Santorini insula frumusetii

TIPĂREȘTE

Santorini - Grecia

Ca intotdeauna intr-o croaziera ai o zi foarte asteptata. In cazul nostru, este ziua cand vizitam Santorini. In toate mediile in care ma invart, pe oricine am auzit vorbind de Santorini, descrierile au fost pe scurt „Cea mai frumoasa insula”. Acum patru ani am fost invitati de niste prieteni de peste ocean la o nunta in Santorini, el roman-american, ea grecoaica-americanca. Nu am putut sa ajungem la nunta pentru ca in acea perioada s-a nascut Nicolas. Nunta am vazut-o pe cd si, fireste a fost extraordinara.

Santorini, insula emblematica a Greciei este renumita pentru cele mai frumoase apusuri de soare din lume, pentru panorama extraordinara care ti-o ofera in special Fira, Imerovigli sau Oia, pentru plajele rosii sau negre si nu in ultimul rand pentru titlul de cea mai frumoasa insula.

Numele Santorini vine de la Santa Irene, nume dat de venetieni. Grecii au adaptat denumirea si a iesit Santa Irini, mai intr-un cuvant Santorini. Vechile denumiri ale insulei au fost pe rand Stroglly, adica rotund, forma initiala inainte de eruptie, apoi fenicienii au botezat-o Kallisti, in traducere aproximativa „the best”, iar apoi Thira, dupa primul conducator al insulei, Theras. Insula este mentionata in manuscrisele istoriei prin eruptia cataclismica a vulcanului. In jurul anului 1500IC, un cutremur devastator a precedat o eruptie vulcanica neegalata pana astazi ca putere de distrugere. Orasul Akrotiri din sudul insulei a fost ingropat sub cenusa, iar parte din insula Creta, aflata la 120 de km distanta a fost rasa de pe suprafata pamantului. Eruptia coincide cu sfarsitul civilizatiei minoice, desfasurata in arhipeleagul Cicladelor si cu exodul evreilor din Egipt mentionat in Vechiul Testament, innecarea armatelor faraonului sau urgiile abatute asupra Egiptului ce pot fi asociate cu explozia vulcanului.

Bazinul marii mediterane a fost reconfigurat complet, iar din insula initiala Thira, a ramas cam 1/3, restul fiind scufundata. Actuala insula are circa 25 de km lungime in arc de cerc si 4-6 km latime, fiind in forma de semiluna. In jurul insulei principale mai sunt cateva insule mai mici, doar doua locuite, care nu reprezinta altceva decat peretii exteriori ai vulcanului inca activ.

Vasul opreste practic in craterul vulcanului si transportul pana in port este asigurat de salupe. Fira, capitala alba, se inalta la 3-400 de m, deasupra prapastiei. Insula este rocioasa, de un rosu-bej-maron vulcanic. Contrastul cu casele albe, cu obloane albastre, sau cu turlele bleu-ciel ale bisericilor iti prezinta o cromatica nemaintalnita. Nici nu acostam bine cu salupele si insula Santorini ni se afiseaza este extrem de frumoasa. Portul micut, cu cateva cladiri si 2-3 restaurante, este doar un mic punct de tranzit.

Urcam in autocar si incepem ascensiunea pe creasta. Drumul este greu de descris in cuvinte, mai bine zis fiorii care te inunda daca te uiti pe geam. Este atat de ingust, incat impresia generala e ca vom intra in prima masina care vine din sensul opus. Parapetul de protectie este inexistent, nu ca ar fi obturat vederea noastra direct in prapastie, dar cat de cat parca mai tinea de cald. Curbele sunt atat de stranse, la fiecare dintre ele se mai aude un murmur in autocar. Nimeni nu vorbeste, J, doar ghida tipa in microfon pentru linistea noastra: „Prokopi is the best driver”. Prokopi al nostru merita un bacsis gras daca ne intoarcem intregi pe vapor.

Figura lui imi inspira un proprietar de pensiune nerenovata cu 4-5 camere, care in timpul liber face pe soferul. Dar trebuie sa recunoastem, Prokopi chiar e meserias, mustata nu i se clinteste de loc cand intoarce autocarul la 180 de grade in buza prapastiei. Dupa 5-7 minute suntem sus si vedem in sfarsit panorama prezentata obsesiv in toate reclamele care te invita in Santorini. Este mai mult decat frumos, este mirific. Eruptia vulcanului a lasat un peisaj extraordinar in urma. De la 3-400 m deasupra marii, se vede Oia situata in nord (partea opusa a insulei) si vis-a-vis alti pereti ai vulcanului partial incarcati cu casute albe. In mijloc, o apa verde albastruie linistita.

In sudul insulei se afla Megalochori, care este un satuc tipic grecesc in partea mai plana a insulei. Casele mici, toate varuite in alb, dar acum multi ani, strazile inguste pe care nu incap doua masini, desi este dublu sens, mici restaurante de familie cu terase impodobite de flori toate compun un oras in care, cu siguranta timpul a ramas pe loc. Oamenii de aici nu par sa aiba griji, stres sau nervi. Se scoala dimineata, isi beau cafeaua, deschid crasma cu cateva mese din curte si asteapta rabdatori amatorii de tzatziki. La marginea satucului se cultiva vita de vie, dar nu pe verticala, ci pe orizontala. Randamentul la hectar ca sa folosim un limbaj economic, este foarte scazut in Santorini, nu din cauza lipsei precipitatilor, ci din cauza vanturilor puternice. Solul vulcanic mentine si atrage umezeala, astfel ca in ciuda faptului ca in Santorini ploua doar de cateva ori pe an, insula este propice multor culturi.

Din fericire pentru noi si in mod inexplicabil pentru ghida, vantul nici macar nu adie astazi. Pe langa vita de vie, maslinii si arborele de fistic sunt mai des intalniti. In toata insula apa este insuficienta, de aceea fiecare casa are rezervor de captare a apei de ploaie. Odata cu asaltul turistilor, apa nu ajunge sub nici o forma pentru populatia prezenta in sezon, de aceea se importa masiv. Toate preturile din Santorini sunt de 2-3 ori mai mari decat in alte insule suntem avertizati. Acum luand in calcul ca si insula este unicat prin frumusetea ei, merita sa bei macar o apa de ploaie cu cativa euro.

Din Megalochori pornim spre cel mai inalt punct al insulei situat aproape de extremitatea sudica. Este vorba de un deal inalt, daca ii putem spune deal pe platou montan, undeva la 500 m altitudine deasupra solului. Prokopi isi face din nou datoria si ne urca pana in varf, deja capatam incredere in el, chiar e meserias, cu toate ca ne cam transpira mergand pe buza abisului. Odata ajunsi sus, parca nu mai merita sa coboram. Este cel mai frumos loc din punct de vedere al panoramei in care am fost vreodata. Se vede toata insula, fiecare orasel si satuc in parte pana in nord la vreo 20 de km distanta de noi. Este senin, nici o urma de pacla. Harta insulei este in fata noastra, incepand cu estul insulei cu aeroport si plaje cu nisip galben, apoi centru cu satuce mici si albe, vestul cu pante abrupte, plaje cu nisip negru si „caldera view” si nordul insulei, oraselul Oia, locul unde se poate vedea cel mai frumos apus de soare din lume. In varful dealului este construita si o manastire, dar si un punct militar care isi etaleaza antenele. Trebuie mentionat ca in Santorini sunt construite aproximativ 300 de biserici sau manastiri - cele mai multe fiind proprietate privata - o insula, a carei populatie de 8000 de locuitori este puternic religioasa. Ortodoxia reprezinta 99% din populatia constanta a insulei.

Mai avem inca un hop cu Prokopi, sa coboram de unde ne-a urcat iar grecul nu ne dezamageste. Ne duce in siguranta la o degustare de vinuri. Vinul de Santorini, foarte popular in zona si solicitat la export, in ciuda productiei slabe, este un vin dulce. Chiar bate inspre lichior. Terasa unde degustam vinul este amplasata chiar pe marginea unei stanci, astfel incat panorama catre vulcan este minunata. Este inca de nedeslusit pentru mine cum reusesc sa intru in atmosfera unui loc pe care il vizitez. Muzica greceasca care rasuna in boxele terasei era oarecum in surdina, dar imi placea atat de mult incat i-am solicitat barmanului sa urce volumul. Din pacate a refuzat, motivand ca butoanele se afla intr-un birou la etaj, ma rog. Cert e ca in acest loc, cu un pahar de vin-lichior in fata, cu ochii incantati de priveliste, muzica greceasca era cea mai frumoasa din lume. Asa cum in desert, la tabara de beduini, muzica arabeasca iti inviora simturile. Un vin dulce de Santorini, merge si cu niste masline si branza tot de Santorini, si pentru urmatoarea jumatate de ora perfectiunea era asigurata. Cumpar o sticla foarte interesanta in forma hartii insulei, apoi plecam spre ultima oprire, capitala Fira, unde ne vom plimba la liber o ora jumate.

Soferului ii dam atentia cuvenita, cativa euro, din pacate pentru el insa, doar eu si cu Gabi, adica romanii facem gestul acesta.

Fira, "aglomeratia urbana” a insulei Santorini, este una din locatiile ce apar in toate fotografiile de pe net. Dupa ce trecem strada principala, un pic traficata de masini, ajungem pe o alee pietonala flancata de magazine de suveniruri. De aici incepe totul. Casele albe, construite in terase, fiecare in parte gandita pentru a avea „Caldera view” sunt la picioarele noastre. De fapt incep de la picioarele nostre si se termina undeva jos de tot, in apropierea tarmului. Ne asezam la o terasa pentru o o cafea si o apa si nu putem decat sa stam sa ne uitam. Sub noi, alti turisti stau in balconasul apartamentului lor citind o carte. Daca am fi un pic acrobati, sarind din acoperis in acoperis, am putea ajunge foarte usor jos.

Totusi in marea alba de case isi fac aparitia unele, nu neaparat noi, ci poate doar renovate, de alte culori: galbene, portocalii. Sunt razlete, dar parca strica peisajul. Daca Fira sau Oia s-ar transforma in pestrit cred ca farmecul nu ar mai putea fi acelasi. In fine, sper ca sunt cazuri izolate, amalgamul de culori oboseste ochiul si in loc de relaxare si liniste de care esti cuprins bucurandu-te de o cafea si o privire, ai zice ca vezi Pipera in zare. Dupa suvenirurile de rigoare si plimbari pe creasta orasului, avem mai multe variante de a ajunge jos in port. Una ar fi cu telecabina, a doua calarind un magar si a treia pe jos, dar pe drumul magarilor, coborand 600 de trepte pe un drum serpuit. Eu propun sa mergem pe jos, astfel incat mi-am luat „injuraturile” de rigoare la capatul drumului. Propunerea mea a fost argumentata de posibilitatea de a face poze din diverse pozitii, dar …pana la urma nu am mai facut nici o poza. Mirosul de balegar si de pipi de magar era atat de pregnant, incat Adriana a desfacut un sapun si a mers tot drumul cu sapunul lipit de nas J.

Treptele sunt extrem de obositoare, dar partea care a contribuit cel mai mult la febra musculara ulterioara, a fost ca ne tineam unul de altul si mergeam foarte greu pentru ca pe piatra cubica alunecai de-ti rupeai gatul si trebuia sa mergem in zig zag pentru ca zeci de magari cu om la bord sau fara, urcau si coborau incontinu scarile. Si mirosul mai nou cu cel mai vechi se impleteau unduitor catre nasurile nostre, astfel ca am scapat de sinuzita pana jos. Cand am ajuns jos, nu am putut decat sa radem indelung, dar recunosc, a fost cea mai nefericita alegere.

Santorini este o insula superba, emblematica nu numai pentru Grecia, cred ca pentru tot spatiul mediteranean. Frumusetea aparte a insulei necesita si material in buzunare, nu va incumetati la un concediu fara mia de euro de cheltuiala. Ca sa sintetizez, in Santorini trebuie stat o saptamana, cu telefonul mobil inchis si cu prietena/sotia/amanta imbracata in alb.

www.bloggo.ro - povestiri de vacanta

---

VIZUALIZĂRI: 4380 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI