Amintiri despre New York - partea doua

TIPĂREȘTE

Muzeul fără etaje, muzeul Guggenheim s-ar fi potrivit în cartea lui Ilf şi Petrov "America fără etaje", dar nu exista pe vremea lor. Nu auzisem de el înainte, am aflat acolo din pliante şi ne-a stârnit curiozitatea prin faptul că fusese construit pe verticală sub formă de spirală gigantică din beton.

Filmul meu în interiorul muzeului începe în partea de sus a acestuia. Nu-mi amintesc de vreun lift dar precis există şi este "intrarea" care imprimă sensul firesc de vizitare de sus în jos, coborând agale panta lină a spiralei care-i conferă acestui muzeu unicitatea formei sale arhitecturale. "Unicitate" până la apariţia primelor replici ale căror schiţe, planuri şi machete erau poziţionate oarecum în drumul vizitatorilor, ca un omagiu adus celebrului arhitect. Exponatele, tablouri, sculpturi, obiecte decorative de la impresionism pâna în contemporanitate plus colecţia de artă a fondatorului, puţine la număr pentru dimensiunile spaţiul de expunere, erau aranjate în incinte pe exteriorul spiralei, beneficind astfel de lumina naturală. Am presupus că în principiu muzeul găzduia expoziţii itinerante care-i justificau distincţia "de artă". Intre acestea sau în lipsa lor, interesul se concentrează pe noutatea şi eleganţa construcţiei în sine. Noi am beneficiat şi de o sală plină de tablouri (nu-mi amintesc ce colecţie), ceea ce ne-a satisfăcut nevoia de frumos pe ziua aceea. In avantajul muzeului Guggenheim aş sugera să fie vizitat înainte de Metropolitan.

Dar, aşa cum era de aşteptat, noi am vizitat mai întâi Muzeul de artă Metropolitan pentru că, aşa cum am declarat, doar pentru asta venisem (!). Clădirea muzeului se află în marginea dinspre East River a Center Park-ului şi cuprinde colecţii permanente de picturi sculpturi şi obiecte de artă începând din Egiptul antic până la marii maeştrii europeni, plus o impresionantă colecţie de artă americană şi artă modernă. (Wiki susţine că numărul exponatelor ajunge la doua milioane, dar noi am trecut cu vederea peste max. 200, până ni s-au înmuiat picioarele) Din lipsă de timp, ne-am mulţumit cu exponatele de artă moderna din Metropolitan şi nu ne-am mai dus la Muzeul de Artă Moderna care se afla câteva străzi mai jos.

Pentru că suntem la capitolul arte vizuale şi ultima locaţie de care vorbeam era cu câteva străzi mai jos, mai coborâm încă câteva străzi, ne deplasăm 2-3 avenues spre East River şi dăm de un zgârie-nori în cel mai pur stil Art Deco: celebrul Chrysler Building. Stiam sau nu ştiam, Deco este un stil de artă apărut în perioada interbelică, asociat cu industrializarea meseriilor tradiţionale şi caracterizat prin forme geometrice neaşteptate, coloraţie bogată şi ornamentaţie generoasă.

Imi este uşor să scriu despre clădirea Chrysler Corporation, pentru c-am fotografiat placa metalică explicativă prinsă în placajul de marmură şi-am rugat-o pe Daniela s-o traducă:

"The Chrysler building

Fundaţia pentru protecţia monumentelor din New York 1988"

Vulturii îmi erau cunoscuţi încă din copilărie, de când ne uitam cu jind la maşinile Plymouth care aveau ca emblemă pe capotă un astfel de vultur în miniatură... Pentru fixarea cunoştinţelor reîmprospătate despre Art Deco, am legat Chryslerul de hotelul de lux Waldorf Astoria (1000$ pe noapte de apartament) care "deborda" şi el de ornamentaţii şi forme geometrice ingenioase, ca dealtfel şi General Electric sau alte clădiri mai mult sau mai puţin cunoscute.

Intr-una din zile am fost la Rockefeller Center (Deco şi pe-acolo), în altă zi (sau mai probabil în aceeaşi) am mers pe Wall Street şi ne-am salutat cu statuia generalului George Washington din faţa Memorialului Naţional al Primăriei Federale.

Bine'nţeles că sutele de kilometri prin New York i-am executat cu metroul, deşi nu ne plăceau staţiile cu aerul lor vetust cu mult fier prins în buloane, aglomerate permanent şi insuficient ventilate (măcar că, în postura de pieton te surprindea fierbinţeala aerului răbufnind din trotoar în dreptul gurilor de ventilaţie de la metrou). O parte din aceste dezavantaje dispăreau atunci când metroul urca şi rula la suprafaţa, în schimb apăreau estacadele din grinzi şi profile metalice, care scoteau sunete îngrijorătoare la trecerea vagoanelor.

O astfel de imagine cu sunet mi-a rămas în amintire din Cartierul Rusesc in Brooklyn. Dar tot din Brooklyn am şi o amintire interesantă, pe care am povestit-o de atunci cu plăcere celor dispuşi s-o asculte. Era după-amiază spre seară. Veniserăm pe plaja destul de îngustă şi neamenajată, doar ca să ne băgăm picioarele în Atlantic. Dintre blocurile din apropiere a apărut o maşină care s-a oprit la 10 m de noi pe nisipul umed şi tare. A coborât un domn în ţinută de birou, s-a schimbat în bermude, a scos din maşină kite-ul, a întins pânza şi sforile pe nisip, şi-a tras placa lângă apă, a tras uşor de sfori să prindă vântul, zmeul s-a activat din prima şi a luat-o în sus şi spre apă, astfel că în doar 5 minute de când sosise pe plaje, zburda deja deasupra valurilor. L-am urmărit cu privirea plină de respect – uite ce face americanul când iese de la serviciu!

N-am fost în Queens şi nici în Bronx; în schimb am mers în Staten Island. Ce-am văzut aici a fost cu totul diferit de ce văzusem până atunci din New York; linişte şi pace, vile cu curţi înflorate, pomi şi piscine (cele mai multe gonflabile). Frumos dar nespecific, nu prea ne-a intersat. In compensaţie, la întoarcere am luat vapoaşul să ne ducă la Statuia Libertăţii. Plecam în ziua următoare şi încă nu dădusem mâna cu statuia.

Din apropiere părea mai puţin mare decât îmi imaginasem. Am debarcat deci pe Ellis Island, am pus mâna pe soclu în semn de "bine te-am găsit" şi încă o dată ca "adio", ne-am învârtit de doua ori în jurul ei şi… cam asta a fost tot!

La plecare am lăsat pe masă 200$; pentru noi n-a fost mult, pentru Nelly era bine, cam tot atâta avea şi pensia. In Ogarul Cenuşiu pe drumul de întoarcere în Toronto, am închis ochii şi mi-am derulat filmul cu ce văzusem în ultima săptămână; imaginea ce-mi revenea cu obstinaţie şi care peste ani a devenit emblema amintirilor mele despre New York, era totuşi Times Square pe Broadway strălucind de milioane, poate miliarde de becuri şi beculeţe, plin de reclame alcătuite din kilometri de tuburi cu neoane colorate ce se învârt, clipesc şi saltă peste multimea agitată şi veselă.

N-am povestit despre negrii de culoare (!) care mergeau cu metroul sau pe jos cu radio-casetofonul pe umăr dat la maxim, nici de homelessii împingând cărucioare cu saltea, pernă, cutii de carton, veselă şi îmbrăcăminte sau alte chestii care deşi nu mi-au placut, nu m-au deranjat. N-am povestit despre multe, unele uitate deja.

Dacă recomand această destinaţie? Cu insistenţă! Să vă ajute Cel ce m-a ajutat şi pe mine să ajungeţi acolo!

Şi-am încălecat pe-o şa şi v-am povestit New Yorkul din viaţa mea!

---

VIZUALIZĂRI: 2689 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI