Thailanda - vehicule și drumuri de aer, de apă și pământ

TIPĂREȘTE

În septembrie 2020 ar fi trebuit să ajungem în Bali. Imediat după începutul anului, prinsesem o promoție la Qatar Airways, pe ruta Roma – Denpasar (mulțam, @robert!), în jur de 500 de euro de căciulă. Am zis că ar fi cazul să mai pășim și pe alte continente, așa că n-am stat mult pe gânduri și-am decartat, cu gândul că bilete ok pe segmentul Otopeni – Roma om găsi noi până-n septembrie. Pe urmă m-am apucat a studia, a socoti câte zile colo, câte dincolo și, desigur – activitatea mea preferată – a rezerva cazările; ah, și ce cazări am rezervat, tot una și una!...

Doar că... „omul propune și Dumnezeu dispune” ... Și, peste noapte, Doamne-Doamne a trimis urgie peste Pământ și toate s-au întors fix cu fundul în sus și, o bună vreme, cu totul altele au fost dominantele omenirii... Cazările le-am anulat ușor, fără nicio penalitate, iar pentru zbor, am primit un voucher valabil următorii 2 ani.

Indonezia a fost una dintre țările greu lovite de pandemie; și mă refer strict la latura medicală a problemei. E de înțeles astfel de ce relansarea turismului s-a făcut cu pași mici, șovăitori, „unul înainte și doi înapoi” . În plus prețul biletelor de avion (și nu doar; și nu doar pentru Bali) a explodat, era clar că va trebui să mai umblăm la economii pentru a completa suma din „portofelul electronic” . Pe măsură ce se apropia scadența, entuziasmul nostru scădea tot mai tare – „ce ne-o fi trebuit alte continente?!” – dar parcă nici nu ne venea să aruncăm pe gârlă 1000 de euroi...

Ce face omul în astfel de situații?! Devine flexibil. Poate n-o fi Bali, poate o fi altă destinație pe care operează linia aeriană cu pricina. Poate o fi Thailanda! , propuse Tati, în dorul celor câteva zile petrecute acolo acum câțiva ani, în interes profesional. Mie îmi era perfect egal, nu sunt atrasă în mod deosebit decât de spațiul mediteranean. Dar, dacă un prieten mi-ar cere sfatul, i-aș zice fără tăgadă: „Ia nu te mai prosti și ieși din zona ta de confort, că n-are ce să fie rău! Ori va fi o experiență extraordinară, ori măcar... interesantă, deci oricum ieși pe plus!” Și cum eu sunt cel mai bun prieten al meu...

Și a fost Thailanda, și în ultimul ceas. Din cauza unei virgule (metaforic vorbind), aplicația de rezervări nu ne mai găsea „portofelul” , însă a existat un angajat dispus să stea pe mailuri cu Tati ore în șir și să rezolve problema (să-i dea Alah sănătate!). Și iată-ne posesorii unei perechi de bilete de avion Otopeni – Bangkok, Phuket – Otopeni! Acuma... știți că nu-s bună la cifre; dacă nu greșesc, prețul total s-a dus spre 8-900 de euro de căciulă, dar deh, v-am zis că s-au scumpit toate... Și vorbim despre plin sezon turistic thailandez, cu șanse minime de ploaie (perioada nov – apr). O fi mult, dar parcă altfel e să dai toți banii deodată și alta să plătești în rate: jumate acum și jumate peste 3 ani! ???? A, a mai fost biletul de avion Bangkok – Phuket, o bagatelă (Tati zice că au vreo 10 zboruri pe zi); pe-ăsta-l cumpărarăm cu 2-3 săptămâni înainte, „decât” vreo 50 de euro bucata.

N-am percutat câteva zile după, nici nu m-am bucurat, nici întristat. Tati s-a mirat, știind că în secunda doi trec la treabă: studiat, împărțit zile, rezervat cazări... Până într-o zi, când mi-a picat fisa: ups, mergem în Thailanda, ce tare! Bănuiți ce a urmat.

Buuun... Și pentru că povestea asta este despre drumuri și vehicule, zic să „sărim” direct în avion! De fapt, până la avion, mai fuse un vehicul, mașina proprie, pe care o cazarăm în una din parcările private din Otopeni (pentru un preț mai mic decât cel practicat de aeroport pentru parcarea proprie și unde riști să nu găsești locuri dacă te prezinți „ca o floare” ; în fine, altă discuție...).

Zborul a început la o oră rezonabilă, 10:50, îmbarcarea s-a desfășurat fără probleme, decolarea la fel. Am primit păturică și căști personale pentru display-ul atașat fiecărui loc, pe care poți urmări filme, poți asculta muzică sau te poți delecta cu diverse jocuri. Există și „priză” usb, de încărcat telefonul. În plus, pe ecranul ăla găsești informații în timp real despre zbor, cam pe unde te afli, cât mai ai până ajungi, altitudinea, temperatura aerului – știți voi. Am primit băuturi de care-am vrut, cu alcooale sau fără și papa bun și îndestulător, vreo 3 sau 4 variante. Eu am ales (la felul principal) ceva paste cu roșii, Tati a luat chiftele cu bulgur, ambele foarte gustoase, am mai avut un mousse de ciocolată (bun), o sălățică și neapărat o sticlă de apă. Până la Doha am făcut vreo 5 ore, aterizat fără probleme, „doar un pic de răbdare să aveți, nu vă buluciți la coborât, avem o problemă de sănătate la bord, să predăm întâi pacientul echipei medicale” – anunță pilotul imediat după ce motoarele au amuțit. Wow! Au început murmurele și aveam să aflăm ulterior că unul din călători suferise, după toate probabilitățile, un infarct miocardic, pentru care primise primul ajutor de la personalul de bord, fără ca nimeni altcineva să știe sau să se panicheze! Qatar Airways, respect! Nu degeaba ați fost numiți „the best in the world” !

Intervalul dintre zboruri era de vreo 3 ore, numai bine cât să nu te grăbești, ba chiar să ai oarece timp să bântui. Ce să vă zic?!... Sunt un pic umblată prin lume, însă aeroportul internațional Hamad m-a cam lăsat cu gura căscată – la propriu. Nu zic de magazine-cu-sclipici, cafenele și restaurante cum vezi pe toate aeroporturile, zic de facilități precum așa numitele lounge-uri (în traducere liberă, „saloane” – locuri unde, pentru o sumă oarecare, poți să te odihnești, să bei sau să mănânci ceva), sală de gym, piscină cu jacuzzi și saune, chiar și un hotel există! Totul este atent și fascinant decorat, totul lucește, totul îți subjugă simțurile! Ecourile Campionatului Mondial de fotbal încă erau prezente pretutindeni, desigur...

Am decolat spre Bangkok conform orarului, la ora 20:15, de data asta într-un airbus de-ăla de-am mai zburat doar spre State, uriaș, cu băncuțe de câte 3 locuri pe laturi și altele de 4 pe mijloc. Urmând zbor de noapte, pe fiecare scaun ne aștepta un set format din păturică, cască, șosete, periuță și pastă de dinți, dezinfectant, dopuri de urechi, mască de pus pe ochi să nu te deranjeze lumina (sper că n-am uitat nimic). De asemenea, spătarul din față era updatat și el, pe lângă display, fiind echipat cu priză normală și pentru usb și o telecomandă.

La fel – mai un filmuleț, mai un joculeț, mai un album – timpul trece... A, iar ne-au dat de mâncare, normal; ba, încă în vreo 2 rânduri, o masă principală și o gustare. Țin minte că până la noi, în coada avionului, s-au terminat proteinele animale, ceea ce m-a frustrat pe moment. Singura opțiune rămasă era o tocăniță de tofu plus orez basmatic, dar nu vă imaginați ce deliciu! Pe bune! Altfel, e bine de știut că se poate rezerva în avans o anumită variantă de mâncare. A, și mousse de cappuccino mi s-a părut demențial! În schimb, nu m-a coafat deloc salata de alge. Deh, @crismis, pregătește-te pentru lucruri... interesante! ????

Am aterizat în Bangkok, pe aeroportul Suvarnabhumi dis de dimineață, odată cu prima geană de lumină. Tati mai ațipise ici-colo, eu însă – pas! Orice urmă de oboseală s-a topit instantaneu; Thailanda, venim!

Pentru intrarea în țară ai nevoie de viză, pe care o poți lua în avans (on line) sau la fața locului. Noi am ales varianta a doua (don’t ask). Angajați ai aeroportului se află la fiecare colț de cotitură, te îndrumă încotro s-o apuci, n-ai cum să ratezi afacerea, chiar de-ai vrea. Întâi trebuie să procuri ceva monedă locală; așadar vreo 200 $ se preschimbară, cât ai zice pește, în aproximativ 6000 thb (bhați thailandezi, pe românește). Deși citisem că sunt cozi și alea-alea, n-am stat mai mult de 10 minute până ne-au verificat actele (pașaport + poză-tip-pașaport-făcută-de-acasă + bănuți-2200 thb/căciulă), apoi încă vreo 5 minute până ne-au dat vizele. Pe urmă am fost liberi să ne recuperăm bagajele și... Bangkok, venim!

Dar nu putem veni fără o sursă de internet, desigur! 900 thb dădurăm pe o cartelă 5G cu 10 GB pe care aveam s-o șeruim de-a lungul întregului sejur grație unui router mobil și să ne mai și rămână. 4400 vizele + 900 cartela... hai, că ne-au mai rămas bani și de metrou!

Am fi putut să luăm un taxi, dar am avut ambiția să ne descurcăm cu transportul în comun, nu mă întrebați de ce. Hărți sau ceva de genul n-am găsit în aeroport sau poate n-am știut unde să căutăm. De fapt, nici n-am avut nevoie. Mai știți promoțiile de acum 10-15 de ani ale ziarului Adevărul, alea care-ți ofereau, la prețuri medii, câte o carte în fiecare săptămână?! N-am ratat nicio colecție, fie că era vorba de lectură romantică, cărți de copii, de bucătărit, enciclopedie BBC sau ghiduri turistice! Pe vremea aceea citeam și visam... Și ghici ce?! – în sfârșit, i-a venit vremea ghidului National Geographic „Thailanda” ! Harta de pe coperta din spate plus ce-am mai citit = love.

La vremea publicării (2010), legătura dintre aeroportul Suvarnabhumi și inima metropolei (stația Phaya Thai) era doar un vis inscripționat cu linie punctată pe hartă, între timp a devenit realitate. Traseul spre stația de plecare este intens semnalizat, n-o să vă spun că am coborât sau am urcat la oarece nivel, că nu mai știu exact. Țin minte doar că pe parcurs ne-am oprit să admirăm, din nou cu gurile căscate, niște roboței ce curățau sistematic podelele aeroportului... Iaca, o văzurăm și p-asta...

Cam 100 thb/căciulă costară biletele de tren, practic sunt 8 stații, un pic peste juma de ceas. Aer condiționat de-ți clănțăne dinții (o constantă a transportului în comun din Bangkok, vom constata). Toată lumea (localnicii; turiștii, nu) cu măști pe figură. Din mers, încercai să fac ceva poze cu autostrăzi suprapuse și zgârie-nori, dar zbura așa de tare trenul, că-mi ieșiră mișcate. La punctul terminus coborârăm și tot harta ne desțeleni (plus un angajat care ne arătă direcția concretă de schimbat peroanele). Alți 90 thb/căciulă – 2 stații pe linia gri de sky-train până la Siam (alt mare nod; aveam să ne mai întâlnim cu el), pe urmă alte 5-6 pe linia verde, până la Susarak. Și gata.

Despre spectaculosul hotel ce ne-a găzduit în Bangkok o să vă povestesc (abia aștept!) separat. Despre Bangkok... voi încerca, deși nu știu dacă voi putea să transmit măcar un pic din atmosfera absolut fascinantă, copleșitoare! Un loc al contrastelor, unde cocioabele „istorice” se amestecă în același areal cu zgârie-norii, unde săracii conviețuiesc cu bogații, unde poți „plonja” din piscina infinity de la etajul 50 fix în brațele protectoare ale unui Budha auriu, în „altarul” unui templu thai... Un oraș cu întinse zone tradiționale, cu canale mărginite de case modeste construite pe piloni, dar și cu adevărate „păduri” de clădiri oțel&sticlă, cu zeci de etaje...

În mod deosebit, m-a impresionat felul cum se circulă în Bangkok. Haosul ordonat. Proaspăt cazați, am zis să ieșim un pic prin împrejurimi și-am luat-o spre râu (orașul e tăiat în două de meandrele râului Chao Phraya), până unde nu păreau să fie mai mult de 7-800 m. Cam la jumătatea drumului, am dat de o intersecție nesemaforizată; erau, ce-i drept, niște urme discrete pe asfalt, adică puteai să crezi că acolo, cel puțin cândva, fusese desenată o „zebră” pentru pietoni. Dar cine îmi garanta mie că ea încă mai era valabilă și, la primul pas pe carosabil, mașinile și scuterele ce vuiau din toate direcțiile ar fi înghețat dintr-o dată: „dar poftim, @crismis, ia și traversează!” . I-am zis lui Tati „eu pe aici nu trec” și am și făcut stânga-mprejur. Pe urmă... n-ai încotro, te adaptezi. Nu contează că-i semafor sau nu; te uiți în stânga și-n dreapta (de fapt, invers, că în Thailanda se circulă pe partea greșită) și treci strada, eventual în fugă.

Am stat minute întregi, fascinați, pe pasarela de la metrou sau la fereastra camerei din hotel sau în lounge sau la piscină, să privim circulația pe bulevardul de sub noi. Râuri de mașini curgând în șiruri paralele, lumini roșii pe un sens, galbene pe celălalt. Când se pune roșu la semafor, râurile îngheață pentru câteva minute, iar scuterele se preling ușurel printre celelalte vehicule, poziționându-se în fața acestora (lăsând însă liberă trecerea de pietoni!), pentru ca atunci când se face verde, s-o zbughească primele. Știați că există scutere-taxi?! Exact: șoferul plus clientul; presupun că-i cel mai rapid mijloc de transport și cred că nici scump nu e. Altfel, am văzut imagini care ne-au șocat – 3 sau 4 persoane pe un scuter (de obicei, o familie cu copii), o tanti conducând cu o mână un scuter în timp ce cu cealaltă își căra sacoșele de la piață și tot așa...

Un mijloc de transport specific este tuk-tuk-ul. Sigur, civilizația a venit și peste el și în ziua de azi are motor electric, nu mai e acționat de „un om putere” , dar tot ni s-a părut simpatic și cică ar fi un must have să te plimbi cu el, chit că nu-i avantajos defel dpv financiar. Noi n-am avut ocazia în Bangkok, abia în ultima zi de Phuket ne-am amintit că n-am bifat tuk-tuk-ul și-am recuperat, doar că acolo îs altfel decât la capitală, mai degrabă un fel de microbuze deschise în spate, cu banchete laterale în „remorca” acoperită și cu difuzoare din care, la o adică, urlă un fel de manele thailandeze. Pare SF, dar vă jur că-i adevărat. În Bangkok, tuk-tuk-ul e mai aproape de adevăr, un fel de „tricicletă” mai mare, motorizată. Și mai au niște maxi-taxi pentru 15-20 de persoane, tot cu „remorcă” semi-descoperită. Dacă ați înțeles ceva. Las’, că pun poze.

Cu ce am mai mers noi în Bangkok?! Păi cu mașinile climatizate, de mare fiță, ce ne-au pescuit de la hotel și ne-au vărsat la locurile de întâlnire pentru plecările în excursii. A propos, poți antama excursii de la fiecare colț de stradă, multe hoteluri au propriile agenții turistice, dar noi am ales să rezervăm, cu câteva zile în avans (și să plătim on line), prin aplicația Get Your Guide. N-am avut a ne plânge, super-profi oamenii! O așa grijă pentru detalii n-am întâlnit până acum: opriri pentru budă, poze făcute turiștilor, apă distribuită gratuit etc.

Am mai mers cu barca pe râu sau prin piețele plutitoare. „Barcă” însemnând ferry public ce leagă diverse puncte de pe cele 2 țărmuri ale râului Chao Phraya (e o întreagă rețea, mai multe companii, greu de desțelenit în avans și nici n-are rost; pur și simplu, te prezinți în stația x și spui unde vrei să ajungi, un angajat te va direcționa, iar prețurile sunt modice). „Barcă” înseamnă și celebrele long tail boats (bărci cu coadă), tradiționale – bărci de lemn lunguiețe, cu unul din capete mult supraînălțat, decorat cu ghirlande de flori galbene și/sau panglici multicolore, menite a proteja edificiul de spiritele rele.

Am plutit într-o astfel de ambarcațiune pe apele tulburi ale canalelor vechiului Bangkok, admirând giganticele șopârle monitor (o specie de varani, pe care la început le-am confundat cu crocodilii) lenevind pe pontoanele caselor... Ne-am plimbat cu long tail boat în piața plutitoare și am cumpărat de pe altă long tail boat orez lipicios cu mango, pe care l-am devorat la o terasă, mai târziu. Și aveam să repetăm experiența cu barca cu coadă peste câteva zile, într-una din excursiile din Phuket, de data asta strecurându-ne printre stâncile izbucnite vertical din turcoazul mării.

Am mers și cu trenul în Thailanda. Nu tren de fițe, ci de-ăla ce merge cu toate geamurile deschise și oprește tot la 5 minute, să pescuiască navetiștii thailandezi. Mi-ar plăcea să zic că ideea ne-a aparținut, dar a fost la pachet, făcând parte din programul primei excursii.

Am mers cu sky-train-ul, dar asta am mai spus. Maxim de modern și silențios, ne-a tulburat doar atmosfera chill (la propriu) dinăuntru. Bangkok are o rețea oarecare de metrou subteran (MRT; de înțeles pentru cât de mlăștinos este; cu ăsta n-am avut plăcerea) și alta uriașă de tren de suprafață (BTS); și se tot construiește, la zeci de kilometri de centrul capitalei! Vorba aia: se descurcă și oamenii cum pot: mai demult cu barca, acum cu trenul suspendat. În stații, totul este foarte bine semnalizat și oricum, unde te împotmolești sunt oameni drăguți care să te ajute. A fost modul nostru preferat de deplasare în interiorul orașului. În plus, e rapid și sigur.

Când s-a făcut vremea să părăsim Bangkokul, brusc ne-a pălit lenea și am decis să apelăm la serviciile unui taxi, mai ales că fata ce ne-a decazat s-a oferit să ne comande unul. Transferurile spre aeroport au prețuri fixe, depinde de unde pornești; în cazul nostru, 400 thb. Partea nostimă și ciudată (dar citisem despre asta) e că trebuie să achiți tu, client, costul autostrăzii incluse în traseu (75 thb).

Am zburat tot de pe Suvarnabhumi, un pic peste o oră, am aterizat la 16:40 pe aeroportul internațional din Phuket. Nimic notabil, doar că am nimerit o vreme – să-ți bați copiii! Deși mă pregătisem să pozez ochiuri de insulițe verzi răsărind din marea albastră, norii deveneau tot mai deși pe măsură ce ne apropiam, abia se zărea câte-un petec altfel colorat decât în gri-albicios dedesubt, departe. Băi! Păi ce facem aici?! Noi plătirăm pentru lâncezit la plajă în miez de sezon neploios! Să ne dați banii înapoi!...

Amenințările mele trebuie să fi fost auzite de cine trebuie, căci ploaia ce stropise toată ziua (am aflat) s-a oprit imediat ce am aterizat. Iar pe urmă norii s-au risipit, a fost liniște și pace, soare arzător și cer senin și temperaturi de până la 26-30°, apa mării caldă ca o supă... Așa da!

Am luat cazare în Kata, pe țărmul vestic al insulei, la o distanță de o oră jumate de aeroport (în Phuket, distanța se măsoară în unități de timp, ăsta a fost primul lucru învățat). Citisem pe site-ul hotelului că pot asigura transfer de la aeroport, dar m-am trezit cam târziu să solicit. Totuși, mi-au sugerat să luăm un taxi și mi-au spus că prețul corect e în jur de 1000 thb. Fix așa am făcut și fix atât am plătit.

Insula nu m-a impresionat defel la prima vedere, ba chiar m-a deprimat un pic. N-avea ce să-mi placă: circulația haotică și împiedicată, clădirile fără personalitate, puse una peste alta, atmosfera Kata by night gen Eforie Nord, limba rusă ce părea omniprezentă... Lucrurile se schimbă radical în următoarele situații: când treci pragul resortului ales; când în sfârșit descinzi pe plaja cu nisip albicios și mare albastră; când te „saltă” băieții de la excursii din fața hotelului, te urcă în mașina de fițe, te debarcă în port, te urcă într-o barcă și...

Împrejurimile Phuket-ului sunt de un farmec fără sfârșit! Insulițe cu plaje de poveste (și de film), peșteri, păduri, sate lacustre... O zi am stat loco, următoarele 3 am mers în excursii, ultima iar loco până pe seară, când am plecat spre aeroport.

A propos de excursii. Noi suntem obișnuiți să explorăm pe cont propriu. În Europa, în multe locuri am închiriat mașină și ne-am dus de capul nostru. Sunt indubitabile avantaje, desigur, singurele dezavantaje fiind prețul și faptul că șoferul e privat de alcool cât conduce. În Thailanda, n-aș recomanda. Am văzut turiști cu scutere închiriate, or fi fost și cu mașini; i-am compătimit. V-am povestit, se circulă ca la balamuc, s-a dus naibii toată relaxarea de vacanță. Și-apoi, sunt băieții ăștia cu excursiile atât de bine organizați! Te iau și te depun la botul calului, te plimbă, îți dau și de mâncare, de băut, îți fac poze, te distrează – ce să-ți mai dorești?! Totul la un preț absolut corect. Deci n-are rost.

Pentru a evita vârful de aglomerație, recomand excursiile early bird. E drept, te scoli cu noaptea-n cap, dar ai Maya Bay doar pentru tine și alți câțiva la ora 9 dimineața! Pe când tu o părăsești, hoardele de turiști abia se apropie, le faci cu tifla de la depărtare! (Dacă mi-ar fi spus cineva că în vacanța asta mă voi trezi la 4-5 dimineața în majoritatea zilelor și – automat – voi fi în pat la 9 seara, aș fi zis că a luat-o cu capul!)

A, am mers și cu caiacul! Da, da, prin peșteri de apă, pe sub formațiuni stâncoase cum n-am văzut nicicând, prin pădurea de mangrove!... Și într-un sat lacustru locuit de populație musulmană am poposit pentru masă și pentru o scurtă plimbare.

Zborul de întoarcere mi s-a părut mai suportabil, deși a fost mai lung, asta pentru că am avut o escală de 6-7 ore în Doha, pe timp de noapte. Ocazie cu care am descoperit și alte zone ale aeroportului Hamad, precum un adevărat parc cu copaci, alei, băncuțe și păsărele (Tati zice că erau triluri înregistrate; oricum, de efect), alte restaurante, trenul care merge singur și leagă terminalele între ele.

Cochetasem anterior cu ideea de a rezerva cameră la hotelul aeroportului, însă nu prea merita pentru un interval atât de scurt. Cochetasem și cu ideea de a petrece timpul la piscină, însă eram obosiți și n-am fi savurat la maxim experiența. Am urcat totuși să inspectăm unul din lounge-uri, care are zone de relaxare, de servit masa, bufet cu mai multe feluri de mâncare și băuturi – costa cam 70 euro/căciulă și pe noi ne interesa mai mult relaxarea decât mâncarea și fotoliile alea nu ne-au inspirat.

Până la urmă am adăstat vreo 2 ore și ceva într-o cameră de relaxare. Am înțeles că sunt mai multe pe aeroport, unele pentru băieți, altele pentru fete și de-astea mixte, zise „family” . Sunt dotate cu niște paturi-șezlong, destul de comode, Tati a tras un pui de somn zdravăn, eu nici nu mi-am propus, căci nu pot adormi prea ușor, mai ales când există sforăicioși prin preajmă. Pe urmă, am mâncat o felie de pizza și-am băut o cafea și gata, se făcu ora de îmbarcare! După alte 5 ore de zbor aveam să pășim din nou pe pământ (înghețat) românesc... În ultimele 24 de ore schimbasem șlapii cu sandalele, pe acestea cu adidașii, pe ei cu ghetele. C’est la vie! ????

***

N-am intenționat să număr mijloacele de transport ce ne-au purtat în această fabuloasă călătorie. A fost doar un pretext pentru poveste. De fapt, pentru introducerea în poveste... Poveste care încă se derulează și capătă nuanțe noi în amintirile mele, pe măsură ce trece timpul. M-a intrigat și m-a fascinat Thailanda. Am strâmbat din nas la mirosuri sau pășind peste oameni ai străzii dormind pe trotuar, dar m-am minunat admirând temple antice și moderne, clădiri sprijinind cerul, peisaje de carte poștală. Ne-am luat 2-3 țepe (că nu se putea fără), dar în general am interacționat cu oameni modești, muncitori și extrem de pozitivi, mereu cu zâmbetul pe buze, cu mâinile împreunate în forma tradiționalei flori de lotus, oprindu-se din treabă și întorcându-se spre noi doar pentru a ne saluta: Sawasdee!

Dacă m-aș întoarce în Thailanda?! Mai stăm puțin, să ne odihnim și mergem iar! ????

---

VIZUALIZĂRI: 3243 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI