Maroc sau primul contact cu o țară africană. Din praful desertului până pe malul Atlanticului

TIPĂREȘTE

Buna ziua!

Acum ceva timp in urmă, fiind in căutarea unei noi destinații de vacanța, mi-a atras atenția… Maroc. Țară parțial arabă, continent african, deșert, berberi, o lume puțin promovată, in opinia mea, am zis sa încerc, de ce nu?

Luând in calcul ca din România nu sunt legături de linie direct cu Marocul, a trebuit sa încerc diferite combinații de zbor, ținând cont de numărul de ore petrecut între doua avioane și de bugetul pe care mi-l propusesem pentru aceasta escapadă nouă, pentru mine.

Așadar, iată ce am găsit.

Bucuresti-Edinburgh.

Edinburgh-Marrakesh.

Retur:

Marrakesh- Milano, Malpensa.

Milano, Bergamo-Bucuresti.

Patru zboruri in total, cu un cost de aproape 70 euro dus-întors.

Am făcut un searching pe grupurile de calatorii și am ajuns la concluzia ca cel mai indicat, pentru a simți din plin ospitalitatea și stilul și savoarea acestei țări, este sa te cazezi la o casă privată marocană. Sunt cunoscute și sub denumirea de Riad. Zis și făcut. Deoarece nu dispuneam decât de trei nopți, am luat trei cazări diferite. Prima noapte in Marrakesh, a doua in Rabat și a treia din nou in Marrakesh.

Prețurile au fost 60,42 și 65 de euro pe noapte/ camera triplă. (eu, sotia și fetița noastră).

Pe data de 25 Aprilie, luni, a doua zi după Paști, am plecat spre aeroportul Otopeni. Pe drum o aglomerație de nedescris. Undeva prin județul Braila, la Ianca, am luat și o amenda de viteză (78km in localitate), na, zic, stai așa ca am început bine. De ce am adus in discuție treaba cu traficul foarte aglomerat? Eu fiind din Galati, mi-am luat o marja de 5 ore ca sa ajung la aeroport. Întotdeauna m-am încadrat in acest interval de timp, mai ales ca aveam check-in-ul făcut online. A fost prima oară când era sa întârzii, deci când am ajuns la poarta de îmbarcare, aceasta era deschisă, boarding-ul se făcea de minute bune, cred ca mai erau doua-trei persoane înaintea mea, oricum am urcat ultimul in avion. Pe viitor sa țineți cont de zilele in care plecați, de sărbătorile existente, căci toate acestea înseamnă aglomerație, blocaje in trafic, timp pierdut, nervi și... riscul de a vă rata vacanța.

Revenind, am avut primul zbor la ora 22.45 spre Edinburgh.

Al doilea zbor, Edinburgh-Marrakesh, a fost la ora 6.20 dimineața. Da, știu, am petrecut o noapte in aeroportul din Scoția dar cunosteam acest lucru și mi l-am asumat.

Marți dimineața, la ora locală 9,10 am aterizat in Marrakesh.

Menționez ca au fost obligatorii vaccinurile și un test PCR făcut cu 72 de ore înaintea sosirii in Maroc.

Aveam planurile făcute temeinic de acasa, știam ce aveam de făcut, așa ca am închiriat o mașina, un Renault Trafic cu 9 locuri (noi am fost un grup de noua persoane), cu 340 de euro și garanție 1000 de euro.

Din aeroport am plecat drum întins către Ourzazate. Un drum greoi, in multe locuri, plin de gropi, cu multe lucrări de asfaltare, cu restrictii de circulație, cu timpi de așteptare deoarece se făceau lucrări de excavare a muntelui pe lângă care trecea șoseaua. Va dau toate aceste detalii pentru a va putea organiza mai bine timpii alocați acestei excursii.

După aproape 4 ore și jumătate am ajuns la Ourzazate. La studiourile de film Atlas. Nenumărate producții s-au filmat pe aceste platouri și aici voi enumera doar câteva: Gladiatorul, Isus din Nazareth, Game of Thrones, Prison Break, Cleopatra, Ben-Hur, etc. Locurile sunt fascinante, mai ales dacă ai văzut acele filme și ești și fanul genului, așa cum sunt eu.

Pe drumul de întoarcere către Marrakesh, am oprit la Ait Ben Hadou, un sit aflat pe lista patrimoniului UNESCO. Este practic o cetate din lut, in care de asemenea au fost turnate multe producții internaționale. Locurile sunt extraordinare și trebuiesc văzute chiar dacă se ajunge puțin mai cu dificultate la ele. Una peste alta, in jurul orei 22,30 intram din nou in Marrakesh, mergând către cazare. Eu, citisem despre cât de haotic este traficul din acest oraș. Dar sincer, nu credeam ca in realitate poate fi chiar așa cum fusese descris.

Deci, va rog sa va Imaginați aceasta scena:

Trafic aglomerat pe trei benzi, cu zeci poate chiar sute de scutere care se băgau printre mașini si făceau slalom printre dube, camioane, pietoni. Oameni care traversau fără sa aibă nici o treaba cu lumina rosie a semaforului și care păreau sa nu le pese de tine ca șofer și de mașina ta, căruțe încărcate stivă cu baloți de iarbă sau pepeni sau ticsite de oi sau capre vii, bicicliști care mergeau câte doi pe un cadru de bicicleta, motocicliști care veneau pe contrasens, îți tăiau drumul brusc ca să între in vreun gang îngust, am văzut un nene pe un scuter care transporta o saltea de pat desfăcută, oameni care împingeau sau trăgeau caruturi cu marfă, pe banda unu a străzii, scutere care aveau doua trei persoane pe ele, oameni calare pe măgari, stand cu ambele picioare atârnate pe partea laterala a animalului, mașini, multe, care mergeau cu luminile stinse, nici nu știu dacă aveau faruri funcționale, de casti de protecție pe motociclete nici nu poate fi vorba…. ei bine, toate astea se întâmplau in același timp, in jurul meu, in traficul din Marrakesh. Nu era foarte cald afara, totuși nu știu de ce, cand am parcat mașina, eram leoarcă șiroaie pe haine.

Prima cazare, cea din Marrakesh, după cum v-am spus, era la doua minute depărtare de celebra piață Jemaa-El-Fnaa.

Am ajuns la cazare in jurul orei 23,00, am făcut repede un dus și am zis sa ieșim măcar o oră in aceasta piața, așa ca sa ii luam pulsul. Mamă, ce era aici… citisem și despre aceasta piață celebră din Maroc și din Africa, de altfel, dar ce am văzut aici… revin cu detalii n-ai pe la sfârșitul descrierii mele.

A doua zi, după un mic dejun corespunzator, oferit de gazda noastra (era inclus in prețul camerei), am pornit la drum cu direcția Casablanca. Nici nu am intrat din nou in infernalul trafic din Marrakesh ca hop! , ce sa vezi… ma trage un polițist pe dreapta.

-Hello, Mr. Officer!

Do you speak English?

-No…. Je parle Francais.

Hmm, e bun așa… zic in gândul meu. Bun, care este treaba?

Domnule, îmi spune el, ați comis o infracțiune. Pasagerul din dreapta (adică sotia mea), nu avea centura pusă.

Pfff, zic hai sa fac un românism… domnu’ polițist am greșit, Iertați-mă, nu am știut ca nu o are pusă, sa vedeți ce mustrari ii trag acasă… degeaba. Cât timp am stat noi sa parlamentam, au trecut pe lângă noi fel de fel de spete de posibile amenzi de avea omul de unde sa aleagă cu vârf și îndesat. A trecut chiar un domn cu un scuter iar pasagerul din spate stătea pe scuter in picioare, pe șaua pe care normal se sta in șezut. Dar, domnul polițist nu a avut ochi decât pentru mine. Avea niște procese verbale de amenda, gata tipărite cu suma de plată, in cazul meu m-am pricopsit cu 300 de Dirhami. Adică vreo 150 de lei sau 30 euro. Apropos, sa îmi aduceți aminte, va rog, sa nu uit sa ii cer banii de amenda soției mele. Pentru ca ea a comis-o iar eu am plătit-o. Așa le așază viața uneori.

Oarecum dezumflat, am plecat din nou la drum. Șoseaua, parfum. Am mers doar pe autostradă pana am ajuns in Casablanca, unde am și oprit pentru câteva ședințe foto și o plimbare pe malul Atlanticului. Foarte frumos orașul, modern-futurist, curat, un pic occidentalizat, o apariție plăcut surprinzătoare in decorul general cu aspecte arabe al Marocului.

Bun, bifam și Casablanca și plecam din nou la drum către destinația finală a acelei zile și anume Rabat.

Distanța între aceste doua orașe este de aproximativ 75-80 de kilometri, pe autostrada, deci i-am făcut repede și pe aceștia.

Rabat. Capitala Marocului. Oraș cu instituții guvernamentale, plin de steaguri de-a lungul străzilor, nu foarte mare, cochet, cu o parte modernă foarte frumoasa. Riadul nostru unde trebuia sa ne cazam, era in Medina (partea veche, istorică a orașului. In jurul orei 16,00 când am ajuns noi, era un trafic extraordinar de aglomerat. Waze-ul nostru ne dăduse locația unde ar fi trebuit sa oprim dar acolo, nici vorbă, nu era nici măcar un metru liber pentru o posibilă parcare. Neputând sa parchez, neavând unde, neputând nici sa țin traficul in spatele meu, am făcut o tură, o roată din acea zonă, in speranța ca voi găsi vreun loc disponibil. Am trecut și pe lângă niște domni polițiști pe care i-am și salutat discret din cap, urmărind in acest timp sa observ vreun potențial loc de parcare, liber.

Zero șanse. Cineva din grupul nostru, din mașina zice... „hai sa sunam gazda, poate are vreo varianta de parcare cu care sa ne ajute. Danut, adică eu… i-a telefonul si vorbește cu gazda, îmi spuse un prieten. Eu fiind șoferul, unei mașini care, între timp, făcusem roata aceea in căutarea vreunui loc liber, nu îl găsisem dar ma apropiasem de acei domni polițiști pe care ii salutasem puțin mai devreme. Doar ca de data asta m-am apropiat de ei având si un telefon in mână. (eu, șoferul)

Ce credeti ca s-a întâmplat? Nici nu este greu de ghicit. M-au tras pe dreapta și m-au întrebat de sănătate cumva? Nuuu…. mi-au mai tras o amenda pentru folosirea telefonului in timp ce conduceam. Încă 300 de Dirhami. Cât timp îmi scriau amenda s-a eliberat și un loc de parcare chiar lângă ei deci, asta ar fi partea buna a acestei povesti.

Am mers la locație, între timp apăruse și gazda, oarecum spășită de ceea ce pățisem noi (spun noi, deoarece prietenii mei s-au considerat parte comună a culpei mele și am împărțit cele doua amenzi la trei. Eram trei familii. Le Multumesc încă o dată, pe această cale). Ne-a spus ulterior ca era nou pe piața închirierilor de case către turiști și ar fi fost de datoria lui sa pună la dispoziția noastră un loc de parcare, dar nu a știut treaba asta. Pe viitor va lucra la treaba asta.

Revenind la Rabat, ne-am plimbat, am făcut poze, shopping, am mers la ocean, ne-am bălăcit, totul a fost super, pana ne-a luat foamea.

Am uitat sa precizez ca in perioada in care noi am vizitat Marocul, ei erau in perioada Ramadanului. Deci, nu aveam prea multe opțiuni de masă, fiind in Medina veche a orașului. Am asteptam până după rugăciunea lor de seară, când asfinteste soarele și pot sa mănânce și vreau sa va spun ca am mâncat cea mai buna lipie umplută cu peste prăjit, sardină și un fel de hamsie, salată și un sos puțin picant de mi-am lins degetele de la mâini de bună ce era, la propriu. Bine, nu aveam nici șervețele ca nu ne-au dat, deci nu am avut de ales.

Pont: sa prindeți apusul soarelui pe malul oceanului, va ies niște poze de vis. Și momentul in sine este extraordinar alături de persoana iubită. Bine, eu încă eram puțin supărat pe nevasta mea pentru amenda încasată, dar tot a fost frumos, căci până la urmă ne-am împăcat.

A treia zi dimineața, după un mic dejun copios, pregătit de doua arăboaice, cu voal pe ochi, misterioase dar foarte elegante de altfel, am plecat drum întins către Marrakesh.

Am ajuns undeva in jurul prânzului, foarte fericiti pentru ca nu mai încasasem nici o amendă. Ne-am cazat la Riad Dar Nakhla, foarte curat, elegant, discret, cel mai frumos de pana acum. Hai sa va spun puțin despre aceste riaduri. Din exterior arată ca o casă normală cu doua sau trei etaje. Când pășești in interior lucrurile se schimba in totalitate. Au scară interioară care duce până sus pe acoperiș, loc unde se poate servi micul dejun dimineața sau se poate prinde apusul la finalul zilei. Riadul, privit din spatiu, are forma literei„O” , doar ca este puțin mai pătrățoasă. Iar pe mijlocul casei, unii au acoperiș, altii nu. Deci, iesi din camera ta, dai într-un fel de hol care se întinde pe toată suprafața etajului la care te afli iar tu, de acolo, din acel hol, poți privi cerul liber dacă te uiți in sus sau poți vorbi cu ceilalți membri ai familiei dacă se afla pe același palier cu tine sau cu un nivel mai sus ori mai jos. Și asta se întâmplă in interiorul casei.

Revenind la Marrakesh.

Am ajuns la cazare, am făcut repede un duș, ne-am schimbat și am plecat sa luam la pas orașul.

Asta era in jurul orei 16.00.

Dacă ma întrebați pe mine, in acel moment, percepția mea era ca despre a unui oraș puțin, nu foarte mult, puțin mai aglomerat ca un oraș normal. Ca Bucureștiul, sa zicem.

Mergând și căscând ochii in stânga și dreapta, am ajuns ușor-ușor la acea piață despre care v-am spus ca voi reveni cu descrierea asupra ei, Jamaa-El-Fnaa.

Totul aparent in limitele normalității. Dar nimic nu prevestea iureșul ce avea sa pună stăpânire pe acel loc într-un interval de timp de numai câteva minute. Știți ca este și un cântec celebru al anilor ‘80… :

MARRAKESH, O MARRAKESH,

I LOST MY WIFE, I LOST MY HAPPINESS…

… …...

Așa sunt versurile cântecului, nu s-a întâmplat asta, dar… nu am văzut niciodată in viața mea, un asemenea oraș. În câteva minute, practic după o anumită oră, MII de oameni apar de nicăieri, merg, strigă, au ceva de oferit, te întreabă ceva, te îndrumă, deschid tarabe cu lucruri, întind preșuri pe jos pentru a-și pune marfa, țipă cât pot de tare despre niște discounturi, dansează, fac acrobații cu focul, cânta la fluier unor șerpi, te tatuează, îți fac repede un fresh de fructe, fac mișcări ritmice pentru a alunga spiritele sau a chema ploaia și…. cel mai important lucru, toți fac aceste treburi IN ACELAȘI TIMP. Este o NE-BU-NIE totală. Te intrigă dar te și captivează totodată. Acesta este sensul perfect de ORAȘ VIU. Minunat!

… … …...

Până sa înceapă aceasta demență frumoasă, as putea sa ii spun, observasem niște domni africani, vânzători ambulanți care aveau un gen de tricouri de vânzare, cu specificul și in culorile tradiționale africane. Și mi-a rămas mintea la acele tricouri, de fapt mai mult bluze. Dar, cum se întâmpla deseori, am zis… lasă ca îl iau mai târziu, sa nu îl car cu mine acum, ii caut eu pe băieții aia când o fi sa plec, bla, bla, bla.

Cand am vrut într-adevăr sa cumpăr acea bluză, nu mai aveam de la cine, ca ăștia plecaseră. Un cetățean marocan, genul acelui mic combinator smecheraș, care îți promite și îți rezolva Marescu sarea, ca el cunoaște și știe și de-astea…... m-a observat ca ma uitam precum„curca-n crăci” , oarecum pierdut in spatiu, gândindu-mă in sinea mea ca i-am pierdut pe băieții aia și asta a fost, adio bluză africană.

„Te rezolv eu imediat” …. pleacă și apare cu unul dintre tipii africani. Ii spun eu doresc și acesta îmi spune sa merg cu el ca nu le mai are acolo, tricourile.

Bai fraților, și ma bagă ăsta in niște cotloane ascunse, in spatele unor ziduri, într-un fel de ghetou, unde mai erau vreo 20 de domni, tot așa bine clădiți cum era băiatul asta, doar ca erau mai încordați văzându-l ca aduce un strain (adică pe mine) acolo in cuibul lor. L-au întrebat din ochi care este treaba cu mine…. apropos de mine, eu eram cred ca pământ galben, la față, de teamă. Mama lui de tricou, nu puteam sa le port pe alea pe care le am in șifonier, îmi trebuia mie tricou african. Asta era in capul meu. După o negociere scurtă, adică mi-a cerut 200 de Dirhami iar eu i-am dat 150… a făcut hmm, bine…. eu am făcut ufff! , hai ca plec, te las și am luat-o la fugă, chipurile de frig, ca să ma încălzesc.

Deci, prieteni…... va recomand Marrakesh. Nu este cel mai frumos, nici cel mai sigur, nici cel mai curat oraș dar…. are ceva care este DOAR al lui. Nu îl comparați cu alte orașe in care ați fost. Luati-l așa cum este. Agitat, viu, plin de hoți, de negustori, de trepadusi, vibrant, orașul acesta este in orice fel vreți numai plictisitor nu.

Sper ca nu v-am plictisit cu povestioara mea, cam scurtă ce-i drept ????, dar v-am descris lucrurile pe care le-am văzut și trăit din toată inima. Sper sa fiu inspirațional și pentru alți dintre dvoastra. Vacanțe plăcute!

---

VIZUALIZĂRI: 4392 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI