Stațiunea Căciulata și împrejurimile sale - ce se poate vizita aici!

TIPĂREȘTE

Pe perioada sejurului nostru la Căciulata am vizitat atât stațiunea, cât și împrejurimile acesteia. La Mănăstirea Cozia (poate cel mai important obiectiv din zonă) am mers de două ori - vezi impresii. Însă în apropiere există și alte obiective la fel de interesante. În acest articol vreau să vă prezint trei dintre acestea, aflate relativ aproape unul de altul, obiective pe care noi le-am vizitat în zile diferite, dar care pot fi văzute într-o singură zi, pe parcursul câtorva ore. Este vorba despre Mănăstirea Turnu, Castrul roman Arutela și Schitul Sfântul Ioan - toate aflate în jurul barajului Turnu ce face parte din sistemul de hidrocentrale amenajate pe râul Olt.

1. Voi începe prezentarea cu Mănăstirea Turnu, pe care am vizitat-o într-o seară călduroasă, când ne-am plimbat puțin cu mașina prin împrejurimi. Am străbătut stațiunea și am trecut de ieșire pe direcția Sibiu, apoi am virat către dreapta urmărind indicatoarele și intrând pe centura stațiunii, traversând totodată barajul Turnu. De aici am continuat spre stânga pe un drum pietruit pentru aproximativ 1,5 kilometri și iată-ne ajunși la intrarea în curtea lăcașului de cult; această porțiune de drum este foarte spectaculoasă întrucât drumul șerpuiește pe malul Oltului, la câțiva metri de râu.

Lăcașul de cult își are începuturile prin secolele XV-XVI, atunci când unii călugări de la Mănăstirea Cozia s-au retras în pustietate și au săpat chilii în stâncă în acest loc, punând astfel bazele Schitului de după turn. În curtea mănăstirii pot fi observate și astăzi două dintre chiliile rupestre săpate în stânca muntelui de cei dintâi călugări retrași aici. Denumirea inițială s-a datorat existenței unor ruine ale unui turn de observație pe vârful muntelui din vecinătate, turn construit de legiunile romane de la Castrul Arutela.

În partea centrală a curții se află biserica veche a Mănăstirii Turnu, având hramul ”Intrarea în biserică a Maicii Domnului”. Ridicată în anul 1776, conform scurt istoricului afișat în dreapta intrării, biserica a fost grav afectată de un puternic incendiu în anul 1932, fiind refăcută după câțiva ani. Această biserică are o singură turlă, zidurile sunt groase de aproximativ un metru, iar la exterior am văzut în partea superioară un brâu de jur-împrejurul bisericii ce înfățișează portrete ale diverșilor sfinți. Interiorul bisericii este modest, pictura este pe alocuri deteriorată, însă, cu toate acestea, este un spațiu primitor, unde ne-am putut reculege în liniște pentru câteva clipe.

Tot în curtea mănăstirii se află și biserica nouă a lăcașului de cult cu hramul ”Schimbarea la față”, ctitorită în perioada 1897 – 1901 cu sprijinul episcopului Gherasim Timus. Am remarcat imediat faptul că biserica nu seamănă din punct de vedere al stilului de construcție cu majoritatea lăcașelor de cult ortodoxe de pe la noi. Clădirea etajată adăpostește atât biserica nouă, dar și trapeză ori alte anexe mănăstirești. Dacă nu ar avea turlă, am putea spune că această clădire este un bloc de locuințe, cam așa arată construcția, realizată după planurile unui arhitect polonez. Ne-a plăcut pictura interioară a acestei biserici, dar și catapeteasma frumos ornamentată.

Lângă biserica nouă se află o cruce masivă de piatră ce datează din anul 1776, atunci când a fost ridicată prima biserică a lăcașului de cult. Curtea mănăstirii și clădirea ce adăpostește chiliile sunt îngrijite; arbuștii de diferite dimensiuni, iarba tunsă mărunt sau florile multicolore care se revărsau din numeroasele jardiniere s-au dovenit a fi o reală încântare pentru privirile noastre. Nu departe de locul în care este amplasată biserica nouă se află amenajat un heleșteu în care am văzut câțiva pești cu chef de joacă la ceas de seară.

Voi încheia aici prezentarea vizitei noastre la această mănăstire, cu precizarea că mai multe detalii puteți lectura în rubrica separată existentă pe site.

2. A doua zi dimineață am reluat explorarea zonei, de data aceasta făcând o plimbare matinală pe jos, cu scopul de a vizita pentru început Castrul roman Arutela. Am ajuns la obiectivul nostru după aproximativ 50 de minute, urmând același traseu ca și în seara precedentă. Am traversat barajul peste râul Olt și am coborât malul abrupt ce susține șoseaua, până ce am ajuns în apropierea fortificației. Trebuie să precizez că nu este amenajată vreo cale de acces spre obiectiv, existența lui fiind doar menționată prin câteva indicatoare amplasate pe marginea șoselei. În apropierea castrului am traversat un mic pârâiaș și am sosit apoi lângă un panou informativ amplasat la marginea fostei fortificații. Am lecturat că obiectivul este monument istoric și a fost construit în anul 138 de către o unitate de arcași sirieni ”Suri sagittari”, în timpul împăratului Hadrian, din ordinul guvernatorului imperial al provinciei Dacia Inferior – Titus Flavius Constans. Această fortificație avea rol de apărare alături de alte castre și fortificații din masivul Cozia împotriva atacurilor populațiilor barbare. Astfel, legiunile romane din zonă asigurau circulația pe valea Oltului.

Fortificația a fost abandonată pe la jumătatea secolului al III-lea, după o puternică revărsare a Oltului. În forma sa actuală, fortificația a fost refăcută între anii 1982-1983 după proiectul arhitectului Aurel Teodorescu.

Am intrat și noi în incinta fortificației romane de altădată și am urmărit cu privirea fundațiile ce spun o poveste tăcută despre vremurile de demult, când soldații romani patrulau pe aceste meleaguri. Poarta principală a fortificației a fost reconstituită la forma sa inițială și am putut vizita micile încăperi din partea superioară, de unde privirile agere ale santinelelor supravegheau zona zi și noapte. Cocotați acolo, am avut o priveliște bună asupra întregii structuri de odinioară, urmele zidurilor evidențiind în linii mari compartimentarea castrului.

Am coborât apoi încet către malul Oltului, unde ne-am odihnit pentru câteva minute pe iarbă, admirând împrejurimile dominate de piscurile montane din zonă. E frumos aici la Căciulata, ne-a plăcut mult zona și vom mai reveni... În sfârșit, nu a sosit încă vremea concluziilor, așa că vă recomand să lecturați și un review mai detaliat despre acest obiectiv (autor tata123) .

3. Am urcat înapoi la șoseaua ce traversează barajul și am pornit către ultimul obiectiv despre care voi vorbi în prezentul review: este vorba despre Schitul Sfântul Ioan sau Schitul Cozia Veche, așa cum mai este denumit lăcașul de cult. Acesta poate fi văzut de pe barajul Turnu al hidrocentralei, fiind amplasat la marginea E 81, drumul național ce străbate valea Oltului. De la Castrul roman Arutela și până la acest lăcaș de cult am făcut pe jos aproximativ 30 de minute, mergând încet pe marginea șoselei și fiind foarte atenți la traficul intens din zonă. Am trecut prin parcarea unei benzinării, am traversat viaductul Valea Poștei și am ajuns astfel la intrarea în curtea lăcașului de cult.

Am studiat cu atenție din exterior bisericuța acestui schit, o construcție frumoasă cu o singură turlă realizată din piatră și cărămidă, asemănătoare din acest punct de vedere cu mult mai cunoscuta biserică a Mănăstirii Cozia. În curtea mică a schitului am lecturat un scurt istoric care prezintă succint cele mai importante etape ale existenței acestuia. Cercetătorii presupun, pe baza descoperirilor arheologice din zonă, că aici se află o vatră monahală mai veche decât actuala Mănăstire Cozia, ctitorită de voievodul Mircea cel Bătrân în perioada 1386-1388. De-a lungul timpului apar mai multe informații referitoare la acest lăcaș de cult și se cunoaște că acesta s-a transformat încetul cu încetul într-o ruină din cauza cutremurelor devastatoare din secolul al XIX-lea. După anul 1980, înainte ca apele Oltului să umple lacul de acumulare de la Turnu, ruinele schitului sunt mutate pe actualul amplasament. Actuala biserică a lăcașului de cult este așadar o construcție recentă, realizată în anul 1996.

Noi ne-am mai plimbat puțin prin curtea lăcașului de cult, am realizat câteva fotografii și am pornit agale înapoi spre Căciulata, deoarece soarele se ridicase destul de mult și căldura devenea tot mai apăsătoare. Ajunși în locul unde eram cazați (era aproximativ ora 11.00), am încropit rapid un mic dejun întârziat și am plecat să ne scăldăm, pentru a mai scăpa de disconfortul unei zile caniculare de la finalul lunii august. Despre posibilitățile de bălăceală din stațiune am vorbit în acest review, iar într-o după-amiază am făcut o drumeție la cascada Lotrișor: vezi impresii.

Închei aici cu speranța că unele informații din acest articol vor fi utile cuiva care își va programa un sejur în această frumoasă zonă a țării. Noi am fost acolo și ne-a plăcut!

---

VIZUALIZĂRI: 25571 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI