ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.10.2012
DE Mika
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.08.09
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
SEP-2012
DURATA: 7 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Excursie in Serra de Tramuntana

TIPĂREȘTE URM de aici

A doua zi după sosirea in Mallorca, a fost o intâlnire cu ghidul agenţiei de turism de la care am achiziţionat biletele, în care ne-au fost prezentate pe scurt insula şi ce excursii puteam să facem în perioada sejurului nostru.

Inchiriasem maşină din ţară, prin internet, la un preţ foarte bun, 16 EURO/zi. Am gasit o promoţie, numai că acest preţ era valabil doar pentru patru zile, respectiv de luni până joi.

Noi eram într-o zi de vineri, aşa că mai aveam la dispoziţie două zile în care să mergem într-o excursie organizată. Nu prea suntem amatori de astfel de excursii, preferand să ne facem singuri traseul şi programul, dar am fost tentaţi de una dintre excursiile prezentate, şi anume cea spre Ca Calobra – Torrent de Pareis –Port de Soller.

Zis şi făcut, am plătit excursia (destul de scumpă, 65 EURO/persoană) şi a doua zi dimineaţa, la ora 8.00, am plecat la drum cu un autocar care ne-a luat din faţa hotelului.

Mallorca are două regiuni muntoase, una in NV insulei – Serra Tramuntana şi una, cu munţi mai puţin înalţi, în partea de est.

Serra Tramuntana se întinde de la Andratx la Cap Formentor, vârful cel mai înalt fiind Puig Major (1445 m).

Ca Calobra este un mic sat, foarte vizitat de turiştii care vin să vadă Torrent de Pareis. Aici se poate ajunge fie pe mare, plecând cu o ambarcaţiune din Port de Soller, fie pe uscat, pe un drum foarte frumos şi spectaculos.

Drumul spre Ca Calobra, denumit şi Drumul Şarpelui, a fost construit în 1932 de către Antonio Paretti. Dorinţa sa a fost de a păstra cât mai mult cadrul natural, astfel incât a folosit curbele naturale ale muntelui pentru a evita străpungerea acestuia cu tunele. A rezultat unul dintre cele mai renumite drumuri din insulă. Nu poţi spune că ai fost în Mallorca dacă nu ai mers şi pe acest drum.

Drumul urcă până aproape de vârful cel mai înalt, şoseaua fiind pe alocuri atât de îngustă încât abia avea loc autocarul nostru. Şoseaua şerpuieşte pe munte, deasupra mării care se vede din loc în loc printre crestele muntoase.

Drumul este destul de aglomerat, pe lângă nenumăratele maşini mici şi autocare, fiind şi foarte mulţi ciclişti care işi încercau forţele pe acest drum.

Pe drumul spre Ca Calobra am oprit mai intâi in localitatea Inca (oraş in care este o importantă fabrică de articole din piele) şi la Manastirea Lluc.

Daca despre oprirea la Inca nu prea am ce sa povestesc (am fost intr-un magazin de prezentare al fabricii), oprirea la manastire trebuie amintită.

Manastirea a fost construită in secolul 13, si este dedicată Fecioarei Maria, deoarece pe acest loc a fost găsită, de către un cioban maur, o statuie a Fecioarei. Construcţia bisericii a început in anul 1622 şi a fost finalizată în 1691. La începutul secolului 20, la iniţiativa Episcopului Pere-Joan Campins, biserica şi altarul au fost decorate în stil baroc, după un proiect al lui Antonio Gaudi. In cinstea episcopului, unul dintre marii patroni spirituali ai bisericii, a fost ridicată o statuie, în faţa intrării principale.

După popasul de aproximativ o oră la mănăstrire am pornit din nou la drum.

şi parcurgând nenumărate şi spectaculoase serpentine, am ajuns in Ca Calobra.

Aici, in acest mic sătuc, sunt două plaje: una numită Ca Calobra, aflată in loclitate, şi cealaltă, Torrent de Pareis, la cateva minute de mers pe jos de Ca Calobra.

Ca să ajungi la Torrent de Pareis, mergi pe jos aproximativ 200 m, pe o faleză săpată in munte, străbătând câteva tuneluri pitoreşti. După ce ieşi din ultimul tunel, ajungi pe o plajă mică, cu pietriş, cu o apă limpede şi nuanţe de turcoaz, inconjurată de munţi.

Numele plajei, Torrent de Pareis, vine de la două pârâuri gemene, Lluc şi Blau Gorg, al căror traseu începe sus în munţi, se unesc intr-un frumos defileu şi sfârşesc în această plajă.

Nu puteam să ajungem pe această plajă fără să facem şi o baie în apa ispititoare. Cu greu ne-am desprins de apă şi plajă şi am plecat înapoi in Ca Calobra, unde ne-am imbarcat pe un mic vapor şi am plecat spre Port de Soller.

Croaziera pe mare a durat aproximativ o oră, timp în care am admirat Torrent de Pareis şi Ca Calobra şi de pe mare, am mers de-a lungul coastei muntoase, pe care, din loc în loc erau construite vile luxoase sau câte un hotel de 5 stele, şi am ajuns în In Port de Soller, oraş din zona de coastă Serra de Tramuntana, înconjurat de munţi abrupţi.

Aici am stat foarte puţin, doar cât ne-am învârtit prin magazinele cu suveniruri din port, după care ne-am urcat într-un tramvai vintage, care ne-a dus până in oraşul Soller.

Din păcate in Soller (oraş care ar fi meritat un popas de cel puţin o oră) nu am oprit dacât ca să schimbăm tramvaiul cu un tren.

Călătoria cu trenul a fost ca o întoarcere în timp. Trenul cochet, cu vagoane care erau moderne pe la începutul secolulului trecut, parcurge distanţa dintre Soller şi Palma în aproximativ o oră, străbate zona muntoasă prin 13 tuneluri, şi ajunge în regiunea mai lină din Palma.

Calea ferată a fost construită în 1912, are 27 Km, şi este parcursă de singurul tren de acest tip care mai circulă azi.

La finalul călătoriei, la Palma, ne-au aşteptat autocarele, care ne-au dus înapoi la hotel, după o excursie minunată.

A doua zi am închiriat maşina şi ne-am făcut propriul traseu. Din zona de nord a regiunii Serra Tramuntana a mai rămas de văzut Cap Formentor, punctul cel mai nordic al insulei, aşa că ne-am urcat în micuţa noastră maşină şi am pornit la drum.

După ce am trecut prin Alcudia, am ajund în Port de Pollenca, de unde începe drumul spre Cap de Formentor.

Drumul de la Port de Pollenca la Cap de Formentor are o lungime de 13,5 Km şi este construit de acelaşi Antonio Paretti. De-a lungul drumului sunt câteva puncte de observare care oferă privelişti spectaculoase, din care cel mai cunoscut este Mirador del Mal Pas sau Mirador d'Colomes.

Aici am oprit şi noi pentru poze şi filmuleţe. Sus, deasupra acestui punct, şerpuieşte un drum care duce la un vechi turn de observaţie. In faţa este marea, cu valuri care se izbesc de stancile inalte. Vantul batea cu putere, astfel ca pe alocuri aveam impresia ca o sa ne ia pe sus si o sa ne duca direct in mare. In spate, jos, se vede Port Pollenca, locul din care am plecat. Tot ce ne inconjura era minunat.

După scurtul popas am plecat mai departe spre plaja Cala Formentor, despre care in tote ghidurile despre insulă, citisem că are cel mai alb nisip din Europa. Nu ştiu dacă era chiar cel mai alb, dar într-adevăr era unul dintre cele mai fine.

Plaja Cala Formentor se află la aprox. 7 Km de Port de Pollenca. Nisipul foarte fin şi apa de o limpezime din cristal, fac din aceasta una din cele mai frumoase plaje din Mallorca.

Aici se află şi un hotel foarte luxos, hotel Formentor, construit în 1929 de Adam Diehl, un argentinian mare iubitor de artă.

Pe această plajă am stat aprox. 2 ore. Trebuie să menţionez că aici totul, începând cu parcarea şi terminând cu restaurantele, este foarte scump. Parcarea ne-a costat 10 EURO (după ce am plecat am constatat că puteam parca gratis, mai jos, pe marginea drumului), sezlongurile de pe plaja erau intre 10 şi 20 EURO unul (noi am preferat nisipul), bautura şi mâncarea, deasemenea, foarte scumpe.

După plajă am plecat mai departe spre farul Formentor, care se află chair la capătul peninsulei.

Drumul de la plajă la far este de-a dreptul înfricoşător. Şoseaua îngustă, are în foarte puţine locuri bară de protecţie, astfel incât mergi chiar deasupra unor prăpăstii adânci. Imi amintesc că la o curbă strânsă, unde pe şosea abia aveau loc două autoturisme mici (a noastră era un Nissan Micra) ne-am intâlnit cu o altă maşină. Şoseaua nu era numai foarte ingustă şi fără bară de protecţie, ci era şi puţin înclinată spre dreapta, spre o prăpastie adâncă, iar pe partea stângă era mărginită de un perete stâncos. Ca să aibă loc şi cealaltă maşină, noi ne-am retras pe partea dreaptă, foarte aproape de marginea şoselei, deasupra hăului, astef incât aveam impresia că numai un milimetru dacă mai mergem la dreapta acesta va fi ultimul nostru drum.

Dar am scăpat cu bine şi am ajuns la farul Formentor. Sus la far este o mică parcare, insuficentă pentru toate maşinile care ajung aici, astfel incât, pe ultima sută de metri din acest drum maşinile staţionează pe marginea drumului. Şi noi am parcat ceva mai jos de far. Pe drum am intâlnit două capre, care nu erau deloc speriate de prezenţa oamenilor (probabil că aici nimeni nu le vânează...).

La far este si un mic restauranrt, unde se poate mânca sau bea o cafea.

După ce am văzut şi farul, am făcut cale intoarsă pe acelaşi drum, până in Pollenca, unde am mai făcut un mic popas. Aici este o plajă largă, cu nisip, cu vedere la munţi. De-a lungul falezei sunt hoteluri mici şi cochete, vile de inchiriat cu terase mari şi pline de flori, şi restaurante unde se manancă peşte şi fructe de mare. Faţă de Magaluf, locul unde eram noi cazaţi, aici era o staţiune mult mai liniştită, foarte potrivită pentru familiile cu copii sau pentru cei care vor să petreacă câteva zile liniştite.

După o scurtă plimbare, am plecat spre Palma, iar după aproximativ două ore eram înapoi la hotel. A doua zi urma să plecăm in altă parte a insulei, dar aceasta este deja o altă poveste.


[fb]
---
Trimis de Mika in 18.10.12 14:43:45
Validat / Publicat: 18.10.12 16:39:31
INFO ADIȚIONALE
  • A fost prima sa vizită/vacanță în SPANIA
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5897 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Mika); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P01 Excursie in Serra de Tramuntana / Manastirea Lluc
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17300 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

balasa violeta
[18.10.12 17:11:59]
»

@Mika: am citit si admirat pozele dumneavoastra, mi-au placut mult! Mi-am luat si notite, multumesc!

christidu
[19.10.12 09:50:30]
»

Un review foarte documentat. Felicitari! Cat priveste vizitarea fabricii din Inca (respectiv a unui magazin de prezentare a acesteia) asta face parte din politica unor tari care stiu sa isi promoveze unele mici (sau mari industrii), spre deosebire de Romania in care turistii straini sunt lasati la voia intamplarii sa cumpere prostioare de la micii comercianti (asta in cel mai fercit caz)...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
1 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
balasa violeta
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Mallorca:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05693507194519 sec
    ecranul dvs: 1 x 1