ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 26.10.2011
GR. VÂRSTĂ: 30-40 ani
DIN: PLOIEŞTI
ÎNSCRIS: 13.07.10
STATUS: PREMIUM
DATE SEJUR
OCT-2011
DURATA: 18 zile
single

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
100.00%
Încântat, fără reproș
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 6 MIN

Perla Oltului

Ilustrație video-muzicală
MARIA TANASE - MA DUSEI SA TREC LA OLT
TIPĂREȘTE

Şi fiindcă Am Fost Acolo, m-am gândit să vă povestesc şi dumneavoastră mai multe aspecte despre staţiunea Călimăneşti-Căciulata, unele probabil le ştiaţi deja altele, poate, le aflaţi acum s-au vă va reaminti reviewul meu despre ele.

Călimăneşti-Căciulata este una dintre staţiunile din judeţul Vâlcea. Apele minerale şi cele termale, peisajul, mânăstirile, serviciile şi reţeaua hotelieră au reuşit să o propulseze pe primul loc între staţiunile din acest judeţ (Govora, Băile Olăneşti, Voineasa, Ocnele Mari şi Horezu).

LOCALIZARE Ca şi poziţionare staţiunea Călimăneşti-Căciulata se întinde de-a lungul drumului european (E81) şi se află la numai 18 Km. distanţă de Râmnicu Vâlcea, la 80 Km. distanţă de Sibiu, 49 Km. de Curtea de Argeş şi la 190 Km. distanţă de capitala Bucureşti. Populaţia din Călimăneşti-Căciulata se cifra la 8633 locuitori (eu însă aştept datele actualizate ale actualului recensământ) ! Teoretic staţiunea este axată pe o singură stradă (Calea lui Traian) care începe aici în Călimăneşti şi continuă câţiva kilometri tocmai până la ieşirea din Căciulata.

Chiar dacă este la mintea cocoşului şi mulţi ştiau deja asta, mai spun că staţiunea Călimăneşti-Căciulata este formată din localitatea Căciulata şi oraşul Călimăneşti.

Adevărul este că staţiunea a reuşit să se promoveze şi cu „lucrurile” altora, adică pe lângă schiturile şi mânăstirile de aici (Cozia, Ostrov, Sf. Ioan, Turnu, Stănişoara, sau Biserica de Piatră) managementul staţiunii adăuga, la excursii „în zonă” şi restul mânăstirilor şi schiturilor din judeţ (Hurezi, Bistriţa, Dintr-un Lemn, Pahomie, Govora, Frăsinei, Pătrunsa, Sărăcineşti, Surpatele, Cornetu sau Arnota) oferindu-i astfel turistului pretenţios o paletă de pelerinaj de invidiat pentru orice zonă geografică din ţară.

Printre locurile şi obiectivele cu care staţiunea se mai mândreşte este şi Castrul Roman Arutela datat din anul 138 E. N. fiind cel mai cunoscut dintre cele 7 (ŞAPTE) castre romane din judeţul Vâlcea, „Drumul de Cură Balneară” o superbă potecă prin pădure de circa 3 Km. modernizată 2011, pavată de-a lungul pădurii de stejari şi fagi plină de veveriţe jucăuşe, unde te vei bucura de cura cu aerosoli; chiar şi gara oraşului Călimăneşti este înscrisă în lista monumentelor istorice, fiind datată 1899.

De altfel Călimăneşti-Căciulata a reuşit şi reuşeşte să promoveze cel mai bine valorile culturale de pe întreaga Vale a Oltului, altfel cum s-ar explica strămutarea festivalului „Cântecele Oltului” din Făgăraş aici la Călimăneşti-Căciulata. !?!!?

În Călimăneşti-Căciulata am fost până acum în 3 hoteluri (Căciulata, Teilor, Traian) şi pot să spun că reţeaua hotelieră de aici este în continuă creştere, chiar dacă „hotelieri tradiţionali” (Oltul, Cozia, Căciulata, Central sau Traian) concurează cu istoria lor seculară (Hotel Central datare: 1881-1886) şi nou-sosiţii în branşă nu ar avea nicio şansă. Însă Călimăneşti-Căciulata a reuşit să dezvolte toate formele de turism: turismul balnear, turismul de afaceri, turismul de odihnă, turismul de tranzit sau turismul ecumenic, făcând astfel loc pe piaţa turistică a atâtor hoteluri, pensiuni şi/sau vile!

TRATAMENTE: paleta de proceduri balneare şi afecţiuni tratate cu succes aici în Călimăneşti-Căciulata este foarte mare, aşa că în continuare o să încerc să fac o listă cât mai exactă cu afecţiunile tratate cu succes aici în Călimăneşti-Căciulata: reumatismele inflamatorii stabilizate; reumatismele degenerative (artroze, spondiloze), afecţiuni degenerative articulare ale omului vârstnic; afecţiuni neurologice periferice (nevralgii, nevrite, ascitalgii), sechele posttraumatice, anexite; metroanexite cronice; sterilitate secundară, rinofaringite; sinuzite cronice; afecţiuni bronhopulmonare cronice netuberculoase (bronşite cronice, astm bronşic). dischinezii biliare; colecistite cronice nelitiazice sau cu calculi urici, sechele postcolecistectomie; hepatite cronice postvirotice sau mixte stabilizate, gastrite cronice - cu hiper şi hipoaciditate; boala ulceroasă (ulcer gastric şi duodenal fără complicaţii); sechele stomac operat; entero colopatii cronice nespecifice, hiperuricemii; dislipidemii; diabet zaharat compensat, litiază şi microlitiază urinară cu sau fără infecţie; pielonefritecronice ascendente; pielocistite. Ce mai încolo şi-ncoace dacă eşti bolnav Călimăneşti-Căciulata este locul unde trebuie să vii fiindcă vei pleca sănătos.

ECONOMIA: este de la sine înţeles că principala ramură economică aici în Călimăneşti-Căciulata este turismul, aproape o treime a populaţiei salariale (31,5%) se regăseşte în această ramură. De fapt turismul este ramura economică ce generează locuri de muncă şi pentru alte ramuri economice, cum ar fi: comerţ, sănătate (personal baze de tratament), construcţii (întreţinerea, reabilitarea sau conservarea unităţilor turistice), transport (local, interurban şi/sau interjudeţean) sau, mai nou, producţia de produse de artizanat.

PERSONALITĂŢI: pe principiul, „pe ăştia îi avem şi cu ăştia ne mândrim” la capitolul „Personalităţi” Călimăneşti-Căciulata se laudă cu al lor actor Florin Zamfirescu, care s-a născut la 12 aprilie 1949 chiar aici în Călimăneşti şi cu care oraşul se mândreşte dând de altfel numele său Casei de Cultură de aici din oraş. O altă personalitate cu care staţiunea se mândreşte este poetul Anatol E. Baconsky născut în data de 16 iunie 1925 şi decedat la cutremurul din 4 martie 1977, (nimeni altul decât tatăl lui Teodor Baconschi, actualul ministru de externe al României), care chiar dacă nu s-a născut şi nici nu a decedat aici, a creat multe din operele sale aici în Călimăneşti-Căciulata. Astfel Biblioteca Orăşenească din Călimăneşti poartă în prezent numele poetului A. E. Bacosky!!! Chiar dacă NU este la fel de faimos ca primii doi şi matematicianul Dan Zamfirache, născut în 1954 aici la Călimăneşti, este una din personalităţile cu care staţiunea se mândreşte. Pentru cei ce nu ştiu, încă, menţionez că Dan Zamfirache este: publicist, matematician-informatician, membru al Societăţii Numismatice Române şi al Federaţiei Filatelice Române, secţia Cartofilie. De altfel Dan Zamfirache a scris „Monografia ilustrată a Călimăneştiului”, un studiu pe baza cărţilor poştale vechi din propria sa colecţie.

CONCLUZIE: în Călimăneşti-Căciulata, ar mai fi multe de făcut (ca peste tot de altfel) dar staţiunea se află pe drumul cel bun este locul ales de mulţi care vor să-şi petreacă weekendul, vacanţa, concediul sau să trateze balnear. Aşa că în calitate de turist care a vizitat Călimăneşti-Căciulata vă recomand şi dumneavoastră cu căldură această „perlă” a Văii Oltului vă asigur că NU veţi regreta!!!

P. S. Îmi cer scuze dacă fără voia mea am folosit nume de agenţi comerciali dar vă asigur că NU a fost şi NU este în intenţia mea de a promova pe cineva sau ceva aici pe A. F. A. !!!


[fb]
---
Trimis de RobertCodescu in 26.10.11 15:02:07
Validat / Publicat: 26.10.11 19:30:04
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 6334 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

14 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (RobertCodescu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 Ca să ştiţi cine NU a strâns resturile de mâncare !!!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 16400 PMA (din 17 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

14 ecouri scrise, până acum

RobertCodescuAUTOR REVIEW
[26.10.11 15:48:47]
»

Dacă NU cer prea multe aş ruga un webmaster să insereze melodia aceasta:

trilulilu.ro/razvy2005/0122e082e335cd

MULŢUMESC FRUMOS!!!

Admin
[26.10.11 19:06:08]
»

Atasat ilustratia muzicala indicata de auto; am selectat deasemenea acest articol ca MiniGhid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie (sper sa nu gresesc/regret; nu am deloc timp sa verific eventuale neconformitati cu Regulamentul; pe de alta parte, mizez pe asumarea greselilor din trecut si, ca si consecinta directa, adoptarea unei *alte* atitudini din partea autorului, acordandu-i astfel o "a doua sansa" - N.B.: poate fi ultima!)

RobertCodescuAUTOR REVIEW
[26.10.11 19:15:17]
»

SINGURELE "împrumuturi" sunt cele statistice (economice, demografice şi rutiere) de pe siteul I. N. S. adică de aici insse.ro/cms/rw/pages/index.ro.do de unde vom găsi şi noul număr al locuitori din Călimăneşti-Căciulata!!!

În rest, vă înţeleg reticenţa celor de acolo, din Adminnistraţia A.F.A. dar NU este cazul... în acest caz !!!

P.S. Sper că acest review NU va trebui să mă resposabilizeze să scriu DOAR mini-ghid-uri AFA fiincă aş deveni monoton în exprimarea mea şi (aşa cum a mai zis un prieten" AFA) nu aş mai putea fi acest Jerry Sinfield care scrie nimic despre nimic !!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
iulianic
[26.10.11 20:07:03]
»

@RobertCodescu: Nu stiam ce personalitati a dat lumii Calimanestiul, nici ca gara este monument istoric. Multumim pentru informatii!

Am trecut recent pe valea Oltului si am remarcat haina noua si frumos colorata a celor trei mari hoteluri centrale: Oltul, Cozia, Caciulata. Nu stiu daca si interiorul a fost imbunatatit, dar exteriorul - asa cum este acum - le-a schimbat mult in bine.

De multe ori spun ca data viitoare cand voi trece, imi voi face timp pentru o vizita la Schitul Ostrov. Nu stiu cum se ajunge, dar am aflat ca este aproape. La Turnu si Sf. Ioan am fost de mai multe ori, iar la Cozia merg ori de cate ori traversez Calimanesti-Caciulata.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Marian Preda
[26.10.11 20:15:13]
»

Salut Robert!

Se pare ca acesta statiune Calimanesti-Caciulata, a ramas aceeasi locatie anosta, mai mult de tranzit, daca bineinteles nu ai nevoie de izvoarele sale tamaduitoare!

Am oprit si anul acesta in statiunea sus-amintita si m-am cam ,,fript'' cu apele sale termale.

Mai exact la restaurantul ,,Intim'', unde preturile au fost mai mult ,,intime'' cu portofelul meu!

Iti recomand pentru un viitor week-end (deoarece pentru un sejur, pare plictisitor), vila ,,Flora''- care se afla in spatele hotelului Traian, dar trebuie sa-ti faci rezervare din timp, pentru ca viluta dispune de 2 apartamente si alte 3 camere. Dar crede-ma, nu vei regreta!

Vacante frumoase!

RobertCodescuAUTOR REVIEW
[26.10.11 20:25:53]
»

@iulianic sunt FOARTE MULTE LUCRURI interesante pe care NU le ştim despre ţara noastră, mă bucur că prin intermediul reviewului meu ai mai aflat ceva!!!

@Marian Preda de Vila Flora ştiam şi eu că am fost la Hotel Traian şi este EXACT la capătul, din Căciulata, al drumului de cură balneară. Iar restaurantul Intim are într-adevăr preţuri de... "Perla Oltului" aşa că data viitoare eu îţi recomand să iei masa la Restaurant Teilor diin Călimăneşti!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
dananecula CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[26.10.11 22:06:39]
»

@Marian Preda

Am vazut in ecoul tau ca vorbesti despre vila Flora. Ai idee de ceva preturi? Am vazut ca o recomanzi cu caldura. M-ar interesa o cazare in Calimanesti-Caciulata, 1-2 nopti, avand in vedere ca in jurul datei de 10 noiembrie vom fi in delegatie in zona aceea. Multumesc anticipat!

@RobertCodescu

Util review-ul tau si cu multe amanunte interesante. Felicitari!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
santana*
[26.10.11 22:26:00]
»

Roberte, ia de la tata 912 PMA! Iar dacă ai păcătuit - al tău să fie păcatul... O să primeşti doar 900 pe viitor.

magdalena
[27.10.11 07:57:30]
»

Ai un mesaj in P12!! Cine nu a strans resturile de mancare??? Ca n-am terminat cafeaua de baut si nu ma prind!!

M-ai omorat tu cu statiunea asta... Cazata aici inca din copilarie si nu o data, tot am amanat sa raman cateva zile, desi am trecut pe aici de mai multe ori in ultima vreme.

Hai ca m-ai convins!

RobertCodescuAUTOR REVIEW
[27.10.11 08:01:48]
»

@dananecula îmi permit să-ţi recomand altceva mai accesibil şi ca preţ şi ca amplasare decât Vila Flora!!! De exemplu dacă delegaţia va fi în zona Râmnicu Vâlcea atunci Hotel Central din Călimăneşti (proaspăt renovat şi retehnologizat) este alegerea perfectă iar dacă delegaţia este în partea cealaltă spre Sibiu atunci Hotel Casa Românească click acilea casa-romaneasca.ro îţi va îndeplini TOATE aşteptările tale!!! Aştept reviewurile tale de acolo!!!

@santana SĂRU' MÂNA lu' matale de evaluare şi te mai aştept pe acilea (cu sau fără PMA) !!!

@magdalena în P12 este vorba de Împăratul Traian şi mă gândesc că în anul 106 NU erau tomberoane de gunoi aşa că avem acum în 2011 pe cine da vina că NU a strâns mizeria de pe marginea drumului !!! IT'S A JOKE, GOOD MORNING !!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
istokr
[27.10.11 09:31:11]
»

@RobertCodescu

Felicitari pentru ce ai scris.

Se pare ca am avut dreptate.

dananecula CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[27.10.11 11:17:37]
»

@RobertCodescu

Multumesc frumos pentru recomandari! O zi buna!

RobertCodescuAUTOR REVIEW
[27.10.11 14:16:41]
»

@istokr MULŢUMESC FRUMOS de apreciere şi de evaluarea ta, înseamnă mult pentru mine!!!

@dananecula mă bucur mult că am putut fi de folos cu un sfat!!!

Mă bucură "invazia" userilor la reviewul meu şi mai ales că am evidenţiat unele lucruri pe care mulţi le ştiau dar NU le luau în seamă !!!

Petrescu*
[04.11.11 11:35:55]
»

Din Jiblea, sunt si bunicii mei si merg des in vacanta la ei. Felicitari pentru acest MINI-GHID AFA cel mai serios review despre Calimanesti-Caciulata si iti dai seama ca ai votul meu.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
dananecula, istokr, iulianic, magdalena, Marian Preda, Petrescu*, santana*
Alte impresii din această RUBRICĂVacanța în Călimănești-Căciulata:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.065680027008057 sec
    ecranul dvs: 1 x 1