Satul Paleo Perithia și afaceri in stil corfiot

TIPĂREȘTE

Vă rog să citiți cu atenție subtitlul. Este vorba afaceri în stil corfiot, nu mafiot. Asta ca să nu ne trezim cu ceva reclamații mai târziu!

Pentru sejourul nostru în Corfu (jumătatea lui septembrie) ne propusesem să vedem câteva sate declarate ca pitorești și pe care nu le atinsesem în cele două vacanțe anterioare petrecute în această insulă.

Dintre aceste sate Paleo Perithia se remarca prin faptul că este cel mai vechi sat din Corfu, un fel de omolog al satului Kastro din Thassos din punct de vedere al simbolului istoric.

Ca urmare în prima zi senină, pe care am prins-o după o serie de patru zile ploioase și cu plafon foarte jos de nori, am decis să facem traseul Perama – Corfu Town – Dassia – Spartila - Strinilas – Vârf Pantokrator – Paleo Perithia – Kassiopi si apoi retur spre Corfu Town pe soseaua principală de coastă.

Bănuiesc că toți cei care au avut cazare pe coasta de est și au vrut să urce (cu mașina) pe vârful Pantokrator (900 m) au urmat același traseu, dar în mod cert puțini sunt cei care de pe vârf au coborât direct spre satul Paleo Perithia.

Nu voi insista asupra primei părți a drumului, adică până am ajuns pe Pantokrator.

Drumul este foarte frumos până sus, începând cu serpentinele dintre Pirgi și Strinilas (dar nu la fel de dure ca cele de la Sokraki) care pun la incercare toate masinile de inchiriat cu motoare mici, perspectivele care se deschid pergând spre Strinilas și în sfârșit rampele finale către vârf.

Am fost surprins de numărul foarte mare al turiștilor ajunși acolo, mai mult de 90% dintre ei fiind cu mașini închiriate. Când am vazut atât de multă aglomerația nici nu ne-am mai obosit să mai încercăm să căutăm o masă liberă la taverna de pe vârf și după ce am făcut obișnuitele poze, am făcut o primă recunoaștere (cu binoclul) a traseului de coborâre către satul Paleo Perithia.

Din vârf se vede foarte bine drumul neasfaltat care merge mult pe curbă de nivel și care apoi coboară către satele pierdute de munte aflate pe partea de nord-est a insulei (Megoulas, Exeria, Porta, Dsanta, Kokini, etc.), precum și bifurcația cu drumul (tot neasfaltat) care coboară mai rapid spre stânga către Anapaftiria și Loutses. Acest din urmă drum face joncțiunea și cu drumul proaspăt asfaltat (din fonduri europene) care leagă satul Loutses de Paleo Perithia.

Dacă nu ai o mașină cu gardă înaltă sau nu ai închiriat un Suzuki Jimny, atunci din vârf trebuie să te întorci până în satul Petaleia și de acolo pe drumul asfaltat cobori până în șoseaua de coastă la Acharavi. La Acharavi o iei spre dreapta (est) spre Kassiopi și imediat după ce treci de localitatea Karniaris faci la dreapta către Pelekito, Loutses, Paleo Perithia.

Drumul neasfaltat începe imediat sub vârful Pantokrator și pleacă drept, mergând mai ântâi pe curbă de nivel și apoi coborând ușor către o șa unde drumurile se bifurcă și există și un loc de popas și belvedere protejat de soare cu un acoperiș mare. De când am ieșit de pe asfalt și până aici sunt aproape 2 km și drumul a fost OK.

Caracteristica drumurilor neasfaltate din Grecia este că în general au foarte multă piatră. Acest lucru este OK pentru că în caz de ploaie nu se formează prea mult noroi. Mai mult decât atât, ploile fiind în general averse cu cantități semnificative de apă, torentele care se formează (chiar și pt. scurt timp) nu sapă făgașe pe pantele drumului. Partea proastă este că piatra de pe drumurile grecești este mare și foarte colțuroasă, nefiind tocmai plăcută la rulare dacă ai mașina echipată cu cauciucuri de asfalt umflate la presiunea normală.

Drumul neasfaltat începând de sub Pantokrator și până la reintrarea pe asfaltul drumului spre Perithia are în total aprox. 6 km, deci nu este foarte lung. Partea lui mai dură este din șaua sus amintită până la aproximativ 1 km înainte de asfalt, deci doar de 3 km. Această porțiune este în coborâre continuă și uneori destul de accentuată și merge pe piatră de mărimea pumnului, nu foarte tasată (pt. că drumul nu este circulat) și cu muchii ascuțite.

Există vreo 3-4 locuri în care întâlnești chiar bolovani mai mari (de mărimea unei mingi de handbal sau chiar fotbal) pe care trebuie să fii atent cum îi “încaleci” ca să nu atingi ceva pe dedesuptul mașinii. In vreo două locuri e de preferat să treci cu roata peste ei decât să încerci să-i iei între roți.

Dacă nu ați venit în concediu cu un Nissan Patrol sau Toyota Landcruiser sau dacă nu ați închiriat un Suzuki Jimny iar cauciucurile nu sunt A/T-uri, atunci vă recomand să coborâți în trapta I de viteză (în frână de motor) cu viteză de max. 10 km/h și să vă prefaceți că puteți ignora zdruncinăturile mașinii și șocurile din volan. O mașină cu gardă la sol de minim 18 cm ar trebui să facă față acestui drum chiar și fără tracțiune integrală pentru că drumul doar coboară și nu are noroi nici dacă a plouat de curând (așa cum a fost cazul la noi). Făgașe săpate de ploaie nu apar decât în vreo două locuri dar sunt în guste și scurte așa că nu fac probleme. În șa și undeva jos de tot, aproape de asfalt, e posibil să întâlniți noroi, dar terenul e plat și la nevoie porțiunea respectivă ar putea fi cât de cât ocolită.

Ca în cazul tuturor drumurilor secundare și mai ales terțiare (ca importanță) din Corfu și acest drum este foarte îngust. Dacă vreți să vă întoarceți din drum singura șansă vă este oferită atunci când ajungeți în șaua cu loc de popas unde se bifurcă inițial drumurile. O dată angajat în coborârea spre satul din vale, nu veți mai găsi loc de întors mașina decât jos, unde panta se domolește și drumul se bifurcă din nou.

Dacă aveți o mașină închiriată de mic litraj nu vă aventurați pe acest drum pt. ca sunt șanse mari să-i spargeți spoilerul (în special pe cel din față), dar la balansul unei frâne mai bruște e posibil sa-l atingeți și pe cel din spate.

Cu circa 1 km înainte de terminarea drumului neasfaltat veți vedea mai jos în vale drumul asfaltat către Paleo Perithia. Inainte de a ajunge la asfalt, drumul se bifurcă. Luați-o pe varianta la stânga pentru a coborâ în continuare către asfalt (șoseaua se vede mai jos). Reintrați în drumul asfaltat într-o curbă a acestuia. Ca să mergeți către Paleo Perithia trebuie să o luați la stânga (în sus). Dacă vreți să coborâți direct către șoseaua de coastă spre Achiaravi sau Kassiopi, atunci trebuie să o luați pe drumul asfaltat la dreapta (în jos).

Drumul spre Paleo Perithia continuă pe un asfalt proaspăt turnat (nu mai vechi de doi ani), lucrarea fiind făcută cu fonduri europene așa cum arată panourile de la capătul drumului. Soseaua urcă la început și apoi coboară către sat. După cum se poate vedea și din poze, satul este sub vârful Pantokrator, într-o văgăuna, care-l ascunde privitilor din vale.

Atestat ca fiind cel mai vechi sat din Corfu (sec. XIV) a fost construit în perioada în care (cu toată ocupația venețiană) viața pe munte și cât mai camuflată era cea mai sigură opțiune de a scăpa de raidurile piraților. De fapt este aceași poveste de ev mediu în toate insule grecești (vezi istoria satului Kastro din Thassos). Evident că satul fiind atât de izolat a fost abandonat de prin sec. XVIII și a reintrat în atenția turistică abia din 1996 când a fost declarat monument protejat.

Si de aici începe partea de afacere corfiotă. Cum să faci să vinzi o ruină de sat?

Trebuie să recunoaștem că peisajul înconjurător cu toată vederea frumoasă spre vârful Pantokrator nu-ți „taie respirația” ca la Paleokastritsa (decât dacă ai venit pe jos). Fiind înconjurat de dealuri, perspectiva este foarte limitată comparativ cu multe alte sate din Corfu.

Clădirile din sat sunt ruinate de cel puțin 150 de ani, dar fiind construite din piatră masivă au rămas cât de cât în piciore, chiar dacă la majoritatea există ziduri fisurate ăn mod semnificativ. Pe marea majoritate a ruinelor scrie că sunt de vânzare. Din cele circa 10-12 clădiri care sunt renovate total sau parțial, mai mult de jumătate sunt transformate în taverne și cred că vreo 2-3 au chiar și camere de închiriat. In mod cert dintre actualii proprietari nu toți sunt localnici sau proprietarii originali ai acestor construcții pentru că se vede clar diferența între taverne și chiar între calitatea renovării construcțiilor.

De unde să vină investitorii care să cumpere și renoveze clădirile în stilul original?

Bănuiesc că proprietarii greci își pun speranța în britanici, pentru că în ultimii ani firme din Marea Britanie au cumpărat foarte multe proprietăți în Corfu și fie le-au introdus în circuitul turistic, fie le-au revândut la persoane private.

Problema cu acest transfer de proprietate, așa cum m-am convins pe pielea mea în zona Kalami – Agios Stefano este că nu se vinde numai construcția ci și terenul aferent care este destul de mare, pentru că de regulă toate proprietățile au și o livadă mai mare sau mai mică de măslini. Englezii o dată proprietari au împrejmuit cu garduri proprietățile și au închis cu porți și drumurile de acces care inițial treceau prin curtea acestor case și coborau către plaje. Inchizând drumurile, plajele au cam devenit private, pt. că nu poți ajunge la ele decât de pe apă. Si lucrul cel mai rău este că o dată angajat pe drumul foarte îngust spre o astfel de plajă nu mai ai unde să întorci dacă te trezești brusc cu o poartă închisă în față și trebuie să dai zeci de metri înapoi cu spatele până găsești un loc suficient de lat ca să întorci mașina.

Să revenim la Paleo Perithia. Vizitarea satelor este inclusă în primul rând pe traseele de “safary”, adică plimbările cu mașini off road. La circa o oră după ce noi am ajuns în sat, stând la pe terasa unei taverne am văzut o coloană de vreo 8 mașini de teren care începeau să coboare de sub Pantokrator pe drumul pe care-l făcusem și noi. Când ne pregăteam de plecare au ajuns și ei în parcarea de la capătul satului.

De asemenea pentru turiștii de pe navele de croazieră, turul de insulă (în anumite variante) include și vizitarea acestui sat, cu toate că el este “cap de linie” și dus întors sunt cam 17 km din șoseaua principal.

Bănuiesc că tuturor vizitatorilor li se preamăresc binefacerile vieții retrase într-un loc cu ceva trecut istoric și poate așa mai pică un potențial cumpărător.

Cred că se încearcă se mizează și pe faptul că cine cumpără o proprietate poate accesa fonduri EU nerambursabile pt. renovare.

Pozele atașate acestui articol ilustrează destul de sugestiv diferența între zona renovată și cea originală a satului. Vă las dvs. să decideți dacă merită vizitat satul și pe care drum să ajungeți la el.

P. S. Pentru că am adus vorba de afaceri corfiote vreau să v-o spun și pe cea mai tare dintre ele. Cum să încasezi 10 euro ca să-i lași pe turiști să întoarcă mașina.

S-a întâmplat la Capul Drasis, locația geografică și nu doar văzut de la Logas Caffe. Marea majoritate a turiștilor se opresc în punctul de belvedere situat înainte de capul propriu-zis și care este și mai sus. Acolo este loc suficient de parcare. Acolo există și o serie de panouri, printre care și cel în care se pomenește de un tur tematic care costă 10 euro de persoană. Din acel punct și până la poiana de la capul Drasis drumul este numai de pământ și coboară accentuat, după care urcă spre poiană. Dificultatea drumului este la întoarcere pentru mașinile underpowered care pot patina mai ales dacă drumul este puțin umed.

Pentru că mașina ne permitea am coborât fără ezitare către poiană. In capătul drumului ne-am trezit că avem în față hăul, laterl drepta o pantă plină de vegetație iar în stânga un gard și o poartă mare care blochează accesul către poiană. Fără să fie deschisă poarta nu ai cum să întorci mașina și trebuie să mergi vreo 100 m cu spatele până la prima curbă puțin mai largă și să încerci să întorci acolo, deși și acolo este cam strâmt.

In poartă stătea o bătrânică de vreo 75 ani. Am rugat-o să deschidă poarta ca să întoarcem și noi mașina. Ne-a spus că ne costă 10 euro, 5€ pt. mașină și 5€ pt. noi cei patru din mașină ca să ne lase în poiană. Noi am zis că nu vrem în poiană, vrem să ne întoarcem. Ea avea numai placa cu 10 euro “to open the gate”. Până la urmă am hotârit să facem o faptă bună și am plătit cei 10 euro. Bătrânica a deschis poarta, noi am urcat cu mașina în poiană unde tarlaua era suficient de mare ca să întorci și zece TIR-uri și dacă tot am ajuns acolo am urcat și la Capul Drasis propriu-zis.

---

VIZUALIZĂRI: 2702 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI