Roma, prima dată și, cred, ultima oară – partea a doua

TIPĂREȘTE

După ce în prima parte (vezi impresii) v-am plimbat prin câteva locuri, sper eu, inedite, continui prezentarea sejurului nostru la Roma, din perioada 21-24 ianuarie 2018.

Prima parte se încheia cu trecerea podului Sisto, peste apa Tibrului, venind dinspre Vatican.

Așa au început deziluziile privind excursia din Roma. Am sperat că o variantă plăcută de petrecere a câtorva minute libere ar fi o plimbare pe cheiul râului, așa cum se poate face în multe alte orașe europene.

Din păcate, la Roma am decis că nu merita plimbarea respectivă: am parcurs circa un kilometru pe malul râului și absolut nimic memorabil nu ne-a atras privirea (vezi și poza atașată), așa că... am renunțat :(

Nici insula Tiberina din apropiere nu constituia o atracție reală, prin urmare, pentru restul acelei zile ne-am concentrat pe atracțiile cunoscute din Roma: piețe, fântâni și biserici.

La capitolul ăsta, nimic de zis, Roma este frumoasă, merita poposit în piețele celebre, vă puteți înghesui să prindeți „un cadru” cât mai avantajos cu fântânile si, mai ales, recomandarea mea, vizitați bisericile.

După vizitarea mai multor astfel de edificii, pot spune că la Roma, cam toate bisericile... sunt diferite!

Ca atare, puteți să le vizitați cu încredere, nu veți avea senzația de deja vu!

Un top personal al bisericilor din Roma ar fi: Basilica Papala Santa Maria Maggiore, Basilica Sfântul Petru, Santa Maria degli Angeli e dei Martiri, Basilica Santa Maria în Ara Coeli in Campidoglio si, pentru unicitate, cele două biserici gemene din Piazza del Popolo: Chiesa di Santa Maria dei Miracoli (numai aceasta se putea vizita) și Santa Maria în Montesano.

Legat de aceste ultime 2 biserici și de Piazza del Popolo am pentru voi o altă recomandare: în loc să vă înghesuiți cu ceilalți turiști pe scările bisericii Trinita Dei Monti, din dreptul obeliscului, pentru a privi în jos pe treptele ce dau farmecul Pietei Spania, puteți merge câteva sute de metri, spre Villa Medici, la limita parcului Villa Borghese. De acolo aveți aceiași priveliște de la înălțime asupra Romei, ca de la biserica Trinita Dei Monti. în plus, aveți în apropiere, în același parc (vezi poza) Piazza Bucarest

Din acest loc se ajunge imediat în Piazza del Popolo, la cele 2 biserici gemene și apoi puteți face (la propriu) o plimbare… pe (Via del) Corso, celebra stradă comercială

Pentru ultima zi întreagă petrecută la Roma am vrut să vedem o atracție recomandată de un prieten stabilit de mai mulți ani în Italia, dar în Modena. Recomandarea lui era Villa dei Quintilli, o ruină arheologică plină de farmec, dar situată în afara Romei.

Intrăm pe site-ul coopculture. it și tastam Villa dei Quintilli și apare acolo la “cum să ajungi:” linia A de metrou până la stația Colli Albani, sau autobus 118,664.

Decidem să luam metroul de la stația din apropierea hotelului, ajungem pe linia A la stația Colli Albani și pornim, pentru orientare, aplicația de pe telefon Hărți (sau Map pentru varianta în limba engleză).

Cu aplicația asta ne-a descurcat grozav în ultimele concedii, având grija să descărcam în prealabil harta locului unde urma să călătorim, o puteam folosi pentru ghidare fără apelare la internet mobil, doar cu activarea GPS-ului, care ne arata instantaneu poziția față de obiectivul căutat (în cazul de fată Villa dei Quintilli) și am avut un șoc: aplicația ne arata că suntem la 5,5 km fata de Villa dei Quintilli. Este adevărat că acolo începea o zonă verde care ținea probabil până la destinația căutată, dar am decis că am ajuns prea aiurea, așa că am căutat pe aplicația Hărți alte puncte de atracție, mai accesibile, din locul în care ajunsesem. Prin urmare, din Parco della Caffarella am pornit spre Via Apia Antica, unde speram să găsim un drum pitoresc și ne trezim după vreo o oră de umblat pe coclauri într-o șosea foarte aglomerata, fără trotuare!

Găsim totuși un punct de atracție în apropiere și ne hotărâm pentru acesta: Catacombe San Calisto.

Plătim biletele de intrare (8 euro/pers) și așteptăm să iasă grupul dinaintea noastră, pentru a le putea lua locul. La întrebarea în ce limbș dorim să avem ghid, optăm pentru limba engleză. Vine momentul vizitei ghidate în catacombă și vedem că suntem singurii turiști care au ales engleza, așa că am avut o ghidută la dispoziție, doar pentru mine și soție.

Din vorbă în vorbă, aflăm ceva interesant: ghida era nemțoaică, căsătorită de 20 de ani cu italian, așa că acum vorbea în engleză, cu niște români. Cam asta înseamnă Europa unită!

Jumătatea de oră petrecuta în Catacombe a fost interesantă, presărată cu explicații utile ale ghidutei, dar cu un mic regret exprimat de mine (care nu mai fusesem într-o catacombă): în catacombe nu erau deloc schelete, sau măcar cranii!

La întrebarea adresata ghidutei, mi să spus că există o biserică în Roma care mai păstrează cranii în subteranele ei, dar nu am apucat să ajungem și acolo…

Pentru mai multe informații despre Catacombe San Calisto aveți descrierea aici:

ro.wikipedia.org/wiki/Cat ... A2ntului_Calixt

Partea frumoasă la aceste catacombe este că sunt situate în mijlocul unei zone verzi uriașe și bine întreținute, așa că mai poți zăbovi pe acolo o perioadă.

După ce am bifat această atracție inedită și neprogramată, am pus la lucru aplicația Hărți și am găsit drumul de întoarcere, pe jos, spre Roma. După o ora de mers ajungem la capătul Via Apia Antica, deci la antichitățile din centrul Romei.

Nu mai continui cu descrierea zilei respective, care a continuat cu masa de prânz și cu o nouă vizită tocmai la Piața Spaniei, în nordul Romei (deci cred că am făcut 20 de kilometri pe jos în acea zi!).

Trecând la partea de concluzii, reiau pentru început părțile bune din Roma: monumentele și muzeele, piețele și fântânile și mai ales parcurile și bisericile. Si, să nu uit: puteți bea apă de la toate cișmelele din Roma

Părțile proaste: aglomerația sufocantă chiar și în luna ianuarie, lipsa oricărei toalete publice în tot orașul, totala “rupere” arhitecturală a Romei: de la antichitate, s-a trecut direct la secolul XX, cu excepția notabilă a bisericilor. Nu există o zonă medievală, doar câteva case mai deosebite, descrise în prima parte, în jurul pieței Mincio. Cum ieși din centrul istoric, Roma pare un banal oraș de provincie, din punct de vedere arhitectonic!

După ce în luna februarie am vizitat și Madridul, acum pot spune ca Roma nu are nici măcar o stradă în genul celei din Madrid, Gran Via!

Închei cu suprema deziluzie din Roma: locuitorii Romei!

Nu mi s-a întâmplat pe nicăieri pe unde am umblat, nici măcar în Regatul Unit (Londra), să fiu nevoit să ocolesc pietoni care țineau morțiș să meargă pe partea stângă a trotuarului!

Cam 10% (după estimările mele) dintre pietonii din Roma (poate aveau simpatii politice de stânga...) mergeau lipiți de jumătatea stângă a drumului!

Atitudinea respectivă de dezinteres a locuitorilor Romei față de ceilalți am întâlnit-o și într-o „zonă” în care chiar nu m-as fi așteptat: chelnerii din restaurante!

Pe parcursul sejurului la Roma, în afară de restaurantul Giselda la care am ajuns întâmplător și care nu avea chelneri, fiind un restaurant „cu autoservire”, am mai mâncat în alte două restaurante, amândouă cu recomandări bune, și impresiile au fost de fiecare dată... groaznice!

Câteva detalii despre dezastrul de la cele două restaurante.

Primul, mult lăudatul Restaurant La Gallina Bianca.

Ajungem acolo cam pe la ora 14, angajații erau deja plictisiți. Ospătarul care ne ia în sfârșit în primire, ni se adresează în engleză, limbă păstrată până la final, deși am avut convingerea că respectivul era...român!

Comandăm mâncarea și câte o bere, ni se aduce. Nimic deosebit la preparatele respective, ba chiar o mare dezamăgire din partea mea, după o experiență memorabilă la un restaurant din Florența cu o fenomenală „bistecca a la fiorentina”, primită împreună cu un bol de parmezan ras, comandasem și aici tot bistecca (friptură de vită).

Diferența a fost uriașă!

Intre timp, ospătarul nostru dispare, cerem nota la sfârșit cuiva de pe acolo, o primim, o studiem (vezi poza): șoc, ultima poziție pe foaia respectivă, era „Servizio” în valoare de 9,5 euro, la o consumație de 49,50 de euro!

Deci taxa asta în plus a reprezentat un adaos de 16% la nota de plată!

Așa că NU recomandăm!

In ultima jumătate de zi la Roma am avut și ultima dezamăgire, la restaurantul Trattoria Moderna, din Vicolo dei Chiodaroli, 16.

Lăudat nu doar pentru că patronul și majoritatea angajaților sunt români, ci și pentru varietatea mâncărurilor servite, precum și pentru cadrul ambiental, am avut mai întâi mari probleme pentru a-l depista.

Cu adresa de mai sus introdusa în aplicația Hărți, ajungem la fața locului și nicăieri nu apărea numele restaurantului!

Chiar în stradă, la adresa respectivă, era un alt restaurant, cu prețurile afișate la intrare și mult mai accesibil (aveam să constatăm la sfârșit...).

Dacă mergeai pe un gang, următoarea construcție, fără nici o firmă vizibilă, era restaurantul căutat.

Am reușit (după experiențele nefaste din zilele precedente) să ajungem mult înainte de ora 14 și am prins o situație și mai neplăcută!

In afară de alți doi clienți, așezați la altă masă (o româncă, ca și noi, dar cu un prieten de culoare), eram singuri în încăperea respectivă, destul de improprie ca sală de mese.

Ne preia o doamnă, româncă, probabil soția sau vreo rudă a patronului (de altfel ea a fost singura persoană care a fost prezentă dintre angajații respectivului restaurant, pe toată durata șederii noastre acolo), întreb de pasiunea mea, friptura de vită „bistecca” și da, mi se spune că se poate, deși nu apare în meniu, costa „doar” 20 de euro. Soția ia, la recomandarea doamnei respective, niște paste, iar ca o primă băutură, ni se aduce o sticlă cu apă... de la robinet. Totuși sticla în care era turnată apa purta cu mândrie numele restaurantului și, da, a costat 2 euro!

Am luat totuși și niște bere, au venit preparatele comandate și surpriză... friptura mea părea de vita doar cu numele, avea o bucată zdravănă de os, altă bucată și mai mare de grăsime si, evident, nici urmă de parmezan...

Cu pastele soției a fost și mai rău, aproape nefierte, a trebuit să o mai ajut și eu ca să nu rămână întregi în farfurie... :(

La nota de plată am scăpat de această complet de coperto, ne-am bucurat doar de apa de la robinet, ce a costat doi euro.

Plătim, ieșim din restaurant și de abia atunci remarcăm și numele restaurantului undeva, pe geam, mascat de o copertină care acoperea mesele de afară, din acel gang.

Despre atmosfera plăcută din interior iarăși se pare că trăiesc din amintiri: peretele acoperit cu o tablă neagră „școlărească” era desenat aproape complet cu creta albă de nu înțelegeai nimic, probabil că un burete udat și aplicat pe tabla aia ar fi readus o parte din aspectul interesant de odinioară...

Așa că, din nou, NU recomandăm.

Ca să închei totuși cu o recomandare, daca vreți să vizitați site-ul antic Villa dei Quintilli din apropierea Romei (pe care noi l-am ratat…), puteți lua autobuzul 664. Locația respectivă are o stație de autobuz dedicată și este foarte aproape de aeroportul Ciampino, așa cum aveam să constatam pe drumul nostru de întoarcere spre aeroport.

Ca o recapitulare finală despre orașele din Italia vizitate, întâi le enumăr.

Am vizitat în ultimii ani (lista este în ordinea în care le-am vizitat): Verona, Veneția, Bologna, Florența și Roma.

Despre Verona și Veneția am scris la vremea respectivă pe AFA, despre Bologna și Florența, nu.

Impresiile mele despre ele: la Verona și Bologna aș mai merge, la celelalte nu.

De ce?

Veneția: orașul este foarte mic se vizitează în jumătate de zi… apoi nu mai ai ce face, doar dacă vizitezi și insulele din jur.

Florența: este cel mai comercial oraș pe care l-am vizitat până acum. Vizitezi într-o zi un muzeu, două și apoi vrei să te relaxezi. Nu ai unde! Nu sunt terase, bănci prin oraș, parcuri (unul singur este vizitabil gratuit, dincolo de râu). Aglomerație infernală, trotuare înguste, etc.

Despre Roma, am scris mai sus de ce nu aș reveni.

Din fericire Italia este mare, sunt multe alte orașe pe care vreau să le vizitez :)

---

VIZUALIZĂRI: 2630 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI