O saptamana la Napoli, pe insula Capri si Coasta Amalfi

TIPĂREȘTE

Inspirati de relatarile colegilor AFA (multumiri pe aceasta cale), care au vizitat Napoli si Coasta Amalfi, am hotarat si noi sa vizitam aceste meleaguri, timp de o saptamana, in vara lui 2014. Am stat trei nopti la Napoli, una pe insula Capri si inca trei in Amalfi. Iata cum au decurs ostilitatile:

Joi, 27 iunie 2014: sosire Napoli, zona portului, Castel Nuovo, Galeriile Umberto

-plecare din Bucuresti, cu Blue Air, la 17,25 (intarziere la decolare de cca 40 minute), zbor fara probleme pana la Napoli, cu aterizare la 18,10, ora locala.

-din aeroportul Capodichino am cumparat, de la magazinul de suveniruri Sunstore, bilete Unicocampania 3T, 20 Euro, ce asigura transportul, timp de trei zile, in toata regiunea Campania, inclusiv aeroport-Napoli, cu autobuzele Alibus (3 Euro biletul luat de la Sunstore, 4 Euro de la sofer).

click aici

Se poate cumpara si bilet Artecard, 32 Euro, ce asigura, tot pe durata a trei zile, transportul, plus intrari gratuite la primele doua obiective turistice si reducere de 50 % la urmatoarele.

click aici

Autobuzul Alibus a parcurs cei 5-6 kilometri, intre aeroport si Napoli, intr-o ora, din cauza traficului haotic si extrem de aglomerat; are doar doua statii: Piata Garibaldi (gara), Piata Municipio (port).

-cazare in zona portului, pe Via Medina, la B&B MediNaples, foarte bine situat pentru explorarea orasului si imprejurimilor, curat si linistit (am avut si camera spre curtea interioara), sper sa revin cu reviewuri si despre cazari...

medinaples.it

-check-in rapid si am iesit sa cercetam imprejurimile, luand contact, de data aceasta per pedes, cu traficul nebunesc napoletan, nerespectarea trecerilor de pietoni si a culorii semaforului; stiam, insa, la ce sa ne asteptam, asa ca am ajuns, pe inserat, la Castel Nuovo, Galeriile Umberto si Piata Plebiscito. Am dat tarcoale si prin portul Molo Beverello (situat langa castel Nuovo), unde am am vazut pretul (19-20 Euro) si orarul la vapoarele rapide – hydrofoil, mai rapide si mai mici, ce navigheaza spre Capri (durata deplasare 40-50 minute):

click aici

La vreo 500 m de Molo Beverello, se afla portul Calata Porta di Massa, de unde pleaca feriboturile, de capacitate mai mare, care fac 80 minute pana in Capri, iar pretul biletului este de 12 Euro (am apreciat ca merita diferenta de 25 Euro/4 persoane am si cumparat, de aici, bilete pentru duminica). Seara am mancat la Trattoria di Medina, o terasa de langa hotel, cu un raport pret-calitate corect, experimentand pizza napolitana (preturi intre 7 si 13 Euro).

Vineri, 28 iunie 2014; Pompei, Vezuviu, colina Vomero (castel San’ Elmo, certosa San Martino)

-zi alocata pentru Pompei si Vezuviu

POMPEI

-am plecat spre Pompei, cu autobuzul 5001, la 7,30, din statia Varco Immacolatella, situata imediat langa portul Calata Porta di Massa, pe via Cristofor Colombo, usor de reperat, dupa numarul mare de autobuze parcate. Majoritatea turistilor iau trenul Circumvesuviana, din gara centrala, dar, pentru cine are cazare in zona portului, 5001, e o solutie mai comoda, in autobuz fiind doar cativa oameni si avand statie chiar la intrare la ruine, la Porta Marina.

sitasudtrasporti.it

-durata parcurs Napoli – Pompei Scavi (Scafati) a fost de cca 30 minute.

-riunele oasului Pompei sunt incluse in Patrimoniul Mondial UNESCO, avand ca justificare:

“The Committee decided to inscribe this property on the basis of criteria (iii), (iv) and (v), considering that the impressive remains of the towns of Pompei and Herculaneum and their associated villas, buried by the eruption of Vesuvius in AD 79, provide a complete and vivid picture of society and daily life at a specific moment in the past that is without parallel anywhere in the world. ”

-Zona arheologica, deschide la 8,30, asa ca am baut o cafea la o terasa si am cascat ochii la tarabele cu suveniruri, mai mult sau mai putin dubioase. Intrare 11 Euro, sub 18 ani gratis.

click aici

click aici

-copiii au fost teribil de impresionati de povestea tragica a Pompeiului, din 24 august 79, cand raurile de lava, de piroclastite si norii arzatori, emise de eruptia catastrofala a vulcanului Vezuviu, au facut mii de victime si au incremenit, pentru posteritate, un intreg oras roman. Colindand pe strazile pietruite si perfect aliniate ale Pompeiului, parca te cuprinde asa, un sindrom stendhalian, de uluire si uimire, in fata maretiei istoriei, ca sa folosesc vorbe mari.

-cu o harta, printata, de pe net, am explorat cateva din punctele de interes, printre care, in ordine: baracile gladiatorilor, teatrul mare, teatrul mic, lupanarul, termele, forumul, bazilica, templul lui Apollo, casa faunului, casa Vetti, amfiteatrul, si am iesit pe la Porta Anfiteatro pe la 11. Daca mai aveti timp, la vreo 500 m, spre stanga, cum se iese prin Porta Anfiteatro, se afla catedrala Santuario della Madonne del Rosario, important loc de pelerinaj pentru catolicism.

-Pompeiul are o suprafata mare, avea odinioara cca 20.000 locuitori, si necesita cateva ore bune, daca vreti sa il cercetati in amanunt. Eu am remarcat teatrul mare, zona forumului si casa faunului, pe fundalul careia se profileaza, amenintator, Vezuviu. E bine sa sa programati vizita dimineata sau, de ce nu? , tarziu dupa amiaza, cand e mai racoare si turisti mai putini, si sa aveti sticle goale, deoarece exista cismele (antice!) cu apa potabila la anumite intersectii! Ca la o Mecca a istoriei mondiale, valuri de turisti vin cu grupuri organizate, mai ales de pe vasele de croaziera, ce stationeaza in Napoli, pentru o zi; am vazut multi americani (OMG, it’s amazing, erau nelipsite), japonezi, sau coreeni, ca nu-i recunosc neam.

VEZUVIU

-in biletul Unicocampania 3T este inclus si transportul Pompei Scavi-Vezuviu si retur (10 Euro), asa ca am profitat de oportunitate si am utilizat autobuzul EAV Bus, orar aici:

click aici

click aici

click aici

Exista si firme specializate, ce va duc pe vulcan cu masini militare, avand sediul chiar langa statia de tren Circumvesuviana-Pompei Scavi Villa Misteri:

busviadelvesuvio.com/en

-Am plecat din Piata Anfiteatro la 11,20 si, in mai putin de o ora, am ajuns sus, pe Vezuviu. Din parcare, unde se afla si ghiseul de bilete (10 Euro/adult, copiii sub 8 ani gratis), pana la crater, mai sunt cca 700 de metri, in panta, urcusul fiind de dificultate medie. Oboseala ascensiunii e compensata de parfumul suav, special, al florilor galbene denumite ginestra (Genista sagittaris), iar vulcanologii amatori sunt rasplatiti cu panorame splendide, spre golful Napoli, si cu imaginea craterului, o groapa imensa, circulara, fara lava (ultima eruptie a fost in 1944, iar raurile de lava solidificata sunt observabile pe vai), doar, pe alocuri, cu fumarole.

-Craterul Vezuviului se afla, de fapt, intr-un alt crater, si mai mare (caldeira), ce reprezenta fostul con vulcanic-Monte Somma, ce a fost distrus de eruptia din anul 79, intre ele aflandu-se Valle del Gigante; din aceasta cauza, in special cand e privit de la distanta, Vezuviul pare ca are doua varfuri: Vezuviul propriu-zis, 1281 m altitudine, si Monte Somma, 1132 m.

-Parcul National Vezuviu e rezervatie a Biosferei UNESCO si vulcanul e considerat cel mai periculos din lume, din cauza densitatii foarte mari a populatiei din aceasta zona, multe din locuinte fiind construite ilegal. Datorita altitudinii, e mult mai racoare decat jos, la Pompei, norii dand adesea tarcoale in jurul craterului.

- Ne-am intors cu autobuzul de 14, eram doar cativa turisti in el, iar din statia Pompei Scavi Vila Misteri am luat trenul Circumvesuviana, 45 minute pana in Napoli, bilete incluse in 3T, iar de la gara am luat metroul pana la Universitate, o statie amenajata modern, artistic chiar.

Link Circumvesuviana: click aici

Link metrou Napoli: click aici

Link util transport (dar nu numai): click aici

Dupa o pauza binemeritata la hotel, unde am dat jos crusta de praf istoric si vulcanic, nestaviliti in ambatul turistic, am tulit-o spre colina Vomero. Pe langa galeriile Umberto este o statie de funicular-Augusteo, de unde am urcat pana la statia Piazza Fuga (ultima, din patru statii), iar de acolo un sfert de ora pe jos, pana la Castel San’ Elmo (5 Euro) si Manastirea San Martino (6 Euro), apoi pe jos, pe scari (Pedamentina), si prin cartierele spaniole (nicio problema de securitate), inapoi in centru. Dincolo de obiectivele turistice in sine (biserica manastirii este de un baroc exemplar, iar castelul este impunator) aici este locul propice de facut poze memorabile, cu golful Napoli si Vezuviul pe fundal.

Sambata, 29 iunie: Napoli-centrul istoric, Reggia di Caserta, Piata Plebiscito.

Napoli este controversat, unii zic ca e murdar, zgomotos, haotic, chiar periculos pentru siguranta vizitatorului (mai ales in zona garii), altii spun ca freamata, plin de viata, trepidant, incarcat de istorie si de arta, strajuit de un Vezuviu inconturnabil, fotogenic si vesnic amenintator. Cred ca totul depinde de asteptari si fiecare are dreptate, in felul sau, navigarea turistica intre agonie si extaz putand evolua rapid si insesizabil: desigur, e plin de mormane de gunoaie, rufele atarna exuberant (sau asta sa o trec la plusuri :) ?) pe stradute mizere, cladirile au peretii scorojiti, graffitti pe ziduri si monumente istorice, traficul e infernal si fara de lege, misuna cersetorii, hotii de buzunare, imigrantii dubiosi, insa cine este avizat si nu are mari asteptari, poate aprecia exceptionala pozitie geografica (vulcan, coline, golf, litoral) clima mediteraneana, sutele de biserici, capele si manastiri, doldora de opere de arta, muzee (Capodimonte si cel de arheologie) celebre, castele, catacombe, gastronomie renumita si ieftina, proximitatea unor situri istorice antice, de importanta universala. Sa nu mai amintim ca Napoli poate fi utilizat ca baza turistica, cum am facut, de altfel, si noi, pentru iesiri pe insule (Capri, Ischia, Procida), la Pompei si Herculaneum, Palatul Regal din Caserta, Coasta Amalfi, Paestum!

Deci, dupa sloganul “Vedi Napoli poi muori” (unii zic ca zicala e mult mai prozaica si te indeamna, de fapt, sa vezi Napoli si apoi, o localitate din apropiere, Mori) am hoinarit un pic si prin acest oras al contrastelor. Desigur, in timpul limitat avut la dispozitie, nu se poate vedea decat o mica parte, din toate comorile culturale si artistice, existente in spatiul, relativ restrans, ce alcatuieste centrul istoric (si el in Patrimoniul Mondial U. N. E. S. C. O.).

Dimineata, ne-am plimbat agale pe strazile ce alcatuiesc Spaccanapoli (Via Benedetto Croce, Via Tribunali si Via San Biaggio dei Librari), strecurandu-ne elegant printre scuterele omniprezente, adulmecand adeseori, la propriu, neplacutele arome locale, savurand un expresso autentic, scurt si tare (cum altfel !?), la o terasa adumbrita de biserica Sant Angelo a Nilo, asteptand ora de deschidere la Capela San Severo, apoi cotind pe San Gregorio Armeno, ca sa ne uitam la tarabele cu miniaturi, de tip presepo, cu scene ale nativitatii, .

Am intrat, sa admiram slava Domnului, baroca sau gotica, in cateva biserici: Gesu Nuovo, San Lorenzo Maggiore, Pio Monte della Misericordia (un Carravaggio, cu clarobscurul sau tulburator – “”Cele sapte fapte ale milosteniei”; dar beletul scump, dom’ le, 7 Euro, dincolo era mai ieftin, chiar gratis), Domul (din care am ramas cu imaginea capelei San Gennaro, patronul orasului si cu mozaicul lui Luca di Orvietto, din secolul al XIV, din Basilica Restitutia) si Capela Sansevero (mica capela de familie, realizata, mai ales, de Raimondo di Sangro, al saptelea principe de Sansevero fiecare monument funerar fiind decorat cu statui exceptionale, printre care fabuloasa sculptura Cristo Velato, de Giuseppe Sanmartino, cu Isus acoperit de un val de marmura, incredibil de realist).

Treptat, am ajuns spre pranz, spre zona garii, Napoli Centrale, cea rau famata, unde am luat trenul (bilet Unicocampania 3T, in continuare, valid, altfel biletul obisnuit e 3-4 Euro/sens), vreo 40 minute spre Caserta, sa vedem palatul regal (si el in Patrimoniul Mondial U. N. E. S. C. O.).

reggiadicaserta.beniculturali.it

Reggia de Caserta e un fel de Casa Poporului avant la lettre, italienii laudandu-se ca e cea mai mare resedinta regala din lume, ca volum, cu doua milioane metri cubi si 1200 camere. Arhitectul a fost Luigi Vanvitelli, fiul unui pictor olandez, Gaspard van Wittel, ajuns prin Italia sa picteze vedute (peisaje).

Pe dinafara, nu este deloc impresionanta, doar o cladire uriasa, menita sa umbreasca Versailles-ul si sa celebreze grandoarea dinastei Bourbon, instalata la Napoli, cam pe la jumatatea secolului al XVIII-lea. In interior, situatia se mai schimba, cu o scara de onoare ce-si merita, intr-adevar, numele, si apartamente regale, decorate cu fresce somptuoase. Complementar este parcul ce se intinde, pe o axa perpediculara pe palat, pe circa 3 km, iar perspectiva, usor in panta, spre Marea Cascada, este impresionanta. Piesele de rezistenta ale parcului sunt fantanile opulente, sculpturale, cum sunt cele ale Delfinilor si a Dianei, ultima si cea mai impunatoare, situata la baza cascadei. Noi am luat un minibus care, contra unui Euro de persoana, te transporta 3 km, pana la marea cascada si la gradina englezeasca (intrare din ora in ora). Reggia di Caserta nu este asa de bine intretinut ca si Versailles, parcul nu are acea vegetatie geometrizata, insa, per ansamblu, merita o vizita de 3-4 ore.

Intorsi la Napoli, tot cu trenul, seara am petrecut-o prin Piata Plebiscito (cu biserica San Francesco di Paola, cu o cupola similara Panteonului din Roma) si pe la Galeriile Umberto.

Duminica, 30 iunie 2014: Capri - turul insulei, Grotta Azzura, Monte Solaro, Anacapri, Belvedere Canone.

Aveam feribot la 7,25, spre Capri, asa ca ne-am trezit mai de dimineata, ne-am luat bagajele, si am mers pe jos, circa un sfert de ora, pana in portul Calata Porta di Massa. Durata calatoriei cu vaporul a fost de 80 de minute, iar distanta cam 30 km. Cine merge la Napoli, de obicei, viziteaza, cel putin intr-o excursie de o zi, si insula Capri, vestita, mai ales, pentru pentru peisajele naturale si Grotta Azzura.

click aici

Deoarece erau multe de vazut pe insula, in ciuda suprafetei reduse de 10 km patrati, si la recomandarile citite pe net, am considerat ca trebuie sa ramanem aici, cel putin o noapte, in ciuda preturilor deloc prietenoase ale hotelurilor. Dupa o serie de rezervari succesive, cu anulare gratuita, pe booking.com, pana la urma am ramas la hotelul 4 Stagioni:

hotel4stagionicapri.com

Desi are doar o stea, este foarte bine pozitionat, la 10 minute de Piazzetta din Capri, foarte curat, mic dejun onorabil, Wi-fi si o terasa-gradina comuna, la fiecare camera, cu vedere spre mare, la cel mai mic pret posibil pe insula, in plin sezon (150 Euro cvadrupla).

Ajunsi in portul Marina Grande, ne-am luat abonamente (cca 8 Euro) pe o zi, la mijloacele de transport in comun, am luat autobuzul spre Capri, ne-am lasat valizele la hotel (check in la 13) si ne-am intors in port, sa facem turul insulei. Acasa, tiparisem de pe net niste cupoane de reducere (2 Euro/persoana) la compania Motoscafisti, deci am dat 15 Euro/persoana, iar cine vrea in grota mai plateste 13 Euro.

click aici

Am plecat pe la 10,30, iar mica croaziera a durat 3 ore, cu o ora de asteptare la Grotta Azzurra. Turul merita pe deplin, fiindca se surprinde chintesenta legendei insulei Capri: tarmurile inalte abrupte, calcaroase, inundate de vegetatie mediteraneana, vile somptuoase de (ex. Malaparte), amplasate, incredibil, langa abisuri verticale, albastrul pur al marii, micile grote (cu ape mai verzi-grota Verde, sau cu stanci albe-Grota alba), faimoasele stanci Faraglioni, gardieni-embleme pentru Capri, sau singuraticul far Punta Carena.

La Grotta Azzurra – inghesuiala mare, moncher, parca tot poporul turistic capresc se vorbise sa viziteze pestera la ora aceea! Este o mica caverna la nivelul apei, in care intrarea se face printr-o deschizatura minuscula (trebuie sa stai culcat, cam incomod, intr-o barca), si in care lumina patrunde printr-o fisura, dand apei o magica culoare electric blue. Lucrurile decurg in felul urmator: soseste vaporul cu turisti, asteapta, in plin soare subtropical, la o coada (adeseori monstruoasa), vin barcile mici care intra in grota, se urca, in fiecare barca, 4-5 turisti, se vasleste la o casa de bilete (?!), amenajata tot pe o barca, se plateste beletul, urmeaza o alta repriza de asteptare (mai scurta), apoi se intra, in fine, in grota. Pana te dezmeticesti, pana ti se obisnuiesc ochii cu trecerea de la lumina orbitoare, de afara, la intunericul din caverna, dureaza ceva, apoi incepi sa remarci culoarea albastrului metalic, repede cateva poze cu aparatul foto (fara blitz, sa iasa albastrul, cu ISO mare), capitanul barcii are ceva tentative ragusite de un romantic “O sole mio”, ceilalti barcagii mai racnesc si ei, si iaca grota, in maximum 5 minute. E interesant, dar nu extrordinar, iar din perspectiva pretului, parca as inclina sa cred ca este supraevaluata. Se poate ramane pe vapor si sa nu intri in grota, sa ii astepti pe cei care viziteaza, dar, fiind in turul insulei, zici ca e pacat sa ratezi o destinatie asa de vanata, dincolo de pretul exagerat.

Debarcati, din nou, in portul Marina Grande am urcat in Capri cu funicularul si am mers la hotel sa facem check-in-ul, sa ne mai tragem sufletul, prea plin, dom’ le, de atata frumusete! Dar calatorului ii sade cu drumul si ne-am gandit sa mergem si in Anacapri, celalalt oras de pe insula! Zis si facut: luat autobuzul, ce avea statie langa hotel (am uitat sa precizez ca langa hotelul 4 Staggioni este si un supermarket Deco, unul din rarele din zona, cu preturi banale, ca in Napoli, o adevarata mana cereasca pentru turistul cu budet redus), si ne-am infiintat la coada maricica, populata cu asiatici avizi de panorame europene, la telescaunul (10 Euro, dus intors, copiii gratis) din Anacapri, ce urca domol, peste vii si vile, spre Monta Solaro, cel mai inalt punct de pe insula (589 m). Sus, erau ceva norisori, care s-au risipit rapid, in cinstea sosirii noastre, oferindu-ne ocazia sa vedem senzationala panorama la 360 de grade in jur, orizontul imbratisandu-se, hat, departe, cu peninsula sorentina, coasta amalfitana, insula Ischia, Faraglioni, Napoli si Vezuviu. E unul din punctele de neratat din Capri si luati aminte la sfatul meu: daca aveti doar o zi (senina) la dispozitie, pe insula, primul lucru pe care trebuie sa il faceti este ca, din port, sa luati imediat un autobuz spre Anacapri, apoi telescaunul, iar Monte Solaro va va rasplati insutit, cu o fabuloasa, inubliabila panorama! Locurile bune de pozat erau limitate si ne-am luptat, din greu, cu asiaticii, pentru amintiri digitale, iesind, ofcors, in cele din urma invigatori, doar suntem cetateni europeni si avem drepturi, nu!?

Am facut cale intoarsa in Anacapri, cu acelasi telescaun (de o singura persoana, cine sufera de vertij, sau altceva de acest gen, sa se abtina, nu are cine sa-l ajute!) si am mai hoinarit prin centrul istoric, am stat la o cafea, am vazut in exterior Cassa Rossa, biserica San Michele (cu un mozaic din faianta pe pardoseala, avand ca tema izgonirea lui Adam si Eva din rai) si rafinata vila San Michele, a doctorului suedez Axel Munthe, autorul Cartii de la San Michele, unde ne-am pozat, mai ales, la coada sfinxului, ce priveste, enigmatic si cuminte, spre golful Napoli.

Seara ne-am petrecut-o la restaurantul La Cisterna (citisem eu ca ar fi ieftin si bun, ceea ce a fost, in parte adevarat; se ajunge urmand scarile si culoarul acoperit din stanga bisericii San Stefano, cum stai cu spatele la ea) si apoi la Belvedere Canone, cu o superba panorama asupra stancilor Faraglioni si Gradinilor Augustus:

click aici

Luni, 30 iunie – Capri, Gradinile Augustus, Arco Naturale-Pizzolungo-Belvedere Tragara.

Insula Capri are numeroase trasee de strabatut,

click aici

insa mai ne ramasese doar o jumatate de zi (cumparasem, inca din momentul sosirii, bilete direct spre Amalfi, pentru feribotul de 15,30), asa ca am ales sa vedem Gradinile Augustus si sa mergem pe itinerariul Arco Naturale-Pizzolungo-Belvedere Tragara.

Insula Capri era apreciata inca din Antichitate, dovada fiind vila si cele 12 vile construite de imparatul roman Tiberius, printre care Jovis si Damecuta.

Gradinile Augustus sunt un fel de parc, amenajat cu gust si cu panorame apreciate spre Marina Piccola (celalat port din Capri) si spre stancile Faraglioni. De aici incepe si faimoasa Via Krupp (dupa vestitul industrias german), o alee pietonala, in serpentine, considerat unul dintre cele mai frumoase drumuri (daca il pot denumi asa) din lume, ce coboara spre Marina Piccola. Din pacate Via Krupp era inchisa, din cauza potentialelor caderi de stanci, si nu am putut sa o parcurgem, asa cum ne-am fi dorit. Am vazut, insa, cativa oameni ce faceau jogging, alergand in sens invers, dinspre Marina Piccola, spre Gradinile Augustus!

Ne-am intors in piata principala din Capri (Umberto sau Piazzetta), inspirand aromele din dreptul parfumeriilor Carthusia (am observat ca pentru atragera onoratei clientele, strazile si zidurile exterioare, de langa magazine, erau parfumate) si am cumparat si noi un parfum, ca amintire, dar nu ne-a dat pe spate, dar, deh! , noi suntem mai sofisticati! ). Din piazzeta am urmarit traseul, bine semnalizat, pe stradutele inguste capresti, spre Arco Naturale, urmand via Longano, via Sopramonte si via Matermania (atentie, la un moment dat e o intersectie si se face la stanga spre Vila Jovis!). Se ajunge la limta exterioara a orasului Capri, unde se afla restaurantul la Grotelle, prilej de popas si cafea, pe o terasa cu vedere spre mare. Se coboara, apoi, 10 minute, spre Arco naturale, interesanta formatiune stancoasa carstica, sculptata de ploaie si vant, fotogenica, cu verdele pinilor mediteraneeni si azurul Marii Tireniene, pe fundal.

Reintorsi la restaurant, am inceput sa coboram o multime de scari, pe o alee ingusta, printre copaci, pe Via Pizzolungo, spre Grota Matermania (o caverna naturala utilizata, in trecut, de catre romani, ca un fel de lacas de cult – nimphaeum, unde unii istorici sugereaza ca romanii isi cam faceau de cap), trecand pe deasupra vilei rosiatice a scriitorului Cuzio Malaparte (autorul lui “Kaputt”), inaccesibila, amplasata pe un promontoriu izolat, abrupt (“una casa come me”, spunea scriitorul!), si am ajuns langa stancile Faraglioni, apoi la Belvedere Tragara. E o drumetie de maximum doua-trei ore, in ritm relaxat, nu foarte obositoare, cu multe puncte de belvedere si panorame deosebite, pe care o recomand amatorilor de drumetii.

Am facut cale intoarsa spre hotel, am facut check-outul, luandu-ne la revedere de la amabilul propietar Alessandro, am mai cumparat una-alta la supermarketul Deco si am prins autobuzul spre port, ca sa luam feribotul spre Amalfi, urmatoarea noastra destinatie. Aici am avut o surpriza neplacuta, in sensul ca vaporul spre Amalfi fusese anulat, din cauza valurilor mari, si nu circulau decat spre Sorrento; ca sa nu ramanem blocati pe Capri, am urcat pe vaporul spre Sorrento, iar cu aceasta ocazie am vazut, pe fuga, si acest oras, care nu figura in planurile noastre. Din port, am luat autobuzul pana la gara, si, de acolo, un alt autobuz SITA, spre Amalfi. Am experimentat aglomeratia din varf de sezon pe Coasta Amalfi, pe un drum spectaculos – Strada Statale 163, insa foarte ingust, cu numeroase opriri, cauzate de ambuteiaje, ajungand in Amalfi, dupa doua ore, pe la 18.

Coasta Amalfi e situata la sud de Napoli si se intinde pe 40 km, intre Positano si Vietri sul Mare (cuprizand si alte localitati ca Amalfi, Atrani, Ravello, Praiano, Furore, Maiori, Minori, Cetara), inscrisa in Patrimoniul Mondial Unesco, avand ca justificare:

“The Amalfi coast is an area of great physical beauty and natural diversity. It has been intensively settled by human communities since the early Middle Ages. There are a number of towns such as Amalfi and Ravello with architectural and artistic works of great significance. The rural areas show the versatility of the inhabitants in adapting their use of the land to the diverse nature of the terrain, which ranges from terraced vineyards and orchards on the lower slopes to wide upland pastures. The Costiera Amalfitana is an outstanding example of a Mediterranean landscape, with exceptional cultural and natural scenic values resulting from its dramatic topography and historical evolution. ”

Am rezervat, tot pe booking.com, un apartament la Convento San Basilio Relais, iar propietara, doamna Basilia, a venit sa ne ia cu masina (in interiorul orasului Amalfi doar localnicii au voie sa circule cu masina) desi distanta din piata Flavio Gioia, pana la locul de cazare e mai mica de un kilometru. Apartamentul este renovat de curand, situat intr-o cladire veche, fosta manastire, aproape de centru, dotat cu toate cele necesare confortului modern si cu un balcon spatios, cu o privileste deosebita, singurul inconvenient fiind cele 100 de scari, ce trebuiau urcate, pentru a ajunge la el si lipsa Wi-fi-ului...

click aici

Marti, 1 iulie – Sentiero degli dei si Ravello.

In plan era Sentiero degli dei (Poteca zeilor), o carare litorala, de circa 6 kilometri, suspendata pe versantii litorali, abrupti, ai Muntilor Lattari, intre Bomerano (un sat ce apartine de o comuna mai mare – Agerola) si Nocelle (un catun ce apartine de Positano), italenii laudand-o ca “uno dei più bei percorsi al mondo”. Depindeam de vreme, deoarece este indicat ca drumetia sa fie facuta pe timp senin, pentru a aprecia, la justa valoare, spectaculoasele panorame, asupra intregii coaste amalfitane. Dimineata am iesit pe balconul apartamentului, erau ceva nori atarnati de peretii verticali ce inconjoara orasul Amalfi, dar nu indeajuns incat sa ne abata din dorinta noastra nestramutata de hiking. Ne-am infiintat la autogara, in piata Flavio Gioia, la autobuzul nr. 5080, de 8,05, orar aici:

sitasudtrasporti.it

In Bomerano, unde am ajuns in 40 de minute, am inceput cu o pauza de cafea in piata centrala si am reperat indicatoarele spre traseu (se pleaca de pe strada din coltul din stanga al pietei). Startul l-am dat pe la 9,15: se merge initial, prin sat, apoi, dupa cca 1 km, apoi se atinge debutul propriu-zis al drumetiei, marcat printr-un panou mare, pe care scrie, cum altfel? , Sentiero degli dei. Aici, in zona denumita Grotta Biscotto, sunt si stravechi locuinte rupestre si o stanca denumita Pinnacollo, pe care se afla o placa comemorativa in memoria lui Ettore Paduano, cel care a dat numele si a promovat acest traseu. Se atinge punctul Colle Serra, la o cismea, de unde incepe, de fapt, sa fie vizibila perspectiva fabuloasa asupra zonei costiere, un peisaj de ratat, cu o poteca ingusta, suspendata intre munte si mare, cu abrupturi stancoase, localitati pitoresti in departare, (Praiano, Vetica Maggiore), vegetatie mediteraneana si orizont (ne) marginit de Peninsula Sorrentina, sau, departe, in azur, de insula Capri. Exista si pasaje, uneori destul de lungi, de urcat si coborat, zone mai inguste, in care, pe partea stanga, spre mare, te inspaimanta o falie verticala, multe trepte, dar, per ansamblu, oricine, cu o conditie fizica medie, poate face acest parcurs. Este un obiectiv de prim ordin, pentru cine este pe Coasta Amalfi, senzational, nici nu stiti ce pierdeti , iar eu nu ma entuziasmez prea usor! La Nocelle am ajuns dupa 3,5 ore si aveam doua variante, ca sa ajungem in Positano: sa coboram 1500 trepte (sau 1700 daca vroiam si la plaja Arienzo) si sa mergem un kilometru pe jos, sau sa luam autobuzul de la Nocelle, care circula din ora in ora. Normal  ca am ales varianta a doua, am localizat statia de autobuz (oarecum, nu tocmai la indemana) intreband localnicii si am luat autobuzul, care circula din ora in ora (pe drum se vede si gaura din munte de la Montepertuso):

click aici

Mai multe poze, cu Sentiero degli dei, am pus pe flickr:

click aici

In Positano am stat putin, doar cat sa vedem casele colorate, elegant pravalite unele deasupra altora, si cupola galbena a bisericii Santa Maria Assunta, fiindca ne grabeam spre debarcader, sa prindem un vapor, inapoi spre Amalfi, la 13,30. Am ales sa plecam pe mare fiindca doream sa evitam aglomeratia de pe autobuzele SITA si sa vedem coasta amalfitana si din larg, iar minicroaziera Positano-Amalfi a meritat toti banii , 8 Euro/adult.

Amalfi este o localitate micuta (doar cca 6000 loc.), insa cu un trecut glorios (fosta republica maritima importanta in Evul Mediu, condusa de un doge, rivala cu Pisa, Genova, Venetia) si cu un atu major in prezent – se afla in centrul coastei amalfitane. Dupa o masa la o taverna locala, am vizitat simbolul orasului - Domul, cu influente arhitectonice mauro-bizantine, situat in capatul unei scari fotogenice, si in care se afla craniul Sfantului Andrei, ca si o curte interioara (Chiostro del Paradiso), delimitata de gratioase coloane, arcuite in partea superioara.

Cam extenuati de-atata alergatura, ne-am retras la apartamentul nostru, sa ne odihnim si sa ne refacem fortele turistice .

Seara, pe la 17, am hotarat ca avem timp sa vedem si Ravello, localitate situata pe o colina, in apropiere de Amalfi si la care am ajuns dupa o calatorie cu autobuzul descoperit City Sightseeing, prilej sa ne fluture pletele, romantic, pe ingustul si sinuosul drum italian. Ravello a fost o destinatie idilica, exclusivista si apreciata, inca din trecut, de la Boccacio, pana la Virginia Woolf, André Gide (care scria despre Ravello ca este «suspendu entre le ciel et la terre, mais bien plus près du ciel»), Truman Capote, Rudolf Nureev, Paul Newman, Greta Garbo, Italo Calvino, Gore Vidal, Richard Wagner (care s-a inspirat pentru gradina lui Klingsor, din opera Parsifal, si care a determinat aparitia festivalului anual de muzica clasica). Neavand prea mult timp la dispozitie, am vazut doar domul, Auditoriumul Oscar Niemeyer (cel ce a proiectat si capitala Braziliei), vila Rufolo (cu faimoasa imagine, cu un pin mediteranean singuratic si doua turnuri maure, pe fundalul azuriu al marii) si vila Cimbrone, cu un parc si mici temple romane si Terasa Infinitului, strajuita de statui clasice si cu o panorama ametitoare (la propriu, fiind situata pe o uriasa stanca abrupta).

Miercuri, 2 iulie: Grotta dello Smeraldo, Fiordo del Furore, Pontone

Pestera Smaraldului este o cavitate naturala inundata de apele marii, mai mare, ca suprafata, si mai inalta, decat Grotta Azzurra, situata la 5 km distanta de Amalfi. Se ajunge, intr-un sfert de ora, cu autobuzul 5070, cel care leaga Amalfi, de Positano si Sorrento. Vizita grotei se face coborand cu liftul (se poate si pe scari), fara coada, apoi urcand, pentru 10 minute, intr-o barca de 10-12 persoane, la un pret mult mai mic (5 Euro), decat la grota albastra, si cu o vizibilitate mult mai buna, putandu-se admira verdele-smarld al apei, o scena a nativitatii din ceramica, depusa pe fundul apei, stalactite, si o stanca ce semana cu Abraham Lincoln! Bineinteles, ca si in Capri, capitanul  barcii, dincolo de indicatiile pretioase date turistilor, ne-a cerut de la obraz ceva bacsis, repetand, intr-o engleza stricata, “don’t forget the capitain”. Nu ne-a stricat vizita, nu a facut-o agresiv, din contra, a fost simpatic, a mai si cantat (toti barcagii italieni se simt obligati sa o faca, indiferent daca au voce, sau nu!), iar in sudul Italiei tip-ul, bacsisul este foarte asteptat. Par egzampl, cand am coborat de pe Vezuviu, cu autobuzul, soferul s-a apucat sa ne explice formarea vulcanului, a oprit sa facem poze, ne-a cules flori galbene-ginestra, frumos mirositoare, pentru ca, in final, la Pompei, unde a oprit, sa ceara si el un ”piccolo regaletto’. A meritat banii si i-am dat si lui un mic tip! In concluzie, grota smaraldului, este ieftina, interesanta si usor de atins, daca aveti suficient timp pe coasta amalfitana.

Trecuse aproape intreaga vacanta, iar copiii vociferau ca, inca, nu facusem, deloc, plaja! La cererea publicului, am hotarat sa remediem situatia si am ales, ca loc de balaceala, Fiordo del Furore, un fel de golf natural pitoresc, alungit, cu pereti abrupti, peste care se afla un pod arcuit, inaltat la 30 m deasupra marii.

Este asemanator cu un fiord veritabil (fosta vale glaciara, in care gheata s-a topit, valea a fost invadata de apele marine, rezultand un golf adanc si ingust), insa el s-a format datorita eroziunii fluviale create de torentul Schiato, ce vine de la Agerola. De la grota la fiord am mers pe jos, cca 1,5 km, nu exista trotuar, deci mare atentie la masini! Am inchiriat sezlonguri (5 Euro/buc.), ne-am relaxat, am facut baie, am baut o cafea si o limonada, am admirat peisajul si ne-am prajit, un pic, la soarele amalfitan! Intoarcerea in Amalfi am facut-o tot cu autobuzul, care are statie chiar deasupra fiordului.

Dupa pranz am luat un taxi (autobuzele sunt foarte rare) spre Pontone, un mic sat, splendid situat, intre Amalfi si Atrani, de unde incepe un traseu spre Torre dello Ziro, vechi turn de aparare, unde a fost inchisa si ucisa, impreuna cu copiii sai, Giovanna D'Aragona, ducesa de Amalfi, in secolul al XVI-lea. Nu e un traseu usor de reperat, zona este impadurita, cu mai multe poteci, dar si cu cateva puncte de belvedere splendide (cel mai un mi s-a parut “belvedere con la colonna bianca”, suspendat la mare inaltime, intre Atrani si Amalfi). Am facut cale intoarsa si am coborat prin Pontone, spre Amalfi, scari nenumarate, printre livezii de lamai (cultura tipica in zona, cu un soi baban, de doua ori mai mare decat o lamie obisnuita, numit “sfusato amalfitano”, din care se face celebrul lichior limoncello), vazand in departare, pe valle dei Mulini, si vechile fabrici-mori de hartie, foarte importante in trecut.

Joi, 3 iulie: Paestum

In ultima zi a calatoriei aveam avion seara, deci mai aveam timp sa vedem ceva. Citisem despre Paestum, localitate întemeiată de greci sub numele de "Poseidonia" în jurul anului 600 î. e. n., înscrisă pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO, situata la 70 km sud de Amalfi. Se poate ajunge, foarte usor si mai ieftin, cu trenul, din Napoli, sau din Salerno, insa noi trebuia sa mai ajungem si la aeroport, asa ca am spart pusculita si am apelat la o companie, ce s-a dovedit serioasa,

lovelyamalfitours.com

cu care am stabilit sa vina sa ne ia din Amalfi, sa ne duca la Paestum, apoi la aeroportul Capodichino, din Napoli.

Ne-am strans calabalacul, am predat apartamentul si ne-am urcat in duba (nu a politiei, ci turistica), parcurgand un traseu prin sudul Coastei Amalfi – Minori, Maiori, Cetara, Vietri sul Mare, apoi Salerno Battipaglia si Cappacio. Ce e, in principal, de vazut in aria arheologica, destul de intinsa, din Paestum? In primul rand, trei temple grecesti, dorice, ce apartineau de Magna Graecia, exceptional conservate, ce rivalizeaza cu cele din Atena sau Sicilia: templul Herei (bazilica in perioada romana), templul lui Poseidon (sau al lui Neptun, sau al doilea templu al Herei) si templul Atenei (sau al lui Ceres), apoi un muzeu, in care piesa de rezistenta este fresca “tomba del tuffatore”, mormantul scufundatorului, pictata pe fata interioara a unei lespezi funerare, unic exemplu de pictura murala, cu subiect uman, provenita din perioada clasica greaca. Saltul plonjorului ar reprezenta saltul spre necunoscut, iar peretii laterali ai mormantului sunt si ei acoperiti cu fresce ce reprezinta un symposion.

Templele sunt magnifice, misterioase, maiestuoase, echivalentul grec al Pompeiului, iar iubitorilor de istorie nu pot decat sa le recomand aceasta experienta!

Si cu asta am incalecat pe-o sa (pe un low-cost, Blue Air) ce ne-a dus bine acasa, de v-am spus povestea asa.

---

VIZUALIZĂRI: 29414 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI