O cazare norocoasă lângă Piazza San Pietro: Vatican Boutique Inn

TIPĂREȘTE

Anul trecut, am ajuns în octombrie la Roma puţin pe negândite, însă Cetatea Eternă poate fi mereu o variantă minunată de city-break. Ideea a fost că ni s-a anulat zborul către altă capitală europeană şi am ales Roma, de fapt soţul a ales Caput Mundi, ca loc în care să-l prindă proxima aniversare. Adevărul este că nu prea mai aveam de gând să mergem în Italia, doar ce fuseserăm la Napoli şi Bari la începutul anului, însă niciodată nu mi-ar trece prin minte să refuz o ieşire într-o destinaţie atât de romantică precum... Roma!

Aşa că mie, ca aproape întotdeauna, mi-a revenit misiunea să mă ocup de cumpărarea biletelor de avion şi de găsirea unei cazări convenabile.

Dacă de prima parte a misiunii mi-a fost uşor să mă achit nimerind şi o promoţie cu reducere de 20% de la Wizzair (460 lei/două persoane cu bagaj de mână Otopeni-Fiumicino), partea a doua mi-a scos peri albi, fiindcă era târziu şi nu mai găseam cazări„pe alese” , ci scumpe şi foarte scumpe, departe de centru, fără frigider/minibar, cu mic-dejun italian sau fără, cu note micuţe. Cu alte cuvinte, cam acestea ar fi fost tot ceea ce pretindeam de la o cazare romană, în plus vroiam anulare gratuită şi plata la proprietar.

După căutări asidue, îmi sare în ochi Vatican Boutique Inn, un b&b care părea să îndeplinească cerinţele noastre deloc exagerate aş zice, mai puţin preţul care era absolut descurajant: 105 €/noapte. Degeaba m-am sucit, m-am învârtit, că nu am găsit nimic mai convenabil aşa că am rezervat aici o cameră dublă superioară (doar asta mai era disponibilă) pentru patru nopţi, cu mic-dejun continental inclus.

Două vorbe despre Vatican Boutique Inn

Amplasarea acestei micuţe unităţi de cazare are marele avantaj de a fi foarte aproape de statul Vatican, de Piazza San Pietro, de aici şi numele ales de proprietar. Dar, faţă de centrul Romei distanţa este apreciabilă şi chiar dacă există o staţie de autobuz pe străduţa din faţa blocului, metroul nu este deloc aproape, practic cazarea se află între staţiile Valle Aurelia şi Ottaviano. Am ales mereu Ottaviano ca punct de plecare/sosire la cazare, trecând mereu prin Piazza San Pietro, aşa încât ne familiarizaserăm atât de tare cu maiestuoasa piaţă, de parcă era ceva obişnuit şi nu un obiectiv foarte căutat de toţi turiştii de pe mapamond.

Vatican Boutique Inn este o cazare de tip b&b destul de frecventă în Italia, situată într-un bloc de locuinţe, ce constă în patru camere de diferite tipuri: una dublă standard, una dublă superioară, una triplă cu balcon şi una cvadruplă, fiecare dintre ele cu baie proprie. Proprietatea mai deţine spaţii comune precum două holuri din care se intra în camere dar şi în trei incinte administrative, o terasă gen balcon, unde se găseau trei mese la care se putea sta la micul-dejun, la o ţigară, la o cafea.

Bine de ştiut este că proprietarul deţine, similar spre închiriere, încă un spaţiu pe nume Terrace Boutique Inn, format din trei camere diferite, situat lângă staţia de metrou de pe linia A, Baldi degli Ubaldi, a cărui adresă virtuală este: https://booking. inreception.com/terraceboutiqueinn. Împreună formează Boutique Group, după cum reiese de pe cartea de vizită.

Experienţa noastră

Am început această minivacanţă cu stângul, ba chiar era cât pe ce să nu se concretizeze fiindcă zborul a întârziat cu vreo opt ore, mai întâi cu cinci ore, apoi cu câte încă una, ş. a. m. d. În acest timp, desigur, am avut emoţii mari că nu vom mai zbura deloc, dar am avut un noroc chior, dacă se poate spune aşa, şi la 19,45 ne ridicam de la sol, de pe Otopeni, aterizând după un pic peste două ore pe Fiumicino. Să nu credeţi că nu ne-au asigurat ceva gustări, apă, dar la nervii creaţi, n-a prea mai contat, nici chef de mâncare sau altceva nu aveam.

În seara dinaintea plecării, proprietarul mă abordase pe WathsApp şi îmi dăduse instrucţiunile necesare pentru a putea intra în posesia cheilor, pentru că nu există, practic, recepţie, ci pur şi simplu, te descurci singur pe baza indicaţiilor lui (self check-in cred că se numeşte). A trebuit să-l abordez şi eu şi să-l informez despre noua situaţie în care ne aflam şi să-i spun că, dacă ajungem la cazare până în miezul nopţii, suntem tare băftoşi.

De la aeroport, am prins la mustaţă un shutlle bus de la compania SIT care avea plecare la 21,00, aşa încât peste trei sferturi de oră coboram în staţia din spatele castelului Sant’Angelo. Biletele (8 €/pers.) le-am luat de la şofer.

Pe urmă, am luat-o uşurele la pas ghidaţi de GPS-ul telefonului. Desigur, traseul ne-a scos în cale impresionanta Piazza San Pietro, frumos luminată, de la care nu ne mai puteam dezlipi ochii. Cu greu ne-am desprins de acolo, în zece minute eram în faţa blocului. Am apăsat pe butonul cu numele cazării şi am intrat, apoi, conform mesajului primit pe WhatsApp, aceasta se afla la primul etaj. La uşa semnalată cu un mic panou în dreptul său, aveam să găsim pe perete cele patru cutii cu chei care se deschideau pe bază de cod primit în acelaşi mesaj. Cea cu numărul 2 era a noastră. După ce ne-am pricopsit cu chei (patru!), am intrat pătrunzând pe un hol la capătul căruia se afla camera pe care eram tare nerăbdători să o luăm în primire după atâtea ore de stat pe drumuri.

Camera nu se deosebea cu nimic de fotografiile de pe booking, ba chiar mi se părea că în realitate era mai şic. Într-un spaţiu nu foarte generos, aceasta era dotată cu mobilier suficient şi o mulţime de obiecte şi lucruri utile menite să facă şederea turistului mai plăcută. În plus, camera era îngrijită şi decorată cu bun gust, imitând stilul rococo, iar de curăţenie, nici nu mai încape vorbă, totul sclipea.

Patul matrimonial trona în mijloc, iar la extremităţi era încadrat de noptiere deasupra cărora se scurgeau perdelele unui baldachin sub care se găseau veiozele. De fapt, perdelele/perdeluţele erau elementul decorativ care se repeta şi în alte colţişoare ale camerei, dând un aspect foarte agreabil. De mare efect, erau şi tablourile de pe pereţi, bibelourile de pe şemineu. Pe pat ne aşteptau cuminţi prosoapele, albe-colilie, şi papucii de unică folosinţă. Mobilierul era completat de o canapeluţă aflată în stânga patului, deasupra căreia un cuier micuţ şi o oglindă spânzurată de perete îşi dovedeau utilitatea.

Vis-á-vis de pat, aveam o imitaţie reuşită de şemineu deasupra căruia era suspendat televizorul LCD cu programe suficiente, pe care în acele zile erau ştiri fierbinţi cu guvernul Meloni care tocmai se instala. Ca paranteză, tot acolo la tv, am fost surprinsă să-l văd pe actorul turc Can Yaman, având rol într-un serial italian, aflând ulterior că el este o adevărată vedetă şi în Italia, vorbind fluent italiana, limbă în care a studiat la Istanbul tot liceul.

O oglindă mare, în care te priveai pe de-a întregul, era poziţionată lângă şemineu, apoi urma, în dreptul ferestrei, corpul de birou cu scaun, pe acesta stând aşezată tava cu espressorul de cafea, cana electrică de încălzit apa, ceşti, pahare, pliculeţe de ceai, cafea solubilă, zahăr, capsule pentru espressor, biscuiţi. Tot ceea ce consumam era înlocuit în ziua următoare. Dedesubt, aveam un răcitor care şi-a făcut treaba foarte bine în acele zile foarte călduroase pe care le-am prins la Roma. Proprietarul îmi scrisese că în frigider ne aşteaptă, din partea casei o sticlă de vin şi una de apă, de dimensiuni reduse. Desigur, a fost un gest frumos, un gest de curtoazie, şi cam neobişnuit pentru Italia, cel puţin pentru noi!

Într-o nişă lângă birou, era spaţiul dedicat depozitării hainelor, pe etaje, şi tot acolo se găsea şi seiful.

Un lucru bun este faptul că proprietatea este dotată cu încălzire centralizată, prin calorifere cu termostat, deci e bine de ştiut că aceasta poate fi aleasă şi în sezonul mai rece. De regulă, în timpul iernii, italienii consideră că aparatul de aer condiţionat este suficient pentru a declara că asigură încălzire.

Baia, foarte spaţioasă, foarte curată, elegantă, dotată cu obiecte sanitare moderne, cabină de duş etanşată perfect, uscător de păr, ce să mai vorbim, frumoasă şi utilă! Consumabilele au fost de tipul gelului de duş, săpunaşelor, hârtiei igienice, la fel înlocuite cu altele pe măsură ce se epuizau.

Spaţiile comune, adică cele două holuri, merită şi ele două vorbe de bine fiindcă, în afara faptului că sunt înzestrate cu corpuri de mobilier, cărţi, tablouri, oglinzi, sunt pavoazate cu mesaje de bun venit pentru oaspeţi, însă totul este aşezate într-o ordine notabilă. Despre terasa comună, v-am spus deja, aceasta a fost locul preferat de noi pentru a sta la masă să mâncăm micul-dejun primit în fiecare dimineaţă în cutii de carton, pe care era scris numărul camerei.

Micul-dejun continental, aşa cum este prezentat pe booking, era livrat la 08,30 pentru toate camerele, dar a fost o mare dezamăgire. Conţinea un sandviş foarte anemic/persoană, fie cu o felie de salam, fie cu una de caşcaval, niciodată împreună, tăiate foarte subţire, o cutioară cu fructe din compot, câte un croasant şi câte o felie de chec. Noroc că foarte aproape de bloc, la vreo 20 m, se afla un Carrefour Expres de unde ne-am cumpărat ce am vrut.

Wi-fi a avut semnal puternic, era parolat, parola am găsit-o pe birou, dar era scrisă şi pe o tăbliţă pusă la loc vizibil, pe un hol.

Trebuie să spun că interacţiunea cu personalul a fost minimă, abia am zărit-o spre final pe doamna (asiatică) ce se ocupa de curăţenie (absolut sârguincios), iar în penultima zi i-am scris mesaj proprietarului că vreau să achit cazarea. Mi-a răspuns imediat că vine în câteva minute şi s-a ţinut de promisiune, aşa reuşind să-l cunoaştem pe tânărul Antonio, un tip agreabil şi politicos, cu mult peste restul gazdelor italiene pe care le cunoscuserăm în decursul anilor. Am plătit cu cardul Revolut şi am primit factura pe e-mail în cursul aceleiaşi zile.

E bine de ştiut că nu există parcare disponibilă.

Surpriza cea mai frumoasă a vacanţei am dat-o pe seama cazării

În ultima zi, aveam avionul după prânz şi, cum trebuia să facem check-out la orele 10,00, am lăsat rucsacurile la proprietate până la 12,00 când să revenim pentru a le lua. Desigur, nu mai aveam timp să ajungem în centru, de aceea ne-am limitat în împrejurimi şi unde să mergem mai bine decât în Piazza San Pietro, vecina noastră pe care ne obişnuiserăm s-o vedem tot timpul în drum spre/dinspre cazare, că doar treceam prin faţa sa. Seara, noaptea, Piazza era cât de cât liberă, dar păzită, feeric luminată, ziua era foarte aglomerată, iar coada formată pentru a intra în Bazilica San Pietro era kilometrică. Ne doream să revedem bazilica, dar nu să stăm ore în şir la o aşa coadă, de aceea ne uitam cu jind şi ne vedeam de drum mai departe de fiecare dată, fie că mergeam spre cazare, fie dinspre cazare. Ne luaserăm gândul că vom mai păşi în interior, ne mulţumeam să privim şi să ne învârtim prin piaţă.

Ei, în acea dimineaţă de duminică, odată sosiţi în piaţă, observăm coada ca fiind ceva mai mică şi cu o înaintare mai rapidă spre bazilică, aşa că din priviri ne înţelegem să ne băgăm şi noi repejor în rând. Bine am făcut, deoarece am ajuns înăuntru fără întârziere prea mare, ceea ce ne-a bucurat foarte mult. Am ţinut să revedem “La Pietà” , delicata lucrare a lui Michelangelo care mă fascinaase data trecută.

În interior, lume multă şi un pic de agitaţie, ceea ce m-a dus cu gândul că se întâmplă ceva, deja ştiam că va fi slujbă, că doar era duminică, parcă începuse un fel de procesiune şi noi ne străduiam să înaintăm cât mai mult, deja simţindu-ne atât de mici pe lângă grandoarea ce ne înconjura. Aveam în faţă baldachinul împodobit al lui Bernini unde ne-am oprit fiindcă accesul era limitat de un şnur mare roşu.

Deodată toţi cei care erau aşezaţi pe scaune s-au ridicat şi pe un fond muzical specific îşi fac apariţia înalţi prelaţi, după care apare însuşi Papa Francisc. Sanctitatea sa urma să oficieze slujba acelei duminici de 23 octombrie aici la bazilică, ştiut fiind faptul că suveranul pontif face acest lucru în încă trei biserici mari din Roma (San Giovanni in Laterano, Santa Maria Maggiore şi San Paolo fuori le mura), numite biserici papale.

Pot spune că am avut norocul, dar şi privilegiul, de a asista la slujbă, nu la toată fiindcă eram condiţionaţi de timp, dar sentimentul a fost înălţător şi aproape ireal. Nu ne venea să credem că ni se întâmplă nouă şi chiar fără premeditare. De fapt, nici dacă urmăream special fenomenul, în sensul că am fi depus toate eforturile să-l prindem pe papă în exerciţiul funcţiunii la Bazilica San Pietro în acea zi, nu ne-ar fi ieşit, sigur ar fi intervenit ceva să ne dea planurile peste cap!

Cert este că experienţa a fost una absolut memorabilă care ne-a încărcat fantastic, spiritualmente vorbind, însă după nu prea mult timp am fost nevoiţi să ieşim, desigur trişti, pentru că trebuia să ajungem degrabă la cazare să ne recuperăm bagajele cu destinaţia staţia de autobuz şi de acolo, la aeroport. Ah, la ieşirea din bazilică, am prins şi schimbarea gărzii Vaticanului, pe care nici pe aceea n-am scăpat-o, deşi pălea în faţa fascinantului episod pe care tocmai îl lăsaserăm în urmă.

Concluzie

Vatican Boutique Inn a fost o cazare care ne-a rămas la suflet, chiar dacă nu s-a dovedit deloc ieftină şi cu un mic-dejun slab, oarecum tipic italian. Avantajele au depăşit inconvenientele, dar cel mai important aspect a fost întâlnirea, chiar şi de departe, cu Papa. Să-l vezi şi să-l asculţi aievea pe Papă la lucru este o adevărată binefacere pentru suflet, o împlinire de care trebuie să te bucuri, fiindcă nu ştii dacă mai ai ocazia să ţi se întâmple şi altă dată în viaţa asta!

---

VIZUALIZĂRI: 747 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI