Plajele din Long Island NY: Jones State Park (1)

TIPĂREȘTE

Păi cum? Scriu plaje și apoi parc?! Da, pentru această plajă Jones, lungă de 10,km (atât are și parcul), face parte din acest parc de agrement, aflat la cca 20 km de New York City și care este considerat ca fiind unul din cele mai populare și frecventate locuri din zona metropolitană, cu 6 milioane de vizitatori pe an, la care, în vara aceasta, s-au mai adăugat și doi români: eu și soția mea. În partea întâia a relatării mele, voi încerca să mă refer numai la plajă, iar în cea de-a doua, am de gând să vă prezint tot parcul, așa încât eventualii confrați AFA, care vor ajunge pe acele meleaguri, să știe ce-i așteaptă.

Am sosit la New York de la Bruxelles, pe aeroportul JFK, cu un Aerobus 303 al companiei belgiene., pe 9 sept a. c., într-o zi călduroasă de început de toamna și, pentru început, m-am decis să locuiesc la fiul meu, în Seaford, Long Island NY, un orășel liniștit, departe de ”lumea dezlățuită” a metropolei (la 25 de minute de Brooklyn, pe autostradă, acolo locuind fiica mea).

În Seaford, își are o reședință și un senator, din cei doi, ai statului New York. Așa că, vineri 15 septembrie, după ce ne-am tras sufletul și ne-am obișnuit cu împrejurimile și după ce s-a întors fiul meu de la serviciu, am si zbughit-o să facem cunoștință cu Oceanul Atlantic, de pe teritoriul plajei Jones.

Dupămiaza era caldă, 26*C, ne-am suit în mașină și după 6 mile pe autostrada Meadowbrook (3 benzi pe sens) și apoi pe Ocean Parkway (două benzi pe sens), am ajuns la punctele de control aflate la intrarea în parc. Noi am intrat liber, pe baza colantului lipit pe parbrizul mașinii, un fel de permis-abonament anual, care costă 65$ și pe baza căruia poți intra de câte ori vrei, în ce zile vrei și cu câte persoane îți încap în masină.

Dacă sosești cu autobuzul, cu bicicleta sau pe role, pe minunata pistă pentru bicicliști (lungă de 3,2 km, de la autostradă), întrarea, care incumbă taxa de parcare, accesul liber la plajă și la toate facilitățile și oportunitățile parcului (despre care voi relata în partea doua) costă 10$, de persoană, în sezon și 8$ cînd plaja este închisă după 5 oct, Programul: de la ora 6,00 la 18,00 în zilele de sâmbătă, duminică și de sârbători și între 8,00 - 16,00, în zilele lucrătoare., de la Ziua Memorialului până în ziua lui Columb. Parcarea bicicletelor în stelajele amenajate lângă aleea de promenadă este gratuită. Nu este permis să intri cu bicicleta pe plajă și n-am văzut nici câini, controlul sanitar al calității apei fiind foarte bine pus la punct.

După ce am intrat am căutat un loc de parcare, în una din cele 6 zone, care au o capacitate totală de 14.500 de locuri. De fiecare dată (pentru că am mai fost pe această plajă încâ odată) am parcat în zona 6, cam pe direcția turnului cu salvamari, dar și pentru că, până la apă (cca 0,8 km) parcurgeai distanța pe un covor verde, mițoș, din material plastic rezistent, pus acolo, nu în cinstea noastră, ci pentru persoanele cu dizabilități, care se putea deplasa astfel, în cărucioare cu roți, până aproape de apă, dar și pentru mamele care aduceau copilașii in cărucior. Pot să vă spun că și nouă ne-a ușurat mult deplasarea, decât dacă am fi făcut-o prin nisip. Ajunși pe plajă, am instalat sezlongurile și umbrela aduse de acasă întrun loc convenabil, aflat pe lângă turnul cu salvamari, care erau la datorie și la ora aceea (17,00!).

Oceanul Atlantic, de un verde-cenușiu, la data și la ora aceea, ne-a dat bună ziua cu niște valuri de cca 1-1,5 m, făcute cadou de uraganul JOSE, care, plecat din Golful Mexic spre New York, din fericire, nu a mai ajuns până la noi, dar și-a trimis emisarii. Din acestă cauză, scăldatul în ocean era permis numai în zonele cu steg verde, postat pe mal, zona fiind delimitată de steaguri roșii. Intrarea în apă era destul de lină (1,5 m la cca 50 m de mal), apa având cca 23-24*C.

Soarele era destul de puternic și la acea oră, asa că după ce am intrat în apă și am stat să mă zbicesc, a trebuit să mă refugiez sub umbrelă. Am intrat in apă, fără să iau o pietricică în gură, ca de prima dată, conform tradiției, pe motiv că nu prea erau decât fragmente de cochilii de scoici, dar cu ele nu se pune!

Văzând valurile, m-am gândit să fac talazoterapie cu valuri care să-mi biciuiască picioarele cam până la genunchi. Ți-ai găsit! Totul a fost bine până a venit, neanunțat, un al 9-lea val (nu cel din romanul cu același nume, scris de Ilya Ehhrenburg), care m-a udat până peste buric, așa că, dacă tot eram mai mult decât semiud, m-am aruncat curajos în valurile de la țărm, ca să nu zic că nu m-am scăldat în Atlantic. De altfel eram în perioada fluxului și cum stăteam noi la o distanță de apă, pe care o consideram onorabilă, odată a venit, hoțește un val care ne-a scăldat șleapii, sacoșele de plajă și ce mai aveam pe sol.

Apoi ne-am dumirit că unele porțiuni de nisip umed, aflate chiar și la jumătatea plajei, făceau parte din amuzamentul oceanului Atlantic pe socoteala turiștilor. Erau și temerari inconștienti, care se avântau să înoate în larg și care erau copios fluierați de salvamari. Dacă nu se supuneau avertizărilor erau conduși, frumușel, de către poliția plajei, afară din parc. Punct! La cca 150 m se aflau grupurile sociale, cu intrare liberă, unde puteai să-ți vezi de nevoi fziologice, puteai să faci duș sau să-ți schimbi costul de baie ud cu haine uscate.

Plaja era acoperită cu un nisip fin, alb-auriu, destul de bine cernut, fără cochilii mari de scoici, care să poată să te procopsească cu niscaiva tăieturi în tălpi. Din loc în loc erau coșuri mari pentru colectarea resturilor, care erau golite periodic de către oamenii de serviciu ai plajei. Pe lângă aceasta, tot periodic, un angajat trecea să ridice, cu țepușa, hârtiile spulberate, ocazional, de briza care bătea continuu, dimineața într-un sens și seara în celălat și care era o adevărată binecuvăntare în zilele caniculare.

Pescarușii din dotarea plajei, dar și câteva nenorocite, dar impertinente, de vrăbiuțe, veneau să inspecteze și ei coșurile de gunoaie, cu speranța că vor găsi ceva de mâncare, înjurați copios de către debarasorii acestor coșuri, pentru faptul că, după ce trăgeau resturile din coș, uitau să le și pună înapoi și astfel le îngreuna munca.

Nu existau ”maneliști locali„ cu stații asurzitoare (singurele sunete - cu efect relaxant - erau cele ale valurilor) și nici tot felul de ”bronzați”, care să te agaseze cu tot feluri de lucruri oferite la vânzare.

M-am minunat când am văzut un tip care plimba, pe plajă, un detector de metale (la noi cred că numai arheologii și polițiștii au voie) și mi s-a spus că nu era din personalul de deservire a plajei, ci că puteai inchiria un detector de la centru de pe plajă și apoi puteai să te distrezi cautând verighete sau lănțișoare (iluzorii) pierdute de către turiști. Aveau o singură obligație, aceea de a depune în coșurile de gunoi orice resturi de obiecte metalice găsite, care nu-i interesau și astfel contribuiau, pe baniil lor, la curățenia plajei. Și asta, oameni buni, gândiți-vă că eram pe o plajă PUBLICĂ, nu privată. Ba stați, să nu vă mint; cănd am fost a doua oară pe acestă plajă, într-o duminică, trecea din când în când, un tip cu o ladă frigorifica, din care îți oferea, contra ”modestei” sume de 2$, suc, apă minerală sau bere. La tonetele din clădirea centrală era 1,5$, dar de, adusul la nas se plătește!

Pe plajă cu Wi-Fi gratis, se mai afla, în afară de grupurile sociale și turnurile de salvamari, clădirea admininistrației, de unde puteai închiria tot felul de obiecte de plajă (un sezlong 10$, o umbrelă 10$, lăsând și 10$ garanție), dar și puncte de unde puteai să te alimentezi, dacă nu ți-ai adus nimic de măncare de acasă. Am calculat că pentru a străbate cei 10,5 km ai plajei, pe jos, prin nisip, de la nord la sud, iți lua mai mult de 2 ceasuri. Si mi s-a spus că în plin sezon, plaja e plină!

Am mai adimrat și un apus de soare la Atlantic și am luat-o către casă.

Ce mi-a mai scăpar din relatare și, mai ales, descriere parcului JONES STATE PARK, urmează în partea doua.

- va urma-

---

VIZUALIZĂRI: 1207 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI