ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 30.03.2016
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Cluj-Napoca
ÎNSCRIS: 25.03.16
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JAN-2013
DURATA: 7 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
încărcat de pe telefon!
TIMP CITIRE: 5 MIN

Zanzibar, insula mirodeniilor

TIPĂREȘTE URM de aici

Zanzibar, insula mirodeniilor

Scăldat de apele albastre ale Oceanului Indian, arhipeleagul Zanzibar se află la mică distanță de coasta de est a Tanzaniei și e o parte semiautonomă a acesteia.

E format din mai multe insule mici și două mari, Unguja, cea mai mare, care găzduiește și capitala, Zanzibar City și insula Pemba, ceva mai mică și mai puțin importantă. Poziționată strategic pentru escale în comerțul cu mirodenii încă de pe vremea perșilor, cunoaște influența europeană după ce Vasco da Gama o descoperă în 1498.

Timp de două secole face parte din Imperiul portughez, după care intră sub controlul Sultanatului Oman. Acesta o dezvoltă prin comerț cu mirodenii, fildeș și sclavi. Devine una din cele mai mari piețe de sclavi până când, în secolul 19, intervine Imperiul Britanic și prin embargouri repetate se reușește abolirea sclaviei.

Din 1890 trece sub protectorat britanic până în 1963, când i se recunoaște independența ca monarhie constituțională condusă de sultan. După doar o lună, prin revoluție, sultanul e trimis în exil și se proclamă Republica Populară Zanzibar. Ulterior, prin unirea cu main land, Tanganyika, ia naștere Tanzania actuală.

Aceasta e destinația spre care ne îndreptăm după săptămâna de safari de pe continent.

Tom, Steve si Papu ne-au parasit, cam in graba, in fata aeroportului din Arusha. Suntem usor obositi, pentru ca petrecusem seara dintre ani intr-un hotel de lux, superb, ireprosabil... de vis... în Arusha. Am visat să am parte de un pool-party cândva în viață și uite că s-a adeverit fix când mă așteptam mai puțin.

La aeroport realitatea de contraste ne izbeste din nou. Bagajele ne sunt trantite de-a valma pe un cantar, intr-un echilibru sfidator legilor fizicii, pana cand acul iese din scală si se striga stop.

Nu mai stim ce se intampla, pana cand, toata lumea, suntem manati in sala de asteptare. Sala e in aer liber. Are bancute lungi de lemn si o folie de plastic destinata sa ne apere de soare, vant sau ploaie. S-a dovedit aproape inutila cand cerul s-a dezlantuit asupra noastra, iar pe sub bancute au inceput sa curga torente de apa...

Mie imi revine moralul dupa ce vad avionul destinat sa ne poarte spre Zanzibar. Mic, dragut, alb si cu sigla Precision air pe toata lungimea lui. Nu mai mi-e frica sa zbor!

Suntem mânați ca o turmă de vite, grămadă, pe jos, evident, la îmbarcare. Un hamal subțirel trăgea pe lângă noi căruciorul de bagaje. Tipic african. Pilotul fuma o țigară, relaxat, în geamul cokpitului. Pauza dintre zboruri probabil e scurtă. Doamne ajută!

Dupa umezeala de pe continent, caldura insulei ma invaluie placut. Poate doar pe mine, pentru ca sunt peste 40 de grade...

Suntem preluați de ghid în microbuze moderne, cu aer condiționat. Insularii semiautonomi se pretind a fi superiori celor de pe continent și se pare că au dreptate.

Suntem cazați la Blue Bay Beach Hotel.

Drumul de la aeroport e scurt, doar 30 de minute, timp în care ne familiarizăm ușor cu insula. E verde și frumoasă. Palmieri, cocotieri, arbuști cu flori multicolore se întind în jurul tău cât vezi cu ochii.

Așezările rurale sunt mai prospere și vedem copii cu ghiozdane de școală în grupuri vesele, gălăgioase, femei cărând pe cap coșuri grele cu fructe și bărbați discutând aprins în jurul unei motociclete.

Un pic straniu mi s-a părut controlul de la intrarea în resort, păzită de gardieni înarmați, dar, după ce am intrat, am uitat complet. Am intrat în paradis! Un parc rivalizând cu orice grădină botanică, cu alei de piatră albă, arbuști cu flori luxuriante în toate culorile posibile, gazon impecabil tuns și căsuțe de cazare albe, de maxim două nivele, cu acoperiș vegetal.

Confortul din interior e pe măsură, paturi uriașe acoperite cu plase antițânțar diafane, terasă cu fotolii comode și priveliște spre parc și ocean.

Oceanul Indian e incredibil. La flux e de azur întins la nesfârșit, la reflux lasă în urmă, pe plajă, buchete de alge, corali, scoici de mărimi și formă diversă, crăbișori sperioși... iar culoarea se transformă în turcoaz. Avem afișat în fiecare zi programul de flux-reflux, pe ore, ca să ne putem programa plimbările pe plajă.

Pentru că asta am făcut in fiecare zi. Nisipul e de un alb nefiresc, extrem de fin și dur în contact cu apa. Iar apa are temperatura băilor termale.

Ne bălăceam și ieșeam în briza constantă și răcoroasă pentru confort! Înotul era rezervat pentru piscină.

În plimbările noastre pe plajă eram abordați de localnici simpatici. Hello, how are you, where are you from? Oricum, după un timp ne-am dat seama că doar atât știau în engleză, apoi vorbeau cu mâinile, noi răspundeam în românește și tot bine era! Esențial e că ei voiau să-ți vândă ceva. De la sandale la mărgele, de la sculpturi în lemn (de abanos ziceau ei), la picturi cu temă africană și tot felul de nimicuri. Prietenele mele și-au luat sandale cu mărgele, eu mi-am cumpărat o pictură ce îmi amintea de caricaturile lui Mordillo. Fetițele noastre cu păr lung și-au împletit părul în șuvițe africane. Operațiunea a durat trei ore!

În fiecare seară, cina era un eveniment monden. Se adunau la un loc toți rezidenții resortului, care peste zi aveau program diferit, pentru un festin culinar de proporții gargantuelice.

Similar oarecum cu cel din resorturile din Antalya, dar mai rafinat și mai cu gust exotic. În fiecare zi era un alt meniu, iar într-una din zile au adus un chef care ne-a gătit delicatese. Programul de divertisment era nelipsit, de la cântece, la dansuri, de la scamatori, la îmblânzitori de șerpi. Pentru un turist care își serba ziua de naștere au adus un tort uriaș, însoțit de toți ospătarii în șir, pe ritm de conga. Entuziasm molipsitor! Nu poți să nu iubești acești oameni! Deși se mișcă în ritm pole-pole, iar pentru o băutură comandată la bar poți să aștepți și jumătate de oră, alt defect nu le-am găsit. Inclusiv s-au străduit să amenajeze un brad de Crăciun în holul recepției, pentru că eram în toiul săbătorilor de iarnă și, deși ei sunt majoritatea musulmani, turiștii să se simtă onorați.

Ca în toate destinațiile turistice respectabile, ghidul ne îndrumă și spre alte activități. Se poate face scuba diving de calitate, navigare pe mare în jurul insulei sau terestru pentru a vizita orașul-suflet al insulei, Stone Town.

Dar acest oraș merită un articol separat. În curănd.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de Lila Mo in 30.03.16 23:26:54
Validat / Publicat: 31.03.16 08:44:04
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în AFRICA [alte locuri]
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5723 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

9 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Lila Mo); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 ambarcatiune de pescari
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 76000 PMA (din 62 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).

ECOURI la acest articol

9 ecouri scrise, până acum

robert
[31.03.16 09:00:08]
»

Încă o dată, superb!!!

alinaro
[31.03.16 10:11:06]
»

@Lila Mo - Doamne, ce vacanțe frumoase ai avut/ai!

Lila MoAUTOR REVIEW
[31.03.16 10:45:03]
»

@alinaro: Merită măcar o dată în viață.

mishu
[31.03.16 11:34:21]
»

Wow! Un loc superb, nu pot spune altceva, un resort care merita asa cum spui "Macar o data in viata"

irinad
[31.03.16 18:46:43]
»

@Lila Mo - Minunat, aşa cum ne-ai obişnuit!

CosminZichil
[31.03.16 19:14:39]
»

super poze (mai ales p14 si p15), bravo din nou

alina1104
[31.03.16 21:24:58]
»

OOO daaa!

O locatie superba, minunata, grozava, exotica, vie, exact pe placul meu! Iar despre poze, nu mai spun nimic deoarece sunt perfecte!

Felicitari pentru ca ai avut ocazia sa ajungi in aceasta locatie de vis, numita dupa mine "Paradis"; Este locatie perfecta pentru un sejur de vis si de neuitat, in care nu poti decat sa te relaxezi si sa te bucuri de frumusetile naturii ce ni le ofera cu atata darnicie.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
buterfly*
[01.04.16 14:37:11]
»

foarte tare povestea, ca de obicei!

Lila MoAUTOR REVIEW
[01.04.16 15:14:04]
»

@buterfly: Mulțumesc pe această cale tuturor, pentru ecourile frumoase. Promit să mă mobilizez și să scriu despre Stone Town, ca să termin seria Africa.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
alina1104, alinaro, buterfly*, irinad, Lila Mo, mishu, robert
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Zanzibar:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.055409908294678 sec
    ecranul dvs: 1 x 1