Orașul antic Thera din Santorini

TIPĂREȘTE

Aveam de-acasă o listă cu ce să nu ratăm în Santorini, fără o ordine anume a obiectivelor, dar la situl antic Archaia Thera ne-am gândit că e bine să pornim a doua zi, din mai multe motive. Fie pentru că eram nerăbdători de alte pietroaie antice, fie că reprezenta o provocare accesarea acestuia, aflându-se cumva deasupra Perissei, în vârful muntelui Mesa Vouno la 369 m altitudine, fiind necesar să străbatem un traseu de drumeție de cam o oră, teoretic, însă practic mai mult, având în vedere toate opririle la poze. Ne refăcuserăm forțele în ziua precedentă, după oboseala prilejuită de tot ce însemnase călătoria cu avionul, veniserăm pregătiți cu încălțăminte de trekking, așa că hai la drum!

După micul-dejun şi o vizită la biserică, încropim un bagaj cu apă, ceva de ronțăit, cremă de protecție solară, și ne lansăm spre periferia Perissei, de unde începe poteca montană, din dreptul hotelului Marianna.

Este important de reținut că muntele Mesa Vouno poate fi accesat din trei părți: cu mașina dinspre stațiunea Kamari (cel mai bun caz), fie cu pasul, pe cărări de drumeție, dinspre Perissa și dinspre Pyrgos-Profitis Ilias prin șeaua Sellada.

Ca să vă faceți idee despre acest oraș antic, vă voi spune că acesta nu este nici pe departe atât de vechi pe cât s-ar crede, deoarece insula are un trecut mult mai îndepărtat, ce coboară cu mai multe mii de ani înaintea întemeierii acestuia. Pe atunci, pe aceste meleaguri, înflorise o civilizație ce devenise destul de avansată pentru acele timpuri, similară cu cea minoică din Creta, iar insula avea o formă circulară purtând numele de Strongyle (rotundă în greacă).

Zbuciumul și frământarea insulei, la propriu și la figurat, au izbucnit odată cu puternica erupție vulcanică ce s-a produs acum mai bine de 3600 ani. În urma cataclismului, insula a rămas mică precum o semilună și nelocuită secole de-a rândul, oamenii temându-se de furia naturii pentru a se mai pripăși pe insula „ciuntită” . Totuși, odată cu trecerea timpului, fenicienii s-au dovedit un popor curajos hotărând în jurul anilor 1300 Î. C. să se stabilească aici. Au numit insula Kalliste, adică cea frumoasă și au rămas aici vreme de cinci generații.

În secolul al IX-lea Î. C., coloniștii dorieni, adică acei greci, aprigi războinici, plecați din Sparta să invadeze diverse teritorii, au ocupat insula și s-au așezat aici numind-o Thera, după conducătorul lor, Theras. Este numele care a dăinuit în timp, derivând în Thira, așa cum îi spun grecii și în zilele noastre, deși o lume întreagă o cunoaște drept Santorini.

Recunoscând poziția strategică a locației, pe o creastă stâncoasă, dorienii au fondat orașul Thera care a fost locuit până în anul 726 când o altă erupție vulcanică a produs cutremure ce au distrus clădirile din areal. E drept că cele mai multe dintre acestea se păstraseră din perioadele elenistică, romană şi bizantină, iar referitor la materialele din care fuseseră ridicate, acestea erau fie din calcarul muntelui (cele publice şi cele ale persoanelor mai importante), fie din piatră ordinară (cele ale oamenilor de rând) extrasă tot din munte, lemnul nefiindu-le cunoscut localnicilor din simplul motiv că nu exista, chiar în zilele noastre copacii aproape nepreaexistând în peisaj, cu excepţia unor pini contorsionaţi de vânturile puternice. Dar, în compensaţie, se pare că aici se găseau singurele izvoare naturale de pe insulă.

Per pedes, normal! Deși panoul de la capătul Perissei, ce marchează începutul traseului, ne spunea că în 40-50 minute vom sosi sus, pe platoul pe care fusese edificat orașul, nouă ne-a luat aproape dublu din mai multe motive. Ba că era un vânt de te spulbera, nu alta, făcându-ne parcursul dificil (două cupluri de polonezi plecați înaintea noastră au făcut cale întoarsă spunând că nu pot înainta din cauza acestuia), ba că am făcut o mulțime de pauze de fotografiat, peisajul dovedindu-se de-a dreptul splendid, însă cel important fiind faptul că am făcut o abatere de traseu la bisericuța Panagia Katefiani, care parcă te cheamă la ea atunci când o privești de jos, din Perissa.

După ce am urcat cele 90 de trepte către care săgeata ne ghida spre bisericuță, am ajuns la aceasta, dar era închisă. Totuși, în fața acesteia am făcut un popas admirând, de la cele 200 m înălțime, împrejurimile și albul său ce contrastează puternic cu stânca pleșuvă.

Bisericuța este foarte veche și are o poveste impresionantă: ridicată cu trudă în vremurile medievale, era folosită ca loc de „refugiu” sau „ascunzătoare” în vremuri de pericol, ceea ce explică și numele ei (katefio care tocmai asta înseamnă în greacă). Mulți localnici și-au găsit adăpost aici în anul 1650, în timpul erupției craterului submarin Kolumbo, de la nord-est de insulă. Pe 8 septembrie, de Nașterea Fecioarei, este hramul bisericuței, motiv de sărbătoare în Perissa.

Repuși din nou pe potecă, după ce pe parcursul urcușului ne-am dat seama că acolo ar fi fost una dintre necropolele orașului, ajungem sus, la capătula acesteia aflându-se o rulotă pe post de tavernă, cu snacksuri, sucuri, bere, apă, mărunțișuri. Însetați tare, bătuți de vânt și arși de soare, ne hidratăm cu câte o bere pe care o bem retrași în spatele „gheretei” , că altfel nu puteam de vântul nărăvaș.

La întretăierea celor trei „rute” , dinspre Perissa, Kamari și Profitis Ilias, dăm de un generos sens giratoriu și o parcare mărișoară unde își lasă mașinile cei ce vin din Kamari sau autocarele ce aduc turiști în vizită. Ne îndreptăm spre intrarea în sit și acolo, la casa de bilete, aveam să întreb un lucru pe care-l aflasem de acasă, însă nu știam dacă pe timp de pandemie rămânea valabil, și anume existența unui bilet de intrare pentru trei obiective notabile din Santorini: situl antic Thera, situl preistoric Akrotiri și Muzeul Thera antică din capital, la preț de 15 €/persoană, altfel biletele individuale la fiecare dintre acestea, însumate, costând mult mai mult. Însă, cu condiția ca cele trei vizite să se facă în zile consecutive, în felul acesta programul fiind oarecum prefigurat. Aici, spre exemplu, accesul ar fi costat 6 €/persoană.

Pe geamul casei de bilete era un afiș ce menționa acest tip de bilet combinat, noi cerând doar lămuriri suplimentare când să fie făcute vizitele, informații pe care am fost bucuroși să le primim.

Odată ce am cumpărat biletele combinate, doamna de la casă ne-a înmânat și pliante despre cele trei atracții ale insulei, cel despre Thera Antică conținând și o minihartă a sitului, foarte utilă pentru a ne orienta în spațiu. La o scurtă privire ne dăm seama că există două trasee de parcurs: unul roșu, principal, de cca 1,5 ore care străbate orașul pe toată lungimea sa și altul albastru, de cca o oră care conduce prin miezul „orașului” antic. Decidem repede să urmăm traseul roșu și pe urmă, dacă mai avem timp și răbdare, pe cel albastru.

Orașul vechi, pare-se că ar fi constat dintr-o stradă de aproape 800 m lungime și mai ales lată pentru vremea sa care se extindea în direcția sud-est și cuprindea mai multe clădiri impunătoare. Din aceasta se desprindeau restul străzilor, multe erau de fapt fundături din cauza reliefului înclinat. În secolul al IV-lea Î. C., sub ptolemei, odată cu instalarea pe acest loc a unei garnizoane, oraşul a devenit o importantă bază navală egipteană.

Dar să revenim la oile noastre! După primii pași făcuți urcând câteva trepte refăcute, cel dintâi lucru care-ți ia ochii la propriu este priveliștea extrordinară asupra stațiunii Kamari. Aceasta și, un pic mai departe, aeroportul, dar mai ales pista se văd superb, așa încât inima îți dă ghes să rămâi un pic în expectativă admirând peisajul. Apoi, la începutul traseului roșu, dăm de capela Agios Stephanos (secolul al XVI-lea), construită pe ruinele unei bazilici din secolele IV-V, dedicate Arhanghelului Mihail. Se pare că acesta ar fi primul lăcaș de cult din Santorini potrivit unei inscripții găsite aici, creștinismul a pătruns pe insulă în secolul al IV-lea.

Mai departe, se întinde situl arheologic propriu-zis, compus din străzi pavate cu piatră, piețe, clădiri publice, case cu mozaicuri, sanctuare, o exedră, un forum, un teatru, un gimnaziu, băi, etc. Vederile largi ce se deschid asupra Mării Egee, de la înălțimea celor aprox. 370 m, sunt fabuloase, iar vechii locuitori ai insulei aveau posibilitatea să surprindă „tot ce mișcă” în cele două porturi ale orașululi antic la care acesta avea asigurată deschidere. Acestea erau Oia, care nu e totuna cu Oia de azi, din nordul insulei, ci cu cel ce se afla pe locul modernului și actualului Kamari, și la sud, Elefsina, din apropierea capului Exomitis.

De pe traseul roșu se remarcă mai întîi ruinele templului Afroditei, apoi cele ale lui Artemidoros, „cititorul de vise” . Cel de-al doilea, săpat în stâncă, datează din sec. IV-III Î. C., din fațada acestuia păstrându-se inscripții, simboluri ale zeităților, dedicații și chiar portretul lui Artemidoros din Perge (Pamfilia).

Cea mai amplă deschidere din oraș era agora sau forumul, adică centrul comercial și adminstrativ, considerată pe drept inima sa. Lângă aceasta, la sud-vest se afla Stoa Regală, un imens portic, întins de-a lungul agorei. Generoasa colonadă a fost construită în perioada romană, pe latura sa estică înșiruindu-se statuile ce reprezentau membrii familiei imperiale. În proximitate se aflau odinioară băile romane şi mai multe clădiri rezidenţiale, dar şi casa zeiţei Tyche, cea a sorţii.

La doi pași, pe partea cu marea, eram curioasă să văd rămășițele teatrului, deși citisem că nu sunt cine știe ce. M-am convins repede că așa era, totuși amplasarea acestuia de la care priveai nu doar scena și orchestra edificiului, ci marea în imensitatea ei, te face să uiți că nu se vizitează, iar starea sa de conservare nu este una tocmai bună. În timpurile sale de glorie din perioada romană, deși fusese construit în cea ptolemeică, cu trei sute de ani mai înainte, teatrul avea o capacitate de 1.500 persoane.

Am vrut să ne continuăm parcursul până la capătul traseului roșu, căci mai aveam de trecut în revistă câteva ruine de clădiri importante şi temple, dar calea era închisă, aşa că ne-am lansat repede pe traseul albastru, pe nişte ulicioare pietruite în trepte, printre ziduri şi blocuri de piatră. Am remarcat templul lui Apollo Pythios, apoi am ajuns în punctul cel mai înalt de unde ni se deschidea în faţa ochilor o perspectivă uluitoare asupra Perissei. După o şedinţă foto inevitabilă, o pornim către aglomerarea de „bolovani” , trecând pe lângă templul Zeilor Egipteni şi o coamă semeaţă a muntelui. Apoi, cărarea ne poartă pe trepte, multe trepete şi intrăm în zona din miezul oraşului de demult, din care mai zărim ici, colo câte un panou care ne indică ce fel de clădiri erau pe acolo acum mii de ani: templul lui Dionysos, Postul Garnizoanei Ptolemeice, multe case ale locuitorilor oraşului, Gimnaziul Garnizoanei Ptolemaice.

Curând am dat tot în traseul roşu, aproape de intrarea în sit şi în felul acesta ne-am încheiat explorarea oraşului antic.

La final, aş aminti ce se spune despre Thera antică şi anume că nu era locul care excela în artă, cunoscut fiind faptul că spartanii erau oameni conservatori şi austeri care nu încurajau cultivarea artei şi a educaţiei, fiind mai degrabă interesaţi de îndeletnicirile legate de lupte şi războaie, dar surprinzător rămâne faptul că Thera a fost unul dintre primele locuri care a adoptat alfabetul fenician ca bază a scrierii greceşti.

Oraşul antic a fost scos la lumină în urma săpăturilor demarate între 1895-1902 de baronul Hiller von Gaertringen, un reputat arheolog german.

Drumeţia pornită din Perissa către Thera antică, aşezarea cocoţată în vârful masivului Mesa Vouno, ne-a adus bucuria revederii pietroaiele antice, dar într-un cadru natural deosebit. Aşa am cunoscut un sit arheologic prestigios cu o amplasare fabuloasă, aşa cum grecii din antichitate ştiau să aleagă locuri strategice în care să se cantoneze.

Dacă veţi merge în Santorini şi aveţi chef să priviţi de la înălţime Kamari şi Periss, a dar să vă şi plimbaţi printre pietroaie antice, puteţi lua în calcul Thera antică, un loc absolut deosebit! Nouă ne-a plăcut mult!

Vă rog, atașați următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=UgwNfije0CI

---

VIZUALIZĂRI: 2595 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI