Cu „binoclul” pe Marele Canal din Veneția (IV)

TIPĂREȘTE

„Ce mai nou, prin Rialto?” este întrebat Antonio, Neguțătorul din Veneția...

I-aș răspunde eu, care AmFostAcolo; Taman, am trecut cu vaporetto exact pe sub Ponte Rialto și aparatul foto îndreptat spre palatele de pe latura stângă a Canal Grande în direcția San Marco. Și i-aș mai spune că, probabil jinduiește după hoardele de turiști ce-l asaltau în dorința de a-i imortaliza eleganța și frumusețea. Și Piazza dei Pesci i-aș spune, tot acolo este, la picioarele sale.

Rialto, autenticul vechi cartier comercial și financiar al Veneției încă din sec. al IX-lea, acum ca și atunci, rămâne raiul comercianților.

Ponte Rialto rămâne emblema arhitecturală a orașului, din sec. al XVI-lea până în prezent. Este unul din cele patru poduri ce traversează Marele Canal, ridicat la 1590 pe locul cel mai îngust și mai înalt, propice pentru o astfel de construcție. Înainte vreme locul era traversat de un pod din vase apoi de un pod din lemn refăcut de nenumărate ori, ca în cele din urmă să se prăbușească sub greutatea mulțimii.

Actualul pod din piatră, opera arhitectului Antonio da Ponte este cel mai vechi din cele patru, dar și cel mai elegant.

Imediat ce trecem pe sub, apare salba de clădiri cu arhitectura lor specific venețiană. După un prim hotel numit chiar Rialto într-o locație de culoare roșie, apar trei case vechi lipite între ele, după care,

Palazzo Dolfin Manin cu fațada albă din piatră de Istria, construit de Sansovino și fresce de Tiepolo, acum sediul local al Banco d' Italia. Alături, de un roșu aprins,

Palazzo Bembo al familiei unui literat-cardinal, acum hotel cu spații expoziționale. Alte două, Palazzi Loredan și Farsetti asemănătoare, cu elegante colonete, primul ornat cu blazoane și o logie la apă. Nu reușesc să cuprind în cadru succesiunea lor, dar am prins totuși,

Palazzo Cavalli Corner Martinengo și Corner Valmarana asemănătoare și-n culori asortate.

Iată și Primăria orașului în Palazzo Grimani, clădire impunătoare ce datează din sec. al XV-lea, fost sediu al Curții de Apel, acum Primărie. Un mic Rio și apare superbul

Palazzo Corner Contarini di Cavalli cu două blazoane care poartă stigmatul infamiei, al unui trădător de țară, apoi intră în posesia familiei Contarini și a Asociației Cavalerilor din Ravenna. Acum, este sediul Ministerului Justiției.

Palazzi Tron, Ca' de Sprit și Quierini Benzon, ultimul renumit datorită salonului literar al Marinei Quierini.

Aceste palate se succed cu repeziciune, iar frumusețea lor este unică prin stilul lor, specific gotic- venețian. Cele mai multe au fost locuite de mari Dogi și familiile lor.

Palazzo Corner Spinelli prezintă un stil de trecere de la gotic la renascentist. A aparținut celor două familii, apoi dansatoarei Maria Taglioni care mai deținea și alte trei-patru palate în oraș.

Palazzo Garzoni al unei familii venită din Bolognia care, îmbogățită, ajunge în Marele Consiliu, apoi proprietari ai acestui palat. În prezent aici se țin cursurile Facultății de Litere a Universității Foscari. Lângă el, o clădire mică, fosta Fondaco Marcello, loc de găzduire a comercianților.

Un șir lung de clădiri aproximativ asemănătoare, anume cinci la număr, toate foste în posesia bogatei familii de Dogi Mocenigo, se desfășoară sub ochii noștri până la curba Marelui Canal în drumul său spre Adriatica. Una dintre acestea este superbul

Palazzo Contarini delle Figure cu fațada din marmoră și motive decorative. Aici venea excentricul lord Byron trecând înot canalul și trecând ud prin sălile palatului spre disperarea valetului său și bucuria Terezei, soția marchizului proprietar. Vaporetto virează la stânga urmând traseul și alte palate apar privirilor noastre. Demn de remarcat,

Palazzo Erizzo Nani cu fațada din cărămidă și marginile laterale din piatră de Istria, ornamente florale și un portal mare la apă. Vecin cu roșcatul Palazzo Da Lezze de formă ușor unghiulară ce face curba Marelui Canal. Trecem pe lângă

Palazzo Moro Lin, un baroc alb, cu trei etaje și câte 13 ferestre la fiecare etaj, pe drept numit „Palatul cu 13 ferestre” și 7 arcade cu ieșire la apă. Urmează

Palazzo Grassi cu o lucrare a artistului plastic Igor Mitoraj, expusă la apă, în cadrul Bienalei de Artă. După stația de vaporetto San Samuele, se ridică

Palazzo Malpiero, o curte cu verdeață și statui, alături un palat alb, mai nou, cu două etaje, urmat de,

Palazzo Ca' del Luca, o clădire veche cu două corpuri, planificat a găzdui cea mai mare sală de recepții din oraș. A fost cumpărat de Francesco Sforza Ducele de Milano, dar mai târziu i-a servit de atelier lui Tizzian. Deși cu fațada neterminată, la Bienala din 2011 a găzduit Pavilionul Luxemburgului. Următorul,

Palazzo Falier-Canossa un atipic venețian cu două logii ieșite la apă, ce a aparținut Dogelui Marino Falier, cel decapitat pentru trădare. Zice-se că ar fi pus la cale o conspirație, motiv pentru care în sala de onoare a Palatului Dogilor, acolo unde sunt prezentați toți Dogii Veneției, locul rezervat lui, este gol. De fapt, acoperit cu negru.

Ușor, ne apropiem de Ponte dell' Accademia nu înainte de a aminti de albul baroc Palazzo Giustinian Lolin și Cavalli Corner Martinengo, acolo unde în sec. al XIX-lea a locuit un timp scriitorul american Fenimore Cooper, cel cu frumoasa poveste a „Călărețului fără cap” !

Iată-ne ajunși în stația de vaporetto Accademia, unde pa latura dreaptă a canalului se ridică Galleria del Accademia iar pe latura stângă, Rio, Campo și Basilica San Vidal

De aici se deschide o imagine superbă a canalului la vărsarea în Adriatica, până la care, mai avem puțin de mers.

Amuzantă trecerea pe lângă alte ambarcațiuni, de parcă noi turiștii, ne cunoșteam de când lumea.

---

VIZUALIZĂRI: 378 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI