Delta Dunării, o simfonie a naturii

TIPĂREȘTE

Ismail, Chilia, Sulina, Jurilovca… sunt nume de localităţi pe care - în anii copilăriei - fără să ştiu ce sunt şi unde sunt, le auzeam adesea rostite în dialogurile părinţilor mei. Mult mai târziu, când am putut înţelege, tata mi-a povestit despre deltă şi primii lui ani de serviciu ca tânăr jandarm repartizat în satele din nordul Deltei Dunării. Chiar şi la adânci bătrâneţi amintirile lui păreau tot vii mai ales când venea vorba despre o ciorbă de peşte sau despre o saramură.

Până de curând n-am avut ocazia să văd aievea cel mai nou pământ al României, delta. Călătoria mea de început a fost una timidă, un fel de a încerca marea doar cu un deget. N-am ajuns în adâncurile deltei, n-am ajuns unde se pierde Dunărea în mare şi nici în locurile în care părinţii mei şi-au petrecut cei mai frumoşi ani.

Rezervaţia Biosferei Delta Dunării, arie protejată, patrimoniu de interes mondial, o întindere de ape şi stuf ce pare fără de sfârşit, este o reţea complexă de căi navigabile şi lacuri dispuse între cele trei canale principale care formează estuarul Dunării. Între braţele Chilia, Sulina şi Sf. Gheorghe sunt nesfârşite păduri inundate, insule plutitoare, dune de nisip şi mici zone cu pământ roditor, un rai pentru flora şi fauna lacustră.

Făcusem cunoştinţă cu toate acestea în urmă cu o zi când am vizitat Centrul Ecoturistic Delta Dunării din Tulcea (vezi impresii) şi bineînţeles din lecturile anterioare, dar a le vedea cu proprii ochi, a le percepe cu propriile simţuri, este o experienţă de neuitat. Se spune că dacă mergi în deltă şi nu faci măcar o plimbare cu barca pe canale şi lacuri lăsându-te vrăjit de simfonia naturii, n-ai cunoscut nimic din mirifica lume de la capătul ţării.

Cazaţi la Murighiol, la Complex turistic Girus (vezi impresii) am avut şansa ca amabila noastră gazdă să înţeleagă faptul că nu dorinţa de odihnă sau de o mâncare bună ne-a adus acolo ci speranţa că vom cunoaşte măcar puţin din miracolul deltei.

O plimbare cu barca pe lacurile Uzlina, Isac, Isăcel şi Durnoliatca, cele mai apropiate de Murighiol, costa 250 lei şi are o durată de aprox. 3 ore. Bineînţeles, dacă sunt mai mulţi amatori, suma se împarte la numărul de participanţi. Deşi nu s-au mai găsit dornici care să ne însoţească, gazda noastră a aranjat să facem totuşi plimbarea, obţinându-ne chiar şi un preţ mai bun.

Barcagiul s-a prezentat cu o maşină la Complex turistic Girus, ne-a preluat şi ne-a dus la debarcader. Acesta se află la ieşirea din sat, spre Dunavăţ, apoi pe un drum lateral stânga, lângă Puflene Resort.

La marginea apei aşteptau aliniate bărcile, iar puţin mai la vale şalupele şi ambarcaţiunile mai mari. EGRETA, barca noastră cu motor, s-a desprins de mal şi a pornit la început lin, apoi din ce în ce mai repede, condusă de experimentatul barcagiu care ne-a fost şi ghid. Pe tot parcursul călătoriei a vorbit despre ape, canale, lacuri, încetinind sau chiar oprind pentru ca noi să putem fotografia. Cunoscător şi obişnuit cu mediul, el era primul care sesiza prezenţa unei zburătoare şi ne-o semnala de îndată.

Deplasarea de la Murighiol la Uzlina nu durează mai mult de o jumătate de oră.

Uzlina, o limbă de pământ de vreo 700 de metri lungime este flancată de braţul Sf. Gheorghe şi de Lacul Uzlina. Se spune că aici se află birourile centrale ale Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi cele ale Fundaţiei Cousteau. Am admirat din mers Complexul turistic Cormoran care cuprinde o pensiune, un hotel şi mai multe vile, apoi am continuat pe canal, prin pădurea inundată, spre lacuri.

Sunt multe pensiuni, fiecare cu debarcader şi ambarcaţiuni proprii, cu terase şi foişoare pentru petrecerea timpului. Aici se pescuieşte direct din curte, fără să trebuiască să pleci în deplasare. Nu mă întrebaţi dacă şi pică ceva. N-am încercat! La Uzlina, la una dintre pensiuni, am văzut chiar şi un teren de tenis destul de bine amenajat.

Pentru deltă canalele de navigaţie sunt ceea ce sunt drumurile pentru restul ţării, de aceea nu trebuie să vă mire dacă veţi vedea panouri cu indicaţii de limitare a vitezei şi diverse alte avertizări pentru navigatori, de asemenea - aşa cum sunt atâtea pe drumurile patriei - veţi vedea cruci care marchează locuri în care nişte oameni au sfârşit tragic sau anunţuri cu numere de telefon pentru vânzări de terenuri.

Prigoria, apoi egreta albă, au fost primele păsări a căror prezenţă ne-a fost semnalată. Ghidul nostru ne-a spus că perioada nu este tocmai bună pentru a admira păsările deltei deoarece acum stau ascunse în cuibare, clocesc sau îngrijesc puii de curând apăruţi pe lume. Eram convinşi de aceasta pentru că de două zile, în toate satele prin care am trecut, am văzut berzele hrănindu-şi şi pigulindu-şi puii în cuiburile lor mari de pe stâlpii de telegraf. Pentru a vedea coloniile de pelicani care oferă privitorilor adevărate spectacole, se spune că luna august este cea mai potrivită. Chiar dacă n-am văzut o întreagă colonie, am avut norocul să vedem pelicani singuratici plutind pe lac, apoi înălţându-se graţios spre cer şi zburând deasupra noastră în ample rotocoale.

Pădurile luxuriante de la marginea canalelor, mlaştinile cu stuf şi papură, cerul senin şi luciul apei tulburat de zborul razant al raţelor sălbatice, Lacul Isac - cel mai întins - o lume aproape fantastică, cu cei mai mulţi şi mai frumoşi nuferi văzuţi vreodată, sunt imagini de neşters. Nu pot descrie sentimentul care m-a copleşit la vederea unei întinderi atât de vaste acoperite cu cea mai gingaşă floare a apei, nufărul alb. Barca noastră înainta încet pe o cărăruşă de apă lată doar atât cât trebuia pentru a ne înlesni trecerea. Mirific, ireal! Abia atunci am înţeles de ce tata îmi spunea că Delta Dunării este cel mai frumos loc din lume.

Lacul Isăcel, un diminutiv de la numele fratelui său mai mare, este la fel de frumos doar că este mult mai mic. Legat de acesta, Lacul Durnoliatca este o japsă, o depresiune nu prea adâncă acoperită de apă numai în timpul revărsărilor. Pentru că atunci când am fost noi nivelul apelor era destul de ridicat, se putea naviga şi observa abundenţa vegetației lacustre dominată de stuf şi plauri.

Trebuie să mai menţionez faptul că barcagii-ghizi sunt instruiţi… să instruiască. În afară de informaţiile pe care le oferă turiştilor, dacă este cazul, ei vor aminti că Delta Dunării este o rezervaţie naturală şi că este interzisă ruperea plantelor sau aruncarea de gunoaie în apă. Nu ştiu însă care este regula vestelor de salvare. Unele bărci aveau, altele nu.

Ce aş răspunde când cineva m-ar întreba dacă vreau să locuiesc în deltă?

Deşi am savurat din plin fiecare clipă şi aş vrea să revin cel puţin o dată în fiecare vară, răspunsul meu este, categoric, NU. Vă puteţi imagina aceste locuri îngheţate, în plin viscol sau sub ninsoare? Am văzut refugii pescăreşti, simple adăposturi pierdute în stufăriş şi am înţeles că nici o ploaie furtunoasă, pe timp de vară, nu este prea plăcută aici.

Aşadar, vreme bună tuturor celor ce vă aventuraţi în deltă!

---

VIZUALIZĂRI: 3519 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI