O parte din extraordinarul Maroc

TIPĂREȘTE

Inca de la inceputul anului am hotarat impreuna cu inca niste prieteni (un cuplu) sa alegem o destinatie deosebita iar castigator a fost Marocul. Zis si facut. Pe stilul DIY (do it yourself) care este foarte in trend, ne-am luat biletele de avion de pe un site foarte cunoscut, pentru sfarsitul lui mai, prima data urmand sa aterizam in Marrakech (Bucuresti - Roma zbor cu Wizz air iar Roma - Marrakech cu Ryanair) iar plecarea urma sa aiba loc din Casablanca (bilet avion Casablanca - Madrid si Madrid - Bucuresti). Pentru persoanele interesate si de costul final pot da urmatoarele detalii legate de excursia noastra:

- pretul total al biletelor a fost undeva la 500 de euro pt 2 persoane (cu un bagaj de cala de 20/23 kg inclus si un bagaj de mana platit ca sa beneficiam de 15 kg - asta pt ca suntem genul de oameni care pleaca cu foarte multe haine si lucruri dupa ei)

- cazarea, de asemenea, am platit-o separat (nu printr-o agentie) si a costat undeva la 200 de euro pt 2 persoane.

Totalul, deci, aprox. 700 de euro pt 2 persoane, 10 zile in Maroc (ce-i drept, fara masa), dar ni s-a parut super ok tinand cont ca printr-o agentie te costa dublu (chiar daca ai alte avantaje, cum ar fi, masa inclusa, dar pt noi mancarea nu constituie o problema).

Tin sa mentionez ca in perioada in care am plecat noi a inceput si Ramadanul (motiv mai mare de stres pentru noi: cum ne comportam? cum ne imbracam? cum le vorbim? samd). Cat mai pe scurt: in afara de faptul ca am incercat sa ne imbrcam decent, dar nu exagerat (in sensul ca o bluzita cu maneca scurta era foarte ok sau o fusta pana la genunchi), pe strada sau in excursii nu beam apa de fata cu ei sau sa fumam, desi am vazut persoane care faceau asta dar este putin lipsa de respect. Totusi, oamenii pe care i-am intalnit sau pe langa care am trecut nu aratau pic de nervozitate sau irascibilitate fata de noi si fata de turistii care erau in trecere, din contra, au fost mai mult decat intelegatori si binevoitori cu noi.

Bun, am aterizat in Marrakech undeva pe la ora 15, la aeroportul Menara. Dupa ce am intrat in incinta aeroportului a trebuit sa luam cate doua formulare, unul pt fiecare, pe care trebuia sa le completam pentru a putea intra in tara (se verifica acest lucru impreuna cu verificarea pasaportului cand pun stampila). Fara acest formular nu puteti trece mai departe. Oricum, este un formular foarte simplu in care trebuie sa va scrieti numele, prenumele, tara de provenienta, meseria si locul unde veti fi cazat.

Dupa controlul si stampilarea pasaportului am schimbat o suma modica de euro in aeroport. De tinut minte: intre timp, cel mai convenabil din punct de vedere al cursului euro - dirham este sa platesti direct cu cardul, unde este posibil, bineinteles (restaurante, supermarket etc). Am avut ocazia sa vorbim si cu alti turisti din alte tari care procedau si ei la fel, cel mai des plateau cu cardul. Si nu am avut niciun fel de probleme. In principiu, la casele de schimb, 1 euro este echivalentul a 10 dirhami, ceea ce este simplu de calculat.

Afara este statie de taxiuri. Aici pretul este cu mult mai mare decat este in centrul orasului sau in Casablanca unde este mai ieftin si ca la noi, dar voi ajunge si la partea aceasta. Bun, am gasit un taxi, un Mercedes vechi foarte incapator (Grand Taxi) care ne-a luat 200 de dirhami pentru 5-6 km pana la cazare, asta dupa ce am negociat de la mai bine de 300 de dirhami. Insemna 10 euro de cuplu, perfect.

Trebuie sa mentionez si eu ca in Maroc, in oras circula Petit Taxi care din pacate nu iau mai mult de 3 pasageri inauntru (marea majoritate sunt Loganuri, poti vedea astfel mai multe Loganuri decat in Romania). Iar ina fara orasului Petit Taxi-urile nu merg, doar Grand Taxis, care pot opri pe drum sa mai ia si alte persoane. Am patit dar din punctul nostru de vedere chiar nu a fost nicio problema (spun acest lucru deoarece am citit si eu inainte de plecare mai multe comentarii de natura negativa referitor la acest lucru, dar nu este chiar atat de rau cum pare).

Desi aveam o lista mult mai lunga cu obiective de vazut in Marrakech, nu am apucat sa vad o parte buna din ele, dar in prima si a doua zi ne-am pierdut efectiv prin Medina veche si prin bazarurile din piata Jemma el-Fnaa si inca o piateta aproape de cazarea noastra, ceva mai micuta, si tot nu ni s-a parut suficient. Am fost pur si simplu fermecati de locurile acelea, chiar daca unele stradute erau mizerabile, peste tot erau pisici mari si mici, amarate, cu blanita vai de ele, dar, surprinzator, erau agreate de negustori fara nicio problema, care le puneau hrana si apa in fata magazinelor lor. Am incercat pe cat posibil sa evit zona de macelarie deoarece sunt destul de sensibila din punctul acesta de vedere, dar nu am reusit si, oricat respect obiceiurile si traditia fiecaruia, nu pot sa zic ca mi-a placut ce am vazut acolo. Totusi, oamenii mi s-au parut extraordinar de amabili (exceptand un negustor care, pt o narghilea, desi am negociat cu el un pret mult prea rezonabil - tot pentru el - mi-a mai cerut, cu foarte mult tupeu, si doua bratari pe care le aveam la mana, un pix, o bricheta... si cred ca daca mai aveam si alte obiecte prin geanta mi le-ar fi cerut si pe acelea). Dar, per ansamblu, am intalnit oameni deosebiti, batrani marocani care cand auzeau ca suntem din Romania isi aminteau ca in Maroc, acum zeci de ani, venisera multi romani cu diverse meserii: doctori, profesori, ingineri etc. Majoritatea stiau de Hagi, bineinteles, si, surprinzator, de Adrian. "Care Adrian? " Am intrebat noi cand am auzit. "Adrian Mutu"? Nu, a raspuns, "Adrian copilu' minune" :))) Ne-am amuzat teribil la acest raspuns.

Pe langa minunatul bazar am mai vizitat Villa Majorelle, vila cumparata si reconditionata de Yves Saint Laurent acum cateva zeci de ani. Istoria acestei vile cu gradina sa minunata este ca urma sa fie distrusa pentru a face loc unui proiect imobiliar, dar Yves Saint Laurent, indragostit fiind de Maroc si in special de Marrakech, a cumparat-o si a facut-o locuinta sa. Vila in sine este o superbitate de casa, micuta, cocheta, de un albastru patrunzator combinat cu galben, redand un contrast nemaipomenit.

Gradina este, de asemenea, la superlativ. Plin de plante exotice, de palmieri, de bambusi, de bananieri si multe alte plante si copaci carora nu le stiu numele dar pe care ii puteti observa in poze. Este cu adevarat o oaza de liniste si de recreere.

Bineinteles ca, mergand pe jos, in drumul nostru am dat de Moscheea Koutoubia, de poarta Beb Agnou, de parcuri intinse pe o suprafata destul de mare, cu bancute, palmieri, si unde tinerii indragostiti marocani se plimba de mana prin ele. Pe strada este de preferat sa nu pozati de aproape persoane locale sau la anumite institutii sa cereti voie, printr-un semn catre aparatul foto e suficient. Eu mergeam pe strada si pozam efectiv peisajul, nu ceva anume, iar un tanar care se apropia si-a pus mana la ochi pana ce a trecut de mine.

Pe o straduta din Medina am gasit o agentie locala de turism. Imi pare rau ca am pierdut hartiuta cu chitanta pe care scria numele pt a le da un review bun. Am inchiriat de acolo o masina pentru a treia zi de sedere si am luat si o excursie de 3 zile pana in desert (zilele 4-6 de sedere). Si din acest motiv nu am avut mult timp la dispozitie sa cutrierem Marrakechul cat ne-am fi dorit. Masina a costat 35 de euro/zi iar excursia a fost 90 euro/persoana (drum cu microbuz dus-intors, cazare 1 noapte la un hotel unde se face popas, cina si mic dejun si o noapte in cort intre dunele de nisip cu cina si mic dejun inainte de plecare). 80 de euro costa in mod normal dar daca doresti cort privat, cum eram noi 4 prieteni si puteam sta lejer intr-unul singur, am platit 90 (mai mult cu 10 euro).

Deci, a treia zi incepe cu o excursie cu masina de capul nostru catre cascada Ouzoud pentru a vedea maimutele. Si cascada :) Am folosit tot timpul sejurului harti offline (ori google maps downloadat ori programul maps. me cu hartile downloadate din Romania). Din Marrakech pana la Ouzoud, cu masina, se fac cam 2 ore si jumatate. Rezonabil, as zice. Pe drumul spre cascada am fost opriti si de doi politisti. Ne-am cam speriat, sincera sa fiu. Prietenul nostru care conducea a prezentat actele masinii si permisul, noi fetele in spate nu purtam centura de siguranta dar, ca sa scapam, le-am spus ca nu am stiut ca e obligatoriu deoarece la noi in tara nu este. Cei doi au fost ok si ne-au lasat sa plecam mai departe fara niciun fel de probleme.

La cascada, in parcare, un grup de 3-4 baieti asteptau sa pice un turist. Unul dintre ei isi face curaj sa intre in vorba cu noi iar noi la fel, il intrebam cum putem ajunge la cascada. Ne-a explicat ca sunt doua modalitati, ori sa ajungem pe partea de jos si apoi sa urcam deasupra cascadei ori invers. Pentru 100 de dirhami se oferea el sa ne fie ghid. Initial ne-am gandit ca nu avem nevoie dar pe urma am zis ca nu avem nimic de pierdut daca ne lasam ghidati. Zis si facut. Am urmat calea mai usoara si anume intai sa ajungem deasupra cascadei, dupa un drum cu coborari pe niste potecute inguste de munte, nerabdatori sa ajungem mai repede. Prima oprire era fix deasupra cascadei. Am facut cateva poze, am memorat bine imaginea aceea splendida cu apa care suiera la vale si muntii care se vedeau in zare precum si contrastul de argila rosie si frunzisul verde aprins de vara. Am coborat mai departe pana la alta punte de vizualizare a cascadei, de data aceasta pe undeva pe la mijloc. Am ramas fascinati. Am pornit din nou sa coboram pentru a ajunge la baza cascadei. Ajunsi acolo, nu ne puteam dezlipi ochii de la minunatia de cascada Ouzoud, de la lacul pe care mergeau barcutele acelea ciudate, mai degraba plute si in care se scaldau copii marocani dar si turisti.

De la baza am luat o barcuta toti 4. Cel care vaslea ne-a adus atat de aproape de cascada incat am crezut ca o sa ne scufundam acolo direct cu pluta lui pe 4 butoaie. A fost... extraordinar! Caldura care ne molesise deja s-a evaporat total de la firele de apa rece care ne stropeau pe fata si de la mirosul de sare care ne izbea, simtindu-ne, in adevaratul sens al cuvantului, undeva la marea noastra sarata.

Costul unei plimbari cu barcuta este de 100 de dirhami (10 euro). Dupa aceasta plimbare, am inceput sa urcam iar ghidul ne-a oprit la o terasa (unde probabil avea si el un comision), unde a mancat fiecare ce a dorit: cartofi prajiti cu frigarui, tajin, salata de rosii (extraordinar de buna... avea un condiment secret pe care nu am reusit sa il descopar dar care ii dadea un gust senzational). Dupa aceasta pauza am continuat sa urcam si am ajuns in sfarsit la... maimute.

Singurul lucru putin dezamagitor, sau poate a fost exclusiv vina noastra, e ca omul care sta acolo si vinde arahide pentru a chema maimutele ne cam grabea. Si noi ne-am conformat cumva si am apucat sa stam doar cateva minute sa facem cateva poze, si alea care mai de care mai in miscare. Daca ajungeti acolo, nu va grabiti, nu il lasati sa va grabeasca, nu este aglomerat deci nu veti da de o groaza de turisti care asteapta la rand sa vada o maimutica. Aveti timp. Omul cheama maimutele tinand arahidele in mana, deasupra noastra pentru ca maimuta sa se urce pe noi, in spate. Dupa ce mananca alunele, fuge repede, deci procedeul trebuie repetat. Totusi, sa nu uitam ca, oricat de palpitant ar fi, maimutele sunt animale salbatice care trebuie sa ramana salbatice si faptul ca acestea ajung sa fie hranite de mana omului le face sa devina mai lenese in cautarea hranei si acest lucru dauneaza pe termen lung.

Dar, ce sa faci cand le vezi atat de dragalase?! Si unde mai pui ca au si... pui pe care ii tin in brate sau ii poarta in spate cu o grija deosebita.

Putin mai sus, cu cativa metri, de aleea unde vin maimutelele, se poate innopta cu cortul. Am vazut cateva si mi s-a parut o idee fantastica sa innoptezi in paradisul acela uitat de lume, sa auzi noaptea cascada si sa stii ca in jurul tau "bantuie" aceste inteligente si super simpatice mamifere. Deci, daca va tine o experienta peste medie, luati un cort micut si innoptati acolo. Eu cu siguranta o voi face la urmatoarea revenire in Maroc. Si nu este periculos, este aproape si de cateva terase, mai sus putin este si un hotel micut, deci exista totusi civilizatie, nu este in neant.

Dupa aceasta intalnire de gradul 3, am continuat sa urcam pana am ajuns in parcare. Pe ghidul nostru il tot vedeam ca se fofileaza sa isi ia ramas bun. Mai avea pe suflet sa ceara inca 100 de dirhami. Sincer, nu ne-am simtit bine cand am auzit ca mai cere inca pe-atat fata de cat i-am dat, dar fiindca voiam sa plecam cat mai repede si cumva ne-a placut prezentarea alaturi de el, i-am dat si am plecat mai departe, inapoi spre Marrakech.

A patra zi, dis de dimineata eram pregatiti, astepand in fata Riad-ului din Medina sa vina microbuzul sa ne ia pentru excursia vietii (de pana acum) - SAHARA. Microbuzul era de 15 locuri. Noi, fiind patru prieteni, ne-am asezat pe ultimele scaune din spatele microbizului. Am nimerit cu un grup interesant alcatuit din cateva cupluri din China, Argentina, Irlanda, Franta.

Odata porniti la drum, primul obiectiv din itinerariu era sa trecem prin Muntii Atlas, mai exact prin stramtoarea Tizi n' Tichka. Este o senzatie deosebita sa mergi pe drumul acela serpuit, mai ales ca la unele portiuni se si lucra, si sa vezi vaile de jos in toata splendoarea lor. Nu imi puteam lua ochii de pe geam, nu voiam sa ratez nimic. Au mai fost mici popasuri pt aprovizionari, dar urmatoarea mai importanta a fost Kasbah Aït Ben Haddou, cetatea lui Khaleesi din Game of Thrones. Si nu numai. Multe filme hollywoodiene au fost filmate pe aceste meleaguri, precum: Gladiatorul, Prince of Persia, Kingdom of Heaven, Iisus din Nazareth etc. Aici ne astepta un ghid.

Pe o caldura toropitoare intram in cetate. Acolo ne intampina un butic micut de unde, toti cei care eram in grup, luandu-ne unii dupa altii, ne-am cumparat esarfe pentru a ne face turban si diverse alte accesorii. Cetatea este deosebita. In interior arhitectura este tipica locuintelor acestei zone si aici, facand astfel de excursii, poti descoperi adevaratul Maroc, cu arhitectura, obiceiurile, stilul de viata diferit fata de orasele mari si merita din plin.

Spre seara, mai exact, orele 18-19 am ajuns la hotel. Un riad foarte dragut, cu o terasa frumoasa afara, intr-o zona recunoscuta pentru multitudinea de trandafiri, cu un parau aproape de unde puteai sa asculti noaptea serenadele greierilor si broastelor dar si sa te bucuri de cerul instelat cum nu am reusit sa il mai vedem demult...

Urmatoarea zi, dimineata, ne-am trezit la micul dejun dupa care ne-am urcat din nou in microbuz si... la drum. De data aceasta am oprit sa vedem oaze pline de palmieri dupa zeci sau sute de km de piatra si nisip si nu in ultimul rand, mutii Atlas pe fundal, pazitorii Marocului.

O oprire deosebita si de unde am fost insotiti de alt ghid foarte amabil si comunicativ, berber adevarat, care stia nici mai mult nici mai putin de 6-7 limbi straine (engleza, italiana, spaniola, franceza, germana, chiar si putina romana) ne-a facut o prezentare amanuntita a culturii berbere, specifica Marocului, care este diferita de cultura araba pe care o stim cu totii. Si, pentru a intelege si mai bine, ne-a dus in casa unei familii de berberi fabricanti de covoare (din par de camila, din cactusi - cactusii sunt foarte raspanditi in Maroc si cred ca sunt chiar si cultivati special pentru tesatura oferita in cazul covoarelor), unde am stat la ceai, am ascultat mai mult decat sa vorbim despre obiceiurile lor si ni s-au prezentat o gramada de modele superbe de covoare si covorase (in ideea ca pretul pe care il au ei este mult mai mic decat cel pe care il au vanzatorii din bazarurile mari sau din orase, care ar fi de 3 sau chiar 4 ori mai mari. nu stiu ce sa cred dar... ne-am cumparat un covoras la 50 de euro, negociat de la 150, aproximativ).

O alta locatie minunata in drumul nostru a fost Todga Gorge, un fel de canion, de chei muntoase, cu un rau cu apa rece trecand pe la baza.

Fiind deja pranz, trebuia sa ajungem cat mai repede sa mancam iar ghidul nostru extraordinar de amabil ne-a linistit ca dupa vizionarea cheilor urmeaza sa ajungem la restaurant. Restaurantul avea o terasa superba in spate, cu mese si canapele stil oriental dar si cu mese si scaune normale. In spate de tot se intindea o "padure" de palmieri, salbatica, langa un rau nervos, iar momentele petrecute aici in scurta plimbare dupa masa imi vor ramane mereu in minte.

Urmatoarea destinatie este si cea finala: Dunele de nisip. Am ajuns in jurul orei 18/19 la baza dunelor, am fost asezati pe camile (bagajele extra ale celor care isi luasera prea multe la ei au ramas in siguranta in microbuz) si am pornit, cat sa prindem apusul in toata splendoarea lui deasupra dunelor, . Noua ne-a fost suficient un ghiozdan pentru fiecare. Camilele mi s-au parut niste creaturi minunate, si, desi calauzele nu pareau sa fie agresive cu ele, multe nu mai aveau blanita pe tot corpul iar sotul si prietenii nostri (care au stat amandoi pe o camila fiind destul de slabuti) mi-au spus ca ale lor aveau lacrimi in ochi dupa ce s-au dat jos. Trist.

La tabara Erg Chebbi am fost repartizati toti patru intr-un cort cu mentiunea ca urmeaza sa mai aduca inca doua persoane (corturile fiind de 6). La auzul acestor cuvinte din partea tanarului berber am inceput sa ii explicam ca noi am platit la agentie in plus pentru a beneficia de un cort privat. Ne-a aratat alt cort, care era intr-o conditie mai proasta decat cel in care nimerisem initial si nu am fost de acord. Problema este ca, fiind foarte multi "agenti" in Maroc, cei din tabar Erg Chebbi nu cred ca sunt anuntati in mod exact ca turistii care urmeaza sa ajunga X si Y doresc cort individual, desi omul de la agentie te asigura de acest lucru, bineinteles. Oricum, problemele se rezolva, mai ales cu spaga, numai ca noi, de data aceasta, am rezolvat fara spaga fiindca nu era cazul sa mai platim inca o data extra.

A urmat cina intr-un cort mai mare, asezati pe perne iar dupa un spectacol la foc. Fiind destul de obositi, am preferat sa ne retragem sus de tot, pe o duna de nisip, de unde puteam privi si spectacolul din jurul focului si sa auzim muzica, dar si sa stam intinsi pe nisipul extraordinar de fin sau pe o patura si sa privim cerul plin ochi de stele, de la care nu iti puteai dezlipi privirea, trairile chiar nu pot fi exprimate in cuvinte. Nu in ultimul rand, lucru care m-a amuzat, e ca aveam semnal full la telefon :))

La ora 12 noaptea am intrat in cort sa ne culcam iar la 4 dimineata se auzea de afara forfota mare: Yalla Yalla Yalla!!! Ne-am trezit buimaci si ne-am dat seama ca e timpul pt plecare, desi nimeni nu ne anuntase ca va fi la aceasta ora nebuna din noapte. Toata lumea era buimaca, grupurile erau despartite, nimeni nu stia pe ce camila sa se urce, era si un puiut acolo care nu putea fi calarit decat de o persoana micuta si slaba. Calauza berbera l-a ajutat pe un baiat asiatic sa urce, dar puiul nu voia sa se ridice, era destul de morocanos, si calauza l-a atins cu sfoara de care il tinea pana s-a ridicat (din pacate).

Drumul a durat, ca si la dus, o ora, timp in care am prins rasaritul. Ni s-a parut ca am mers mult mai mult acum decat la sosire, cu siguranta din cauza oboselii.

Odata ajunsi la microbuz, care era parcat langa un spatiu de cazare cu restaurant, am intrat inauntru, am luat micul dejun si am pornit la drum inapoi spre Marrakech. Lung drum! Ingrozitor de lung as spune. 8 ore de mers doar cu cateva opriri pentru aprovizionari cu apa, mancare si pentru a lua pranzul la un local, in rest, in masina, la o caldura toropitoare, cu un aer conditionat putin defect dar care facea totusi diferenta fata de ce era afara. Am ajuns in Marrakech in jurul orei 20 si am inceput sa ne pregatim bagajele pentru urmatoarea zi: Casablanca.

In ziua a saptea a excursiei noastre, am luat de dimineata un grand taxi pana la gara din Marrakech. Am cumparat biletele direct de la aparat (mersul trenurilor si tarifele pot fi urmarite pe site-ul www.oncf. ma - preturi foarte ok si mers fara probleme). Gara din Marrakech este foarte curata si cocheta. Drumul a durat cateva ore si a fost foarte linistit si placut. Odata ajunsi in Casablanca am reusit sa ne cazam. Taxiurile in Casablanca sunt extraordinar de ieftine (echivalentul a cativa lei - 4/5 lei pentru cativa km buni parcursi). Din acest punct de vedere, nici nu se merita sa va stresati cu mijloacele de transport in comun mai ales cand este vorba de distante lungi.

Casablanca era parca din alta lume fata de Marrakech. Desi in Marrakech mi-a placut mai mult si mi s-a parut si mai curat iar in Casablanca, ajungand prin Medina lor veche si piatele din jur, mirosul de gunoi este cam insuportabil, totusi, nu pot spune ca nu este o destinatie deosebita si de ce nu, romantica. In afara de faptul ca Moscheea Hassan II este una din cele mai mari (a doua ca marime dupa cea de la Mecca), faptul ca este la ocean si ca poti simti briza acestuia oriunde te afli, si ca poti face plimbari pe faleza, poti merge in medina traditionala si pe urma sa ajungi in coltul modern al orasului, plin cu blocuri inalte, fast-foods (pt amatori), magazine si reclame, mi s-a parut placut.

In Casablanca nu am mai avut multe obiective pe hartie... am preferat sa ne bucuram de atmosfera (noi fiind mari iubitori de mare si plaja). Ne-am plimbat pe faleza, am mers pe plaja sa incercam apa oceanului cu picioarele, am fost in Morocco Mall (nu pt shopping dar fiindca au un acvariu destul de interesant iar pe cat este de mare pe atat este de gol), am asteptat apusul pe plaja, ne-am plimbat prin souk si am facut o groaza de cumparaturi, nimerind niste vanzatori in varsta deosebiti, cu care ne-am intins la vorba despre tara fiecaruia si familie si obiceiuri.

La Rick's Cafe era pauza cand am ajuns (in timpul Ramadanului, pauzele zilnice sunt mai lungi si unele magazine, localuri sau obiective turistice sunt inchise mult mai devreme decat de obicei) dar nu am ezitat sa facem o poza pe scarile de afara, avand in minte imaginea din filmul "Casablanca".

Initial imi propusesem sa ajungem si in Rabat cu trenul cat ne aflam in Casablanca dar am fost prea obositi. Am promis ca urmatoarea excursie in Maroc (care sigur va avea loc deoarece ne-am indragostit de aceste meleaguri) va cuprinde Rabatul, Tangierul, Fes si, bineinteles, ce mai este de vizitat in zona de nord a tarii. Asa ca avem un motiv sa ne intoarcem din nou.

Astfel s-au scurs cele trei zile pline in Casablanca iar a zecea zi a fost trista zi a plecarii. Am luat un grand taxi pana la aeroport pe care l-am impartit cu inca doua persoane. A costat cam 50 de dirhami. Am ajuns la timp, nu au fost probleme de niciun fel. Am plecat cu o oarecare tristete ca excursia aceasta atat de mult asteptata s-a terminat cat am clipit, dar ne-am ridicat moralul la gandul ca am vazut atat de multe lucruri si oameni minunati si ca ne vom intoarce, nu maine, dar ne vom intoarce din nou.

---

VIZUALIZĂRI: 10633 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI