficient pentru 3 dintre noi. (Aşa că Tati a dormit la parter, iar Mami împreună cu puii ei la etaj). Tot în living, vis-a-vis de canapea, sub scara care duce la etaj, se află o comodă cu câteva rafturi şi pe care ne aşteaptă un coşuleţ cu consumabile pentru baie (de bună calitate, inclusiv papuci de unică folosinţă), prosoape şi halate de baie din frotir alb imaculat, precum şi un seif de lăsat valorile în el (eu sunt un pic cam paranoică, de obicei prefer să le port asupră-mi, aşa că aspectul cu seiful nu prea mă impresionează, dar poate pe unii dintre voi da).

Tot în living, lângă fereastră, există o mică zonă de relaxare, extrem de decorativă (măsuţă rotundă din fier forjat vopsită în alb, încadrată de 2 scaune din aceeaşi poveste, capitonate cu pernuţe nisipii brodate; ghiveci cu begonie roşie – artificială şi ea, dar frumoasă) pe masă. Cât despre utilitatea practică a zonei cu pricina, pot să vă spun că doar Tati a testat-o şi era cât pe ce să rămână captiv în îmbrăţişarea braţelor unuia dintre scaune! :) Da’ de frumos, e frumos, jur, o să vă dovedesc şi cu poze! Lângă zona de relaxare, un alt dulăpior asortat cu comoda de sub scară, pe care tronează LCD-ul, despre care nu pot să vă zic nimic mai mult, că l-am ignorat total de-a lungul scurtei noastre şederi. N-am de ce să mă îndoiesc însă că face tot ce trebuie el să facă. Alături, un mic răcitor, iar pe el o tăviţă cu 2 pahare de sticlă colorată.

La baie ajungi din living şi, deşi micuţă, în ea găseşti cam tot ce-ţi trebuie de obicei într-un astfel de spaţiu. De remarcat frumoasa oglindă cu ramă dantelată, care o să vă confirme faptul că sunteţi „cea/cel mai frumoasă/frumos din ţară”. Duşul nu e prevăzut cu cădiţă sau ceva de genul ăsta, dar dacă trageţi perdeaua bine, n-o să udaţi prea tare în jur. Şi dacă udaţi, nu-i problemă, că e doar apă şi în câteva minute se usucă.

Scara care duce la dormitor mi-a plăcut foarte mult! Şi ea din fier forjat, practic o dantelă metalică, la fel ca şi grilajul de sus. Patul imens, cum am mai zis, îmbrăcat în haine de bumbac alb fără cusur, prevăzut cu saltea perfectă şi cu perne de mai multe mărimi. Noptiere de-o parte şi de alta a patului, veioze, prize suficiente. Şi încă un dulap-soldat cu rafturi pentru oareşce textile şi nu numai.

Aer condiţionat. Plase de ţânţari la ferestre (oricum n-am întâlnit picior de ţânţar nici măcar pe-afară). WiFi excelent. Suita nu e prevăzută cu balcon, dar la capătul holului comun există o mică terasă dotată cu 2 şezlonguri şi cu măsuţă, cu vedere la acoperişurile clădirilor vecine şi, în plan ceva mai îndepărtat, şi la marea azurie.

Deşi n-am anunţat de cu seară că intenţionăm să servim micul-dejun la pensiune (poetă, deh!), ni s-au găsit totuşi locuri la una din mese. Sunt mai multe mese presărate în curte, vreo 2 mai mici şi una mai mare în dreapta, unde dimineaţa e umbră de la pereţii clădirii, iar cealaltă de 6-10 persoane în stânga (la asta am fost noi îndrumaţi), sub un imens umbrar care te apără de razele arzătoare. Masa se prepară într-un spaţiu special amenajat, acoperit, în care roboteau 3-4 persoane. Oferta de mic-dejun e destul de bogată şi cuprinde chestii gustoase, unele din ele făcute în casă (salată de vinete, zacuscă). În plus, câteva feluri de mezeluri de calitate, 2-3 categorii de brânzeturi, măsline, roşii şi castraveţi, iaurt, lapte, cereale, gemuri, miere, unt, ouă gătite cum ai tu chef, suc de portocale, ceai sau cafea (aceasta din urmă, la ibric, aşa cum o fac şi eu acasă; nu mă înnebunesc după filtru sau espresso). Plus ceva dulce de casă (orez cu lapte şi dulceaţă de afine/plăcintă cu brânză sau fructe de pădure). În prima dimineaţă am halit atât de mult la micul-dejun, că nu am mai avut nevoie de prânz, sărind direct la cină. A doua zi, am refuzat ouăle şi a fost ceva mai bine.

Nota de plată s-a socotit la final şi achitată cash (nu se poate cu cardul, nu ştiu de ce, dar am primit factură). A trebuit să eliberăm camera până la 12, dar n-a fost nici o problemă să lăsăm maşina în continuare în faţa pensiunii, până după-amiază, când ne-am adunat de pe drumuri şi am pornit-o către casă.

În concluzie, „dai un ban, da’ stai în faţă” la Villa Ronda! O oază de eleganţă şi bun-gust, administrată de oameni drăguţi şi eficienţi, cu multă inteligenţă emoţională. Un loc pe care l-aş alege fără să clipesc dacă ar fi să-mi doresc din nou să mai ajung pe litoralul românesc (la treaba asta cuget încă…). Un loc pe care vi-l recomand, ştiind sigur că n-are cum să vă dezamăgească.

---

VIZUALIZĂRI: 2879 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI