Scurta plimbare prin Venetia

TIPĂREȘTE

Circuit Italia / Ziua a 3-a — 16 mai 2017.

Când rostești cuvântul Veneția gândul te trimite rapid la ,,Carnevalle", Marco Polo sau Casanova, la pictorii Tizian, Bellini, Tintoretto, Veronese, la iluștrii compozitorii Tomaso Albinoni, Carlo Goldoni, Claudio Monteverdi, Antonio Vivaldi.

În acordurile celebrei piese compusă și interpretată de Toto Cutugno am plecat de la Hotel Park Venezia, Comune di Stra, către ,,Prealuminata" (Serenisima). Șoferul autocarului s-a încadrat pe A4/E70 (Torino - Trieste), de-a lungul Canalului Brenta, apoi pe A57 (Tangenziale di Mestre) și SR 11 (Via della Liberta) traversând laguna. Hibrid intre lac și mare, laguna este separată de mare prin fâșii de pământ legata de aceasta prin pasaje. Toamna și primăvara, apele mării inunda porțiuni mari din oraș astfel încât nu se mai poate circula decât pe punți înguste de lemn.

La capătul șoselei se afla terminalul Tronchetto sau Isola Nuova, o fâșie artificiala in punctul cel mai vestic al Veneției. Construita in anii '60, în prezent este utilizata ca parc auto pentru turiștii care nu pot duce vehiculele in oraș fiind un nod de transport maritim pentru vasele de croaziera și vaporetele care fac legătura între oraș și celelalte insulițe din laguna.

Am coborât din autocar în parcare și începem deplasarea către pontonul de îmbarcare. Un mic vaporaș este pus la dispoziția grupului nostru. M-am uitat din instinct la ceas, ora 09:10, iar vaporașul prinde viteza prin Canalul Giudecca.

Canalul Giudecca este plasat între insula cu același nume și Sestiere Dorsoduro având vărsarea in Bazinul San Marco. Călătoria a durat aproximativ 45 de minute, iar ochii au fost ațintiți pe clădirile maiestuoase și somptuoase ce răsar pe ambele maluri. Molinos Stucky, primul edificiu imortalizat de camera foto, o clădire de culoare cărămizie, construita in stil gotic și inaugurată la 1895. În prezent funcționează ca hotel. La mica distanta apare Basilica Santissimo il Redentore (Biserica Mântuitorului), proiectata de arhitectul Andreea Paladio in 1577, in stil renascentist, și terminata abia în 1592.

Ghidul ne-a explicat că lăcașul adăpostește lucrări ale, ,,Scolii Venețiene", pictori renumiți precum Veronese, Tintoretto, Palma cel Tânăr, Francesco Bassano, Pietro della Vecchio. La capătul estic al Insulei Giudecca se înalță Basilica Santa Maria della Presentazione (Zitelle), ridicata intre anii 1581-1588, un azil pentru ajutorarea fetelor care proveneau din familii sărace și dezorganizate.

Alături, vecin este Casa dei Trei Ori (Casa ei Maria), un mic palat in stil neogotic realizat între anii 1912-1913, de către arhitectul Mario de Maria. Din acest punct Canalul Giudecca se varsă în Bazinul San Marco având în spate Insula San Giorgio Maggiore, la est de Insula Giudecca și la sud de grupul de insule principale din laguna. San Giorgio Maggiore este înconjurată de Canale della Gradina, Canale della Giudecca, Bazinul San Marco și Canale fi San Marco.

Pe insula se afla sediul Fundației Fini, cunoscuta pentru biblioteca sa și este, de asemenea, sediul Teatro Verde. Cel mai impozant la vedere rămâne Basilica San Giorgio Maggiore, de ramura benedictina din secolul al 16-lea, creație a arhitectului Andreea Pallladio. Edificiul a fost construit in perioada 1566-1610, in stil renascentist clasic. Marmura alba strălucește în apele lagunei vis-a-vis de Piazzetta San Marco și formează punctul principal al panoramei văzute de pe fiecare parte a Riva degli Schiavoni.

La punctul de întâlnire dintre Canalul Giudecca și Canale Grande, la capătul unei mici insule triunghiulare din Sestiere Dorsoduro se afla Punta della Dogana. Una langa cealaltă stau Dogana de Mar, Seminarul Patriarhal și Basilica Santa Maria della Salute. Dogana de Mar găzduiește Muzeul de Artă, clădirea fiind construita intre anii 1678-1682, utilizata inițial că punct vamal. Stilurile arcadelor reflecta construcția in epoci diferite. În vârf se afla statuia lui Atlas, iar doua siluete masculine susțin un glob auriu pe care sta zeița Fortuna. Întreaga creație a fost realizată de Giuseppe Benoni. Basilica Santa Maria della Salute sau Biserica Sănătății înălțată in perioada 1631-1687, de către arhitectul Baldassare Longhena, in stil Baroc venețian, și închinat Sfintei Fecioare drept mulțumire pentru eliberarea de ciuma care a decimat populația Republicii Venețiene intre anii 1630-1631.

Vaporașul a acostat la statia-terminal Zaccaria. Am debarcat și însoțiți de ghid pornim către Piața San Marco despre care Napoleon Bonaparte a spus că este ,, cel mai mare salon al Europei". Străbatem Promenada Riva degli Schiavoni ce se întinde de-a lungul Bazinului San Marco de la Ponte della Pagliaro, pe Rio și Palazzo, în apropiere de Palatul Dogilor. O artera extrem de aglomerata, adevărat punct nevralgic al Veneției.

Întorc privirea la stânga, apoi la dreapta, și nu pot scoate vreun cuvânt. Trec pe langa luxosul Hotel Wildner, iar în stânga sa se înalță semeț Monumento Nazionale a Vittorio Emmanuel II, statuie ecvestra din bronz realizată în 1887, de către sculptorul Ettore Ferrari, pentru a comemora zece ani de la moartea regelui Vittorio Emmanuel II (1820-1878), primul suveran al Italiei Unificate. Trecem de monument și traversam Canale Rio cel Vin, apoi pe langa Hotel Danieli a Luxury, și brusc înaintare este blocată. Cu greu ne facem loc prin puzderia de turiști.

Urc câteva trepte și sunt deja pe Podul Paielor sau Ponte della Paglia care traversează Rio de la Canonica in apropiere de Palatul Dogilor, realizând legătura între debarcaderul din Piazzetta San Marco și promenada Riva della Schiavoni. Podul unește Sestiere Castello și San Marco fiind construit in 1360 din piatra de Istri extrasa din cariera Orsera și are coloane mici.

Este superaglomerat cu turiști, nu numai pentru că permite o vedere buna spre Puntea Suspinelor și către Bazinul San Marco, ci și pentru că, în serile de vara oferă cele mai superbe apusuri de soare, acesta scufundând în apa mării din spatele Basilicii Santa Maria della Salute din Punta della Dogana. Nu ratez ocazia de a face o fotografie cu Puntea Suspinelor pe fundal, în spatele meu, după care imi fac loc pe langa doua grupuri de turiști asiatici care așteaptă langa coloanele Palatului Dogilor și pătrund în Piața San Marco.

Piata San Marco reprezintă centrul Veneției, locul unde se afla cele mai frumoase, emblematice monumente ale Serenisimei, care atrag anual milioane de turiști. În partea sudica, către dig și bazin, sunt amplasate doua coloane mari din marmură și granit, Colonne di San Marco și Colonne di San Todoro. Acestea au fost aduse din Orient ca prada de război în 1170.

La baza lor se afla reprezentări ale meseriilor. În perioada medievală și în epoca Renașterii sunt amplasate ateliere de lucru pentru lemnărie, iar la mijlocul secolului al 18-lea spațiul dintre coloane a fost destinat pentru execuții capitale, astfel încât persista încă în rândul localnicilor superstiția de a nu trece prin spațiul liber dintre coloane.

Am observat multe persoane care treceau nestingherite. Sa fi pățit ceva rău intre timp?

În partea nordica este Turnul cu Ceas sau Torre dell Orologio, din perioada Renasterii, compus dintr-un turn central ridicat intre 1496-1499, de către Mauro Cadussi, și doua aripi laterale adăugate mai tarziu, în 1755, de către Massari. Cadranul orologiului este din aur și email albastru. Indică ora, ziua, fazele lunii și zodiacul. Ceasul are un mecanism activat în mod tradițional numai în zilele de Bobotează și de Înălțare.

La fiecare batere a orei, panoul lateral al orelor se deschide pentru a permite trecerea unui carusel de statui din lemn reprezentând personajele din scena nașterii Mântuitorului și magii de la Răsărit. Statuile, trase de un mecanism de-a lungul unei platforme semicirculare plasate deasupra cadranului, intra apoi în turn prin panoul lateral al minutelor situate pe partea opusa a ceasului. Clopotul este bătut de doua statui din bronz denumite I Mori di Venezia, Maurii din Veneția, din cauza culorii închise care a capatat-o bronzul de-a lungul timpului.

Catedrala San Marco este cea mai mare dintre edificiile Veneției fiind închinată Sfântului Evanghelist Marcu, protectorul orașului. Cunoscuta și sub denumirea Domul din Veneția. Primul lăcaș a fost ridicat în anul 828 când negustorii venețieni au cumpărat din Alexandria, Egipt, presupusele moaște ale sfântului. Biserica inițială este înlocuită cu alta în anul 832, însă această care prada flăcărilor in 976. Reconstrucția a durat până în anul 978, iar lucrări de extindere s-au efectuat în terioada 1063-1094. Planul este de tip bizantin și gotic, cu cinci cupole. Fațada este o bijuterie de marmura, mozaicuri și sculpturi.

Pășim in interior, evident, după un riguros control antitero. Interiorul cuprinde peste 500 de coloane de porfir verde și de serpentina aduse din Orient care susțin bolta lucrata toată in mozaicuri de preț. După ultimele calcule mozaicurile catedralei ocupa o suprafață de 6000 mp. Urc la etaj pentru a ieși pe terasa. Aceasta este încununată de arcade in stil Gotic târziu începute în secolul al 14- lea și terminate un secol mai târziu. Caii de bronz de deasupra intrării principale înlocuiesc adevăratele piese, caii auriți, care sunt expuse într-o sală de la etaj, Museo di San Marco.

În perioada celei de-a patra Cruciade, venețienii au furat în 1204 patru cai auriți de la o cvadriga antica romana așezată în Hipodromul din Constantinopol (astăzi Istanbul). Trofeele sunt aduse la Veneția și expuse în 1254 deasupra portalului principal de la intrarea în Basilica. De pe terasa se poate admira in toată splendoarea Piata San Marco și monumentele care o fac reprezentativa. La dreapta, langa Turnul cu Ceas, în clădirea Procuraturii Vechi, se afla Muzeul Correr.

În partea opusa Catedralei, de-a lungul pietei, se poate observa clădirea care găzduiește Muzeul National de Arheologie. În vecinătatea acestuia, Biblioteca Marciana, construita in stil renascentist de către Jacopo Sansovino, intre 1537-1588, care conține 660.000 de lucrări în greacă, latina și limbi orientale. Într-un colț al piazzettei, în fața Catedralei, flancat de Biblioteca Marciana, se înalță Turnul cu Clopot sau Campanella, 98,60 m, un simbol nestemat al Veneției, în vârful căruia se află statuia aurita a Arhanghelului Mihail. Păcat că n-am putut urca până în clopotniță pentru panorama.

Părăsesc Catedrala și încep plimbarea pietonala din Piata San Marco către Canale Grande, la pas pe Cale della Fava și alte străduțe înguste cu podete peste canale. Admir gondolele care străbat canalele, bărci de forma specifica neschimbate de sute de ani, construite și astăzi numai de câțiva meseriași care își transmit meșteșugul din fata in fiu. Barca este stabilă în ciuda dimensiunilor de 11 m lungime și 1,5 m lățime, se conduce ușor cu ajutorul unei singure rame.

Mă interesez despre prețul unei plimbări deși nu doresc să mă plimb, iar un gondolier-sef arunca oferta: 60 euro pentru 30 minute sau 100 euro pentru o ora, minim 2 persoane - maxim 4 persoane. Se vinde bine marfa. Mulțumesc frumos și trec mai departe. Întregul grup are programată o vizita la un atelier de sticlărie.

În timp ce un meșter își arată măiestria, o tânără originara din Chișinău oferă explicații despre întregul proces tehnologic. După încheierea demonstrației fata ne invita la micul magazin pentru a cumpăra suveniruri din sticlă și pietre prețioase la preturi de preturi. Nu mă arăt interesat și ies afara, dar multi din grup, în special doamne, rămân pentru cumpărături simbolice.

Ne apropiem de orele prânzului și stomacul cere dreptul. Nu este chip să te așezi la vreo taverna. Toate locurile sunt ocupate. Noroc că găsesc o pizzerie chiar pe chei la Ponte di Rialto. O pizza quatro formagi la pachet costa doar 3 euro. Hmmmmmm... Extrem de gustoasa mai ales când o savurezi din mers.

Ponte di Rialto l-am găsit înțesat cu turiști de toate națiile. Am urcat pentru că este încărcat de istorie. Unul din cele patru locuri care traversează Canale Grande fiind cel mai vechi și reprezintă linia de demarcație între Sestiere San Marco și San Polo. Podul de piatra actual proiectat de Antonio da Ponte, cu o singura deschidere, a fost construit in perioada 1588-1591. El este similar cu podul de lemn anterior. Doua rampe inclinate duc până la un portic central. Pe fiecare parte a porticului rampe acoperite adăpostesc rânduri de magazine.

Ingineria podului a fost considerată prea îndrăzneață încât arhitectul Vincenzo Scamozzi a prezis distrugerea sa, însă podul și-a sfidat criticii și a devenit una dintre emblemele arhitecturale din Veneția. O panorama uluitoare este oferita asupra Canale Grande aceasta cale navigabilă veche care străbate orașul sub forma unui mare S, de la Bazinul San Marco până la Gara Santa Lucia, cu o lungime de 4 km, lățime ce fluctuează de la 30 m până la 90 m și o adâncime in cea mai mare parte de 5 m. Transportul public pe canal este asigurat de vaporetti, autobuze navale, și taxiuri navale private, însă mulți turiști prefera sa exploreze zona cu gondolele. Clădirile de pe ambele maluri au fost construite in diverse stiluri arhitectonice, în funcție de perioada in care s-au înălțat: bizantin (secolele 12-13); gotic venetian (secolul 15); renascentist (secolul 16); baroc (secolele 17-18).

Nu zăbovesc prea mult prin zona deoarece trebuie sa revin in Piata San Marco pentru a vizita Palatul Dogilor. Timpul presează, însă ignor să mă uit la ceas și plec mai degrabă la pas pe Calle Del Fontego dei Todeschi și Calle della Fava până la Piata Goldoni unde trebuie sa aștept reîntregirea grupului.

Am timp sa fumez la foc automat doua țigări, admir câteva vitrine in treacăt prin piata și mă opresc la una care are expuse măști de carnaval. Masca este accesoriu tradițional de Carnevalle confecționate de artizani după tehnici seculare: forma, modelată in argila, este arsa in cuptor apoi se face după ea un mulaj din gips. Mulajul servește la confecționarea măștii dintr-un amestec de bucăți mărunte de hârtie și panza, încleiate. Suprafață măștii, deja lucioasă că porțelanul datorita mării cantități de clei din compoziție, este încă șlefuită, apoi acoperita cu un lac alb. Arta și meșteșug!

Grupul se ridică anevoie și continuă traseul până la Piata San Marco. Este ora 12:30, iar ghidul anunță program liber pentru o ora și jumătate. Intru glonț la Palatul Dogilor, plătesc 20 euro biletul, și încep vizita alaturi de prieteni. Avem voie sa facem fotografii fara blitz.

Reședința dogilor venețieni a fost inaugurata in anul 814, refăcută intre anii 1340-1424, in stil gotic venetian și renascentist, o simbioza perfecta intre arhitectură și sculptură la care și-au adus contribuția arhitecți de renume, că Fillipo Calendarul, Giovanni Bon, Bartolomeo Bon, Jacopo Sansovino, Antonio da Ponte, Scarpagnino. Splendoarea internă a palatului este pe măsura magnificenței sale exterioare. Fațada incanta prin arcadele robuste care, în ciuda masivității clădirii, creează impresia că întreaga structură plutește.

Principalul punct de interes în interior este Sala Consiliului Major sau Maggior Consiglio, lunga de 60 m, lata de 25 m și înalta de 15 m. O imensitate, aceasta sală prezintă și o particularitate interesanta din punct de vedere tehnic: plafonul cu o deschidere atât de mare se susține fără pilaștrii. Cea mai importanta pictura din sala este așezată deasupra tavanului, capodopera de imensa valoare artistică și care datorita dimensiunilor este cea mai mare din lume. Pictura reprezintă, Paradisul" și poartă semnătura lui Tintoretto. Maestrul a grupat în jurul lui Isus si a Fecioarei Maria peste 500 de personaje. Șapte ani s-a lucrat la aceasta pictura. Tot în aceasta sală găsim Triumful Veneției" lucrare a lui Veronese.

Alte părți interesante din palat sunt Apartamentele Dogilor, Muzeul Operei, Sala Senatului, Sala Armelor și celebra Le Prigioni (Închisoarea), de unde a evadat marele Cassanova. Închisoarea cuprinde două anexe: piombi (temnițele de la mansarda) și pozzi (temnițele din subsoluri). Am văzut trei temnițe de la subsol, iar apoi nu știam cum să mai ies in curtea palatului. Nu știu cum m-am rătăcit. În fine!

Corpul in care se afla anexele are acces către Puntea Suspinelor, construcție din 1589 a lui da Ponte; o punte pe care erau aduși condamnații la moarte că să vadă pentru ultima data soarele.

Aventura venețiană s-a sfârșit cu acest tur prin reședința dogilor. Am revenit la statia-terminal Zaccaria unde alt vaporaș ne-a preluat și adus în deplină siguranță la Tronchetto. A urmat îmbarcarea in autocar și plecarea către următoarea țintă din circuit: Bellaria/Rimini. Ghidul ne-a comunicat că vom avea o oprire surpriza pe traseu. Suspans!

La finalul scurtei plimbări prin Venetia rămas cu impresia că trebuie să revin într-o altă călătorie, dar sa fie mai lunga deoarece prea puține am văzut acuma, câteva mici frânturi.

Rog webmaster sa afișeze daca se poate: youtu.be/yZQRbM9--HU.

---

VIZUALIZĂRI: 4241 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI