Primul contact cu Nepalul, plimbare prin Piata Thamel

TIPĂREȘTE

Dupa imbarcarea in taxi cam inghesuit si cam ramolit, am pornit spre primul holtel pe care ni-l rezervase. Rami, ca orice nepalez care se respecta, si-a scos botnita din geanta si si-a pus-o la gura. Masca chirurgicala. Noua nu ne spusese si, cum era si firesc, nu aveam... Pe la aeroport nu parea sa fie nevoie de masca dar cum am iesit din zona... am intrat in lumea a treia. Nu stiu cum sa spun... a fost ca o palma peste fata!

Nu credeam ca in anii 2000 sa mai fie lume inapoiata in halul asta. Vindeau orice pe oriunde. Tarabe intinse pe marginea drumului, unde gaseai de la frunze, legume, fructe, pina la piepteni si ceasuri chinezesti... culori care mai de care mai aprinse...

Case din ce in ce mai darimate... si atunci, mintea mea a facut un click! Hei, aici a avut loc un cutremur devastator in urma cu 4 ani si de aceea case peste ruine, strazi peste ruine, mijloace de transport peste ruine si praaaaf, cit vezi cu ochii... daca mai poti vedea ceva... cind mai dadeam cu limba peste buze si peste dinti... mai faceam o caramida. Ca sa nu mai zic de praful din nari.

Drumul pina la hotel a durat vreo jumatate de ora. Nu stiu daca am vazut vreo 3-4 cladiri mai acatarii. Masinile circula pe dreapta si tot timpul aveam impresia ca din 2 in 3 metri o sa ne buseasca cineva. Aici nu se semnalizeaza depasirile prin luminile semnalizatoare ci prin claxon... si erau la claxoane... de te asurzeau.

Peste tot erau cabluri... zeci si sute de mii de cabluri... cred ca daca la aduni, incoljuri planeta cu ele. Nu stiu daca sint functionabile. Pe la intersectii, politistii sint foarte stricti si dirijeaza circulatia, care, la orele dupa amiezii devine insuportabila.

Desi citisem si stiam despre Vacile Sfinte, tot am ramas mirata cind am vazut un exemplar in mijlocul strazii si toate masinile ocoleau fara nici o urma de furie pe fata soferilor. Nimeni nu are voie sa deranjeze vacile. Ne-a zis ghidul ca daca omori un om sau o vaca e aceeasi pedeapsa de 20 de ani de puscarie. (Nu mi-as fi propus sa omor una dar cind am vrut sa fac o poza mingiind o vaca... era sa ma omoare nevasta ghidului cu privirea. A tipat la mine scurt ca sa nu cumva sa indraznesc sa o ating. Holly animal!!! zicea ea intr-una. Asta se intimpla prin oras... Sa nu rideti... dar am intrebat asa... retoric, daca la noi ciinii de pe strada se numesc vagabonzi, . si vacile de la ei sint Vaci Vagaboande? Sper sa nu se supere nepalezii ca am facut asemenea afirmatie.

Unii, care imi citit povestile, stiti ca am fost la Londra si nu am suportat traiul de acolo ca mi s-a parut a fi mizerie peste tot. Aici inmultiti cu mii, zeci de mii. Au restaurante cu tot felul de reclame pictate de mina sau scrise pe un carton. Poftiti de mincati ceva gustos inauntru... sau afara... dupa caz. Nimeni nu se fereste de nimic, totul e la vedere.

Ouale stau stivuite in cartoane, pe marginea drumului, la vitrina dughenelor dar niciodata la frigider. Carnea se vinde la strada... in bataia prafului si a mustelor. Dar clientii sint fericiti pentru ca marfa se vinde. Am vazut o capra legata de un tarus in fata unui magazin si cind am ridicat privirea, am vazut toate neamurile ei jupuite, pe tejghea. Brrr, toti ochii aia sticlosi parca ma urmareau cu privirea. Carne de capra se maninca mai mult si cea de pui. Pe locul 3 e si aia de porc. Daca as cere vita ce as primi? Vreun cutit in git sau vreun scuipat in ochi? Mi-am reprimat intrebarea asta.

In drumurile mele pe aceste meleaguri am vazut si salvari. Am zis drumurile??? Pe ruinele numite drumuri am vazut si salvari. Dar nu am vazut nicaieri vreun numar de urgenta. Nici nu am intrebat. Au autostrada pe care am calatorit de 3 ori. O data de la Kathmandu la Pokhara, a doua de la Pokhara la Chitwan si a treia de la Chitwan la Kathmandu. O sa va povestesc separat despre fiecare calatorie.

Dar m-am departat de la subiect. Dupa jumatate de ora ajungerm pe o straduta ingusta pe care are loc doar o masina si vreun pieton lipit de perete. Descarcam cele 6 valize si umplem strada cu ele. Nu avea rost sa le tiriim pe roti caci "strada" era pietruita si si-asa erau jerpelite de pe la aeroport in sensul ca una avea minerul rupt, alteia i se stricase dispozitivul de carat... asa ca le-am luat care cum am putut si ne-am tinut dupa ghid, care saltase si el doua valize.

Am mers vreo 25 de metri si am vazut o mica firma cu Hotel Gallery. Cind am intrat mi s-a luminat fata. Civilizatie, nene! Canapele rosii de piele, masute din lemn negru, bar, televizor... pfiuuu, nu m-am asteptat. Imediat ni s-au repartizat camerele.

Daca initial optasem pentru cazare la tripla, cind a vazut ghidul cu ce copil mare venisem dupa mine, a schimbat imediat rezervarea si a cerut 2 camere, cica pentru intimitate. Si-a cerut scuze ca nu si-a dat seama dinainte, a crezut ca venim cu baiatul cel mic. Desi i-am zis ca nu e nevoie sa plateasca doua camere, nu a fost chip sa ne intelegem cu el.

Am facut dusul de rigoare si am iesit la plimbare prin Piata Thamel.Prima oprire a fost la un restaurant unde Rami ne-a semnat contractul si unde ne-a luat 1200 dolari in loc de 1260. Apoi ne-a mai schimbat 200 dolari in rupii nepaleze. 100 rupii =1 dolar Desi pe mine nu ma prea prinde lumea cu suvenirurile, cum am facut primul pas afara din restaurant, cum am fost inconjurati de tot felul de vinzatori.

Cel mai tare m-au atras doi tipi care vindeau cite o "vioaro / mandolina". De ce m-au atras? Pai... cintau Resham Firiri!!! Am ramas pe loc, vrajita, sa ascult si nu m-am mai putut dezlipi de ei. Si nici ei de mine. Sotul, fiul, ghidul si o romanca pe care o intilnisem in hotel si cu care am iesit la plimbare, avansasera... eu le ziceam alora ca nu am bani, ca sint la sot... ei se tineu dupa mine. Am intrebat cit costa vioara mica si mi-a zis ca 40 dolari. Era frumoasa, sculptata in lemn si cita ca in visele mele!!! Si pretul nu era mare... dar cum eu sint o buna negociatoare... am zis ca dau 20. Ala ca 35... si tot asa pina am luat-o cu 15.

Dupa care a venit ridul sotului sa ia niste iatagane de cutite, am un lapsus acum, cu imensa suma de 50 dolari pe doua bucati. Maaa, asta cheltuie banii . Dupa ce ne-am vinzolit noi in toasta piata aia si am vazut minunatii cum nu m-am asteptat, de la pulovere de casmir, esarfe, genti, bijuterii, covoare, carti si cite si mai cite..., dupa ce am luat o sacosica de zdranganele si jucarelem (in Nepal nu se gasesc pungi de plastic. orice cumperi ti se impacheteaza in hirtie de ziar sau sacosa din tesatura.)... ne-am dus sa mincam. Despre cazari si restaurante o sa va scriu in alt articol. Daca ajungeti in Nepal, cele mai ieftine si bune suveniruri le puteti gasi in aceasta piata in care eu credeam ca ma ratacesc. RECOMAND!

Urma ca a doua zi la 6 dimineata sa plecam spre Pokhara, orasul in care locuia ghidul. El s-a intirs cu avionul, noi cu autobuzul turistic.

Despre asta in episodul urmator.

---

VIZUALIZĂRI: 2685 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI