ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 10.08.2011
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 18.01.11
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
AUG-2007
DURATA: 7 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
ARTICOL ARHIVAT
TIMP CITIRE: 8 MIN

Mallorca – mare, soare si incantare

Ilustrație video-muzicală
Mallorca Cowboys Feat.Marco Mzee-Ra Ta Ta
TIPĂREȘTE

Vacanta intre fete, asta a fost vacanta in Mallorca.

Am plecat din Bucuresti foarte nerabdatoare la intalnirea cu insula Mallorca. Prietenele cu care mergeam, mai fusesera si erau indragostite de insula. Pentru ele era o traditie: in fiecare vara, o saptamana in Mallorca, eu pentru prima oara.

La iesirea din aeroport, m-au intampinat palmierii, siruri intregi si atunci mi-am zis: sunt convinsa ca o sa-mi placa aici.

De la aeroport am fost preluati de ghida si am poposit la hotel. Nu stiu cat am facut pe drum, eu eram ocupata cu vizionatul, cu decorul inconjurator.

HOTELUL

Hotelul Playa Golf**** avea sa fie “acasa” noastra pentru acest sejur.

Despre hotel cititi aici

Abia ajunsa la hotel privesc de pe balconul camerei si ma minunez de frumusetile asternute in fata ochilor mei. Ma uit cum soarele diamanteaza marea cu mii de scantei si desi e dupa amiaza… si ma uit la soare…ma gandesc ca trebuie neaparat sa ma trezesc de dimineata sa vad cum rasare soarele din mare. Am stat in partea vestica a insulei si tot ce stiam eu despre mare si soare, s-a intors deandoaselea. Eu asa vazusem pana acum: soarele rasare din mare! Cand ma duc la plaja de dimineata, ma asez cu picioarele spre apa, ca sa ma bata soarele bine. Nu, aici e pe dos, dimineata, la plaja, te asezi cu capul spre mare, ca sa te bata soarele diminetii peste tot.. Totul e altfel sunt incantata si incantarea creste pe masura ce trec zilele.

Treptat am descoperit, ca desi sunt in Spania, aceasta bucatica de insula a fost acaparata de nemti. Se vorbeste nemteste, se aude muzica nemteasca, chiar si la magazinele de pe faleza sunt firme scrise in germana. Nu a fost deranjant, a fost chiar distractiv.

FALEZA

Faleza e plina de magazine cu de toate pentru toti, cu preturi mai mici sau mai mari. Sunt cateva magazine duty free cu parfumuri si cosmetice, pe care le-am vizitat aproape in fiecare zi si ne-am imbogatit colectia de parfumuri. Personalul foarte amabil si bine pregatit, ne-a ajutat in alegerea aromelor perfecte si a cremelor minune. Si preturile foarte convenabile.

Sunt si cateva supermarketuri unde se gasesc atat produse alimentare cat si nealimentare, deasemeni cu preturi rezonabile.

Si acum despre PLAJA si MARE.

Sunt perfecte!

Plaja este lata si lungaaa….cat vezi cu ochii.

Este strajuita, cum altfel, de palmieri si cu nisip fin, in care te afunzi cand mergi. Exista portiuni amenajate cu umbrele cu mot, din stuf si sezlonguri, dar si portiuni libere, unde poti sa-ti asezi prosopul. Fiind destul de lata, desi e multa lume, gasesti loc oricand.

Marea este minunata, albastra si limpede, cu intrare lina si valurele mititele cat am stat noi acolo.

Pe mare ai parte de tot felul de distractii. Poti sa te plimbi cu barca, cu hidrobicicleta, cu parapanta, dar mai ales sa te bucuri de frumusetea si caldura marii azurii. Din cand in cand vezi avioanele aterizand sau decoland, fara sa le si auzi, aeroportul e aproape

Ciudateniile sau particularitatile continua. Pe plaja sunt multe grupuri, mari, de barbati. Sunt foarte fericiti intre ei. Unul dintre motive ar fi sampania pe care o cumpara din supermarket, o pun in galetile din plastic, cu gheata si o servesc cu paie lungi de un metru, direct din sticla. Bine, asta fac toti nemtii de pe plaja, indiferent de sex. Ajung tarziu pe plaja si cred ca sampania ii ajuta sa se ….bronzeze. Dupa un pic de “acomodare” veselia pune stapanire pe ei si incep sa cante si sa danseze. Deci am avut spectacole gratuite in fiecare zi pe plaja. Si ne-a placut, nu sunt deranjanti. Si apoi…daca chiar nu-ti place, poti sa te muti mai incolo ca plaja-i mare.

SEARA

E o nebunie pe faleza. Mergand in dreapta hotelului, gasesti terasa langa terasa. Cateva sunt in stilul caracteristic al nemtilor: mese inalte si ei stau ingramaditi in jurul meselor, beau bere si….canta. Canta nemteste si in cor.

Dar sunt si terase nenemtesti. Noi am gasit o terasa mai micuta cu un chitarist spaniol. Imi pare rau ca i-am uitat numele, canta foarte frumos si acolo, pe malul marii, cu sangria in fata totul parea minunat. Si aici, ca peste tot in zona, erau grupuri de nemti, dar mai in varsta si mai potoliti. Ne-au impresionat cuplurile, cu varste destul de inaintate, care dansau in ritmul muzicii. M-am gandit la pensioanarii nostri…

Distractia continua toata noaptea, in zona, pe langa terase si baruri, sunt si o multime de discoteci.

PALMA DE MALLORCA orasul

Am facut o singura vizita in oras si aceea destul de scurta. Prietenele cunosteau cat de cat orasul si nu eram chitite pe vizite muzeeale. Am plecat cu mijloacele de transport in comun si am admirat orasul la pas de plimbare, pe ici pe colo si o vizita la celebrul El Corte Ingles. Magazinul nu m-a impresionat in mod deosebit, preturi mari si lucruri destul de comune.

Eu mi-am dorit, chiar daca aveam cina asigurata la hotel, sa mergem sa mancam undeva unde sa simt din plin specificul spaniol, care cam lipsea in zona hotelului nostru. Au fost de acord si am intrat in primul restaurant pe care l-am ochit. Era micut si cu perdelute cu patratele in geam. Vroiam ceva simplu si traditional. Si mi-a iesit, era atat de traditional ca nimeni din personal nu stia engleza si meniul era in catalana. A fost foarte distractiv. Dupa indelungi discutii, cu mainile mai ales, am ales fiecare cate un meniu, astfel incat sa-mi imbogatesc cultura gastronomica cu cat mai multe feluri. Surpriza! Fiecare meniu comandat era de 2-3 persoane, asa ca am avut de mancat. Toate au fost delicioase si ne-am bucurat pentru acea seara tipic catalana. La sfarsitul mesei, din partea casei, am primit celebrele lor digestive, in sticlute mici, de ziceai ca e sirop de tuse. Era dulce, aromat…si ne-a luat valul, ca nu scria si cate grade are. Mare veselie a mai fost!

INSULA

Am inchiriat o masina si am plecat la plimbare prin insula.

“Ghidele” mele atotstiutoare au facut ele un traseu, astfel incat sa ma nauceasca cu frumusetile insulei.

Trecem din nou prin Palma, admir “padurea de catarge” din port, catedrala La Seul, aglomeratia de masini, iesim din oras si incepem sa urcam. Lasam marea in spate si urcam in munti. Prima oprire Valldemosa. Un orasel mic, de munte, plin de vegetatie si case din piatra. Locul este boem si plin de farmec. Stradutele sunt inguste si abrupte, o placere sa te plimbi pe acolo.

Una din principalele atractii ale orasului, in afara de pitorescul sau, este faptul ca aici, in 1838, Chopin impreuna cu iubita sa George Sand, au locuit o perioada. Bolnav de plamani, Chopin a sperat ca benefiicile climaterice ale zonei ii vor ameliora boala.

Am baut o cafea la o terasa umbroasa, ne-am incantat privirile cu farmecul locului si am plecat mai departe.

Am avut si un incident mai putin placut. Desi am lasat masina intr-o parcare, incadrarea nu a fost corecta pe locul de parcare si la intoarcere am gasit amenda in geam. Jale mare, nu neaparat pentru cei 30 de euro (atat a fost amenda) cat pentru faptul ca fetele au inceput sa se agite ca trebuie neaparat platita. Cand am ajuns inapoi la hotel, au cautat o banca si au achitat amenda. Deci, atentie sunt tare vigilenti. Oraselul, desi mic, este plin de turisti iar ordinea si disciplina trebuie sa fie peste tot.

SOLLER si PORT SOLLER

Drumul este o incantare, plin de serpentine, verde cat vezi cu ochii, dar si albastru cand privesti jos, in zare, la minunata Mediterana.

Soller este un oras de munte, cu cladiri de piatra vechi, din sec. XIV, cu un aer idilic. Stradutele parca sunt si mai inguste. Aici e mai racoare, muntii plini de vegetatia specifica zonei ne inconjoara. Nu zabovim mult. De aici vom pleca mai departe cu “masina timpului” de dat inapoi de aceasta data. Este minunatul tren Soller, tren din lemn, fara geamuri, ce te poarta incet cu scartaituri si gemete catre Port Soller. Trenuletul, cu ecartament ingust, a fost infiintat in 1912. El face legatura cu Palma, capitala si punctul terminus Port Soller. Noi am facut doar o bucatica din traseu, dar sunt convinsa e minunat sa faci traseul tot. Peisajele strabatute de acest tren ofera bucurii de nedescris iubitorilor de natura si de inedit.

Ajungem si in Port Soller, capatul de linie. Linia de tren, soseaua destul de ingusta, se invecineaza cu plaja. Suntem intr-un golf mai marisor. Pe o parte este muntele, pe care parca stau agatate vile cochete, ce privesc cu mandrie spre apele albastre ale golfului.

Plaja foarte publica si la vedere, nu prea mare, este cu pietre. E mai putin placut sa te plimbi descult. Dar tot trebuie sa facem o baie. Si in apa gasim niste pietre, dar peisajul inconjurator este superb. De pe munte coboara niste nori amenintatori, dar e cald si bine in apa.

Gata cu balaceala, ne luam lucrusoarele si urcam inapoi in tren. Ajungem in Soller , luam masina si ne indreptam spre o destinatie de lux:

CALA D’OR

Cala d’Or, aflat in partea estica a insulei, este una din cele mai cosmopolite regiuni ale insulei.

De ce?

Pentru ca este o zona foarte frumoasa cu multe golfuri, in care marea patrunde lenesa cu nuantele ei albastre in care se oglindesc pinii de pe maluri.

Pentru ca Antonio Costa, architect puternic implicat in urbanizarea zonei si-a dorit ca aceasta sa semene cu locul sau natal, Ibiza. Casele din aceasta regiune au ca particularitate acoperisurile plate si in marea lor majoritate sunt albe si inconjurate de multa vegetatie. Dupa cateva ore petrecute pe plaja, am cascat gura, la propriu si la figurat, admirand aceste vile.

Plaja m-a naucit! A fost prima oara cand m-am intalnit cu o astfel de plaja. Marea intra inspre uscat pe o lungime destul de mare, iar plaja propriu zisa are cativa zeci de metri, un dreptunghi cu latura mica catre mare.

Deci am facut plaja si am vazut 3 maluri, intre care marea se agita. Tare mi-a mai placut. N-am stat mult la plaja. Pe masura ce soarele merge spre apus, umbra se intinde peste plajuta si pe la ora 16, cred, deja era umbra. In zona sunt mai multe plaje de acest gen. Cam aglomerate, dar aici lumea este linistita, sunt altfel de turisti, multe familii cu copii, mai mici sau mai mari si multi francezi.

Am incercat pe scurt (dar a iesit cam mult), sa va povestesc cate ceva despre aceasta insula minunata, unde intr-adevar gasesti de toate pentru toti. Exista zone pline de agitatie pentru turisti dornici de distractie, dar si zone ultralinistite pentru cei ce doresc sa se bucure de natura in ansamblu.

Si sunt si altfel de locuri de vizitat, istorice sau manufacturiere…perle!!!

Marea este fantastica si muntele intregeste aceasta minunatie.

Incercati Mallorca si nu veti regreta!


[fb]
---
Trimis de nicoletass in 10.08.11 09:46:41
Validat / Publicat: 10.08.11 12:33:12
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 4791 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

6 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (nicoletass); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Catedrala La Seu din capitala insulei Mallorca
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 17750 PMA (din 18 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

6 ecouri scrise, până acum

georgiana
[10.08.11 14:44:34]
»

Absolut incantatoare si plina de veselie este povestea vacantei tale! Asteot cu nerabdare si cele 36 de fotografii de la validare.

Pami* CONS. ONORIFIC AFA / SPANIA
[10.08.11 16:06:40]
»

da, da ai dreptate - Mallorca este dupa parerea nemtilor al 17-lea judet al lor si sunt mandrii ca acolo aproape toata lumea vorbeste germana - ma bucur ca te-a amuzat felul lor de a fi - eu incerc sa-i evit cand sunt in concediu - ca in rest sunt inconjurata toata ziua de ei

: -) si nu e chair asa de hazliu...

nicoletassAUTOR REVIEW
[10.08.11 17:42:57]
»

@georgiana,

intr-adevar, a fost o vacanta vesela, asa ne-am si dorit, iar in Mallorca e imposibil sa fii altfel.

Este totul atat de frumos, marea, cerul, muntele, plaja si poate a contribuit la veselia noastra si zona in care am stat. A fost foarte animata, plina de turisti si locuri de distractie

@pami,

daca am fi fost niste persoane mai posomorate, poate ca nu ne-ar fi priit ca ne-am trezit in colonia germana, dar am stiut sa ne bucuram si de ei. Mai rar ai ocazia sa vezi un grup de 20-30 persoane cantand si miscand-se ca pe valuri, in ritmul muzicii cu tente cazone. Deh, fiecare cu obiceiurile lor!

Oricum, repet, mi-a placut foarte mult in Mallorca si imi doresc sa repet experieta, dar in alta zona, am vazut prea putin din insula.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
webmaster13
[12.08.11 08:46:27]
»

Sper sa placa muzica postata, daca nu, schimbam!

nicoletassAUTOR REVIEW
[12.08.11 10:10:56]
»

Webmaster13,

multumesc, melodia intregeste perfect review-ul: agitatie, multa veselie si reda sonor una din particularitatile insulei “colonia germana”. Acum va puteti imagina mai bine “valul uman” ce canta vesel pe plaja.

Monaa
[19.06.16 16:17:27]
»

@nicoletass - M-am regasit in felul in care ai scris aceasta "povestioara"... De fapt am mers alaturi de tine... prin acele locuri. Ce sa zic, decat ca m-ai facut si mai curioasa... pentru ca Duminica decolam intr-acolo... Abia astept . Viva Espana!!!... ))

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
georgiana, Monaa, nicoletass, Pami*
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Mallorca:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.04364800453186 sec
    ecranul dvs: 1 x 1