Rhodos - lipăind prin colbul Marilor Maeștrii... (hâc! Nu am găsit altceva...)

TIPĂREȘTE

Membru Goldeanu!... E? Cum îmi stă? Parcă sunt mai înalt, mai frumos, așe!... Prima minune care s-a înfăptuit, o dată cu noile mele trese, a fost faptul că Vali (acea ființă ce trăiește pe lângă casa bărbatului, știți voi care!...) a cerut, uite așa, să-mi citească și ea review-urile... Totul s-a terminat cu un „Mișto! ” sec, dar care pe mine m-a umplut de o stare de bine: dacă până mai deunăzi, când mă vedea la tastatură, îmi găsea te miri ce sarcini domestice, trăiesc cu speranța nemărturisită ca, măcar după ce se culcă Iulia (ca să nu-i mai zic copchila, aia mică sau kinderul din dotare) să mă lase să „bag în ele”. Tot e ceva, nu? Da’, cică, să mai las dreakului paharu’ de vin, să nu-l torn pe laptop când mă aflu în focurile creației... Nu știu de ce, da’ parcă meciu’ ăsta l-a câștigat tot ea, nu? În fine...

Și dacă tot plouă afară, și eu stau cu gândul numa la Grecia (plec peste nu mult timp, la Hotel Sousouras / Chanioti / Chalkidiki - multumesc lui georgeluci pentru sfaturile cu privire la interpelarea băieților pe email pentru locuri de cazare preferențiale - plus Parga), uite că mi-am amintit de sejurul meu de anul trecut din Rhodos, la Hotel Mistral / Kolymbia... Deci:

Cum am ajuns: Drumul, cu avionu’ - cum altfel? (deși mai fusesem în Rhodos, via Marmaris, cu catamaranul), a fost o experiență grozavă, pentru Iulia (primul ei drum aeropurtat - ocazie cu care nevasta a pierdut locul de la geam, hi! , hi!), care mi-a dat vânt din pupa pentru etalarea cunoștiințelor geografice: „Uite, Iulia, asta-i Bulgaria! ” „Bulgaria? ” „Daaa! Ai fost acolo! Știi, te-ai jucat cu fetița aia care dădea invers din cap! ” „Daaa! ” Nu înțelesese gluma, da’ așa face ea, să nu pară pe dinafară... Apoi am încercat să-i explic ceva și despre Turcia când, mi-a tăiat-o scurt: „Tati, da’ apa asta mare de unde vine? ”... „Uite ce e, lu’ tati îi este somn! ”. A lăsat cu adevărat urme pe hublou, la aterizare... Pentru cunoscători, aterizarea în Rhodos este cu adevărat spectaculoasă - parcă ești la Discovery Channel, cu un birdeye asupra cetății medievale.

Drumul către hotel, ar fi trebuit să fie mișto - pentru noi era una dintre ultimile opriri, dar - „Tati, vreau pișu! ”. Iau olița, cu o mutră demnă de revista Femeia, și o pun între scaune. „Nu am loc! ” Măi, să fie! O pun pe culoar. După ceva timp - „Nu pot, că mă zgâlțâie! ”. Mă duc la El Magistre (omu’ cu covrigu’) și-l rog de o pauză mai lungă... Se uită la mine înțelegător și bate cu deștiu’ pe ceas... Cică nu se poate... „OK! , îmi zic, doar e tapițeria ta!... ” Pănă la urmă ajungem fără evenimente.

Hotelul ne-a primit cu masa pusă, aș putea spune - prelungiseră timpul de masă special pentru noi. Băieți buni. Multe salate, brânzeturi, alcohol (aveam all inclusive - nu sunt fan al sistemului, „Dar trebuie să aibă copilul de unde alege, măi! ”) - nu intru în amănunte, știți stilul. Se mai repetau... Oricum, bun! Camera - super OK: pat mare, dublu și canapea extensibilă (v-aș pune să ghiciți cine a dormit pe canapea, dar ar fi prea simplu, nu?), TV, aer condiționat...

E! Aici este o poveste... Nu mergea! Grămadă la Recepție! „Dom-le, nu este plătit! ” „Dar cum așa! ” „Pentru sejururile de după 1 septembrie, nu este inclus! ” Telefoane!!! Nu atunci, că era seară. A doua zi. Aflu, de la firma din Pitești (de unde luasem biletul) că, cică, așa ar fi. „Man! Eu am luat biletul în martie (early-booking 30%) ”. Tur operatorul din Bucale (nu-i mai dau numele, dacă vreți mă întrebați) o ținea langa! „Nu, așa e oferta”. „Dar, dragii mei, voi ați afișat oferta la Târgul de Turism, în aprilie”. Tăcere!... Apoi: „Nu, asta este oferta! ”. Simțeam cum mi se umfla capul! Omu meu din Pitesti, ce să facă? - îl știam băiat fin, îmi spune să plătesc, că-mi dă el banii. Nu era corect de loc! Cam venise vremea să-mi amintesc de faptul că, totuși, la origini, sunt inginer. Îl iau pe micul elvețian (Victorinox, pe numele lui), dau jos masca de la modulul de pe perete și, ce să vezi? Un buton cu două poziții, scris mare ON / OFF. Anterior, venise un minitehnicus să mi-l pună pe OFF (căci nu vream să plătesc, nu?), uitându-se peste umăr cam așa cum faci când scoți bani de la un bancomat și ai persoane „nesigure” în spate. Ce să fac? Îl dau pe ON și mă prezint cu un zâmbet triumfător la nevastă! Tot nu merge! A! Avea un contact la balcon (cînd deschideam balconul, rupeam curentul... feronerie metalică... nu vă mai explic...) ! Cu o privire de leopard ce simte prada, mă arunc asupra singurului dosar din dotare (aveam prezentări turistice în el), îi scot tija metalică și refac contactul. Toate bune, și au fost bune până la final. Bine, la plecare, lăsasem mica mea artizăneală în funcțiune - a trebuit să mă întorc, să dau butonul pe OFF, să iau tija metalică, da’ în fine!...

Acomodarea: Hotelul, frumos cum am spus, curat, etc. Era așezat între două plaje (ajung eu și la ele!) și se prezenta cu o cogeamite piscina unde una lume încerca să joace polo. M-am relaxat fro trei zile (eu, nu și ficatul)... Luptele, gen „aruncatul prosopului” pe ț-șpe șezlonguri, erau lejere (ca să mă explic, predominau olandezi bătrâni, băieți giorno...). Echipajul de entertainment (99% polonezi + un negru haios foc) trăgeau de tine să vii la fel și fel de jocuri. Uite, că vream să mă laud un pic, da’ mi-am amintit de o chestie pe care nu prea am înțeles-o. Vine unu la mine, isterizat „Quiiiiiz”! Vali: „Du-te, bre, că le termini ăstora berea! ” Rezultat previzibil (hă, hă!): „The winner is Andi, from Romania! ”. A doua zi, de grijă, de! , să nu termine băieții berea din cauza mea, mă bag din nou: „The winner is Andi, from UE”! Măi, mai du-te! Cutat „politically correct”, țațo! Parcă nu eram cu toții din UE!... Păi, tocmai voi, polonezii mei?!!! În fine, poate am interpretat eu greșit, nu comentez... Nu m-am mai băgat...

M-am lăudat și io un pic, se poate?

Deci, ca să termin cu hotelul: tot ce ați dori să știți despre el găsiți pe site-ul hotelului respectă realitatea (camera mare, balcon la fel - noi am avut terasă, baia foarte mare, cu cadă, TV LCD), cu un singur amendament: aici este o fază grecească - băieții deschid site-ul cu o super poză asupra plajei Kolymbia unde se întrezare, printre pini, un frumos hotel... Te-ar duce gândul, nu? , că el este vinovatul... Ei bine, nu este așa! O mică poveste de marketing (dom’le, noi ți-am arătata plaja, de fapt...). Hotelul, care, una peste alta, este ireproșabil, se află puuuțin mai „în deal” de Kolymbia Beach, de fapt, postat super mișto între două plaje (chiar trei, dacă stau să mă gândesc). Pentru a ajunge la Kolymbia Beach se merge nițel (100 m, poate, după 4 beri par 200) și se și coboară ceva, ceva - pe scări, chestie distractivă când te duci la plajă... Când vii, este o chestie de poftă de mâncare! Nu vă speriați, nu sunt chiar Jepii Mici!!!

Cu acomodarea asta e lucru’ dreaku: am băgat piscină + BR proastă de începeam să mă simt în facultate, pe malu’ Dâmboviței! Pentru varietate, „condimentam” piscina cu ieșiri la cele două plaje învecinate... Pentru a respecta spiritul AFA, devin un pic tehnic și găvăresc:

-Kolymbia Beach (merge și Kolympia, ciudat!): lungă, între două stânci, cu nisip spre nord (pietre OK spre sud), populație civilizată, dedicată familiilor cu copii, apă caldă, lină, nu vezi val, nu simți vânt. Cam în 10 – 15 m, funcție de poziționare, apa are peste 2 m. Slabe facilități de umplut mațul... În orele prânzului, total neindicată (călduri extreme la început de septembrie) - dar chestia asta ar fi adus o ofensă incredibilă halbei de BR băute la umbră! Despre claritatea apei nu vreau să vorbesc! A fost plaja „de bază”, ca să mă exprim așa, și nu a fost rău. Celelalte plaje pe care le voi „ataca” în rewiev, vor fi comparate cu aceasta... Entertainment? Niscai hidrobiciclete și ceva banane, parcă - nu sunt fan... La ieșirea din nord, spre scări, „facilități” - a se citi „țeavă” - de spălat picioare, chestie de bază, dacă ai sandale...

-... nu-i știu numele: Plaja din Portul Pescăresc - noi o denumisem „La Puturoși”. Culmea, deși mai nașpa, ca să zic așa, am frecventat-o mai des. Nu spun de ce! Tipul de plajă „scursă” dintr-un mal de deal (un fel de argilă tare, albă). Nisip OK - probabil pus cu mâna. După 5-6 m se adâncește, dar nu prea tare, suficient pentru a-ți mângâia gleznele cu bolovanii din apă! Fiind din argilă, nu faci o lecție de anatomie umană când ieși. Ruși!... Mulți! Bine, cred că am tras un pleonasm... Totuși m-am simțit bine - plecau vase tip Corabia Piraților din port, pentru excursii la Lindos & Red Sands... Și așe falnici plecau olandezii și, ca un făcut, seara, aveau aceeași față ca a mea!... A! Facilități de plimbări „landscape” - potecuțe pe dealul argilos de lângă (chiar băncuțe, pe promotoriu, pentru cei mai romantici) - nu am marșat, la 40 grade...

Am furnici pe toata talpa! E, și uite că am terminat toate OK! -iurile nevestei plus Discovery-Travel din dotare (luasem două la preț de una din Otopeni - m-am bucurat ca un copil), că, vorba lu’ Andrieș, am prins furnici pe talpă!!! Să vizităm!

Mde! Pornesc la „război”, prin Kolymbia, să iau o mașină... Hai, că sar de la una la alta! Kolymbia! O stațiune OK pentru familii cu copii! Nu prea mare, să poți să duci berea până la hotel... Plimbam puradelu’ dus-întors de două ori și-mi asiguram un somn liniștit. Crâșme, suveniruri, stilul grecesc. După negocieri crâncene, capăt un Chevrolet Spark (Matiz face-lift) la un preț rezonabil. A doua zi, grămadă să vedem Marea Cetate. Înainte, însă, îi câștig bunăvoința copchilului cu un acvariu subteran (chiar în vîrful promotoriului din Rhodos, ieftin și bun) nici prea-prea, nici foarte-foarte. La piece de resistance este un bazin, unde puteai să mângâi o pisică de mare. Pe când deveniseră mâinile Iuliei cam ca cele ale spălătoreselor, încerc timid: „Știi, este și un palat mare, acolo, în vârf de deal... ”. Primesc acceptul, după încă o tură de acvariu! E! Și aici greșim! După ce căutăm parcare la greu (căldură mare, mon chere, mie-mi spui!), intrăm în cetate și începem să uităm de copil... Uite ce magazine, dar ce ziduri, dar ce creneluri! Ce atmosferă la crâșme! Afară, 40 de grade, man! Urcă, urcă! Asta mică a mea, cu ochii după o păpușică, ceva... Vedeam eu că se cam scurge, da, de! Chiar înainte de Palatul Marilor Maeștrii, aia mare, nu mai ieșea dintr-un magazin de pielărie! Când iese, și văd fața copilului, bag repede: „Da să vezi castelul!... ” - un pic neconvins, da’ ce era să fac? Ajunși în vârf, castelul, ptiu drace! , în renovare! Ați văzut filmul acela cu Colosul din Rodos, când cade el așe, fain, cu picioarele rupte? Aveți imaginea vie a copiliței! Coborârea pe strada Cavalerilor a fost un calvar (ai dreakului, da ce pietroaie multe au pus aștia in pavaj! - bine, au ținut o grămadă de ani - să-ți rupi gleznele, nu alta!). Până la urmă, totul s-a lăsat cu un cros până în partea cealaltă a zidurilor, să iau mașina, să mă întorc și să-mi „culeg” (într-un cor de claxoane) odorul din drum! Transpirat, fierbeam!

Ajungem la hotel, dau copchilului de mancare și apă - un nou om!

Îmi făcusem programu’, pe trei zile „de mașină”, ceva de genul: vedem dimineața ceva - fugi la masa de prânz (uite, d-aia urăsc eu sistemul all-inclusive, că mă zgârcesc - dacă tot era plătită!) și, după amiaza altceva... Bine, și poziția satului mă cam ajuta: era cam la jumătatea distanței dintre Lindos și Rhodos. M-am uitat la indicatoarele copchilului - 80 %!!! OK, merem la Tsampika (Tsambika) Beach!

Informații: Tsampika Beach (numele îi vine de la mânăstirea cu același nume ce se ridică falnică pe muntele (?) ce se înălța între Kolymbia Beach și Tsampika Beach) este o plajă super. Ca să divaghez, am urcat și la mânăstire... Căutam plaja, am văzut „Tsampika”, și, dă-i bătaie! Moș, a fost o experiență de neuitat. Vedeam eu că rampa este de 30%, nici gând să coboare (căutam plaja...) da’ forjam puternic Matizul - Chevroletul, pardon! - pe un fel de poteci (betonate - asta ar fi trebuit să mă bage-n bănuieli, că asfaltul curge la căldură-n pantă!) care tot urcau. Devenise ciudat. Pinii aveau deja 10-15 m înălțime, ireal pentru locul unde ne aflam. Am început să bănuiesc ceva, dar locul de întoarcere era tocmai sus (nu chiar la mânăstire, ci la o crâșmă - landscape view - din buza acesteia). Priveliștea a fost minunată, da’-mi cam tremurau planetarele. Am trăit impresia aia, pe care am mai simțit-o în drumul spre Mânăstirea Ostrog (Muntenegru), că urc și nu văd drumul. Parcă mergeam spre cer. Cu 900 cm cubi! Oricum, priveliștea a meritat încercarea și, de sus, te orientezi mai bine, nu? . Bucătarul (român) de la Mistral - băiat de zahăr - mi-a zis că a urcat cu piciorul, cu plecare din Kolymbia! Tânăr, de!

Deci, Tsampika Beach... Super! De departe preferata familiilor cu copii. Cam aceleași caracteristici ca și la Kolymbia Beach + beach baruri teribil de cochete și un nisip extraordinar. Ne-am distrat la modul super-familist: „crocodilul” - chițcăiturile de rigoare, „mortul în apă”, „balena ucigașă”, etc. - cei cu copii știu despre ce vorbesc. A venit și timpul să plecăm... Era momentul să tranșez o afacere: „Iulia, eu duc mașina înapoi, că văd că-ți place mai mult aici decât în excursii!... Tati stă și bea bere... ” Știam bine pe ce buton apăsam... Doi ochi mari, albaștrii, mă priveau clipind des. Colțul gurii începea a tremura, prevestitor de rele! Pauză! Final: „Bine, măi, acu te-ai găsit să negociezi cu ea, când e așa obosită!!! Trebuia să fim noi singurii cu un copil care plânge, uite cum se uită ăștia la noi! ”. Dă-i și împac-o!

A doua zi, gagica, totuși, a cam priceput cam pe unde este Nordul. Cum s-a suit în mașină și a și adormit. Am dus-o la Valea Fluturilor! Studiată trabă! Pe AFA, bineînțeles! De fapt, până acolo, am vrut să vedem cam vedem ce mai este de văzut. Așa că, mergând spre nord, am vizionat cîteva plaje, pentru a ne face un plan - unde să venim. Poze la plajele Ladiko, Anthony Quinn, Faliraki, Ammoudes, Kalithea (prezentări la timpul potrivit - pentru cele pe care am pus pledul). Apoi, cap compas pe ținta principală. O dată ajunși, am parcat Matiz-ul (iar am greșit) în vale, la parcarea cu plată. Am luat trenulețul până sus la mănăstire (Kalamonas - super view asupra Mării Egee) și am coborât canionul. Este de bază, pentru a vedea un copil fericit! Contraexemplul l-am văzut (bucurându-mă sadic) la câteva familii care încercau să urce cu odraslele... Aveau ăia mici niște fețe de mi-am amintit de ziua precedentă! Ce să spun, super-mișto! Lecții de botanică, zoologie - cine dreak stătea să le asculte!!? Odrasla vrea să pună deștiu’ pe un fluture! Oricum, impresionant modul în care colonii de fluturi îmbracă stâncile și copacii, precum un giulgiu tremurând... La plecare, cum v-am spus: aia mică - botu-n pernă până la hotel. Așa avea să facă de acum în colo, pentru toate ieșirile - orientată fata...

După amiază, Lindos! Când am ajuns, i-am spus Iuliei că tati ar vrea să urce, uite acolo sus, la cetate. Dar, uite ce plajă frumoasă este aici! „Hai, bine, du-te și-ți vezi pietroaiele, că pe noi ne găsești aici! ” - glasul rațiunii. Despre Lindos, ce să vă spun? Mi-a mers la inimă! Urcarea, OK, nu dai în fiert prea tare - cu trecere prin orașul vechi - o bomboană. Există și varianta măgăruș - nu o recomand! Put băieții de-ți sare basca și merg pe un trase mai lung, meandrat, numa’ prin soare. Cand ajungi, nu mai faci diferență între mirosul tău și al urecheaților... De sus, pitit după coloane (atenție la viespii), admiri o priveliște de-ți taie răsuflarea (sau ce a mai rămas din ea) asupra golfului mare, cu Lindos Beach, sau asupra Micului Port al Apostolului Paul (dacă nu mă înșel) unde este și o plajă foarte frumoasă (văzută de sus, nu am mers... „picciărească”, cum ar zice una lume!). Printre pietroaie, nu ar fi mare lucru de făcut, poate să te împingi, la umbra puținilor copaci, cu niscai turiști însetați de cunoaștere! Oricum, îți dau băieții o broșură, să nu meri ca bleamba! Te mai luminezi un pic! Aveau „trebucheți”, ca la metrou, la intrare! Nu mergeau... Stătea un transpirat și rupea cartelele! Grecia, de! D-aia o iubesc! M-am întors și m-am răcorit la Lindos Beach. Apropos! Nu parcați mașina la parcarea cea mare, de sus. Se coboară, pe drumuri înguste, către Lindos Beach și, există două variante: pe stânga, cum cobori, la indicatorul ce te duce către niscaiva morminte grecești, cu o istorie dublă ca a noastră, este un loc viran, parcare moka. „Dar tot este prea sus! ”. Când m-am întors, am luat mașina, am coborât, am parcat lângă plajă (cam pe nașpa, da’ se eliberase) - baie, baie și am plecat către orașul vechi. Chiar înainte de „sensul giretoriu cu platani”, unde întorc taxiurile (orașul vechi este exclusiv pietonal) se poate parca, după o coborâre ca-n filmele cu James Bond. Tot moca. Se intra pe stânga, cum urci către oraș. La plecare a fost mai crâncen, că motor nu aveam, iar băieții, parcă v-am mai spus, pun beton pe pantele abrupte, care alunecă al dreakului!

Și iar am ajuns în orașul vechi. Pentru cei care nu iubesc pietroaiele, se pot limita liniștiți la acesta. Oricum, magazinele sunt peste Rhodos (ca și aranjament și prețuri). Oamenii trăiesc numa’ din turism, trebuie să-i înțelegem! Crâșmele sunt de un bun gust revoltător. Vilele, cochete, cu balconașe „venetian style”, emană larmă în limba engleză... M-am îndrăgostit! Magazine cu souveniruri, minuturi calde, aurii! Mâncarăm ceva, că mirosu’ mă apucase de pancreas și nu-mi dădea pace! Două chestii:

- orașul vechi este „asfaltat” cu un fel de gresie, teribil de alunecoasă! Puraderii localnici, se dădeau pe sandale cum făceam eu, când eram copil, iarna, la derdeluș. Greu mi-am convins copchilu’ că băieții erau prófi și ea nu se putea compara!

- au un sistem ciudat, care te face să te simți în Eden: străzile super-comerciale sunt acoperite cumva, iar aparatele de aer condiționat „bat” în stradă - oricum, este o răcoare binevenită. Nu am stat să studiez, da’ parca așa era!

Hai că mi-am cam întrecut măsura! Mai am o zi de mașină, nu apăsa pe X, că termin de îndată!

Aș vrea să încep cu „a doua zi, de dimineață” da mi-e greu să trec peste noapte. Era, undeva pe la 10-11 septembrie, dormeam cu geamul deschis - nu aer condiționat noaptea, că răcește aia mică, și simțeam că-mi curg pârâiașe prin păr... Cam așa este în Rhodos în septembrie. Se zice că ar fi un fel de Pol al Căldurii din Grecia. Am făcut și eu o paranteză...

Deci, a doua zi, de dimineață (hi, hi), hai spre sud! Ținta: Prasonisi Beach, un fel de Mecca al wind-surferilor din insulă. Este un must view, aș putea spune! O limbă de nisip ce separă Marea Egee de Mediterană. Și nu este mică! Meri de-ți vine a mânca un pic pe drum! Pe dreapta Egeea, cam zburdalnică, așa, pe stânga, Mediterana - liniștită. Vânt la modul dur. Dacă ești cu un copilaș, meri, te rog spre capătul plajei (către sud) din câteva motive:

- se bucură puradelu de canalul, ce lesne poate fi trecut, pentru a ajunge pe o insuluță! Curentul foarte slab, apa curată, cam 0,7 m adâncime.

- acolo, vântul este mult mai domol (se „ține” insulița la el, mă-n-țelegi?).

-pe partea cu Mediterana, sunt bancuri de nisip! Dacă ai noroc, poți avea propria insuliță - plajă unde să stai liniștit.

- nu sunt wind-surferi! Măi, ăia experimentații, sunt OK. Da’, ăia începătorii, au toate șansele să-ți ia gâtul pe coardă sau să-ți lipească o placă pe piept, numa așa, din dragoste...

Erau oareșce crâșme, la „picioru plajei”, și o urmă de locuri de cazare, da’ nu m-am băgat. Parcarea, free, pe nisip... A! Drumul către plajă face toți banii. Chiar te înghimpă aghiuță să o bagi undeva de „plajă cu vânt” și să oprești la una dintre superbele plaje din drum, cuibărite în golfulețe romantice. Dar, trebuie să fii hotărât!

Hai că termin! După masa de prânz, daca tot aveam mașină, hai către nord! Și uite așa am ajuns la Anthony Quinn Beach (până în Faliraki, o intrare înainte, te iei după indicatoarele de Ladiko Beach - alăturată, mai de fițe). O „vizionasem” cu o zi înainte și-mi mersese la inimă. În tinerețurile mele zbuciumate am băgat ceva snorkeling. În fine... Șezlongurile pe piatră, pe stânci, întrarea cu pietre mari, aproximativ rotunde, lași papucii în buza apei - dacă nu ai espadrile de plajă (lăsate la Pitești, că, la ce-mi trebuie în Rhodos?). Cobori ceva, nu mare lucru. Apa de vis. Preponderent italieni și francezi. Crâșma îți ținea calea chiar pe buza stâncii... Pentru cine iubește stilul, este o nebunie! Dacă nu-ți plac ghionturile în tălpi / poponeț (nu am luat șezlong, eram în fuga calului, nu am stat mai mult de o oră - două) ar trebui să meargi mai departe, către Faliraki.

Așa am făcut și eu, pentru un final apoteotic (și pentru a se juca junioara în nisip). Faliraki... Aici, nu știu cum să-i spun la plajă... Eu am mers imediat după promotoriul ce separă Anthony Quinn de Faliraki, undeva chiar în stațiunea veche. Zona s-a dezvoltat enorm - hoteluri de 4-5 stele, Aqua Park, dacă nu mă înșel, până la Ammoudes, plajă pe care am văzut-o decât de sus, nu mă pronunț. Ce am observat - turiștii români, din autocar, veniți „la stele” în Faliraki, mergeau în zona Ammoudes, în nord. În fine, poate greșesc.

Știți, că v-am spus, că m-am uitat de sus la Kalithea Beach. Arăta super! Nu am fost, până la urmă. De ce? Era ceva interesant. Nisipul era „prins” între stânci, fin, OK, dar, exact la intrarea în apă erau stânci! Se intra în apă pe un fel de podețe, aruncate peste roci. Părea, în schimb, super OK pentru snorkeling. Dar mai fusesem deja pe una, nu?

Finalul: Gata! Final! Ultimile trei zile le-am petrecut exact ca și pe primele trei: piscină, Kolymbia Beach, „La Puturoși” Beach, beach bar, kids party, magazine, etc. Și, cum mă cam săturasem de poșirca lor, ultimile zile le-am cam tras o aroganță: mă prezentam la piscină cu traista plină de Amstel, la cutie. Nu aveau ce să zică... Ăla negru și haios bălea lângă mine: „It is a good beer!...” Te cred, moșule! Ne împrietenisem: a pus special pentru mine Eliza Doolittle - A Smokey Room, ca să meargă Amstelică, și, și-a cam luat-o de la șefime. Că aia nu este muzică de beach bar... O fi, că prea-l ciufuleau!

A! Uitasem. La hotel era „angajată” o englezoaică (tinerică, simpatică foc) ce avea în fișa postului „kids entertainment”. Deci, mergeam cu Iulia la o căsuță special amenajată pentru copii, unde o lăsam 1-2 ore în grija fetei (tipa se ocupa, nu zic nu - se jucau, o dădea în leagăne...). Faza frumoasă era că, acolo, mai era un singur copil, al ei (gagica era căsătorită cu șeful grec de la zona piscine - ala de ciufulea negrii simpatici), pe care-l creștea pe salariu!!! Ce viață! Oricum, după câteva zile în care a „vorbit” engleză de-o dureau mâinile, aia mică nu a mai comentat nimic referitor la cursurile ce tocmai i se pregăteau, în limba lu’ Shakespeare.

Toate cele bune, Andi.

PS. Prin „40 de grade” am vrut să spun „foarte cald”... Dreak le-a numărat pe toate, că pe la 27-28 adormeam! Ura!

---

VIZUALIZĂRI: 4309 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI