GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ultima ieşire pe care am făcut-o în afara clopotului de cristal Varadero a fost cea de la Bahia de Cochinos (golful Porcilor), un loc care pe lângă pitorescul peisajului, are şi o deosebită importanţă istorică pentru cubanezi. În 1961 în timpul legislaţiei lui Kennedy, exilaţii cubanezi, au încercat cu sprijinul CIA, să răstoarne regimul comunist din Cuba. Operaţiunea rămas în istorie, cu numele de „invazia din Golful Porcilor”. Armata cubaneză, dotată cu tancuri sovietice, a reprimat în mod sângeros operaţiunea punând mâna pe un număr considerabil de prizonieri. Mulţi dintre aceştia au fost executaţi pe loc iar alţi au fost condamnaţi la 30 ani de închisoare. După doi ani de negocieri guvernul american a reuşit să-i răscumpere, oferindu-i lui Castro, o mare cantitate de medicamente şi alimente.
Cu maşina închiriată, am traversat insula de la nord la sud. Cu toate nu sunt, decât un pic peste o sută de kilometri, lipsa indicatoarelor a transformat călătoria într-o adevărată încercare. Trebuia să oprim la fiecare intersecţie şi să întrebăm localnici, încotro să o apucăm. De câteva ori am greşit drumul, şi a trebuit să ne întoarcem. Oricum, a meritat efortul. Ajunşi aici am ales să vizităm Laguna El Tezoro şi o fermă de crocodili. Am plătit plimbarea cu şalupa, şi intrarea la fermă cu peso convertible, tot din cauza ochilor mei frumoşi albaştri.
Nu mai am răbdare să povestesc despre acestea dar voi ataşa poze de la faţa locului. Ele pot înlocui cu succes lipsa mea de inspiraţie. După toată alergătura asta, am vrut să mâncăm, la restaurantul în parcarea căruia, ne lăsasem maşina. Aici ne agaţă un tip şi ne propune să ne ducă să mâncăm ceva deosebit, la o ,,casă particulară''… De ce, nu?... Ne-a rugat să-l lăsam pe el să conducă maşina, spunând că o şofer profesionist… De ce, nu?. Am regretat însă imediat, conducea ca un pilot de încercare, riscându-ne vieţile, ca pe o moneda de un peso cubano. Ne-a dus la o casă mare construită în stil colonial, dintr-un orăşel, aflat din fericire foarte aproape, Jaguey Grande.
Oraşul are două cartiere, despărţite între ele de autostrada ce străbate insula de la est la vest (de la Santiago de Cuba, la Pinar del Rio, trecând pe lângă Havana, 1500km). Am mâncat carne de crocodil si aragosta… Delicatese… Senior Carlos un om cumsecade ne-a servit cu ţigări cubane, cu vin, cu bere şi ne-a întrebat dacă nu vrem să rămânem la el peste noapte… De ce, nu?... Pilotul de încercare, a adus nişte fete din oraş, pentru a ne ţine companie şi a ne ajuta în strădania noastră, de a afla cat mai multe despre poporul cubanez. Am cunoscut atunci o tânără negresă, cunoscătoare de limbă engleză, italiană şi firesc spaniolă. Mama ei emigrase în Italia, pe vremea când ea avea o vârstă foarte fragedă. Le trimitea ceva bani însă cum deţinerea de valută în Cuba, este un delict, primea în schimbul lor o sumă infimă, în peso cubano. Visul ei era, bineînţeles, acela de a pleca in Italia, la mama ei. În regimul actual, nu cred să aibă şanse, să i se îndeplinească. Am chefuit până dimineaţa. Pilotul nostru, s-a oferit să ne duca el la Varadero. Pe drum unul din prieteni mei, care are firmă de transport, i-a promis că îi va trimite o invitaţie, să vină în vizită în Romania. Cică să-l angajeze şofer, la el la firma. Alt vis irealizabil.
Cu toate că trăiesc într-o mare sărăcie, ei nu condamna comunismul. Spun că acesta i-a eliberat, de sclavia regimului colonial, din timpul lui Batista. Ei cred ca toata nenorocirea, li sa trage de la embargoul impus de americani.
Trimis de popescu.borsa* in 02.10.10 00:31:19
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (popescu.borsa*); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Ca de obicei, ne incanti cu asemenea povesti despre Cuba. Felicitari si pt. acest review!!!
mi-a placut modul in care descrii contactele cu localnicii... interesanta si aceasta partea a 4-a!
As fi curioasa sa aflu cam cat costa o masina de închiriat în Cuba.
Nu-mi amintesc, dar impartind costurile la 4 persoane, nu ne-a dezechilibrat financiar.
e clar ca ati plecat cu chef de aventura, dar totusi sa va lasati pe mana unui necunoscut... mare curaj. oricum amintirile cu care ati ramas sigur au meritat, putini pot spune nu doar ca au ajuns in cuba, ci ca au si vazut-o
si, din cinte am inteles eu, ati si simtit-o... (continoare la ultimul ecou)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2023 Rom, salsa, sex și trabucuri — scris în 08.10.23 de robert din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Apr.2019 CUBA… sau, retraind frânturi din propria copilărie — scris în 29.06.23 de Dănuț.Albu din GALAţI - RECOMANDĂ
- Apr.2019 Cuba — scris în 15.08.19 de Richard din GERMANIA - RECOMANDĂ
- Jan.2017 Cu rucsacul in spate — scris în 13.01.18 de carmen maria din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Mar.2013 The real CUBA, cu 1000 Euro/15 zile — scris în 01.04.13 de gosabucur din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Dec.2012 Despre cubanezi (partea a II-a) — scris în 21.03.15 de cian din MONTREAL - RECOMANDĂ
- Dec.2012 Despre cubanezi (partea I) — scris în 20.03.15 de cian din MONTREAL - RECOMANDĂ