Bazilica Sf. Treimi din Saccargia cea mai veche şi interesantă biserică din Sardinia

TIPĂREȘTE

În drumurile noastre cu autocarul, o zărisem de două-trei ori, siluetă singulară în planul câmpiei sardiniene şi primul gând – nu ştiu de ce? - a fost s-o asociez cu biserica de la Densuş. La întoarcerea din vizitarea oraşului Sassari despre care n-am să scriu vreun review pentru că doar l-am ˝bifat ˝în fugă, am oprit.

Bazilica Sfintei Treimi din Saccargia se află la 15 km de Sassari pe şoseaua SS597 în direcţia Olbia, în localitatea Condrogianos.

Pe măsură ce ne apropiam de ea m-a cuprins un sentiment de uimire şi admiraţie. Bazilica este una din cele mai célèbre biserici din Sardinia. A fost construită la începutul sec. XII în stil romanic de călugării camaldule pe locul unei foste biserici din timpuri imemorabile.

Din aceasta se mai păstrează urma unor ziduri şi în curte un puţ de apă. Lucrările de extindere şi consolidare ale primului lăcaş au fost încredinţate muncitorilor din Pisa, stilul bazilicii fiind romano-pisan, foarte căutat în epocă. A fost înzestrată în 1116 de giudicele Constantin din Torres şi soţia sa Maria, ca mulţumire că le-a fost hărăzit un copil.

După ce în sec. XVI bazilica a fost părăsită şi lăsată pradă uitării, în 1901-1902 au început lucrările de restaurare. Ele nu au schimbat aspectul iniţial al bazilicii aşa încât pot spune că am vizitat un lăcaş vechi nemodificat de aproape 1000 de ani. Câteva precizări: Giudicele (judecător) în Sardinia era echivalentul ducelui talian sau la noi cneaz, voievod în Evul Mediu; camaldule era un ordin monahal benedictin înfiinţat în 1012 în Toscana.

Denumirea de Saccargia provine din cuvântul fenician ˝sachar˝ ceeace înseamnă loc închis şi într-adevăr valea fertilă în care se găseşte bazilica este înconjurată din toate părţile de un platou de roci vulcanice; după alţii denumirea provine din sarda veche şi se leagă de valea în care păşteau bovinele, s'acca argia însemnând păşune

Ce frapează la faţada bazilicii este alternanţa dintre brâurile de calcar alb şi cele de bazalt cenuşiu închis. În partea stângă a bisericii se înalţă turnul clopotniţă înalt de 40m care poate fi văzut pe terenul plan de la mare depărtare. Întregul edificiu este sobru şi cu o armonie perfectă a proporţiilor.

Bazilica are un singur naos cu o lungime de 20m, lăţime de numai 7m şi înălţime 14m. Intrarea se face printr-un pronaos cu şapte arcade construite cu alternanţa culorilor alb şi negru. Nava este îngustă, întunecoasă şi dealungul ei sunt două şiruri de bănci cu un spaţiu foarte îngust între ele. Pereţii navei nu sunt pictaţi şi puţina lumină este dată de o singură fereastră circulară. Amvonul sprijinit direct pe peretele netencuit este albastru cu decoraţiuni florale.

Din navă se deschid trei abside care conţin fresce originale cu scene din viaţa lui Hristos. Au fost executate la sfârşitul sec. XII de un pictor Italian din Umbria- Lazlo şi sunt foarte bine conservate. Altarul a fost realizat de un pictor de formaţie catalană la sfârşitul sec. XV. Este compus din două tripticuri pictate în ulei pe un suport de lemn. În panoul central este Madona cu Pruncul. La picioarele lor sunt Sfântul Petru şi Ioan Botezătorul şi deasupra lor Trinitatea: Dumnezeu-Tatăl, Fiul şi Sfântul Spirit (echivalent cu Sfântul Duh la ortodoxi) cât şi scene din viaţa lui Hristos.

În bazilică într-o vitrină de sticlă se păstrează o statuietă de lemn de culoare închisă denumită Madonna di Saccargia care este sărbătorită anual între 26-28 mai.

Este foarte ciudat cum, la ieşirea din această bazilică surprinzătoare am fost cuprinsă de un sentiment nedefinit de umilinţă spre deosebire de marile catedrale ale Europei care mi-au inspirat doar admiraţie.

---

VIZUALIZĂRI: 1248 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI