Iarna în Malta sau „Și uite-așa, dintr-o parte-ntr-alta, ajunserăm și în Malta! ”

TIPĂREȘTE

Aceasta a fost concluzia soțului meu, când avionul Wizzair a aterizat lin pe aeroportul Luqa din Malta, fără nicio undă de emoție, dincolo de faptul că a vizita iarna țări călduțe începe să fie un lucru care ne surâde din ce în ce mai tare.

Malta a devenit, în ultimii ani, o destinaţie de vacanţă din ce în ce mai căutată, aşa încât s-a transformat uşor-uşor într-una destul de populară. Cum părerile celor ce fuseseră în Malta erau împărțite în privința accesibilității insulei din punctul de vedere al prețurilor, adică cei mai mulți susțineau că Malta e „scumpă”, alții afirmau că n-ar fi chiar așa, nu mă atrăgea prea tare, deoarece mă gândeam că încă e cam mare pălăria pentru buzunarul nostru. Până în ziua în care, colega noastră @krisstinna, scriind despre prețuri malteze, a răspuns unui ecou ce i-l dădusem convingându-mă că Malta nu ne-ar fi chiar intangibilă, ba chiar mi-a sădit în minte provocarea unui sejur pe un tărâm încărcat de istorie și „pietre”, totodată, plin de farmec și peisaje încântătoare. Aşa încât, la prima alertă primită de la Wizzair cu zboruri ieftine disponibile pentru Malta, am rezervat bilete pentru perioada 30 ianuarie-03 februarie, gândindu-mă că în plină iarnă pe plaiuri mioritice, merită să dăm o fugă pe meleaguri cu vreme mai blândă. Și a fost chiar aşa, fiindcă temperaturile de 20-24℃ ziua și de 12-14℃ noaptea s-au dovedit mult mai prietenoase, deși în ultimele două zile am avut parte şi de cer înnorat cu câțiva picuri de ploaie uneori.

Apoi, am săpat pe booking pentru o cazare convenabilă din punct de vedere al amplasării, preţului şi, evident, al condiţiilor oferite, şi după ceva căutări, m-am oprit la una situată în Sliema. Însă, timpul cel mai îndelungat l-am rezervat documentării despre Malta şi construirii unui program cât de cât cuprinzător, dar viabil, pentru trei zile întregi la miezul minivacanţei şi două jumătăţi de zi în capetele intervalului. Am luat la mână şi la puricat multe articole de pe AFA şi atunci am constatat că sunt unele foarte bune, aşa cum mi-am dat seama că e o destinaţie foarte vizitată despre care s-a scris mult şi bine şi, probabil, se va mai scrie şi de aici încolo. Așa că vă voi spune în ce a constat itinerarul nostru și cam ce am reușit să vedem, bineînţeles, ceva mai sărac față de ceea ce aveam în plan.

Malta, ţara aproape invizibilă când priveşti harta Mediteranei, şi nu pentru că ar fi „transparentă”, ci pentru că trebuie s-o cauţi atent în albastrul mării, fiind de-a dreptul minusculă, este, pe cât de mică, pe atât de concentrată şi bogată în obiective/atracţii turistice. Aşa că timpul petrecut acolo nu a fost suficient pentru ceea ce are insula de oferit, însă ne-am consolat cu ideea că vom reveni într-o bună zi şi vom continua cu ceea ce am lăsat nefăcut/nevăzut.

Supranumită „insula de miere” după culoarea pietrei pe care a primit-o în dar cu generozitate de la Dumnezeu, Malta are o istorie de peste 7.000 ani, cu „pietroaie” fascinante ale templelor neolitice, frumuseţe naturală a golfurilor stâncoase, peisaje cu peşteri subacvatice şi piscine naturale, ceea ce o califică mai degrabă pentru un tărâm al vacanţelor active şi mai puţin pentru cei ce-şi doresc un concediu de trândăveală pe plajele de nisip, căci aceste sunt puţine şi destul de aglomerate în sezon.

Situată doar la 80 km sud de Sicilia şi de 284 km est de coasta tunisiană sau 333 km nord de cea libiană, statul Malta, după cum se știe, este format dintr-un arhipelag de șase insule, dintre care trei sunt locuite şi mai acătării, celelalte trei fiind, practic, niște stânci cu capul ițit din mare. În ordinea mărimii, Malta este insula principală, cea mai mare, Gozo este secunda, sora mai mică, iar Comino e un fel de insulă de jucărie, având doar patru locuitori permanenți (o familie) şi 3,5 kmp. Despre Malta, se pot afla informații aici: ro.wikipedia.org/wiki/Malta sau en.wikipedia.org/wiki/Malta sau visitmalta.com/en/home.

Populația Maltei, de circa 450.000 de locuitori, este aproximativ cât a unui județ de la noi, cu deosebirea că suprafața Maltei este mult mai mică (doar 316 kmp), față de oricare județ din patria noastră, de unde rezultă că, deși țara are dimensiuni reduse, liliputane aş zice, are un potențial turistic enorm pe care îl exploatează pe măsură.

La rândul lor, maltezii, popor conștient că turismul este principala sursă de venit a patriei lor, sunt, în majoritate covârșitoare, excesiv de amabili, gata să-ți sară în ajutor și să-ți ofere informația de care ai nevoie. Nu arareori, văzându-ne un pic dezorientați, bâjbâind cu privirea pe panourile din stațiile de autobuz, localnicii ne interpelau pentru a ne putea lămuri cu informații și îndruma în direcția dorită. Am mai întâlnit și câțiva scorțoși care erau mai zgârciți în a zâmbi, dar nicidecum în a răspunde solicitărilor. În acest sens, în timp ce eram încă în Gozo, cea de-a doua insulă ca mărime a arhipelagului maltez, după ce vizitaserăm Citadella, am vrut neapărat să vedem și biserica Saint George, despre care eu citisem că e foarte importantă pentru gozitani. Cum încercam să-i deslușim locul pe harta primită de la Centrul de Informații Turistice, un bătrânel simpatic se apropie de noi și ne întreabă cu ce poate să ne fie de folos. Îi spunem, ne lămurește, și apoi, tot numai un zâmbet, ne încurajează „don’t be shy” să întrebăm ce dorim, fiindcă „Gozo people it’s very kindly”. Noi îi mulțumim mult și el, dornic de un pic de conversație, ne întreabă de unde suntem. La auzul țării noastre de origine, ne spune că la noi în țară „it’s very cold, bîrr! I don’t like”. Am vrut să-i spun că lăsaserăm în țară o vreme doar un pic mai rece ca cea frumoasă din țara lor, dar mi-am dat seamă că e inutil, căci „cu o floare nu se face primăvară” și nu m-ar fi crezut.

În acest sens, după cum probabil știți, în Malta limbile oficiale sunt malteza și engleza, așa că se poate vorbi cu orice cetățean al acestei țări fără probleme în engleză. Dealtfel, Malta şi-a dobândit independenţa faţă de Regatul Unit în anul 1964, după ce ultimii 150 ani făcuse parte din acesta. De regulă, ne place să învățăm câteva cuvinte în limba țării pe care o vizităm așa, din curiozitate, însă malteza, un amestec de limbă arabă în proporție de trei sferturi și italiană (siciliană) un sfert, mi s-a părut grea și ciudată. N-am reușit să învățăm decât cuvintele „stația următoare” adică „il-waqfa li jmiss”, cuvinte care ne răsunau în minte ca un leit-motiv, căci în fiecare autobuz, asta se spunea cel mai des, derulându-se și în scris pe un panou electronic deasupra, alături de numele efectiv al staţiei.

Circulația rutieră în Malta se desfăşoară pe stânga, ca-n Anglia, acest aspect, deşi ne era cunoscut încă din Cipru, îl uitaserăm, la trecerile de pietoni eram complet debusolaţi, aşa cum eram dezorienaţi în staţiile de autobuz, dispuse invers ca la noi, tot timpul eram tentaţi să ne uităm în sensul celălat de mers. Un alt aspect al moştenirii britanice este sistemul de prize, cu trei picioruşe. În acest scop, pentru siguranţă, am cumpărat încă de-acasă un adaptor care să ne permită introducerea încărcătoarelor noastre de telefon/baterii externe sau acumulatori pentru camera foto, iar pentru a folosi concomitent mai multe, am ataşat la adaptor un triplu ştecher, care ne-a asigurat, deci, trei ieşiri.

Transportul în insulă ne-a fost asigurat de serviciul public maltez specializat (detalii publictransport.com.mt), scop în care, imediat ce am sosit în aeroport, am cumpărat două carduri valabile șapte zile (21 € fiecare) , deși noi nu stăteam decât cinci, pe toate liniile de autobuz, de zi și de noapte, atât pe insula principală Malta, cât și pe insula Gozo. Pot să spun că circulația autobuzelor a fost, în general, fără reproș, chiar dacă, pe ici-pe colo, am mai avut parte de mici întârzieri. Neapărat trebuie consultat programul unei anumite linii care deservește doar o anumită zonă pentru a nu pierde timpul prin stații, în scopul acesta, în fiecare stație trebuie urmărit orarul acelei linii pentru încadrare în program, după cum se poate accesa de pe telefon saitul societății care permite și efectuarea de trasee în funcție de ora și locul în care te afli. Șoferii autobuzelor din sistemul public de transport, pe de altă parte, sunt foarte drăguți, te anunță unde să cobori, dacă la urcare le-ai spus unde vrei să ajungi, la ei se validează cardurile la urcare, de la ei se cumpără bilete, ei hotărăsc dacă autobuzul este prea încărcat și nu mai poate lua alți pasageri, lor trebuie să le faci cu mâna când te afli în stație pentru a te lua și pe tine în autobuz.

Mâncarea în Malta, din ce am apucat să văd şi să gust, nu m-a impresionat cine ştie ce, mi s-a părut că această ţărişoară nu are nimic specific emblematic, mai degrabă multe feluri împrumutate de la vecinii italieni (paste, pastizzi, pizza, cassata, cannoli), adaptate local. Poate iepurele să fi fost ceva mai tradiţional şi nişte plăcinte cu smochine sau curmale. În schimb, mi s-a părut ciudat că peştele şi fructele de mare nu sunt consumate mai mult într-o ţară înconjurată de mare din toate părţile, cu excepţia Marsaxlokk-ului, recunoscut ca fiind satul de pescari unde peştele este la el acasă. Berea locală Cisk este slab alcoolizată, dar bună la gust, iar băutura răcoritoare autohtonă se numeşte Kinnie, în rest se găseau băuturile deja faimoase în toată lumea.

Odată sosiţi în Malta, ne-am urcat într-un autobuz TD2 pe care l-am găsit în staţie la aeroport şi care ne-a dus în patruzeci de minute la baza noastră din Sliema. Când am coborât în staţie, am avut un şoc atunci când am văzut nişte copii în slipi făcând sărituri în mare şi jucându-se de zor. Apoi, după ce ne-am cazat, fiindcă până la lăsarea întunericului nu mai era prea mult, am plecat în recunoaştere prin Sliema să luăm seama locului, conştienţi fiind că zilele următoare nu am fi ajuns în orăşel pe lumină. Totodată, am făcut şi ceva cumpărături de bază: apă, bere, fructe. Cel mai tare m-a impresionat imaginea surprinsă asupra Vallettei şi a insulei Manoel din zona Sliema ferry. Apoi, pe înserat am plecat în Valletta, luându-i la pas străduţele, descoperind că oraşul este animat şi fermecător, chiar şi la lumină artificială. Oricum, ştiam că ne-am fi întors şi pe zi s-o admirăm cum trebuie.

Traseul pe care-l gândiserăm iniţial s-a dovedit a fi cam ambiţios, de aceea, pe parcurs, am mai tăiat din locuri/obiective când ne-am dat seama că ziua scurtă nu ne permite să vedem prea mult, în ipoteza că oboseala nu ne-ar fi cuprins.

Am început cu Mdina, prima capitală a Maltei, oraşul nobil în care liniştea tronează şi trebuie respectată ca pe un bun de mare valoare. Străduţele sale cu clădiri medievale fascinează orice vizitator care le calcă, după cum zidurile sale de apărare fortificate încă impresionează, deşi au fost ridicate de normanzi cu aporoape o mie de ani în urmă. După ce am „cucerit” cetatea Mdinei, ne-am îndreptat către Rabat, oraşul-suburbie al Mdinei. Aici am admirat frumoasa biserică a Sf. Pavel (Saint Paul), după care am intrat în grota Sf. Paul, catacombele şi Masa Agapă aflate sub cel mai de seamă monument al oraşului. Continuând în aceeaşi notă, la vreo sută de metri distanţă erau catacombele St. Paul şi ale St. Agatha pe care ne-am învrednicit să le vizităm coborând cu sârg la început în fiecare dintre ele, pe parcurs lăsând-o mai moale, căci obosiserăm de urcat şi coborât atâtea scări cu capetele plecate.

Ne-am întors în staţia centrală de autobuz din Rabat pe străduţe aproximativ la fel de încântătoare ca cele din Mdina cu scopul de a lua un autobuz către Dingli unde vroiam să ne clătim ochii cu ceva peisaje de vis pe care natura le oferă generos în Malta, sătui de coridoarele subpământene pe care le vizitaserăm ore întregi. La Dingli se pot admira stâncile cu acelaşi nume, ştiute drept Dingli Cliffs, care sunt de fapt, ţărmul înalt al insulei Malta, unul dintre cele mai înalte puncte de pe insula principală: 250 m altitudine.

De la Dingli, unde am poposit fix până ce trecea următorul autobuz, ne-am încărcat cu ceva istorie malteză de câteva mii de ani în apropiere, la templele megalitice neolitice de la Ħaġar Qim şi Mnajdra. De acolo, ne-am urcat în alt autobuz şi am alternat din nou cu peisaje celebre, respectiv cele de la Blue Grotto, alte stânci sculptate măiastru de natură. Soarele asfinţea şi ne-am oprit cu vizitele, îndreptându-ne către aeroport, iar de acolo prinzând din nou un TD2 rapid spre Sliema.

Întreaga zi am dedicat-o insulei Gozo, scop în care am plecat imediat după micul-dejun cu autobuzul 222 spre Cirkewwa, orășelul din nord de unde se poate lua ferry către Gozo. Cu toate eforturile noastre de a sosi cât mai devreme în Gozo, Mġarr, n-am putut ajunge decât după orele 10,30, apoi am luat un autobuz spre capitala Victoria (Rabat) unde țineam să vizităm Citadella, fortăreața medievală, poziționată semeț, în vârful unei coline și biserica Saint George. Pe urmă am plecat către orășelul Xagħra să vedem templele neolitice de la Ġgantija pe care le-am primit „la pachet” (pe același bilet de intrare) cu o moară de vânt, Ta'Kola și apoi, plaja cu nisip roșu, Ramla. Am mai fi vrut să mai ajungem și la peștera nimfei Calypso în care aceasta l-a ținut ostatic pe Ulise șapte ani, situată în apropiere, dar intervalul de timp dintre autobuze nu ne-a permis. Întorși în capitala Victoria, am luat alt autobuz către Dwejra, pentru a admira și noi locul „răposatei” Ferestre Albastre (Azure Window) , dar și să vedem în apropiere Inland Sea, laguna creată prin perforarea de către natură a peretelui stâncos rezultând un arc de dimensiuni micuțe, însă numai bun cât să încapă bărci prin acesta. Am spus bine, căci „cireașa de pe tort” a acelei zile a fost plimbarea cu barca alături de încă două cupluri, mai tinere decît noi, contra sumei de 4 euro/persoană pe care urma să-i achităm la sfârșit. A fost o mică aventură, căci, deși marea nu mi s-a părut agitată, acolo în tunel, mișcările apei au devenit ample, însă barcagiul, om cu experiență, știa cum să le ia. Numai noi trebuia să ne ținem bine de margine ca să facem față tangajului. Ne-a plimbat un sfert de oră, așa cum ne-a promis, trecând și prin locul unde stânca Ferestrei Albastre s-a prăbușit în mare anul trecut arătându-ne peretele stâncos mai alb de unde s-a desprins celebra arcadă, atrăgându-ne atenția asupra acestui lucru. Când credeam că totul e ok și ne întorceam către bază, la o mișcare neașteptată a unui val care-și schimbase brusc direcția, mă trezesc blească din cap-până-n picioare pe stânga de apa nu prea caldă a mării. Numai pe mine mă udase rău, pe ceilalți doar îi stropise. Degeaba bietul barcagiu mi-a aruncat un prosop, căci răul fusese făcut și acesta nu mai putea absorbi nimic din ceea ce o făcuseră instantaneu hainele, noroc cu vesta de salvare pe sub care țineam aparatul foto și gentuța cu bani plus nimicuri. Adrenalina m-a făcut să nu simt mare lucru pe moment, apoi în următoarele ore am cam înghețat, fiindcă nu aveam haine de schimb și acelea de pe mine, lipite bine de piele, începuseră să se usuce, așa din oficiu. Vă dați seama că mie nu mi-a mai luat bani.:)

Venise rândul capitalei Valletta să fie luată la picior pe zi, deși picurii de ploaie cu care debutase ziua nu păreau de bun augur. Am început cu Co-Catedrala Saint John, impresionantul edificiu, atît prin dimensiuni cât și prin arhitectură și prin obiectele de valoare pe care le deține, două dintre operele lui Caravaggio: Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul și Sfântul Ieronim scriind. Și fiindcă la mijloc am simțit mâna divină, când am ieșit, soarele strălucea zâmbindu-ne de pe un cer degajat de nori. Apoi am vrut musai să participăm în Grădinile Upper Barrakka la evenimentul Saluting Battery, de la orele 12,00, adică salva de tun de trasă zilnic alături de cea de la orele 16,00 pentru a anunța miezul zilei/după-amiaza sau pentru a marca aniversări importante din istoria insulei, un obicei vechi de sute de ani.

Mai târziu, după altă ședință de bătut străzile Vallettei, ne-am îndreptat către sudul insulei, pentru a ajunge la Marsaxlokk, un sat tradițional pescăresc renumit pentru bărcile vesel colorate ale pescarilor, numite „luzzu” ce plutesc pe mare în port, nu aliniate la cheu, ci pur și simplu „răspândite” pe toată suprafața apei.

În zonă, ne-am mai deplasat vreo două-trei stații cu alt autobuz pentru a vizita peștera Għar Dalam, un loc preistoric în al cărui muzeu am aflat lucruri extrem de interesante despre fauna Maltei în decursul mileniilor.

În cea de-a cincea zi vremea a fost înnorată și din când în când cu ploaie slabă. Aveam zborul la orele 15,35, de aceea destul de repede după cumpărarea biletelor de avion, am ținut neapărat să fac rezervare pe internet la Ħal-Saflieni Hypogeum, un fel de sit arheologic destul de exclusivist, mai degrabă o uimitoare structură subterană cu o vechime de vreo 5.000-6.000 ani. La vreo 500 metri distanță se află și templele antice megalitice Tarxien care merită vizitate, în insulă existând cam treizeci de asemenea structuri.

Sper să scriu separat despre acele locuri care mi-au plăcut și m-au impresionat și despre care s-a scris mai puțin, tocmai pentru a le aduce mai abitir în atenția turiștilor dornici de Malta.

În concluzie, minivacanța pe meleaguri malteze a însemnat pentru noi o mare noutate și, chiar dacă anotimpul în care am ales să mergem nu trece drept unul prea căutat pentru o vizită, am petrecut zile frumoase, am cunoscut oameni deosebiți, ne-am reîncărcat bateriile, am vizitat și cutreierat mult, dar nici pe departe pentru a susține că am văzut ce era de văzut. De aceea, sper să ne întoarcem într-o bună zi și să ne bucurăm și de alte minuni ale Maltei, o ţară insulară, într-adevăr, surprinzătoare. Recomand din suflet!

Vă rog, atașați următorul videoclip:

youtube

---

VIZUALIZĂRI: 11148 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI