Roma barocca, amore mio

TIPĂREȘTE

În a patra zi a periplului nostru roman mă simțeam deja localnic. Aşa ca nu a fost greu să ajungem încă de dimineață la Santa Maria della Vittoria. Citisem, evident, Îngeri şi demoni a lui Dan Brown şi ştiam că aici se găseşte, în Capela Cornaro, o altă operă a marelui Bernini, Extazul Sfintei Tereza, despre care s-a spus că este "cel mai nepotrivit ornament aşezat vreodată într o biserică creş¬tină". Nu polemizez căci pentru asta îți trebuie argumente, iar pentru argumente îți trebuie cunoştiințe. Vreau doar să adaug că biserica în sine este o capodoperă, decorațiunile alambicate ale pereților care duc barocul spre apogeu, frescele din interiorul cupolei migălos executate, tavanul casetat cu nenumărate ornamente aurii, dau senzația de măreție, în ciuda dimensiunilor modeste ale interiorului. Şi asta nu este tot. Biserica mai are picturi de Nicolas Lorrain, Domenichino şi Guercino. Câtă deosebire față de romanica, ca stil, biserică Maria Laach, considerată tot o capodopera, a simplitudinii, sau de zveltul dom din Kőln, un întunecat exemplar al goticului.

Profităm că suntem în zonă şi vizităm şi San Bernardo alle Terme, mult mai simplă, mult mai austeră. Traversăm să intram la Santa Susanna (creată ca si Santa Maria della Vittoria de Carlo Maderno), o vizită mai mult de palmares, deoarece interiorul modest nu mai are cu ce mă impresiona. Apoi, în pas uşor, datorat espresso-ului de dimineață, pe Via Barberini, până la piața cu acelaşi nume, unde sunt “doar” două fântani, Fontana del Tritone şi Fontana delle Api. Din ce am citit, albina (api) era simbolul familiei Barberini, familie care-şi avea palatul foarte aproape. Numai mie mi-a trebuit un sfert de oră să găsesc intrarea, că nu încăpea decât un camion prin ea. Palazzo Barberini are o istorie interesantă, dar mai interesanți sunt artiştii care l-au creat: Carlo Maderno, Francesco Borromini, Gian Lorenzo Bernini. Interiorul nu este mai prejos, pe tavanul salonului principal fiind o frescă celebra, Alegoria providenței divine, considerată capodopera lui Pietro da Cortona. Iar un astfel de palat nu putea găzdui decât un important muzeu de artă, Galleria Nazionale d'Arte Antica. Printre lucrările ce le puteți vedea aici probabil stiți, sau cel puțin ați văzut, Portretul lui Henry al VIII-lea de Hans Holbein, cea mai cunoscută reprezentare a regelui englez care a schimbat religia unei țări pentru o femeie, şi Raphael cu La fornarina (Brutărița), portretul Margheritei Luti, amanta din Roma a celebrului creator de Madonne. Nu treceți prea repede cu privirea peste Bustul papei Urbano VIII de Bernini, sau peste cele două lucrări ale lui Caravaggio - Giuditta tăind capul lui Oloferne şi Narcis. În lucrarea lui Titian Venere şi Adonis sper să remarcați că femeile atrăgătoare nu sunt cele care au dimensiunile unui cuier pom, şi mai multă încredere am într-un artist clasic decât într-unul care poartă ochelari de soare şi noaptea. Tabloul meu favorit a fost de data asta Nasterea de El Greco, mai complex, dar la fel de sobru ca orice lucrare a lui Domenicos Theotocopoulos din Creta.

Pentru rezervarea la Galeria Borghese am luat autobuzul care ne-a lăsat în apropierea parcului. Timp având berechet am colindat pe alei fotografiind şi probabil că Şefa a considerat că şi bani avem berechet, astfel că a cuprins-o o sete cumplită exact lângă o terasă dedicată iubitorilor de cinematografie. A fost excitant, numai berea de 0,33 ml era 7 euro. Noroc că mie nu-mi era sete, că am fi avut nevoie de un bancomat. Dar a venit şi ora de intrare, pe care o aşteptam doar de patru luni. Vila însăşi, construită de arhitectul Flaminio Ponzio, după schițele cardinalului Scipione Borghese, este o operă de artă, iar colecția adunată de cardinal dovedeşte că acesta avea nu numai bani, dar şi un gust desăvârşit. Dar să enumar câteva dintre lucrări, ca să vă conving să faceți rezervare. Caravaggio cu mai multe lucrări, Băiat cu un coş cu fructe, Sf. Ieremia, Bacchus bolnav, Fecioara cu pruncul şi Sf. Ana, David cu capul lui Goliat, Titian cu Dragoste sacră şi profană, Rubens - Coborârea de pe cruce, Raphael - Pala Baglione, Cranach - Venus şi Cupidon, tablou care cred că are mai multe variante, deoarece am văzut cel puțin una, la Bruxelles, dacă-mi amintesc bine. Dar ce m-a impresionat cu adevărat au fost sculpturile lui Bernini - David, Aeneas, Anchises şi Ascanius ,,Bustul cardinalului Scipione Borghese, dar mai ales Apolo şi Daphne şi Răpirea Proserpinei. Aş fi nedrept să nu amintesc statuia Paulinei Bonaparte realizată de Canova, foarte apropiată de sculptura antică romană. Şi că am zis numai de bine până acum de galerie, să mai adaug că nu-i dezlegare la fotografiat şi cu supravegherea stau din păcate foarte bine. Parcul Villa Borghese este destul de mare şi cu mult mai multe obiective de vizitat (Villa Giulia, cu artă etruscă; Galleria nazionale d'arte moderna, cu Mondrian, Van Gogh, Cézanne, Monet, s. a.), dar era deja ora pentru somnul de frumusețe al Şefei, aşa că am întrerupt reveria artistică şi am condus-o la hotel.

O oră mai târziu eram la Circo Massimo, antica arenă de curse de care. Am mers de-a lungul ei şi pot să declar sub jurământ că n-a fost deloc o plăcere, chiar dacă cerul era acoperit. Credeam că nu se mai termină, atât de lungă este. Finalmente am ajuns şi în Piazza Bocca della Verità. Biserica Santa Maria in Cosmedin, aflată aici, este veche chiar şi pentru Roma, clădită fiind în sec. al VIII-lea. Dar nu vechimea, nici clopotnița înaltă (cea mai înaltă clopotniță medievală din Roma), nu i-au adus faima, ci celebra Bocca della Verità. Poate ați citit despre legenda acestei guri fioroase care-ți muşca mâna dacă nu spuneai adevărul. Dacă vreți s-o vedeți căutați filmul "Vacanță la Roma". Pentru o poza acolo trebuie să stai la o coadă serioasă. Aşa că n-am făcut, deşi în copilărie mă antrenasem serios la stat la cozi. În schimb am mers să văd Forum Boarium. În această zonă se află două temple, cel mai bine păstrate temple din perioada republicană a Romei (aprox. sec. 2 îH). Ele au supraviețuit fiind transformate în biserici în perioada medievala. Templul circular a fost ridicat în onoarea lui Hercules, iar cel rectangular a lui Portunus.

Dar destul cu antichitatea romană, mă întorc spre Roma barocă şi traversez Tibrul pe podul care trece pe lângă Isola Tiberina. Atenție, dacă ajungeți pe acolo, circulația pe pod este ca-n Londra. Continui de-a lungul râului, apoi încep să urc dealul Ianiculum, până la Fontana dell’Acqua Paola, o monumentala fântană construită în 1612 şi modificată în 1690 de Carlo Fontana, la cererea papei Paul V Borghese, pentru a celebra restaurarea Apeductului Traian care aducea şi încă mai aduce apă din Lacul Bracciano în Trastevere. Nu uitați să faceți niste fotografii cu Roma văzută de acolo.

Mă întorc tot pe Via Garibaldi şi merg la San Pietro in Montorio, dar nu pentru a vizita biserica comunității spaniole (oricum era nuntă şi nu puteam intra), ci să văd faimosul Tempietto al lui Donato d'Angelo Bramante, o capodoperă a arhitecturii renascentiste. Conform legendei Bramante a construit acest mic templu pe locul unde ar fi fost crucificat Sf. Petru, iar pentru lucrare ar fi plătit regii Spaniei Ferdinand şi Isabella. Pentru restaurarea din anul 1999 a plătit tot statul spaniol, inaugurarea fiind făcută în prezența regelui Juan Carlos. Eu n-am fost atât de norocos, curtea interioară era închisă, aşa că alături de alți fotografi de ocazie am imortalizat Tempietto printre barele de fier ale porții.

Cobor înapoi spre Tibru, dar mă opresc la San Francesco a Ripa, biserica cunoscuta mai mult pentru una din ultimele opere majore ale lui Gian Lorenzo Bernini, Beata Ludovica Albertoni. Ludovica Albertoni a fost o nobilă din Roma, care a dus o viață pioasă şi a intrat în Al treilea Ordin al Sf. Francisc după ce a rămas văduvă. Bernini o prezintă într-un "moment de mistică comuniune cu Dumnezeu", cum a scris cineva. Evident multă lume a vorbit sau scris despre o paralela dintre aceasta sculptură şi cea din Santa Maria della Vittoria, Extazul Sfintei Tereza. Priviți-le şi credeți ce vreți. În biserică sunt mai multe opere de artă, monumentul Cardinalului Michelangelo Ricci de Domenico Guidi, fresce de Fra Emanuele da Como, Giovanni Battista Ricci, sa., dar am fost atenționat de la intrare să nu fotografiez sculptura lui Bernini. Adică exact cea pentru care alergasem prin arşița romană însetat de cultură, deşi mi-ar fi potolit setea şi o bere. Pe Viale di Trastevere am găsit o stație de autobuz şi direcția hotel, unde Şefa, complet refăcută, aştepta impacientată.

Mulțumită transportului urban din Cetatea eternă am ajuns repejor în zona centrală, unde nu erau decât câteva milioane de turişti. Am luat-o pe Via di Propaganda, deşi numele nu-mi suna deloc bine în urechi. Primul “target” este Piazza di Spagna, iar la extremitatea sa sudică găsim Palazzo di Propaganda Fide, adică Palatul răspândirii credinței, un lăcaş dedicat misionarilor încă din prima jumătate a sec. al XVII-lea. Dar important pentru orice iubitor de artă este faptul că Bernini şi Borromini au creat două din fațadele palatului.

Ne apropiem de Treptele Spaniole şi aglomerația creşte, de parcă ne vorbisem cu toții să ne întâlnim aici. Greu găsim un loc pe trepte să ne fotografiem, apoi merg să pozez Fontana della Barcaccia, timp în care Şefa urcă scările, pentru palmares, făcând cu dificultate slalom printre “turiştii aştia nesuferiți”. Istoria fântanii, un alt monument baroc dedicat apei, ați citit-o prin alte review-uri, aşa că doar (re) amintesc că a fost creată de Pietro Bernini şi de fiul său, mult mai cunoscutul, Gian Lorenzo, la cererea papei Urban VII.

Continuăm pe o stradă lungă şi aglomerată la fel ca şi Corso, navigând în zig-zag muțumită şi puzderiei de magazine cu vitrine ademenitoare. Dar Şefa rezistă şi nu cumpărăm nimic, doar castane coapte, care însă mai tare ne accentuează foamea. Cum programu-i program mărşăluim conştiincios până în Piazza del Popolo. Cu pozatu-i mai greu aici, un individ de culoare ținând să mă convingă că ştie engleză şi că trebuie să mă transforme într-un tip romantic, care cumpară flori ființei iubite. Mă ambiționează şi formulez o propoziție conținând “comprehensive” şi “persuade”. Se blochează şi renunță. Dacă nu-mi ieşea foloseam iaraşi cele trei cuvinte ruseşti pe care le ştiu.

Intrăm la Santa Maria del Popolo, biserică asemeni multora, construită şi reconstruită, înglobând adăugiri în diferite stiluri arhitectonice. Aici a lucrat Bramante, iar Rafael a decorat noua Capelă Chigi. Deasupra altarului este o frescă semnată de Pinturicchio reprezentând “Naşterea Domnului”, iar Annibale Carracci a realizat “Adormirea Maicii Domnului”, însă turiştii năvălesc spre Cappella Cerasi, pentru a admira sau a (se) afişa pe Facebook, cele două picturi ale lui Caravaggio, “Crucificarea Sf. Petru” şi “Convertirea Sf. Pavel in drum spre Damasc”. Eu prefer “Habakkuk şi Îngerul“ de Bernini, din Capela Chigi.

În partea opusă a pieței sunt cele două biserici, Santa Maria dei Miracoli şi Santa Maria di Montesanto, care formează un interesant exemplu de simetrie, interesant deoarece spațiul existent nu permitea o astfel de realizare. Când vorbesc de simetrie nu mă gândesc la o realizare în oglindă, obositoare prin perfecțiune, ci la un ansamblu de două clădiri asemănătoare ca formă şi stil.

Aş fi vrut să ajung în Il Pincio, măcar să trec prin Piazza Bucarest, dar dragostea, chiar şi de artă, trece prin stomac. Aşa că nu dau vina pe Şefa că vroia să mănânce, căci la rândul meu căutam un upgrade de la sendviş la ceva mai consistent, plus tradiționalul pahar (e) de vin italian. Am încheiat seara ca de obicei la o terasă.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 1876 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI