ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.08.2023
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 24.06.10
STATUS: POSEIDON
DATE SEJUR
AUG-2023
DURATA: 1 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
92.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Insect Park – o nouă atracție în România

TIPĂREȘTE URM de aici

În apropierea orașului Odorheiu Secuiesc, în zona fostelor Băi Szejke, s-a deschis la sfârșitul lunii iulie 2023 un nou parc tematic, inedit pentru țara noastră: Insect Park. Este un parc unic care reunește o serie de figurine gigant reprezentând diferite insecte care trăiesc în România, dar și câteva exotice.

Vizita: august 2023

Adresa: Strada Orbán Balázs 184, Odorheiu Secuiesc

GPS: 46.33365733550984,25.27220931817392

Parcul tematic a fost anunțat cu câțiva ani în urmă, dar pandemia a încetinit procesul de realizare (o parte din insecte sunt aduse de peste hotare). Circa 20 de insecte uriașe sub forma unor figurine cauciucate sunt amplasate pe un teren de 4000 m pătrați, printre tufe de vegetație. Mai există câteva insecte de dimensiuni mai mici, de decor, realizate pe plan local cu ajutorul imprimantelor 3D. Insect Park este un proiect realizat de aceeași oameni care au „inventat” și parcul Mini Transilvania – superb! .

Acces și tarife. Parcul cu insecte este situat lângă cel cu machete de clădiri istorice și monumente și, trebuie să înțelegem, este un parc în dezvoltare. De aceea terenul este înconjurat cu un gard de plasă (pe care sunt prinse planșe cu insecte), iar aleile sunt realizate parțial din covorașe de cauciuc. Probabil cu timpul totul va căpăta amploare și se va amenaja mai temeinic.

Un spațiu de parcare generos este disponibil în dreptul Muzeului Apelor Minerale, semnalizat corespunzător prin panouri. Se merge pe o alee pe lângă Mini Transilvania și se ajunge la Insect Park.

Prețul unui bilet este de 20 lei/adult (10 lei – copiii peste 3 ani și pensionarii), iar programul de luni până duminică între orele 10.00-19.00. Dacă ai vizitat mai întâi Mini Transilvania obții o reducere de 10% la biletele pentru Insect Park (atenție, trebuie cerut un cupon de la casa de bilete a parcului Mini Transilvania; noi nu l-am primit dar citisem despre reducere și ne-a fost aplicată și fără cupoane). Se poate plăti cash/card.

Descriere. O parte din insectele gigant sunt robotizate, își mișcă o parte din corp (cap, antene, coadă, aripi). Lângă fiecare insectă este „plantat” un panou cu informații despre insecta respectivă în trei limbi: română, maghiară și engleză. De asemenea, un senzor de prezență activează sunetul produs de gângania respectivă.

Traseul este oarecum circular, cu o mică rampă la un moment dat. Ce insecte vedem în parc: scorpionul, gândacul lui Hercule, fluturi, gândacul asiatic cu coarne lungi, cicada, buburuza, furnica roșie de pădure, cârcălacul, viespea, gândacul rinocer japonez, greierul de câmp, păianjen, gândacul de sol, călugărița, croitorul, lăcusta.

Concluzii. Parcul tematic este interesant și amuzant, se adresează cu precădere copiilor. Insectele nu sunt perfecte, dar îi ajută pe prichindei să vadă de aproape și la proporții mari cum arată gâzele ce le pot întâlni în natură. Nu am petrecut mai mult de 30 de minute în acest spațiu al insectelor gigant, am citit texte, ne-am fotografiat și distrat. Cred că o vizită combinată cu parcul Mini Transilvania îți poate ocupa o bună parte dintr-o zi de vacanță.

Alegeri inspirate!

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de tata123 🔱 in 29.08.23 14:16:21
Validat / Publicat: 29.08.23 15:19:22
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în ODORHEIU SECUIESC.

VIZUALIZĂRI: 1317 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Imagine de ansamblu - expoziție insecte.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 20000 PMA (din 20 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[29.08.23 15:19:03]
»

Mutat, la reorganizare, în rubrica "Vacanța în Odorheiu Secuiesc, ODORHEIU SECUIESC" (deja existentă pe sait)

[Rubrica inițială: BUFFER CĂLĂTORIE]

mprofeanuPHONE
[29.08.23 21:34:14]
»

@tata123 ????: Interesant acest parc tematic despre insecte, altceva. Se mișcă și antreprenorii noștri. Nu știu dacă aș merge acolo, să vezi imenșii gândaci și să îi mai vezi și cum se mișcă... Nu îmi venea să văd nici filmulețele dar curiozitatea...

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[30.08.23 11:23:22]
»

@mprofeanu: Insect Park reprezintă în primul rând un loc educativ, destinat cu precădere copiilor. Parcul este inedit în peisajul turistic românesc și merită vizitat o dată, la fel cum au fost căsuțele răsturnate atunci când au apărut în România.

Nu sunt „fioroase” aceste insecte uriașe, unele pot fi chiar amuzante pentru adulți. Acest parc poate ilustra foarte bine o lecție de zoologie pentru elevii ținută în aer liber.

Probabilcă parcul tematic se va dezvolta în timp și amenajările vor fi din ce în ce mai atractive. La fel s-a întâmplat și cu parcul Mini Transilvania.

Să auzim numai de bine! Mulțumesc!

mprofeanuPHONE
[30.08.23 15:36:45]
»

@tata123 ????: Mai aștept să se dezvolte și sigur voi ajunge acolo, cred că la anul când voi mai sta la Brașov la fata mea. ????

Rodel
[30.08.23 19:52:46]
»

Sunt convinsă că este un parc tematic foarte interesant, dar mie nu mi-ar plăcea să-l văd și nici nu-l voi vizita. De ce? Nu-mi plac insectele, cu excepția fluturilor și a gărgărițelor.

tata123 🔱AUTOR REVIEW
[04.09.23 19:30:11]
»

@Rodel: ???? Fiecare om are preferințele sale; nici mie nu îmi plac anumite insecte. Noul parc tematic poate fi un loc în care elevii pot face o lecție deschisă, iar prichindeii pot vedea în detaliu cum arată o anume insectă.

Poate că apariția acestor puncte de atracție vor reactiva și ștrandul Băilor Szejke, zona e frumoasă, pitorească.

Mulțumesc pentru vizită. O toamnă frumoasă!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
tata123 🔱AUTOR REVIEW
[04.09.23 19:36:13]
»

@all: Deschiderea parcului tematic „Insect Park” din Odorheiu Secuiesc a fost prezentată în toată presa locală și națională. De asemenea, pe Internet au apărut deja recenzii și fotografii.

Am observat că a apărut zilele acestea rubrică specială pentru Insect Park pe site-ul web al parcului Mini Transilvania. Adresa web este: parculminitransilvania.ro/insect-park. Aici găsiți informații despre programul de funcționare, prețul biletelor, poziționare pe hartă, precum și fotografii exemplificatoare.

Călătorii frumoase!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
mprofeanu, Rodel, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Odorheiu Secuiesc:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.050302982330322 sec
    ecranul dvs: 1 x 1