ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 29.07.2021
DE rudy
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.08.09
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUL-2021
DURATA: 3 zile
Cuplu
2 ADULȚI
Raport PREȚ/CALITATE:
BUN

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
95.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

O vizita in Bizant

TIPĂREȘTE

Salutare!!!

Dupa 2 ani de stat acasa am reusit sa evadez putin din nebunia asta si am ajuns din nou pe Bosfor. Am ales Istanbul pentru ca e frumos, e aproape si e ieftin. Calatoria a fost cu avionul, o ora zborul atat la dus cat si la intors, nici nu decoleaza ca trebuie sa aterizeze. Doar la noi au cerut codul HES si adeverinta de vaccinare la imbarcare, turcii insa nu au cerut nimic, doar pasaportul.

De la aeroport am luat un autocar spre zona Sultanahmet unde aveam cazare la un pret de 70 lire 2 adulti. 1 leu egal 2 lire, 1 euro egal 10 lire. Din motive sanitare, se plateste numai cu cardul la sofer nu cu Istanbulkart si nici cu bani cash.

Dupa o ora si un pic am ajuns in zona Sultanahmet care e imprejmuita de garduri ale politiei. Sunt intrari mici si se formeaza ceva aglomeratie la intrare, toti cei cu rucsacuri sau genti fiind verificati inainte de a intra, inclusiv eu am fost verificat de fiecare data cand intram si mi s-a cerut sa deschid rucsacul.

Am ajuns vineri intr-o aglomeratie de nedescris cand e ziua de rugaciune la musulmani, Sultanahmet fiind ticsita efectiv de pelerini musulmani care intrau si ieseau de la rugaciune mai ales din Sfanta Sofia. De cand a fost reconvertita in moschee Sfanta Sofia e mult mai aglomerata decat Moscheea Albastra in care era mai putina lume si mult mai aerisita.

Am intrat in Sfanta Sofia, sincer mi-a parut rau ca nu a ramas muzeu, e destul de ciudat sa vezi mozaicuri crestine, cruci si rugaciuni musulmane in acelasi loc, parca si-a pierdut farmecul, e o aglomeratie si harmalaie peste tot, cu copii care alearga si tipa, fiecare face ce vrea, am simtit ca nu mai e acel sentiment de respect fata de un loc de o importanta deosebita in istorie.

E un covor verde pus pe jos, obligatoriu te descalti la intrare, singurul mozaic acoperit cu o panza e cel de deasupra al Maicii Domnului cu Pruncul Hristos, in rest sunt descoperite. Din pacate la etaj accesul este interzis, un mare minus, acolo sunt cele mai frumoase mozaicuri, nu inteleg de ce si daca le vom mai vedea vreodata.

Am ajuns la Istanbul mai mult pentru atmosfera orasului si pentru mostenirea bizantina pe care am incercat sa o cuprind intr-o singura zi, asa incat mi-am luat inima in dinti, am inchiriat o masina cu sofer de la hotel cu 110 euro toata ziua si am mers mai intai la Patriarhia de Constantinopol, apoi la biserica Vlaherne cu hramul Acoperamantul Maicii Domnului, unde s-a aratat Maica Domnului credinciosilor si a lasat acoperamantul asupra lor, la Izvorul Tamaduirii, unde se afla si acum izvorul construit de imparatul Leon cel Mare in sec. 5, de unde am luat apa sfintita pentru noi si cei de acasa, deasemenea o apa binecuvantata de Maica Domnului. Era foarte cald asa incat intrarea in subsol la izvor a fost o adevarata binecuvantare fiind racoare si apa foarte rece si buna.

Mai apoi am ajuns la Chora, din pacate inchisa pentru restaurare, la biserica Pamakkaristos, inchisa si ea si la manastirea Pantokrator, la fel de inchisa. De fapt toate 3 sunt moschei acum.

Dupa aceea am ajuns la manastirea Studion din care nu se mai pastreaza mare lucru, fiind abandonata si o ruina, ceea ce e mare pacat deoarece Studion a fost locul monahilor studiti, primii care au dat modelul de vietuire duhovniceasca adoptat in prezent de calugarii din Muntele Athos, cu mult inainte de aparitia monahismului in Sfantul Munte, la Studion functionand o scoala teologica bizantina de exceptie secole la rand. Monahii de la Studion au fost chemati deseori sa se pronunte asupra doctrinei si ereziilor vremii ca adevarati cunoscatori ai dreptei credinte.

Apoi am ajuns la biserica Sfanta Irina, in prezent muzeu, situata intre zidurile Palatului Topkapi, prima ridicata in Constantinopol de imparatul Constantin cel Mare in sec. 4 si refacuta ulterior de imparatii bizantini in sec. 7-9 dupa ce cutremure succesive au afectat-o. Intrarea e 80 lire sau 200 lire impreuna cu vizitarea palatului Topkapi. Sfanta Irina este o biserica foarte veche, cu 200 ani mai veche decat Sfanta Sofia, chiar daca a fost restaurata ulterior si reprezinta imaginea cea mai fidela a iconoclasmului ce a zguduit Bizantul secole la rand.

Tot aici a avut loc Sinodul II ecumenic de la Constantinopol in anul 381 convocat de imparatul Teodosie unde s-au dezbatut ereziile vremii si s-a completat si definitivat Crezul ortodox pe care il marturisim si astazi, prin adaugarea Duhului Sfant ca Dumnezeu si a Bisericii Apostolice in cuprinsul sau (prima parte a fost adoptata la Sinodul I ecumenic de la Niceea din anul 325).

M-am intors la hotel, am luat masa, preturile in Istanbul au crescut usor fata de alti ani, insa mancam bine doua persoane un pranz cu 300 lire cu tot cu ciubuc, de regula cautam carciumi cu terase la etaj unde se vedea marea, o priveliste nemaipomenita, si nu chiar in buricul targului ci un pic mai departe de zona centrala unde nu e nebunie, aglomeratie sau asa de cald. Sus pe terase atmosfera e alta, e mai racoare, bate un pic vantul si vezi marea in toata splendoarea ei cu nuante turcoaz, si vasele uriase care strabat Bosforul, o adevarata incantare, aproape ca atingi Sfanta Sofia de sus. De jos insa nu vezi nimic doar masini, claxoane, din cand in cand cersetori sau pisici flamande, si caldura cat cuprinde. Recomand bibanul de mare sau sea bass fish cum apare in meniuri, este exceptional de bun, un pic mai scump dar merita. Costa in jur de 100-150 lire portia dar vine la pachet cu garnituri foarte bune.

Am ajuns si la celebrul Hafiz Mustafa din zona Sirkeci de unde am luat baclavale, rahat, bomboane, cafea si alte dulcegarii foarte bune, preturi un pic cam mari dar deserturile sunt nemaipomenite si au un gust demential. Cred ca am lasat vreo 500 lire numai acolo dar tentatia e uriasa.

Am facut si o plimbare prin parcul Gulhane, foarte frumos parcul, apoi am ajuns si la Muzeul de Arheologie. Costa 6o lire intrarea si chiar mi-a placut. Vezi toate civilizatiile antice de la Sumer, Babilon, Egipt, Mesopotamia, Persia, Roma sau Grecia, a fost chiar o evadare din caldura sufocanta si din zgomotul si aglomeratia orasului.

Basilica Cisterna e inchisa pentru restaurare dar mai sunt cisterne deschise in alte zone de care nu stiam pana acum.

Vacante frumoase!!!


[fb]
---
Trimis de rudy in 29.07.21 13:51:36
Validat / Publicat: 29.07.21 14:17:23
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în TURCIA.

VIZUALIZĂRI: 5345 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

5 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (rudy); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P08 Sfanta Irina
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 39800 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

5 ecouri scrise, până acum

Aurici
[29.07.21 14:40:20]
»

Mulțumim pentru actualizare. Duminică trebuia să plecăm și noi cu treburi, dar am amânat pentru că suntem în Bulgaria peste vreo 4 săptămâni, destul de aproape de granița cu Turcia și legăm atunci și Istanbulul. Doar că tot cresc cazurile astea la ei, mi-e teamă să nu ne umplem iar de restricții. Acum a fost liniște și pace, nu?

N-am intrat în Sf Sofia de când a devenit moschee și parcă nu-mi vine.

Foarte interesant periplul tău prin Istanbul. Și faină abordarea.

Abia aștept să mănânc și eu un balik la mama lui, farfuria cu bibanul delicios mi-a lăsat gura apă.

rudyPHONEAUTOR REVIEW
[29.07.21 15:53:59]
»

@Aurici: da totul a fost în regula...

crismisPHONE
[29.07.21 18:44:46]
»

@rudy: Foarte fain articol, mi-a plăcut mult. Chiar aveam în vedere o astfel de abordare a vechiului Constantinopol, pentru rămășițele lui bizantine...

Chiar mă întrebam ce s-o fi ales de Sf. Sofia... Am vizitat-o de 2 ori, ultima dată în urmă cu 3 ani. Mă întristează faptul că nu mai pot fi admirate mozaicurile de sus... Of...

Să fim sănătoși, să ne mai plimbăm, să mai învățăm câte ceva!...

adsoPHONE
[29.07.21 19:44:44]
»

@crismis: Mie imi este teama sa nu acopere inapoi mozaicurile de la Chora. Inteleg ca a fost declarata din nou moschee si imediat inchisa pentru restaurare. Citeam pe undeva ca cei de la UNESCO au cerut niste explicatii, sa speram ca presiunea lor va fi eficienta.

A, si multumesc pentru ecoul dvs anterior ????, abia acum il vad.

FlorrisPHONE
[29.07.21 21:05:53]
»

Îmi place maxim Istanbulul! Este printre puținele locuri unde m-as întoarce, iar si iar si iar...

Un oras vibrant, unde nu te simți deloc ca un străin, unde toată lumea este prietenoasă și foarte ospitaliera.

Felicitari pentru vacanța frumoasa pe care ați avut-o acolo și mulțumiri pentru ca împărtășiți cu noi aceasta experienta.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, crismis, Florris, rudy, Yoda
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Istanbul:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.057507038116455 sec
    ecranul dvs: 1 x 1