CROAŢIA - un tărâm ce-ţi stârneşte dorinţa revederii! (Partea I)

TIPĂREȘTE

Republica Croaţia (Hrvatska) şi-a recâştigat dreptul de destinaţie turistică de top pe harta lumii, după ce ţara a devenit partener al Uniunii Europene.

Pentru o ţară atât de mică, Creatorul a zămislit un tărâm al miracolelor, cu peisaje în care ţi-e şi teamă să clipeşti pentru a nu pierde nici un moment de contemplare. Lacurile îţi bucură privirea cu acea transparenţă aparte ireală, cascadele de smarald îţi încântă auzul, soarele binefăcător îţi înfierbântă imaginaţia, iar oraşele te trimit înapoi în timp.

Cu mâna pe inimă vă spun că, dintre toate ţările fostei Iugoslave, Croaţia este cea mai potrivită destinaţie de vacanţă pe care o puteţi explora într-un interval de două săptămâni!

Toate acestea se reflectă în forma sa ciudată, o ţară cu aspect de bumerang, o parte stăpânită de secole de Austria habsburgică, iar cealaltă fiind guvernată cam tot atât de mult de Veneţia. Nu-i de mirare că partea continentală şi cea maritimă au evoluat în direcţii opuse - prima fiind mai calculată, rezervată, politicoasă şi... evident mai germanică, cealaltă, plină de orgoliu, fler şi bravură, cu un aer mai mediteranean!

De asemenea, populaţia diferă de la o regiune la alta. Fizionomia şi tenul deschis reflectă secole de comuniune dintre croaţi, germani, unguri şi alte naţionalităţi stabilite aici de împărăteasa Maria Tereza în secolul al XVIII-lea. Aceste comunităţi îşi menţin identitatea specifică ce distinge locaţii în care aceştia s-au stabilit încă din vechime, astfel că : cehii se află în preajma Daruvarului şi a Pakracului, în regiunea Osijekului se găsesc ungurii, iar în Ilok, la graniţa cu Serbia întâlnim o comunitate slovacă.

Totodată, stăpânirea habsburgică a influenţat cultura în acestă parte a ţării, arhitectura neoclasică s-a impus în clădirile impunătoare din Zagreb, o mare parte din capitală arătând ca vechea Vienă.

Ei, bine, în Dalmaţia întâlnim localnici ce dezvăluie secole de convieţuire cu italienii şi grecii. Dalmaţienii se consideră nişte latini temperamentali, au părul negru şi ochii scânteietori, sunt aroganţi şi zgomotoşi, manieraţi şi în pas cu moda - moşteniri rămase de la vecinii de peste Adriatică.

Datorită acestui puzzle etnic, croaţiilor nu le place să fie numiţi... balcanici!

Efectul zdrobitor al războiului ce a şocat Europa în primii ani din ´90, a destabilizat ordinea multor localităţi al căror destinaţie finală nu este încă bine stabilită, dacă ne referim la Vojna Krajina, district militarizat de Imperiul Austriac, locuită apoi de separatiştii sârbi ce au alungat pe toţi croaţii în anul 1991. La rândul lor, armata croată a recucerit teritoriul în 1995, guvernul din acea perioadă încurajând, fără succes, o depopulare a refugiaţilor.

Oraşul Knin arată la fel de deplorabil ca în războiul etnic, localnicii expatriaţi duc o viaţă mizeră, care se bazează pe ajutoare sociale foarte mici.

O atmosferă similară o regăsim în Croaţia de Est, acolo unde oraşul Vukovar a fost distrus până la temelii în timpul asediului sârbesc, iar acum croaţii trăiesc în compania neplăcută a foştilor ,,fraţi´´ iugoslavi.

Poate că am divagat puţin din dorinţa de a înţelege cu ce se confruntă această regiune având o economie inexistentă, cei din industria turismului încercând să stimuleze acest potenţial la adevărata valoare, fiind aproape de popularul Parc Naţional al Lacurilor Plitvice, pe care trebuie vizitat cel puţin o dată în viaţă.

În treacăt fie spus, în acest material nu doresc să fiu considerat un cronofag în care să epatez cu această destinaţie. M-am hotărât să fac ultimele mărturisiri despre aceste meleaguri în care te poţi simţi în largul tău, surprins de interesul arătat al colegilor, adevăraţi turişti inveteraţi!

Puţină geografie :

Croaţia acoperă un teritoriu de două ori mai mare ca cel al Ţării Galilor! :)

Aflată în Europa Centrală, se învecinează în nord-est cu Ungaria, la sud-vest cu Marea Adriatică, continuînd cu acea salbă a ex-Iugoslaviei, Serbia (în est), Slovenia (nord -vest), Bosnia şi Herţegovina la sud-est, unde o leagă un drum de 10 kilometri pâna-n oraşul-fortăreaţă Dubrovnik şi Muntenegru (în sud-est).

Reţeaua hidrografică continentală o reprezintă râul Sava ce traversează ţara despicând văi, Dunărea în apropiere de Serbia, Dráva ce izvorăşte din Tirol şi se varsă pe teritoriul ţării în Dunăre, Karlovak, râul Plitvice, Korana, Slunjčića, dar să nu uităm de multitudinea de iezere cristaline aflate în parcurile naţionale şi coasta dalmată ,,umezită´´de Marea Adriatică pe cei 650 de kilometri de ţărm.

Datorită acestei reţele, relieful urcă în trepte de la nord la sud, format din roci solubile veşnic erodate, ce dau naştere unor chei înguste spectaculoase la suprafaţă sau modelează carstul în subteran formând peşteri de mari dimensiuni.

În interior, pădurile dese şi munţii din calcar se îmbină armonios cu lacurile şi cascadele ireale, în timp ce pe coastă, o... pleiadă de 1138 de insule sunt scăldate de soare şi de ape cristaline. Aşa că, merită să săriţi din insulă în insulă şi să descoperiţi modul în care croaţii îşi definesc identitatea naţională prin felul în care se disting de alţi slavi .

Chiar dacă acoperă teritoriul mai multor ţări, Alpii Dinarici copiază conturul coastei, atingând cel mai înalt vârf în apropierea graniţei cu Bosnia, Sinjal având 1830 de metri, în detrimentul celor 2747 al Masivului Plaćkovica situat la graniţa Muntenegru- Albania.

Puţină istorie :

Tribul Hrvati au ajuns în balcani după căderea Imperiului Roman, formând în anul 910 primul stat croat sub domnia cneazului Tomislav, rege încoronat de către Papa Ioan al X-lea.

Mult mai târziu regiunea a fost colonizată de liburni si iliri, în vreme ce primele colonii grecesti au fost înfiinţate pe insulele Korčula, Hvar si Vis.

Moartea domnitorului Dmitar Zvonimir din anul 1089 marchează pierderea independenţei şi totodată sfârşitul dinastiei Trpimirović. Revendicând coroana, ca frate al reginei încă în viaţă Jelena, Ladislau al Ungariei ocupă cu armata sa, o mare parte din câmpiile nordice, fondând o episcopie în anul 1094 la Zagreb, care în vremurile acelea reprezenta o aşezare nesemnificativă.

Invazia hunilor constituie începutul a mai bine de patru secole de dominaţie maghiară.

În Evul Mediu coroana croată a trecut din mâinile ungurilor în cele ale habsburgilor, dar cel mai mare pericol îl constituia otomanii, duşmanii declaraţi ai Veneţiei şi a Vaticanului papal.

După decesul regelui Coloman din 1116, ascensiunea veneţiană creşte vertiginos, prin atacarera oraşelor Pola, Sibenik, Biograd, Zadar şi Trogir. Măcelul şi prădarea acestor oraşe a dus la mânia Papei Inocenţiu al III-lea, excomunicându-i pe aceştia pentru ticăloşia arătată în sângeroasele lupte.

Cu toate acestea, expansiunea veneţiană a crescut pe toată coasta dalmată între 1320 - 1330, control menţinut până în anul 1797, când armata franceză a lui Napoleon a pus capăt independenţei Veneţiei.

Pe de altă parte, coroana ungară a fost la fel de ineficientă în faţa invaziei mongolilor dinspre est, care au devastat Catedrala din Zagreb, în perioada lui Bela al IV-lea.

Ca urmare a cuceririi Dalmaţiei, centrul de greutate se mută spre nord, unde două familii îşi vor exercita multă vreme autoritatea cvasiregală, Frankopan şi Subic - baza celor dintâi fiind în Insula Krk, în timp ce sediul familiei Subic, mai târziu cunoscută sub numele de Zrinski, era lângă Knin.

Nu am să fac decât o remarcă despre otomanii musulmani, pentru a înţelege confruntările etnice care au dus la conflicte militare!

În secolul al XIV-lea, prin recuperarea temporară a unei bune părţi a Bosniei, regele Matei Corvin a ţinut piept procesului energic de înaintare otomană, dar geniul militar al lui Suleiman Magnificul care a devenit sultan în 1520, a dus la căderea Belgradului şi la nimicirea armatei ungaro-croată, în bătălia de la Mohacs.

Consecinţele acestor cuceriri au dus la convertire la islamism, ceea ce va genera mai târziu sângeroase conflicte religioase.

Măsurile ulterioare ale Habsburgilor au început nefavorabil pentru croaţi, datorită nenumăratelor incursiuni ale turcilor ce duceau la pierderea unor noi teritorii, astfel încât la sfârşitul secolului al XVI-lea, au rămas cu... Reliquiae Reliquaiarum, în traducere Rămăsiţe ale rămăsiţelor. De remarcat rezistenţa eroică a banului Nikola Subic Zrinski care a ţinut piept cu o mână de soldaţi în cetatea Sziget (1566), asediului otoman.

Greşeala fatidică/tactică a asediului Vienei din anul 1683 a constituit la sfârşitul dominaţiei otomane, urmat de sceptrul habsburgic până la coaliţia sârbo-croată din iunie 1921.

Până atunci ţara mai trece printr-un război, asasinarea arhiducelui austriac Franz Ferdinand de la Sarajevo, implicând Croaţia în Primul Război Mondial de partea Austro-Ungariei.

După conflagraţie, au ajuns să regrete graba cu care au negociat termenii unificării cu Serbia, constituţie ce desfiinţa entitatea acestui neam de sine stătător, condus de familia regală Karageorgevici a Serbiei, ce în anul 1929 a primit numele de Iugoslavia.

Au dobândit o autonomie considerabilă după un Saporazum din 1939, o înţelegere ce nu prea a fost viabilă datorită celui de al doilea Război Mondial.

Era o certitudine faptul că Iugoslavia va fi atrasă în război, în special după invadarea Greciei de către Mussolini.

În anul 1941 gruparea de stânga condusă de tânărul croat Josep Broz, devine o forţă mai importantă decât cetnicii sârbi, iar în 1943 odată cu planul anunţat pentru o Iugoslavie federativă din şase republici, Tito este sprijinit de forţele aliaţilor.

După 1945 noncomuniştii au fost imediat excluşi, exilaţi sau arestaţi. A urmat apoi o acţiune de epurare a studenţilor radicalişti şi a liderilor totalitarişti ale ţărilor federative vecine.

Ultima decadă a regimului lui Tito a fost marcată de o creştere considerabilă a standardului de viaţă, fapt care a împovărat ţara cu multe datorii la Fondul Monetar Internaţional.

Deşi nu era neaşteptată, moartea liderului comunist din 4 mai 1980 (ceremonie pe care mi-o amintesc transmisă la televizor!) a uimit milioane de croaţi care s-au aliniat în semn de omagiu de-a lungul căii ferate, pentru a vedea renumita garnitură albastră ce purta sicriul preşedintelui de la clinica din Ljubljana (Slovenia) până în Belgrad.

Previziunile de peste hotare, precum că ţara avea să se prăbuşească după Tito, nu s-au adeverit la început. Totuşi, dobânzile imense, inflaţia şi salariile mici au solicitat măsuri din ce în ce mai radicale, inclusiv o autonomie mai mare pentru republici.

După agitaţia progresivă a etnicilor albanezi din provincia Kosovo, Slobodan Milosevic câştigă teren în Serbia, considerând regiunea ca fiind leagănul medieval al statului.

Autonomia Kosovo-ului este suprimată în 1989 datorită tacticelor violente ale lui Milosevic.

În anul 1990 alegerile libere din Croaţia şi Slovenia pun capăt conducerii comuniste, doctorul Franjo Tudjman ajungând la puterea Uniunii Democrate.

Trebuie să ţinem cont că în anii socialismului, Croaţia aducea o treime din PIB-ul intern brut al fostei Iugoslavia, iar după 11 ani de la moartea lui Tito, au avut parte de cel mai sângeros conflict care a afectat Europa, de la cel de-al Doilea Razboi Mondial, culminând cu asedierea Dubroknik-ului din 1991 care a atras atenţia occidentalilor, în special a germanilor ce-şi petreceau aici concediile.

Scrierea glagolitică:

Episcopul slav Grgur de Nin, a susţinut utilizarea unui alfabet croat indigen, precum şi oficierea slujbelor religioase în limba ecleziastică a regatului.

Clerul latin de pe coasta dalmată s-a opus vehement, ceea ce a dus la repercursiuni ale Vaticanului asupra oraşului Nin, papalitatea ridicând Splitul la rangul de arhiepiscopie în anul 925.

În ciuda acestui eşec, regatul croat s-a bucurat de prosperitate din anul 1058 până în 1074, sub domnia lui Peter Krašimir al IV-lea (omagiat printr-o statuie imensă în oraşul Šibenik), care şi-a mutat capitala de la Knin la Biograd, fondând practic acest oraş de coastă pentru a rivaliza cu vechile oraşe latineşti.

Infrastructura:

În ciuda faptului că această ţară a depus eforturi substanţiale pentru depăşirea războiului şi a totalitarismului, există motive convingătoare pentru care primirea ei în UE poate fi considerată drept prematură.

Sprijinită cu toate forţele şi argumentele de ţările germanice, aderarea la Uniunea Europeana din 2013, a permis ţării un avânt economic prin aportul masiv al subvenţiilor străine, sectorul cel mai dinamic a devenit turismul, prin realizarea proiectelor moderne ale infrastructurii cu autostrăzi (autocesta) de maximă sigurantă, fluidizând traficul prin construcţia de tuneluri săpate in stâncă (Sveti Rock - 6 km, Krpani -220 de metri lungime, Ledenik -lung de 740 de metri, Bristovak -644 metri, Celinka 230 metri) şi poduri de mare capacitate.

Viteza legală maximă este de 50 km/h în localităţi, 80 km/h în afara localităţilor şi 130 km/h pe autostrăzi. Este obligatoriu folosirea fazei scurte şi pe timp de zi şi purtarea tuturor pasagerilor a centurii de siguranţă. Gradul de alcoolemie admis la volan este de 0 g/l.

Pe teritoriul Croaţiei este interzisă utilizarea atât a detectoarelor de radar, cât şi a aparatelor antiradar. Detalii în acest articol (vezi impresii).

Reţeaua feroviară asigură legături pe toata lungimea coastei dalmate, precum şi legături transversale.

Legaturile maritime sunt asigurate de flota companiei Jadrolinija, cea mai importanta firma care se ocupa cu transportul maritim al maşinilor şi a pasagerilor, având itinerarii principale şi complementare, un car-ferry dintre continent şi insule. Navele îndeplinesc standardul maxim de securitate, persoanele cu handicap au la dispoziţie o rampa de acces pentru trecerea pe scări, în salonul principal. Pe distanţe scurte se pot folosi taxi-boat, ambarcaţiuni ce aparţin firmelor private la preţuri... costisitoare.

Transportul aviatic este asigurat de Croaţia Airlines - croatiaairlines.com dispune de numeroase aeroporturi principale pe continent şi anume : Zagreb Pleso (situat la 17km sud-est de Zagreb), Split/Trogir (situat la 25 km vest de Split şi la 9 km de Trogir), Zadar (la 8 km distanţă de centrul oraşului), Osijek (la 20 de km), Rijeka (la 18 de km), Lošinj, Dubrovnik (la 24 km sud de oraş) şi Pola (situat la aproximativ 6 km nord-est de oraş). De asemenea, cele mai mari insule beneficiază de aeroport - ex: Omisalj, pe insula Krk şi Bol, pe Insula Brac.

Alte generalităţi :

Drapelul naţional este împărţit în mod egal în poziţie orizontală, având trei culori fundamentale slavilor : albastru, alb, roşu. Pe 21 decembrie 1990, la aproximativ zece luni de la declararea independenţei faţă de Iugoslavia, steagului naţional i-a fost adoptat o stemă în formă de scut, în care predomină pătrăţele în culorile alb/roşu.

Mândria civică regională este exprimată în multe festivaluri religioase, ce au luat amploare de la căderea comunismului. Multe se ţin lanţ în onoarea vreunui sfânt care patronează o anumită regiune sau, ... în urma unei victorii istorice împotriva cotropitorilor.

Aş exemplifica cu festivalul Sveti Vlaho renumit si pe plan internaţional manifestarea artistică denumita şi ,,Libertas'', întrucât aceasta celebrează independenţa şi libertatea unui oraş vechi cu istorie tumultoasă. Steagul roşu atârnat pe Columna lui Orlando simbolizează spiritul ranguzist ce dă viaţă vechiului oraş, demonstrat chiar şi pe timpul asediului din 1990, atunci când spectacolele se ţineau la lumina lumânărilor.

Se pare că festivalul are radacini încă din secolul al XVI-lea, fiind singura oportunitate în care li se permiteau străinilor să intre in oraşul-stat.

Festivalul începe în fiecare an pe data de 10 iulie si se termină cu un foc de artificii în seara zilei de 25 august.

Aşa cum spuneam, festivaluri similare au loc şi în alte oraşe dalmate, în Split este sărbătorit martirul oraşului sau în Sinj, cea mai colorată fiestă ,,Sinjska Altka´´ comemorând victoria împotriva turcilor, în Korčula, Moreška -în care se mânuiesc săbii adevărate, Zadar etc... etc.

Aş aminti şi de cealaltă ,,religie´´, sportul, care îmbină armonios obsesia naţională uneori dificil de separat. Amintesc doar de un meci de fotbal ţinut la Zagreb în anul 1990, între Dinamo şi Steaua Roşie Belgrad, la puţin timp de alegerile libere, care a culminat cu o revoltă sângeroasă pe străzi. Mulţi au catalogat acest episod cu începutul războiului croato-sârb.

Desigur, toate popoarele îşi venerează sportivii de frunte, dar cei din Croaţia au un rol mai aparte şi sunt consideraţi adevăraţi ambasadori ai ţării, în special atunci când erau izolaţi şi ponegriţi, aceştia arătând toate laturile pozitive într-o lumină nouă.

Gastronomia şi băutura:

Fiind o ţară ocupată de imperiile mai sus amintite pe parcursul istoriei, nu este surprinzător faptul că bucătăria croată este atât de variată.

Mâncărurile din axul central şi estul ţării au similitudini cu savuroasa bucătărie ungară, în timp ce în golful Kvarner şi Istria, predomină mâncăruri apetisante din carne, iar în Dalmaţia meniurile se bazează pe produse marine, cu influenţă mediteraneană.

Comună tuturor regiunilor este minunata şuncă afumată pršut, care adesea te îmbie cu aromele sale ca formă de aperitiv, un fel de... prosciutto italienesc sau jambon serrano spaniol.

Mai în interiorul ţării pot fi întâlnite variaţiuni regionale la grătar din carne de miel (janje) şi cotlet de porc (svinjetina).

Pe măsură ce vă apropiaţi de Zagreb, caloriile se-nmulţesc, întrucât aici se simte influenţa austriacă şi cea ungară, cu sosuri cremoase şi picante alături de un cordon bleu, gulaş sau o patka (raţă) cu garnitură de przenikrumpir (cartofi prăjiţi).

Însă specific rămâne acel Zagrebancki schnitzel, carne de viţel umplut cu şuncă şi brânză, gătit în pesmet şi având dimensiunile unui... capac de wc, vorba unui mucalit sadea. :)

În zona ţinuturilor fluviale se face lobby pentru crab şi ştiucă. Ştiu că :) şi aici influenţele ungare dau rezultate delicioase, precum : fiş paprikaş (un grill picant din peşte) servit cu un sos Kulen conceput din usturoi, pastă de roşii şi ardei iuţi.

În Dalmaţia nu veţi degusta decât peka, ćevapčići, cirepnja sau burek -toate gătite tradiţional la foc mic sub un capac de metal îngropate în jăratic.

Mă rog, aş minţi dacă meniurile de pe coasta Adriaticii s-ar rezuma la atât, nu? Sunt cunoscute produsele din mare, cele mai ecologice, deoarece aici se găseşte cel mai curat colţ al Europei!

Peştele şi fructele de mare domină până şi cele mai modeste meniuri, gătite simplu în ulei de măsline şi verdeaţă proaspătă, prilej de pelerinaj al gurmanzilor de a servi un škampi na buzaru (tocană de creveţi în suc propriu, o sepie la grătar cu risotto sau un riba na žaru, peşte la grill gătit cu un risotto negru în sos de sepie.

Printre alte ,,capturi´´ vă puteţi delecta papilele gustative cu o limbă de mare, sardine, macrou, moluşte, plătică, stridii - toate bramburite într-un fel de tocană ţărănească (brodetto.

Croaţia este renumită pentru câteva feluri de brânză renumite, degustate de noi acolo unde ne-am petrecut cea mai mare parte din sejur (vezi impresii). Insula Pap din golful Kvarner este faimoasă pentru paski, un fel de brânză de oaie cu aromă unică, pe care turiştii o venerează.

Singura gustare rezonabilă la preţ care se găseşte peste tot rămâne pizza! Preferată atât de localnici, cât şi de turişti în detrimentul restaurantelor cu preţuri scumpe, stilul fast-food oferă pachete avantajoase ce conţin şi gustări indigene.

Eiii, şi după o masă copioasă merge şi un desert, nu? Ce spuneţi de un strudel umplut cu de toate? Sau o baclava umplută cu nucă ce se zbate într-un sirop de miere?

Neagră ca iadul, tare ca moartea şi dulce ca dragostea este... ? :)) Bravo! Aţi ghicit acest simbol turcesc ce se manifestă în diferite forme : expresso, cappucino cremos, decofeinizată...

Măi, dragi colegi! Înainte de masă se serveşte o šljivovica sau celebra băutură Badel Slivovica Old Plum Brandy, o tărie tradiţională cu aromă bogată realizată în condiţii de fermentaţie specială. Am încercat şi lichiorul de cireşe sau din pere Maraschino şi lichiorul din plante Pelinkovac.

Foarte puţin cunoscute peste hotare sunt tipurile de bere (pivo), sortimente ce te pot răcori într-o zi de vară. Poate cea mai bună bere croată este Karlovačko sau Ožujsko, urmate de rivalele Laško, Velebitsko, Kaltenberg sau Tomislav, la fel de plăcute la gust.

Reputaţia croată ca producătoare de vin este tot mai mare de la un an la altul.

Chiar dacă producţia de vin datează încă din secolul al IV-lea, să fiu sincer, ... n-am fost dat pe spate :) de armonia gusturilor. Se poate că tradiţia îndelungată a fost estompată de anii comunismului în care producţia de masă a dus la scăderea standardelor, dar asta nu explică, din punctul meu de vedere, preţul ridicat a unei sticle de Dingač, o adevărată extravaganţă.

Ce-i drept , te poţi revigora într-o cupă de vin de Pelješac, Pošip, Grk - considerat mai rudimentar sau, numitul Kaštelet, Stina, Vugava, Zlatan, Faros sau Plavac, ca să nu amintesc de cel mai bun vin auriu din Insula Krk, vrbnička žlahtina.

Mulţumită viitorului industriei turismului, generaţiile tinere au o altă atitudine. Tinerii croaţi sunt emancipaţi, majoritatea vorbesc engleza şi-n special limba germană, înclinând spre optimism, mulţi dintre ei întorcându-se de peste mări şi ţări pentru a pune în practică ceea ce au învăţat în străinătate.

Lecţia istoriei croate l-a făcut pe poetul preferat al acestora să afirme : Dok je srca bit ce Kroacije - Câtă vreme oamenii au inimă, Croaţia va exista!

Aşa că nu vă spun ,,adio”, vă spun... ,,va urma” o descriere succintă a oraşelor de interes turistic!

Toate cele bune!

---

VIZUALIZĂRI: 6614 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI