Scoția, tărâmul unui vis împlinit!

TIPĂREȘTE

Scoția era o destinație pe care o aveam pe listă de multă vreme, iar vizionarea serialului Outlander pe Netflix a fost scânteia care a aprins cu adevărat flacăra. Am rămas cu gândul la peisajele acelea verzi, dramatice, castelele învăluite în ceață și pădurile care par să ascundă povești de sute de ani. Și ca de fiecare dată când gândul îmi rămâne la ceva, fac tot ce-mi stă în putere ca ideea să prindă contur și visul să se transforme în realitate. Chiar cu riscul de a aștepta” să-mi crească barba” . Iar în cazul acesta mi-a cam crescut, dacă socotesc anii de la momentul în care mi-am dorit prima dată să calc tărâmul misterios, but this summer my dream came true!

Pregătirile pentru Scoția au început cu vreo cinci luni înainte, cu... vremea. Că doar nu era să încep cu horoscopul, nu? Cum citisem că perioada cu mai puține ploi este de la început de iunie la final de iulie, am căutat pe la companiile aeriene un aranjament cât mai convenabil ca preț și oră de plecare, în perioada cu pricina. Succesul obținut a condus totuși la o constrângere - de a pleca în ziua în care a vrut compania de zbor, nu în ziua în care voiam noi, așa că sejurul celor 7 nopți a început într-o marți. Ei, bine ” Dacă e marți, e Scoția!” (nu Belgia!... ca în filmul de prin ‘70).

Cu biletele de avion antamate, am dat bice la găsitul cazărilor, rezervarea mașinii, profilarea traseului, documentarea… De învățat scoțiană nu m-am apucat, că era prea de tot să fiu într-atât de pregătită pentru doar șapte zile! :D A mai rămas așteptarea și asta chiar a fost grea, cu toate că perioada cea mai lungă trecuse (ani buni – de la momentul în care am râvnit pentru întâia oară la colțul ăsta de UK), iar acum era o chestiune de zile.

Ziua 1 – Farmecul primei întâlniri

Și a venit și momentul mult așteptat! Neastâmpărul întâlnirii cu Scoția mi s-a domolit abia după vreo trei ore jumate, cam cât a zburat avionul lui Ryanair din București până-n Edinburgh. A fost un zbor liniștit, fără aventuri sau întârzieri din cauză de pasageri care vor să coboare că li s-au schimbat planurile sau de bagaje ajunse în avion fără stăpâni. Sanchi! 😉 Explicații pe care le tot servesc în ultima vreme echipajele liniilor aeriene, ca să justifice întârzierile din ce în ce mai frecvente. 

Respectarea orarului de zbor ne-a bucurat, evident! Așa că am pornit cu alt vibe către biroul de închirieri auto (plasat undeva în afara terminalului), chiar dacă ne-am tras trolerele prin câteva bălți lăsate de o ploaie ce tocmai se oprise.

Budget ne-a” rezolvat” repede și ne-a trimis la parcare să dibuim mașina. În timp ce ne împrieteneam cu MG3-iul nostru care avea volanul pe partea greșită 😊, o doamnă mai în vârstă, care tocmai își preluase și ea mașina, părea și mai pierdută ca noi. Săraca… se uita nedumerită la ”pietroiul” pe care îl primise și încerca să se convingă că aceea este cheia de contact. Cu toate astea, nu se potrivea în nicio ”gaură” de prin mașină, deși căutase temeinic. După ce am dat de butonul Start/Stop, am lămurit-o cum să pornească și că este suficient să țină în habitaclul mașinii device-ul pe care-l primise, ca aceasta să meargă. Cred că gestul ăsta s-o fi considerat de bun augur și consemnat undeva acolo ”sus” că apoi lucrurile ne-au mers strună. Dar hai să nu anticipez!

Am recapitulat cu sfințenie regulile din minte cum ar fi: să mergem pe stânga, să intrăm invers în sensul giratoriu sau să nu uităm că la depășiri trebuie să te asiguri în retrovizoarea din dreapta și am pornit spre prima cazare de care ne despărțeau doar vreo 28 de mile (cam jumătate de oră). Suficient timp totuși să ne acomodăm cu noua situație și cu lucrurile făcute pe de-antoarselea.

Alegerea noastră, pentru prima noapte scoțiană, a fost o fermă din sudul orașului Stirling, unde gazdele ne-au întâmpinat cu un zâmbet larg și cu multă ospitalitate. Ne-am aruncat repede băgăjelele în camera pregătită pentru noi și am plecat” la oraș” să luăm o cină pe undeva, dar mai ales să profităm de lunga zi de iulie ca să vedem Stirling-ul. Asta îmi place mie în vacanțele de vară din nordul Europei – 17 ore de lumină. Nu că-i fain?

Ziua 2 – Drumul spre Highlands (Stirling – Loch Ness)

După o primă noapte odihnitoare și un mic dejun consistent, împărtășit cu gazdele noastre foarte simpatice, cea de-a doua zi de vacanță a început” cu dreptul” . Ne-am amuzat teribil când Ian, aflând traseul nostru din acea zi și dorind să ne recomande o oprire la Birnam Wood, celebră pentru legătura cu legenda lui Macbeth, ne-a întrebat cu o voce inocentă:” Ați auzit de Shakespeare?” Atunci n-am putut să nu gândesc:” Dumnezeule… Dar la voi ce turiști se cazează?” Totuși... ne-am despărțit prieteni! 😊

Am pornit spre destinația noastră din Highlands, unde urma să stăm trei nopți. Însă, primul pas, înainte de Highlands, a fost să ne rezolvăm partea tehnică: internet pe telefoane. Am luat de la un magazin EE - omologul scoțian al Vodafone-lui - două cartele SIM de 8 GB de date, la preț de £10 fiecare. Ne-am zis că e mai ieftin și mai sănătos pentru bugetul de vacanță, decât să folosim abonamentele românești în Scoția post-Brexit. Așa ne-am asigurat pentru toată vacanța că ajungem în locurile dorite cu Google Maps și că putem să vorbim cu cei de-acasă prin mesaje sau apeluri pe Whatsapp.

Aveam de parcurs în jur de 170 de mile (aprox 275 km) dar nu ne grăbeam, căci drumul prin Scoția este o vacanță în sine. Ne-am oprit la vechea Catedrala Dunblane, care datează din secolul al XII-lea, am” descălecat” la Scone Palace din Perth - reședința tradițională unde erau încoronați regii Scoției și ne-am plimbat prin pădurea din jur a domeniului, apoi am fost curioși să vedem Dam and Fish Ladder de la Pitlochry – barajul cu o „scară” specială pentru somoni migratori. De dragul statului la soare – iar în Scoția am învățat să prețuim astfel de ocazii – am lălăit-o la o prăjitură și o cafea la restaurantul din aval de baraj, care ne-a atras prin denumirea lui exotică - Port-na-Craig Inn, desprinsă parcă din filmul care mă făcuse să mi se aprindă călcâiele după Scoția.

Se înserase bine când am ajuns la cea de-a doua cazare - o fostă școală transformată în casă de oaspeți - unde gazda ne-a așteptat îngrijorată. Chiar ne-a trimis câteva mesaje pe telefon în care ne sfătuia să conducem cu grijă că sunt căprioare pe drumurile croite prin păduri și peste dealuri. Casa e așezată într-un decor spectaculos, la doar câțiva pași de lacul Ness. A fost baza ideală pentru explorările din zilele următoare.

Ziua 3 – Pe urmele delfinilor și ale legendei din Loch Ness

Cum ziua anterioară se lungise neașteptat de mult și ajunsesem în pat peste miezul nopții, am zis că este cazul unei călătorii mai scurte, adică vizita la Inverness, Chanonry Point și înconjorul lacului Loch Ness. Ruta de dus urmărea fidel malul estic al lacului Loch Ness pentru a ajunge la Inverness, apoi mai departe la Chanonry Point. Am avut parte de o vreme excelentă, cu soare și nori pufoși care se alergau pe cer sau lăsau pete întunecate pe coamele pleșuve, ori de câte ori umbreau soarele. Șoseaua se ondula peste dealurile verzi și pe alocuri buboase, ale Highlandului scoțian, intra prin păduri sau ținea strâns pe lângă malul lacului. În mare parte, lățimea drumului era de-o bandă, cu alveole din loc în loc, pentru a lăsa spațiu și mașinilor care circulau din sens invers. Pe pășunile cu iarbă grasă pășteau oi și vaci, iar din când în când ni se arătau simpaticele vaci roșcate cu breton – mândria scoțienilor.

La Chanonry Point am avut o surpriză plăcută, pentru că nu ne așteptam la întâlnirea cu delfinii atât de aproape de țărm. Dar o surpriză și mai mare a fost să vedem că locul era foarte populat, iar cei mai mulți dintre turiști erau pregătiți cu ditamai” tunurile” de obiective așteptând să prindă în cadru giumbușlucurile delfinilor. 

După o vreme de strâns vânt în plete și aer sărat în nări, ne-am întors la mașină pe același drum de pe lângă șirul de rulote aliniate în Fortrose Bay Campsite, ca să ne dedicăm explorării capitalei neoficiale a Highlands-ului - Inverness. Orașul e mic, dar cochet, cu străduțe liniștite și o atmosferă care combină eleganța britanică cu aerul rustic scoțian. Am bănănăit pe promenadele pietonale de pe malul râului Ness, traversând înainte-și-napoi frumoasele poduri peste râu și am căscat gura prin Victorian Market, la magazinele de suveniruri, ceainării și bijuterii locale.

După o pauză de întremare cu de-ale gurii, am luat calea întoarsă către casă, dar de data aceasta pe malul vestic al lacului Loch Ness, în căutarea celebrei creaturi. Evident că l-am găsit în toate culoile și dimensiunile posibile, dar pe la magazinele de suveniruri din pitorescul sat Drumnadrochit;), renumit pentru legătura cu legenda monstrului din Loch Ness.

Cum drumul ducea prin Fort Augustus, am ignorat burnița fină care plutea deasupra canalului Caledonian și am pornit la o plimbare scurtă în jurul ecluzelor, pe lângă cafenele rustice si drăguțe, garnisite cu plante și flori. Am alimentat la benzinăria de lângă parcarea imensă, iar din SPAR-ul vecin ne-am mai aprovizionat cu câte ceva „pentru de dimineață” . Apoi am pornit spre vechea școală, unde de data aceasta am ajuns pe lumină.

Am revenit în Fort Augustus (că ne tot loveam de el în drumurile noastre) dar pe vreme mai însorită și caldă, ca să admirăm ambarcațiunile viu colorate care îi poartă pe turiștii în croaziere pentru a simți spiritul legendarului Loch Ness.

Ziua 4 – Castele, ploi și curcubeie în Isle of Skye

Aceasta a fost ziua în care Scoția și-a scos armele grele și prima dintre ele a fost: Eilean Donan Castle. Amplasat pe o insuliță, cu pod de piatră și fundal dramatic, pare gata să joace în orice film istoric. Pelicula mi se derulează și acum în minte, accentuată de amestecul de nori cu petice albastre de cer și dealuri verzi reflectate în apă, care făceau castelul și mai fotogenic.

Însă, interiorul plin de exponate și detalii exprimă clar faptul că întreținerea unui castel costă. Am fost de acord să achităm taxa de intrare de £12 per cap de turist, pentru a ne aminti că istoria scoțienilor nu vine gratis. N-am scormonit net-ul să luăm bilete în avans, că acestea se găsesc exclusiv la casele de bilete.

De acolo am continuat spre Isle of Skye. De treci Skye Bridge, ești deja pe insulă și nu-ți rămâne decât să lași parasolarul mașinii, să-ți pui ochelarii de soare și să admiri peisajele. Bună glumă! :D În Skye Island uitați de pălăriile cu boruri largi, de cremele de protecție și de ochelarii de soare sau cel mult, așezați-le în fundul rucsacului.

Cerul s-a mâniat și a turnat șuvoaiele de apă taman când am poposit la Sligachan Old Bridge și voiam să admirăm munții Cuillin precum fac acum pentru eternitate Norman Collie și John Mackenzie. Cei doi exploratori îndrăgostiți de munte, alpinism și natură, sunt dovada faptului că pasiunile comune leagă prietenii puternice, dincolo de diferențele sociale.

Murați și bătuți de vântul umed, n-am mai făcut decât să ne continuăm drumul în mașină, către Portree, inima insulei Skye, care este un orășel-port (Portree înseamnă în gaelică Port Rìgh adică „portul regelui” ) cu doar vreo 2.500 de locuitori, dar care fremăta de turiști. Ploaia avea propriul ei program ca și cum cineva din ceruri testa telecomanda meteo. Chiar și așa, portul cu căsuțele lui avea farmec, ambarcațiunile ancorate în radă erau pete de culoare, iar vânzoleala de pe la pub-urile cu bere și fish & chips inspira o atmosferă vibrantă, în care ne-am amestecat și noi pentru o bună perioadă. 

Singurul regret cu care am plecat din Isle of Skye a fost că n-am putut să-l văd pe Old Man of Storr, în toată splendoarea sa. Din parcarea amenajată în care am ajuns si până la punctul panoramic ar fi fost o plimbare cam de 2h tur/retur pe timp senin și uscat. De data aceasta însă am fi fost biciuiți de ploaie și vânt. Ceața care se învălucea în jur ne-a convins că nu era cea mai bună zi să-l vedem pe Old Man, dar mai mult ne-a convins tipul care ne-a vândut cafeaua la ghereta din parcare, zicând că pentru udăciunea din ziua aia ne-ar fi trebuit un echipament profesional. 

Pe drumul de întoarcere norii s-au risipit, soarele ne-a zâmbit un pic vinovat, iar un curcubeu delicat ne-a aținut calea. Dacă a fost drum spre casă, a fost iar Fort Augustus, apoi șosea ondulată peste coame de dealuri. Am ajuns la timp pentru încă o oră de lenevit în grădină în lumina unui apus minunat.

Ziua 5 – Glenfinnan Viaduct și Glencoe Valley

Trei zile în Highlands au trecut ca trei ore și a venit ziua mutării spre sud. Din Loch Ness am pornit către Largs, dar cu o deviere importantă: Glenfinnan Viaduct, celebrul pod de cale ferată construit în anul 1898 care apare în filmele Harry Potter. Am petrecut aproape două ore explorând împrejurimile, de la viaduct până la lacul Loch Shiel, dar cu toate astea, Harry zburând pe mătură nu ni s-a arătat!

De acolo am continuat prin Glencoe Valley, unul dintre cele mai spectaculoase locuri din Scoția. Drumul A82 străbate valea și este unul dintre cele mai pitorești trasee din Scoția. Fiecare cotitură dezvăluie un tablou diferit: munți și văi, un lac adânc și liniștit oglindind nori grei, o pădure ce tremură sub vânt sau celebrele Three Sisters care se ridică precum niște gardieni de piatră – decoruri ce te provoacă la tot pasul. Am trecut valea sub un cer plumburiu, dar care n-a vărsat nicio lacrimă peste noi.

După 192 de mile (aprox 311 km) am ajuns în Largs, un orășel de coastă unde am fost găzduiți într-un B&B neașteptat de drăguț și intim, ținut de o familie asiatică primitoare, care îmi scriseseră numele pe o tăbliță agățată de ușa camerei. După atâtea ore de drum și atâtea priveliști, ziua s-a încheiat cu un tur scurt de oraș și o cină la un restaurant italian, unde ne-am răsfățat cu niște fructe culese din mare, absolut delicioase.

Ziua 6 – Castel, bufnițe și surprize

Dimineața a început cu o masa caldă – că nu-i pot spune mic dejun – incredibil de consistentă, pregătită pe loc de mama asiatică. Variantele erau vreo trei, dar habar n-aveam cât de mici sau mari erau porțiile, așa că am ales la plezneală. Farfuriile care ni s-au pus în față erau uriașe, iar încărcătura ca pentru oameni care plecau la coasă. Ne-am luat la pachet ce n-am putut mânca, rușinați de alegerea noastră, combinat cu faptul că în meniu scria că turiștii sunt rugați să nu risipească mâncarea. Dar pe drum, ne-a prins bine!

” Zilele mașinii erau numerate” 😊, asta fiind ultima în care mai călătoream cu ea. Ultimele două nopți le rezervasem într-un Airbnb în Edinburgh și după cum aflasem, transportul în comun avea să ne fie mai util decât căutatul locurilor de parcare.

Ne-am strâns așadar bagajele și am pornit spre aeroportul Edinburgh, dar nu chiar cu mare viteză, căci mai aveam timp până la predarea mașinii. Am abuzat deci pentru încă ceva ore de MG3-ul care începuse să ne placă, astfel că ne-am permis o vizită la Kelburn Castle - celebru pentru fațada pictată în culori vii de doi artiști brazilieni, apoi o oprire în Whitburn la Polkemmet Country Park, un loc verde și liniștit, perfect pentru o gură de aer proaspăt și vizionarea unui loc inedit.

Vizita la castel nu costă, doar parcarea din interiorul domeniului (taxă fixă, indiferent de timpul petrecut - parcă £5). Am căscat gura pe lângă castel, căci interiorul nu se vizitează în fiecare zi, fiind încă locuit, iar noi n-am nimerit în ziua bună. Ceea ce ne-a încântat însă, au fost împrejurimile cu grădini și pădurea foarte pitorească, cu cascade și trasee de explorare.

La Polkemmet Country Park am intrat și la Scottish Owl Centre — care are o colecție de peste 100 de bufnițe din aproximativ 40–50 de specii din întreaga lume. Am mai fi stat mult și bine pe-acolo la prezentări și spectacole de zbor, dar când vedeam modul în care ne priveau bufnițele: fix, neclintit, de parcă ar fi știut exact câte suveniruri am cumpărat deja și cât am cheltuit pe cazări, ne-am tirat să nu mai descopere și alte lucruri.

Am condus ață spre aeroportul din Edinburgh, unde am predat mașina, apoi cu autobuzul 17 am ajuns direct la cartierul rezidențial unde urma să stăm. Șoferul a fost de treabă și ne-a lăsat la numai cinci minute de mers per pedes :) până la locuința gazdei noastre. Soarele era încă sus și strălucea ca rareori în Scoția – a remarcat și gazda ce norocoși suntem – așa că am profitat de o primă vizită în oraș, urmând ca a doua zi să aprofundăm totul. Lista mea era pregătită, doar vremea mai trebuia să ne ajute.

Ziua 7 – Edinburgh – punct!

Am explorat orașul pe jos, profitând de vremea incredibil de frumoasă, cu o singură aversă spre seară, când oricum ne-am adăpostit într-un local pentru cină. Cu așa noroc, ar fi fost o blasfemie din partea noastră să nu batem la pas străzile din centrul vechi sau să nu urcăm până la cel mai înalt punct al Edinburgh-ului, pentru panorame superbe. Dar orașul ăsta, în care nu există absolut niciun zgârie-nori ca în marile metropole și care m-a fermecat, merită parcă o poveste întreagă.

Ziua 8 – Înapoi la București

Zborul spre București a fost la 7:30 dimineața, așa că am părăsit-o pe gazdă la o oră la care nici nu începuseră visele cele mai dulci, dar transportul public funcționa impecabil chiar și la ora aia. Pentru o tușă finală, cât am așteptat autobuzul în stație, a început o ploicică măruntă care, însă, n-a apucat să ne ude prea bine. Din nou avionul nostru a plecat la timp așa că am ajuns la Otopeni la prânz. Bucureștiul ne-a întâmpinat cu căldură – cam 38 de grade Celsius, la vremea aceea.

Concluzie

Scoția ne-a cucerit prin contrastul dintre sălbăticia Highlands-ului, liniștea coastelor și eleganța istorică a Edinburghului. Dacă Toscana e despre vin, artă și dolce vita, Scoția e despre natură dramatică, castele misterioase și farmec medieval. O vacanță de 7 nopți care a trecut prea repede, dar care ne-a arătat că, uneori, chiar și vremea mohorâtă poate ascunde cele mai frumoase surprize.

Mi-ar plăcea să citiți ceea ce am scris, ascultand: https://www.youtube.com/watch?v=-zQoQ1ckFxI&list=RD-zQoQ1ckFxI&start_radio=1

Admin, mulțumesc în avans! :*

AmFostAcolo fără reclame?

• Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
• Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult

Membrii afaFanClub accesează AFA FĂRĂ RECLAME, pentru 8-9 lei/lună!

Cum devin membru afaFC? -- cumperi un abonament pe 6 sau 12 luni.

Detalii despre abonamentele afaFanClub aici

• ABONAMENT afaFC pe 6 LUNI = 59 lei Cumpără afaFC 6 luni
• ABONAMENT afaFC pe 12 LUNI = 100 lei Cumpără afaFC 12 luni

*) Nu uita să completezi, la DATE FACTURARE, username (de exemplu la Adresă)

---

VIZUALIZĂRI: 12 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI