Drumul paianjenilor

TIPĂREȘTE

Instinctiv, omul resimte o repulsie fata de paianjeni si serpi. E un semnal stravechi, un instinct de aparare, bine intiparit in memoria sa, aparut din negura timpurilor si care a strabatut mileniile evolutiei umane. Acesta il avertizeaza pe om sa se fereasca de aceste mici vietuitoare, chiar fara a stii de la "prima vedere" daca ele sunt sau nu periculoase.

La drum!

Intr-o zi, am pornit din Nidri pe “soseaua Nordului”, sosea excelenta, prin Lefkas, spre Agios Nikitas. Aveam o dorinta mai arzatoare decat soarele Greciei, sa vizitam plaja Milos. Stiam din review-ul @Iuliei Nic ca plaja de la Agios Nikitas, se invecineaza cu superba plaja Milos, despartita de ea doar de un pinten stancos, ce patrunde puternic in mare, dar si mai puternic si abrupt, “urca” spre cer. Acest “cap de piatra” numit Nikita, poate fi strabatut in mai multe feluri, nicidecum pe plaje, caci aceasta se termina brusc si apare un cocteil anfractuos de stanci, lovite de valuri mari, de netrecut. Exista intre Agios Nikitas si Milos beach, un drum normal de acces, bine indicat, care incepe exact langa taverna Poseidon. Retineti acest nume, poate ati vazut filmul despre celebrul vas de croaziera Poseidon, care s-a rasturnat si a plutit in deriva cateva zile... cu “fundu-n sus”. Drumul se sfarseste pe niste scari de piatra ce coboara spre nisipul plajei Milos. Drumul e usor de strabatut, (12-15 minute), la inceput el trece printr-o padurice de pini. Folositi-l si la dus si la intors, nu faceti pe eroii ca noi.

Dar ce-am facut noi?

Mai intai, am ajuns la Agios Nikitas, apoi am coborat pe un frumos drum pietruit plin de vilisoare, mici magazine si taverne simpatice inspre plaja de la Agios Nikitas, care nu e cine stie ce si am observat, spre stanga, Capul Nikitas. “Hai sa cautam o carare si sa-l strabatem”, zicem noi. Stiam ca dincolo de el, e plaja Milos. Am gasit o carare, poate sunt mai multe, dar urcusul e greu, abrupt, printre maracini si spini taiosi ce-ti spinteca pantalonii sau chiar pielea, printre colti ascutiti de stanca sau bolovani mari, ce-i ocolesti cu greu si... multe plase de paianjen, cu stapanul lor, mare si negru, in mijlocul lor, stand la panda, in bataia vantului. O familie formata din mama si copil, tocmai facea cale-ntoarsa de pe acea carare, spunandu-ne ca “drumul e imposibil”. Noi am continuat totusi. Am intalnit cel putin vreo 10 plase de paianjen. “Hei paianjenilor, voi nu vedeti ca e o carare pentru oameni pe sub plasele vosatre? ”. Paiajenii erau mari si negri, Dana a inaintat ea ce-a inaintat, dar la un moment dat aud un strigat, a dat nas in nas cu o oratanie mai sus amintita, pe care n-ai cum s-o vezi cand iti taie calea, caci tu privesti in jos, spre drumul pe care calci. Adica spre “spider’s road” (of the hell). Am incurajat-o spunandu-i, ca, dupa cate stiu eu, e-un neam de-a vaduvei negre de pe la noi din Dobrogea si daca te musca ai parte de o moarte rapida, fara chinuri si cu vise colorate si euforice inainte de-a “da coltul”. Va fi o placere! Dana s-a mai linistit. Am fotografiat cativa, caci ei, impasibili, nu se miscau deloc, stateau acolo deasupra capului tau, in mijlocul plasei, ca la fotograf. Am luat fiecare in mana cate o crenguta cu spini si am inceput sa ne facem loc pe acea carare, disrugand plasele “foto-modelelor”. In schimb, imaginile pe care le-am vazut de la acea inaltime, cu marea furioasa si plaja la picioarele tale, erau fantastice, merita sa fie si-o carare plina cu tarantule. Dar o plasa n-am observat-o si am intrat in ea, lovind cu chelia un paianjen. M-am speriat dar cu coada ochiului, am vazut mica lighioana neagra, mai speriata decat mine, cum fuge spre marginea plasei. Ma bucur ca nu i s-a intampat nimic si n-am distrus echilibrul bio-ecologic al zonei, caci eu am capul cam tare. Sunt sigur ca salvamontul veterinar n-ar fi venit, pentru un mic si biet paianjen ranit. La un moment dat, inspre mare, apare o moara abandonata, apoi, dupa ce-o depasim, apare si plaja Milos. Zgomotul facut de valurile, sau mai bine zis de mini-tsunami-urile ce loveau cu furie nisipul, se auzea pana la noi. Undeva sus, o familie din Pitesti ne apeleaza pe romaneste. “Hei, pe-aici e drumul cel bun, incercati sa veniti pe-aici! ”. Usor de zis. Domnul coboara si ne ajuta sa ajungem unde trebuie, doamna il dirijeaza, spre drumul clasic, cel fara plase de paianjen. Ei, alta viata, cararea era larga, drumul pana la plaja, a devenit o placere.

Milos Beach

Ajungem pe plaja. E soare, marea e agitata, valurile, cat casa. Sarim in apa. Cred ca aici a compus Vasile Seicaru melodia “Iubita mea sa ne-aruncam in valuri”. Valurile ne doboara si ne rostogolesc pe plaje. E imposibil sa te tii pe picioare, forta de lovire a valurilor, care vin ca o cascada, e mare. E un spectacol inedit. Cineva de pe plaje zice ca peisajul de-aici si cel de pe plaja Egremni, nu este cu nimic mai prejos decat cel de pe plaja de lux Malibu. Lipsesc doar palmierii care-si inmoaie lenesi mustatile in valuri si hamacele in care de obicei se balangane bogatii lumii. Grupul nostru face “hora unirii” ca sa reziste furiei apei. Cine-a zis ca romanii sunt un popor dezbinat? Incercam sa comunicam intre noi dar galagia valurilor e mult prea mare, nu se prea intelege om cu om. Mai bine tacem si savuram momentul. Pe plaja n-ai nimic, n-ai nici chiosc cu apa minerala, nici cu sendviciuri, nici toaleta, nici sezlonguri cu umbrelute. Ai in schimb atata frumusete salbatica si pura incat uiti si de foame si de sete. E-o plaja care ne arata cum era Pamantul in urma cu milioane de ani. E-un colt neatins de suflul civilizator al omului, stapanul otelului, betonului, sticlei si inventatorul poluarii. E stiut ca la Milos Beach, apa si mancarea, trebuie sa ti le aduci de-acasa. Plaja e lunga, lata, cu nisip fin, spectacolul valurilor e impresionant!

Spre Agios Nikitas

Stam cat stam pe Milos beach, facem fotografii, ne schimbam adresele "mail" cu familia din Pitesti, promitem ca odata si-odata, o sa facem si schimb de tuici, fiecare are cate una buna in zona lui si ne intoarcem. De data aceasta pe drumul cel bun. Drum care incepe tocmai de pe plaje, urca pe niste scari de piatra pana in varful “dealului paianjenilor” si apoi patrunde intr-o padurice, coborand vertiginos spre Agios Nikitas. Trecem si pe langa o vila cu piscina. Ajungem in 15 minute la taverna Poseidon. Drumul nu e greu. Inspiratia patronului tavernei de-a monta pe un stalp al terasei sale o bucata de lemn cu indicativul “to Milos Beach”, cred ca i-a adus mai multi clienti. Suntem insetati si ni s-a facut foame si tragem tocmai la aceasta taverna. Cerem lista de meniuri. Un baiat si-o fata ne intreaba de unde suntem. ROMANIA! (iata, aici si-n Bulgaria nu mi-e deloc jena sa spun ca sunt roman!). “Ah, wait a minute, please! ”... si primim o lista de meniuri in limba romana. Wow! Dana comanda o musaca iar eu, o jumatate de “pui pe jar”, scris in lista de meniuri exact asa cum auziti, pe romaneste. Cu cartofi prajiti si racoritoate. Totul costa 17 euro, las 20. (Peste tot, la taverne am lasat 3 euro ciubuc la o consumatie ce tindea spre 20 de euro si chelnerii au fost foarte multumiti).

In general review-urile se scriu ca sa va ajute sa stiti ce sa faceti in cutare si cutare loc sau situatie. Acesta este unul care va indeamna la ceva ce nu e bine sa faceti. Nu folositi cararile ce strabat frontal Cape Nikitas, incepand chiar din capatul plajei Agios Nikitas, decat daca aveti incaltaminte de munte si nu aveti arahnofobie (teama de paianjeni). Nu ratati totusi acest spectacol unic al insulei Lefkada (Agios Nikitas+Milos Beach), daca tot ati parcurs o mie si ceva de kilometri de-acasa si pana aici.

Asadar, dac-ati venit pana aici, mergeti la Milos Beach!

Vacanta placuta in continuare!

@Web, te rog videoclipul https: //www.youtube.com/watch?v=TJBn_y

---

VIZUALIZĂRI: 3371 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI