GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
La umbra vulcanului, in Insula Fericita (partea a 2-a)
Pentru a doua zi aveam planuri la fel de mari.
Dupa ce mergem putin pe autostrada, ne indreptam spre San Miguel cu destinatia Parcul National El Teide, Patrimoniu Unesco; acesta este cel mai mare si mai vechi parc din Spania si se afla in centrul insulei la o altitudine de 2000 m. Dupa cateva serpentine care acum nu ma mai impresionau, lasam masina intr-o parcare si pornim in plimbare spre peisajul lunar, facem cateva poze si ne continuam drumul pana la un centru de informatii turistice de unde primim o harta cu acest Parc.
Am remarcat faptul ca in Tenerife lumina este altfel, orbitor de pura si de limpede; asa era si in ziua aceea; dealtfel, nici sa nu va planificati o astfel de excursie daca cerul nu este foarte senin, pentru ca nu veti vedea mare lucru si ar fi pacat.
Peisajul este magic, din alta lume, stanci cu forme ciudate, lava pietrificata, am strania senzatie ca pamantul este proaspat arat.
Daca doriti sa ajungeti pe Vulcanul Teide singurul mijloc ar fi telecabina care va va purta de la 2350 m pana la 3555m, pe jos urcusul pana in varf este interzis, cu exceptia faptului ca ati obtinut deja un permis special de la Parcul National din Santa Cruz de Tenerife.
Dupa ce am vazut lava de toate formele si nuantele si ceva plante care cu greu isi faceau loc prin lava pietrificata, am pornit mai departe spre cea mai celebra atractie turistica, orasul colonial La Oratova. O data intrati in oras am remarcat stradutele frumos pavate si foarte inguste unde cu greu puteai gasi un loc de parcare si ala in panta.
Dupa ce am admirat frumoasele case coloniale restaurate, am pornit in cautarea celebrului conac din sec XVII, Casa de Los Balcones. Aceasta frumoasa casa reuseste sa reconstituie foarte bine atmosfera din vremea colonistilor prin mobilier, decoratiuni, vanzatoarele fiind imbracate si ele in costume traditionale, specifice acelor vremuri.
Doar parterul se viziteaza gratis; aici veti gasi o multime de bunatati de degustat si cumparat- lichior de banane, mied, mojo, banane trase in ciocolata alba sau neagra (delicoase), dulceata, miere de palmier, o colectie impresionanta de vinuri si o gramada de suveniruri.
Vis-a-vis se afla Casa de Los Turistas si multe alte case coloniale ale caror nume nu l-am retinut, daca aveti timp, vizitati-le, merita!
In plimbarea noastra am ajuns in Piata Constitutiei si de aici la o gradina superba in trepte, plina de verdeata si flori multicolore, in capatul cel mai de sus existand un mausoleu; merita sa faceti vizitati aceasta gradina, mai ales ca de sus vi se deschide o panorama splendida a orasului.
Am zabovit destul de mult in acest orasel foarte ingrijit, cu spatii verzi generoase, am mancat inghetata delicioasa din banane flambate, am analizat oamenii pe strada, am interactionat cu cativa comercianti- sunt mult mai calzi, mai calmi si mai deschisi fata de cei din sudul insulei.
Din curiozitate, ajunsi in fata vitrinei unei agentii imobiliare, am aruncat un ochi peste preturile proprietatilor – exorbitante! insa cele din apropierea oceanului, in schimb, la o distanta considerabila de acesta, scad simtitor – in La Oratova, pe un apartament micut, vreo 45 mp se cerea 60 000 euro; ma amuzam cu sotul ca acesta este locul ideal pentru pensie datorita climei blande, cine stie... Pot spune ca m-a fermecat acest orasel.
Asteptam cu sufletul la gura ziua ce urma, ma si vedeam pe mult visata plaja Teresitas. Asadar, dimineata, dupa ce servim un mic dejun copios, pornim in viteza pe autostrada spre Santa Cruz, capitala insulei; spun in viteza, de fapt, noi si autobuzele mergeam cel mai incet, comparativ cu ceilalti, adica respectam limita de 120 km/h; daca ati sti cum zburau masinile pe langa noi, nu-mi venea sa cred, acolo politia este probabil in vacanta.
Ajungem destul de repede in Santa Cruz, pe drum nimic spectaculos, doar pamant ars de soare si cam atat. Traversam foarte repede orasul si ne indreptam spre est, spre San Andreas, un orasel cochet, cu strazi inguste si case colorate, recunoscut si pentru restaurantele cu preparate din peste; inca putin si suntem pe plaja renumita.
Prima impresie- hai ca e frumos aici! o plaja lunga de 2 km cu nisip auriu, stiam ca e adus din Sahara si o multime de palmieri, dar totusi parca ii lipseste ceva, se simte ca este artificiala! ca o femeie frumoasa, dar care a trecut prin prea multe operatii estetice.
Oceanul este linistit, ceea ce este un lucru rar in Tenerife, iar culoarea este splendida – nuante de bleo-turquaz; repede poze, neaparat poze!
Cautam o zona mai retrasa la umbra unui palmier pentru a savura in tihna peisajul exotic si o bautura rece.
Fericirea n-a durat prea mult pentru ca batea vantul atat de tare, ca in cateva minute aveam nisip inclusiv intre dinti; sotului chiar nu ii era dor de nisipul din Sahara si si-a exprimat dorinta de a merge la pescuit, eu ce sa fac, m-am incapatanat sa fac plaja pana m-am ingropat in nisip, apoi mi-am promis o baie, sigur acolo voi scapa de neplaceri.
Brrrr! ce apa rece, parca era de la chiuveta, apa asta nu stie sa se incalzeasca de la soarele arzator?! frumoasa mea plaja ma dezamagea!
Nu stiam ce sa mai fac – imi vine ideea sa ma plimb pe faleza si sa fac poze. Zis si facut!
La un moment dat vad doua bebeluse metis, adorabile si gemene, pe deasupra, carora le clantaneaua cei doi dintisori in gura din cauza frigului si merg sa vorbesc cu ele, vorba vine, cu tatal lor, un canarian cu o figura foarte exotica; asa frig le era saracutelor, asa mila mi-era de ele, se bagau in mine sa se incalzeasca; tatal n-avea nicio treaba, « e foarte bine sa se caleasca inca de la aceasta varsta », spune el; mama lor, o araboaica, facea plaja foarte linistita; poate ca asa e mai bine sa ai o atitudine relaxata sau poate ca asa sunt oamenii insulelor, au invatat asta in timp; ma lasa sa le fotografiez cu promisiunea ca nu le postez pe internet. Am avut o discutie interesanta.
Gata! plecam, m-am saturat de vant, de apa rece, il iau pe sot de la pescuit si plecam spre Santa Cruz.
Cam astea au fost trairile pe aceasta plaja; poate ca am avut asteptari prea mari, nu stiu...
Nu spun ca nu este frumoasa, este deosebita, exotica, pozele arata asta, dar nu as da-o pentru Glyfada, pentru nimic in lume! fara suparare!
Si in Santa Cruz sunt multe alei pietonale si piatete, dar mult mai aglomerate, frumos, dar nu ma impresioneaza dupa ce vazusem La Oratova. N-am zabovit prea mult, am mancat repede o inghetata si spre “casa”. Am admirat din masina impresionanta cladire Auditorium, cu o arhitectura futurista, ceva deosebit.
La un moment dat, pe autostrada, vad un indicator spre El Medano,
« repede incadreaza-te si fa stanga, mergem la El Medano! » stiam ca acolo este o plaja naturala, printre putinele plaje naturale din insula, dar stiam ca este favorita windsurferilor, datorita valurilor si vantului din zona.
Iar vant, in ziua aia simteam ca fac alergie la acest cuvant, nu-i nimic, daca nu ne place, plecam repede.
El Medano este un orasel de coasta, mic si neinteresant, situat langa cele mai largi plaje naturale din Tenerife, Playa Grande si Playa Tejita, intre acestea fiind La Montana Roja, un munte vulcanic, rezervatie naturala protejata; este imaginea care apare cel mai des in cartile postale cu Tenerife, aici vazandu-se cel mai frumos rasarit de soare.
Totusi, El Medano este un orasel cu un farmec aparte, neatins de turismul de masa, cu localnici foarte prietenosi cu care iti poti exersa spaniola, cu restaurante, mai bine zis carciumioare unde poti manca cel mai bun peste, tapas si fructe de mare; pe timpul verii au loc foarte multe fieste la care participa o multime de localnici si turisti.
Cred ca este cel mai bun loc de trait din Europa, mai ales iarna, din cauza climei blande deosebite, fiind locul cu cele mai multe zile insorite.
Vantul adia usor in ziua aceea, valurile oceanului nu erau mari deloc, apa este sigura pentru copii; este foarte relaxant sa stau pe plaja si sa privesc surferii, ii pot privi ca hipnotizata ore intregi, nu stiu de ce ma fascineaza acest sport. Ma simt foarte fericita aici.
Nu vreau sa va povestesc mai mult, trebuie sa mergeti acolo si sa simtiti voi puterea acestui loc magic.
A sosit si ziua in care urma sa vizitam Puerto de la Cruz.
Acest oras a fost construit de colonistii spanioli din La Oratova, devenind un port infloritor dupa ce eruptia vulcanului l-a distrus pe cel din Garachico. Este un oras binecuvantat, scaldat de soare, cu o clima excelenta si o vegetatie luxurianta.
Am poposit in Plaza del Charco, inima cartierului vechi unde am baut un cocktail racoritor, ne-am plimbat pe stradutele inguste cu casele frumos colorate si vegetatie luxurianta, apoi am mers pe faleza si am admirat Lago Martianez, o laguna artificiala, mai bine zis, un strand destul de mare pe malul oceanului si forfota din port.
De pe faleza, mergand spre oras, gasiti o multime de restaurante, terase si magazine cu o gramada de suveniruri si bunatati – aici am facut cele mai serioase cumparaturi, fiind cele mai mici preturi din insula.
Si turistii de aici sunt mai altfel, mai linistiti, mai relaxati, totul la un loc, creionand o atmosfera incantatoare si plina de viata a orasului.
Am vizitat si Loro Parque, o gradina zoologica impresionanta prin numarul de animale detinut, mai ales de papagali, de unde si denumirea parcului de la Loro (papagal). Nu sunt fan zoo, nu-mi place sa privesc animale tinute in captivitate, dar auzisem numai lucruri frumoase despre acest loc si l-am vizitat.
Este un parc zoologic premiat, un delfinariu, un centru marin.
Am apreciat foarte mult abundenta de vegetatie exotica, in special paduricea de palmieri, orhideele, cactusii uriasi, cei mai mari pe care i-am vazut-o vreodata.
Acest parc este impresionant si prin dragostea, atentia si atitudinea plina de respect pe care personalul parcului o manifesta fata de animalele de acolo, dar dincolo de toata dragostea si conditiile de care beneficiaza acestea, de colivia de aur in care sunt adapostite, sunt lipsite de mediul lor natural autentic, sunt lipsite de libertate. In plus, din pacate, cateva specii mai au si spectacole de patru ori pe zi si nu cred ca sunt prea incantate.
Daca sunteti o familie cu copii, cu siguranta cei mici vor fi foarte incantati de animale, mai ales de show-urile prezentate de delfini, foci, orci si papagali, care executa numere inteligente si distractive. Veti petrece o zi minunata in familie.
Trebuie sa stiti dinainte ca este foarte aglomerat, mai ales dupa spectacole, aleile inguste se umpleau brusc de lume, poate ar fi bine sa iesiti cu cateva minute inainte (aveti programul), restaurantele din incinta sunt si ele pline ochi, preturile la mancare sunt mai mari fata de multe locuri de pe insula, dar cel mai neplacut lucru a fost croncanitul permanent al papagalilor.
Una peste alta, a fost o experienta interesanta.
Venisem hotarata sa vizitam si Bananera El Guanche, o plantatie bananiera autentica unde se poate vedea, gusta si invata multe despre banane; ar fi fost o experienta foarte interesanta sa vizitam aceste gradini atragatoare; am ratat, de asemenea, si Gradina Botanica, am trecut, de fapt, cu masina pe langa ea, ceea ce-am vazut de afara mi s-a parut foarte placut ochiului, o explozie de vegetatie exotica; voi nu faceti ca mine, nu stiu cum va organizati timpul, dar vizitati-le! si acum regret, dupa atata timp, ca n-am mai mers inca o zi in Puerto de la Cruz, atat de mult mi-a placut!
Despre excursia din insula La Gomera si distractia de la Siam Park am sa va povestesc altadata.
Va las acum in compania pozelor, dar sa stiti ca, in realitate, peisajele sunt mult mai frumoase, mult mai spectaculoase.
Trimis de dianabzs in 30.05.13 11:42:16
- A fost prima sa vizită/vacanță în SPANIA
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (dianabzs); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
webmaster
va rog sa atasati urmatorul videoclip http://www.youtube.com/watch?v=m__ORXKIc0I
multumesc frumos!
o zi faina!
rezolvat
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Dec.2023 Parcul Naţional Anaga - evadare în natură — scris în 22.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Capitalele Insulei Tenerife — scris în 23.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 O zi în nordul Insulei Tenerife — scris în 12.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Prima zi de drumeţie în Tenerife — scris în 05.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Prin Tenerife între două lumi — scris în 04.01.24 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Nov.2023 Vacanță de 13 zile în 3 dintre Insule Canare — scris în 26.12.23 de Marius 72 din MEDIAş [SB] - RECOMANDĂ
- Sep.2023 Candelaria - orașul sacru al insulelor Canare — scris în 13.06.24 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ