ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 18.08.2024
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Galaţi
ÎNSCRIS: 27.08.17
STATUS: SENATOR
DATE SEJUR
JUN-2024
DURATA: 14 zile

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

,,Castelul Ciorii” din Matsumoto

TIPĂREȘTE URM de aici

In cea de a sasea zi in Japonia ne-am mutat„resedinta” in Kyoto, cu escala in cel de-al doilea oras ca marime din prefectura Nagano, Matsumoto. In Japonia exista mai multe categorii de trenuri, incepand cu cele locale, care opresc in fiecare statie, continuand cu cele rapide, care„sar” unele statii, urmeaza trenurile expres, care opresc in putine statii, dar pentru care se plateste mai mult, trenurile expres limitat, care opresc doar in statiile importante si cele mai rapide, dar si cele mai scumpe, super Express (shinkansen). Am plecat de dimineata cu trenul expres JR, din statia Shinjuku, biletul costand 6620 yeni si am ajuns in Matsumoto dupa 2 ore 30 minute.  

Pentru bagaje am inchiriat un seif din gara, am platit 800 de yeni, preturile variind in functie de dimensiunea seifului.  

In Matsumoto se afla unul dintre cele mai frumoase castele originale din Japonia, care face parte din colectia celor cinci castele desemnate„Comorile Nationale ale Japoniei” : Hikone, Himeji, Inuyama, Matsue si Matsumoto.

De la gara Matsumoto se ajunge la castel pe jos, in 15 minute, sau cu autobuzul, in 5 minute. Se viziteaza zilnic pana la ora 17.00, iar intrarea costa 700 yeni.  

Castelul Matsumoto este un „hirajiro” , un castel construit la campie, nu pe un deal sau munte, desi in spatele lui se afla Alpii Japonezi.  

Initial, castelul s-a numit Fukashi, iar istoria lui dateaza de la inceputul secolului al XVI-lea si continua pana in zilele noastre. Locatia castelului nu a fost aleasa intamplator, se spune ca acest loc este sacru. Construcția castelului Matsumoto a inceput intre 1593 si 1594, in perioada Sengoku (perioada Statelor Razboinice). La apogeul sau, Castelul Matsumoto continea mai mult decat fortareata castelului pe care o vedem astazi, un intreg complex de cetati inconjuratoare. Cele 6 familii ale clanului Matsumoto s-au succedat, cu cele 23 de generatii ale sale, incepand cu anul 1590 si terminand cu 1869.

In 1871, Castelul Matsumoto a fost plasat sub jurisdictia guvernului national nou format, care a vandut castelul la licitatie in 1872, urmand a fi demolat. Un grup de localnici a inceput sa stranga donatii si fonduri pentru a-l salva de la distrugere si a reusit sa rascumpere proprietatea castelului.

In ciuda eforturilor de conservare, castelul a inceput sa se deterioreze, la inceputul sec. XX, fiind pe punctul de a se prabusi. Si de aceasta data s-au strans fonduri pentru reabilitarea completa a castelului.

In 1930, Castelul Matsumoto a fost desemnat ca sit istoric national, insa odata cu cel de-al doilea razboi mondial si a celor 4 cutremure majore, structurile castelului au slabit si mai mult.

Dupa incheierea razboiului, un nou proiect major de restaurare a fost lansat, toate cladirile au fost demontate si fiecare piesa a fost examinata una cate una. Componentele defecte au fost reparate sau inlocuite, iar castelul a fost apoi reasamblat la starea sa initiala.

De peste 400 de ani, Castelul Matsumoto sta cu mandrie in centrul orasului Matsumoto si in loc sa devina un simbol al razboiului, a devenit un simbol al oamenilor care au muncit atat de mult pentru a-l proteja.  

Datorita zidurilor intunecate din lemn si tiglelor de aceeasi culoare ale acoperisului a fost numit si„Castelul Ciorii” . Peretii sunt acoperiti cu tencuiala alba, dand nastere unui contrast unic care se reflecta perfect in apa care inconjoara castelul. Un loc ce evidentiaza cu adevarat frumusetea Castelului Matsumoto este Podul Uzumi, suplimentand contrastul alb-negru al castelului, cu rosul aprins al podului.

Pe cat de frumos este exteriorul, pe atat de modest este interiorul, mobila e aproape inexistenta, nu am gasit nimic in afara unei expozitii de arme si armuri din perioada samurailor. Este insa explicabil, daca ne gandim ca japonezii nu obisnuiau sa decoreze foarte mult interioarele.

Caracteristicile interesante ale castelului includ scarile abrupte din lemn, deschideri pentru a arunca pietre asupra invadatorilor, deschideri pentru arcasi, precum si o punte de observatie la ultimul nivel al donjonului principal cu vederi frumoase asupra orasului.

Numarand din exterior, fortificatia principala a Castelului Matsumoto are cinci etaje, dar cand am intrat in donjon, am descoperit ca in interior sunt de fapt sase etaje. Mascand un etaj suplimentar in interiorul castelului, a fost posibil astfel sa se ascunda mai multe trupe decat s-ar astepta inamicul, acesta fiind un secret pentru dusmani.  

Interiorul este intunecat, stalpii de la etajul 1 sunt din chiparos si pin iar camerele erau folosite pentru depozitarea alimentelor, armelor si munitiei.

Primul etaj prezinta cele mai multe coloane stalpi, in comparatie cu alte etaje, pentru a sustine intregul castel ca baza. Aici este expus Shachihoko, animalul fictiv japonez care seamana cu un peste cu un cap de dragon, spatele cu spini si inotatoarea cozii indoita pe spate, deseori vazut pe castelele japoneze, unde actiona ca un talisman impotriva focului.  

Shachihoko a fost inlocuit in 1834 si a fost asezat pe un suport vertical de sustinere care pornea din interiorul castelului si strapungea acoperisul, pentru a iesi deasupra acestuia.

Etajul 2 este luminos datorita celor 3 ferestre cu gratare, iar acest etaj are 4 camere, despre care se crede ca ar fi fost folosite ca si camere ale razboinicilor, locul unde acestia se adunau.  

Sunt expuse aici si pistoale cu cremene, pusti, sabii si alte obiecte care au fost folosite de samurai cu peste 400 de ani in urma. Ironia e ca o colectie atat de grozava de arme se gaseste in castelul care nu„a vazut” niciodata lupta.

Etajul 3 are camerele intunecate, acesta zona fiind cea mai sigura, deoarece nu se vede din exterior, aici urmand a se ascunde luptatorii in timpul razboiului. Fiecare etaj are orificii diferite pentru tipuri de arme, gaurile dreptunghiulare (yazama) erau pentru sageti, cele patrate (teppozama) pentru muschete, iar dupa introducerea armelor de foc, au fost folosite in combinatie.  

Etajul 4 ar putea fi zona privata, unde conducatorul ar fi stat in caz de urgenta. Camera are un tavan inalt si lumina intra prin toate cele 4 laturi, avand atmosfera si designul traditional japonez.  

Etajul 5 ar fi trebuit sa fie folosit pentru intalniri tactice ale ofiterilor militari in timpul razboiului. Tavanul are 4,54 m inaltime, fiind mai inalt decat celelalte etaje, aici fiind si scara cea mai abrupta, de la nivelul 4 la 5.

De la etajul 1 la etajul 6, exista 7 seturi de scari, ce incep cu o inclinatie de 55 grade si ajung pana la 61 de grade, scarile dintre etajele 4 si 5 fiind cele mai abrupte, fiecare treapta avand inaltimea de 40 cm. Au fost construite astfel pentru a impiedica trupele inamice sa urce in fort.

Exista cate 2 randuri de scari, la fiecare etaj, astfel incat, urcarea se realiza pe o parte si coborarea pe cealalta. Fiind atat de abrupte, coborarea am facut-o cu spatele, exact asa cum cobori de pe o scara din copac, iar febra musculara am sesizat-o in urmatoarea zi.  

Ultimul etaj a fost folosit  ca turn de veghe pentru inamici in timpul razboiului. Tavanul este construit in tehnica grinda curbata. Un zeu pe nume Nijuroku-ya-shin (zeul celor 26 de nopti), care protejeaza castelul are o dedicatie in centrul tavanului. Odata ajunsi la ultimul nivel, ne-am relaxat si am admirat orasul, privind in zare la Alpii Japonezi.

Dupa ce am vizitat castelul, ne-am indreptat spre Tsukimi Yagura, (observatorul lunii), structura ce face parte din castel, ce reprezinta epoca pacii („Tsuki’’ inseamna luna, iar„mi’’inseamna vede, in japoneza). Pe 3 laturi exista usi glisante deschise care permit patrunderea luminii si de aici se poate vedea domeniul castelului. De asemenea, este si o expozitie cu artefacte excavate din zona.  

Am parasit castelul, impresionati, chiar daca difera mult de ceea ce inseamna un castel in Europa. Aceasta simplitate a castelelor si palatelor ne va insoti pe tot parcursul nostru in Japonia. Ne-am intors in gara si am pornit mai departe spre destinatia zilei, Kyoto.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de geani anto in 18.08.24 10:48:23
Validat / Publicat: 18.08.24 12:02:54

VIZUALIZĂRI: 645 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (geani anto); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P18 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 9000 PMA (din 10 voturi)

ECOURI la acest articol

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
  • Niciun abonat la acest review, încă...
  • Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Japonia:


      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.05118203163147 sec
    ecranul dvs: 1 x 1