Istanbul. ”Sipahiler Hani – Çukurçeșme Hani Tașhan”

TIPĂREȘTE

(Ziua a doua). Cea de a doua zi a început cu micul dejun, pe care l-am luat la restaurantul aflat la etajul VII al hotelului. Acesta este organizat în stil ”bufet suedez”. Mâncărurile servite au fost în mare parte dintre cele obișnuite, adică mezeluri, constând din mai multe feluri de salam și șuncă presată. De asemenea mai multe feluri de brânză, castravete crud, roșii, două sau trei categorii de măsline. Ceva aparte mi s-a părut faptul că la micul dejun se serveau și supe între care și supă cremă de linte. Pe lângă acestea, se puta servi ceai, cafea, și trei sau patru feluri de suc de fructe, mere, ananas, vișine și portocale. Micul dejun se servește între orele, 7.30 -10.00.

Restaurantul are și o terasă deschisă de unde se vede Marea Marmara și un port plin de tot felul de nave dintre care nu lipsesc yachturi personale. Pe zidul de protecție al terasei aterizează pescărușii, care sunt atât de obișnuiți cu oamenii încât se apropie de tine în timp ce stai spijinit cu coatele pe marginea zidului.

Programul pe care ni l-am propus pentru cea de a doua zi a șederii noastre la Istanbul, era să vizităm de unii singuri Moscheea Albastă și Sfânta Sofia, urmând ca seara în jurul orelor 19.30-20.00, să plecăm împreună cu alți membri ai grupului cu autocarul în turul nocturn al celor două continente.

Am ieșit din hotel pe la 9.15 cu intenția de a merge direct la stația de tramvai. La intersecția cu Ordu Caddesi, strada pe care circulă tramvaiele, pe diagonală față de locul unde am ajuns pe jos de la hotel, am văzut o moschee cu minarete inalte, iar la intrarea în curte un grup de turiști. Văzând că este vorba de ceva ce poate fi vizitat ne-am hotărât rapid, să mergem și noi să vedem ce este acolo. În intersecție era un semafor, pe care deși era pe roșu l-am ignorat și strecurându-ne printre mașinile blocate în trafic, am ajuns repede pe cealaltă parte a străzii. Aș vrea să nu fiu înțeles greșit, și să vă las posibilitatea de a spune că nu respect regulile de circulație pietonală într-o țară străină, dar ne-am comportat și noi turcește, adică dacă ei treceau pe roșu, puteam să trecem și noi pentru că ori cum oricum nu supăram pe nimeni pentru că atunci când pentru mașini era intervalul de culoare verde, acestea acestea înaintau cel mult un metru.

Am intrat în curtea moscheei împreună cu grupul de turiști despre care am vorbit.

La intrare nu am găsit nici un indicator care să ne permită să identificăm moscheea și nici în curte nu am găsit ceva. Abia după ce am ajuns acasă, folosind ”google net” am aflat că este vorba de ”Moscheea Laleli” (Laleli Camii). Spicuind pe internet câte ceva din istoricul ei am aflat că a fost construită între anii 1770-1783, din ordinul sultanului Mustafa al III-lea., iar ca o curiozitate, ar fi de menționat faptul în anul 1783, când construcția a fost finalizată, întreg complexul a fost mistuit de un incendiu, însă a fost reconstruit imediat în același an. Moscheea a mai suferit avarii mari de pe urmele unui incendiu, în anul 1911, dar și atunci reparațiile s-au efectuat foarte repede.

”Ce faci mă? ” Ieșind de la moschee, am observat imediat lângă poarta acesteia un panou cu suveniruri în fața vitrinei unui magazin. Ne-am apropiat și după ce amvăzut oferta, am intrat in magazin, de unde am ales niște plăcuțe magnetice cu reproduceri ale Moscheei Albastre și ale Sfintei Sofia, după care continuându-ne drumul încă vreo sută de metri pe aceeași stradă am descoperit un gang adânc cu multe buticuri de o parte și alta. Am zis că ne aflăm în fața unui alt bazar din Istanbul și asta ne-a trezit curiozitatea. Deasupra intrării în gang se afla o placă de marmură este scris anul 1760, și apoi cu majuscule următorul text: ”Sipahiler Hani –Çukurçeșme Hani Tașhan”. așa cum se va vedea în fotografia atașată.

Ni s-a părut interesantă descoperirea și am hotărât pe loc trecem la exploarea locului cu pricina pentru a vedea despre ce este vorba. Am intrat și am înceut să inaintăm prin gangul respectiv. În fața fiecărui, butic, se afla câte un vânzător, care ne invita să intrăm în magazinul lui, sau să cumpărăm ceva. La trei sau patru magazine, am fost invitat să probez niște haine din piele. Am dat din cap zâmbind și am mers mai departe, fără a intra însă în vorbă cu vânzătorii.

După vreo treizeci patruzeci de metri, gangul și-a schimbat direcția spre stânga în unghi de 90 grade iar după cam tot aceeași lungime ca în prima parte a lui, am ajuns într-o curte interioară cu o grădină în formă dreptunghiulară, străjuită de jur-împrejur, de coloane ce sprijineau balcoanele cu arcade, ale etajului clădirii. Cum am ajuns acolo, locul ni s-a părut foarte cunoscut și astfel ne-am adus aminte că l-am văzut in mai multe seriale turcești.

Pe lateralele curții erau câteva magazine cu tot felul de mărfuri. În fața unuia dintre ele, vânzătorul ne-a întrebat în engleză dacă vorbim rusește. Mi s-a părut puțin dezamăgit când i-am răspuns că nu, dar a continuat să vorbească cu noi în limba engleză. Chiar deasupra intrării în magazinul lui se afla tabloul cunoscutului actor turc, Metin Çekmez, care a jucat în mai multe filme turcești între care și serialul Feriha în care avea rolul tatălui acesteia.

De jur-împrejurul grădinii, se aflau banchete acoperite cu carpete cu modele asemănătoare covoarelor noastre oltenești, despre care acum mă gândesc că ar putea fi la origine de inspiratie turcească. Nu exclud însă nici varianta că acestea ar putea fi rezultatul creației oltencelor noastre răpite de turci în raidurile lor pe aceste meleaguri. Înfața băncilor sunt mese joase, unde se servește ceai, cafea sau băuturi nealcolice ori se fumează narghilea. Aproximativ în mijlocul grădinii se află o fântână arteziană pe bordura căreia stau narghilelele în așteptarea celor ce doresc să le folosească. Tot în acestă grădină se află intrarea la restaurantul ”Tașhan Arkat”, situat la subsolul clădirii principale. Nu am intrat să îl vedem, pentru că la ora aceea era închis, dar după ce am ajuns acasă, am căutat pe internet și am văzut că este un local de lux, foarte elegant.

Locul pe care l-am descoperit ni s-a părut fermecător și deosebit de atrăgător, motiv pentru care am hotărât să bem câte un ceai turcesc acolo. În timp ce ne îndreptam spre o masă, am fost întâmpinați de barmanul căruia i-am spus că dorim să bem cîte un ceai. Acesta ne-a invitat să luăm loc la o masă și să așteptăm. În același timp, realizând că suntem străini ne-a întrebat de unde venim. I-am răspuns că suntem din România. Când a auzit, am văzut cum i s-a luminat fața și apoi a venit indreptat cu mâna întinsă spre mine spunând ”Ce faci mă? ” Am inceput să râd, i-am întins și eu mâna și l-am întrebat ”Știi românește? ” Mi-a răspuns da, ”bună ziua”, de fapt asta era tot ce știa românește.

Am rămas acolo cam o jumătate de oră, până ne-am băut ceaiul și am făcut câteva fotografii, și apoi am plecat spre stația de tramvai pentru a ajunge la Moscheea Albastră.

La ieșirea din han, am fotografiat placa de marmură de care am vorbit la încept, cu gândul că voi reuși să găsesc informații mai amânunțite despre local, pe internet. Am găsit doar o informație vagă, conform căreia hanul ar fi fost construit tot de sultanul Mustafa al III-lea, în anul 1763, adică aproximativ în aceeași perioadă cu ”Moscheea Laleli”.

Dintr-o discuție cu un cunoscător de limbă turcă, am aflat că ”Sipahiler Hani” ar însemna ”Hanul Spahiilor”, iar ”Çuçurçeșme Hani”, ar însemna ”Hanul Cișmelei Curgătoare”, ca o concluzie personală, cred că denumirea se referă la Fântâna Arteziană despre care am vorbit.

Vă rog atașament muzical: THE BEST TURKISH SONG (Ebru Gündeş)

---

VIZUALIZĂRI: 3290 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI